ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4367/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

1.Judecata în fața instanței de fond

a. Cererea de chemare

în judecată

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Suceava la 30 noiembrie 2009, reclamanta S.M. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări

Sociale și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Cabinet Ministru,

anularea Ordinului nr. 1021 din 13 octombrie 2009 emis de Președintele Casei Națională

de Pensii și alte Drepturi și Asigurări Sociale, cu consecința reîncadrării în postul

deținut anterior, de director coordonator adjunct la Direcția Economică, Evidență

Contribuabili la Casa Județeană de Pensii Suceava, cu obligarea pârâtei Casa Națională

de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale la plata unei despăgubiri egale

cu salariile majorate, indexate și reactualizate, pentru perioada 14 octombrie 2009

– 26 noiembrie 2009, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că ordinul contestat nu indică temeiul în drept al încetării

contractului de management încheiat între reclamantă și pârâta Casa Națională de

Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și nu este motivat în fapt, criticând

sub aceste aspecte legalitatea și temeinicia acestuia.

b. Întâmpinarea depusă

în cauză

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi și Asigurări Sociale

a precizat că Ordinul contestat a fost emis în conformitate cu prevederile legale

în vigoare, respectiv O.U.G. nr. 105 din 6 octombrie 2009, în care se precizează:

„…

Art. j)

(1) Funcțiile

publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual,

care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor

și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale,

precum și al celorlalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, precum și adjuncții

acestuia, sunt și rămân desființate sau, după caz, se desființează.” Or, dispozițiile

din Contractul de management invocat de către reclamantă prevăd, cu privire la cauze

de încetare a contractului, la art. 9 lit. „i” “alte situații expres prevăzute de

lege”, prin aceasta, în cazul de față, devenind incidentă O.U.G. 105/2009.

Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, prin întâmpinarea depusă la dosar, a învederat excepția lipsei

calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu a emis ordinul atacat

și a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile

de fond

Prin sentința civilă

nr. 48 din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a admis cererea reclamantei S.M., a dispus

reîncadrarea acesteia în funcția de director adjunct direcția

economică evidență contribuabili al Casei Județene de Pensii Suceava și a obligat

pârâta

Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate,

majorate și recalculate pentru perioada 14 octombrie 2009 – 26 noiembrie 2009 precum

și cheltuielile de judecată ale reclamantei. A respins acțiunea formulată împotriva

pârâtului

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Cabinet Ministru

pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a apreciat că din înscrisurile depuse la dosar rezultă

dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile.

A reținut

Curtea că, p

otrivit

art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009, persoanele care ocupă funcțiile prevăzute la

art. III și art. IV alin. (3), își păstrează statutul și celelalte drepturi prevăzute

de lege, iar contractele de management încheiate de acestea aflate în derulare își

produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau,

după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere

a acestora. Or, în speță nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul

de management și nici nu a fost făcută dovada unui caz de încetare sau reziliere.

Mai mult, ulterior emiterii ordinului atacat, Curtea Constituțională a României,

prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a constatat că dispozițiile art. I

pct. 1 -5 și 26; art. III, IV, V și VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009

sunt neconstituționale, astfel încât Ordinul nr. 1021 din 13 octombrie 2009 este

lipsit de temei legal.

A mai arătat Curtea că

pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu are calitate procesuală

pasivă în cauză, întrucât nu este emitentul actului atacat, emitent fiind Casa Națională

de Pensii și alte Drepturi și Asigurări Sociale.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi și Asigurări

Sociale, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs

s-a susținut că Ordinul nr. 1021 din 13 octombrie 2009 este legal, fiind emis cu

respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009, că O.U.G. nr. 37/2009, care a constituit

temeiul legal al încheierii contractului de management al reclamantei, a fost abrogată,

astfel încât erau aplicabile prevederile O.U.G. nr. 105/2009.

S-a precizat că postul

ocupat prin numirea în baza O.U.G. nr. 37/2009 a fost desființat, astfel încât contractul

de management a încetat de drept.

a. Analiza motivelor de

recurs

Înalta Curte din examinarea

acțiunii, a motivelor de recurs și a legislației aplicabile reține:

Criticile formulate în

recurs privind fondul litigiului sunt întemeiate, potrivit explicațiilor ce se vor

face în continuare.

Guvernul României a adoptat

O.U.G. nr. 37/2009 și ulterior O.U.G. nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea

de ocupare a funcțiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate,

mai precis schimbarea denumirii acestor funcții.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost

declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată

de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii

de aprobare a acestei ordonanțe.

În cadrul controlul a

priori realizat pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare

a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării

prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată de

legea de aprobare.

Prin decizia susmenționată

s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă, a O.U.G.nr. 37/2009, întrucât s-a

emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție

legii organice.

Așa cum s-a arătat și

în Decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale,

legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din

Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.

În ceea ce privește O.U.G.

nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională

și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, întrucât conține

aceleași soluții legislative.

În speță, reclamanta a

invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe

de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ

emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată de asemenea neconstituțională.

Înalta Curte precizează

că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași

forță juridică le-a prevăzut.

Însă, în cauză suntem

în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile

jurisdicției constituționale.

Puterile discreționare

ale autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv ale Guvernului,

în condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României, însă limitate

de prevederile Constituției ca lege fundamentală în stat.

În principiu, Parlamentul

ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreționare, însă cu limitările

reglementate în Constituție.

În situația legiferării

prin ordonanță sau ordonanță de urgență, Guvernul în baza delegării legislative

poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuții proprii autorității

legiuitoare, dar numai în condițiile și limitările aduse prin Constituție, respectiv

art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României.

În ceea ce privește O.U.G.

nr. 37/2009, legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al ordonanței a fost

declarat neconstituțională, reținându-se de Curtea Constituțională că atât modalitatea

de reglementare a funcției publice cât și actul administrativ de numire reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale

a Guvernului.

Lipsirea de temei constituțional

al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea

de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ

de numire și a contractului de management.

Pierderea legitimității

constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra

actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantei într-o funcție

publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999

reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.

Viciul de neconstituționalitate

al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de natură a antrena și viciul

actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire

pe postul respectiv devine inexistent.

Înalta Curte precizează

că potrivit prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția României, Curtea Constituțională

este garantul supremației Constituției și unica autoritate care se pronunță asupra

constituționalității legilor înainte de promulgare (control à priori) și

asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele.

Judecătorul de drept administrativ

(ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea acestora,

dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituționale,

după ce Curtea Constituțională a declarat actul primar neconstituțional.

Fenomenul enunțat apare

ca un „ecran” legislativ, în sensul că o lege neconstituțională constituie un „ecran”

între actul administrativ și constituție; dar în momentul în care „ecranul” dispare

din ordinea juridică, actul normativ fiind declarat neconstituțional, nu mai subzistă

nici un temei pentru menținerea actului administrativ, emis în baza actului normativ

declarat neconstituțional.

Viciul de neconstituționalitate

al Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge

și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal.

b.Soluția instanței de

recurs

În consecință, în baza

art. 312 și art. 304

1

C. proc. civ., recursul se va admite, acțiunea

fiind nefondată, se va modifica sentința primei instanțe și se va respinge acțiunea

reclamantei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de către recurenta-pârâtă Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări

Sociale împotriva sentinței civile nr. 48 din 8 februarie 2010 a Curții de Apel

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2010.