ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4367/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Judecata în fața instanței de fond a. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la 30 noiembrie 2009, reclamanta S.M.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Cabinet Ministru, anularea Ordinului nr. 1021 din 13 octombrie 2009 emis de Președintele Casei Națională de Pensii și alte Drepturi și Asigurări Sociale, cu consecința reîncadrării în postul deținut anterior, de director coordonator adjunct la Direcția Economică, Evidență Contribuabili la Casa Județeană de Pensii Suceava, cu obligarea pârâtei Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale la plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate și reactualizate, pentru perioada 14 octombrie 2009 – 26 noiembrie 2009, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că ordinul contestat nu indică temeiul în drept al încetării contractului de management încheiat între reclamantă și pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și nu este motivat în fapt, criticând sub aceste aspecte legalitatea și temeinicia acestuia. b. Întâmpinarea depusă în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi și Asigurări Sociale a precizat că Ordinul contestat a fost emis în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv O.U.G.

nr. 105 din 6 octombrie 2009, în care se precizează: „… Art. j) (1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și al celorlalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, precum și adjuncții acestuia, sunt și rămân desființate sau, după caz, se desființează.” Or, dispozițiile din Contractul de management invocat de către reclamantă prevăd, cu privire la cauze de încetare a contractului, la art. 9 lit. „i” “alte situații expres prevăzute de lege”, prin aceasta, în cazul de față, devenind incidentă O.U.G.

105/2009. Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin întâmpinarea depusă la dosar, a învederat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu a emis ordinul atacat și a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 48 din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamantei S.M., a dispus reîncadrarea acesteia în funcția de director adjunct direcția economică evidență contribuabili al Casei Județene de Pensii Suceava și a obligat pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și recalculate pentru perioada 14 octombrie 2009 – 26 noiembrie 2009 precum și cheltuielile de judecată ale reclamantei.

A respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Cabinet Ministru pentru lipsa calității procesuale pasive. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a apreciat că din înscrisurile depuse la dosar rezultă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile. A reținut Curtea că, p otrivit art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009, persoanele care ocupă funcțiile prevăzute la art. III și art. IV alin. (3), își păstrează statutul și celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele de management încheiate de acestea aflate în derulare își produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora.

Or, în speță nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul de management și nici nu a fost făcută dovada unui caz de încetare sau reziliere. Mai mult, ulterior emiterii ordinului atacat, Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 -5 și 26; art. III, IV, V și VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 sunt neconstituționale, astfel încât Ordinul nr. 1021 din 13 octombrie 2009 este lipsit de temei legal. A mai arătat Curtea că pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu este emitentul actului atacat, emitent fiind Casa Națională de Pensii și alte Drepturi și Asigurări Sociale.

3. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi și Asigurări Sociale, criticând-o ca nelegală și netemeinică. În motivele de recurs s-a susținut că Ordinul nr. 1021 din 13 octombrie 2009 este legal, fiind emis cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009, că O.U.G. nr. 37/2009, care a constituit temeiul legal al încheierii contractului de management al reclamantei, a fost abrogată, astfel încât erau aplicabile prevederile O.U.G. nr. 105/2009. S-a precizat că postul ocupat prin numirea în baza O.U.G. nr. 37/2009 a fost desființat, astfel încât contractul de management a încetat de drept. a. Analiza motivelor de recurs Înalta Curte din examinarea acțiunii, a motivelor de recurs și a legislației aplicabile reține: Criticile formulate în recurs privind fondul litigiului sunt întemeiate, potrivit explicațiilor ce se vor face în continuare.

Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 37/2009 și ulterior O.U.G. nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcțiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcții. O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe. În cadrul controlul a priori realizat pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată de legea de aprobare.

Prin decizia susmenționată s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă, a O.U.G.nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție legii organice. Așa cum s-a arătat și în Decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice. În ceea ce privește O.U.G. nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, întrucât conține aceleași soluții legislative.

În speță, reclamanta a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată de asemenea neconstituțională. Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași forță juridică le-a prevăzut. Însă, în cauză suntem în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile jurisdicției constituționale. Puterile discreționare ale autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv ale Guvernului, în condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României, însă limitate de prevederile Constituției ca lege fundamentală în stat.

În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreționare, însă cu limitările reglementate în Constituție. În situația legiferării prin ordonanță sau ordonanță de urgență, Guvernul în baza delegării legislative poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuții proprii autorității legiuitoare, dar numai în condițiile și limitările aduse prin Constituție, respectiv art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României. În ceea ce privește O.U.G. nr. 37/2009, legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al ordonanței a fost declarat neconstituțională, reținându-se de Curtea Constituțională că atât modalitatea de reglementare a funcției publice cât și actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a Guvernului.

Lipsirea de temei constituțional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire și a contractului de management. Pierderea legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantei într-o funcție publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat. Viciul de neconstituționalitate al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de natură a antrena și viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.

Înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția României, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și unica autoritate care se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgare (control à priori) și asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele. Judecătorul de drept administrativ (ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituționale, după ce Curtea Constituțională a declarat actul primar neconstituțional.

Fenomenul enunțat apare ca un „ecran” legislativ, în sensul că o lege neconstituțională constituie un „ecran” între actul administrativ și constituție; dar în momentul în care „ecranul” dispare din ordinea juridică, actul normativ fiind declarat neconstituțional, nu mai subzistă nici un temei pentru menținerea actului administrativ, emis în baza actului normativ declarat neconstituțional. Viciul de neconstituționalitate al Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal. b.Soluția instanței de recurs În consecință, în baza art. 312 și art. 304 1 C. proc. civ., recursul se va admite, acțiunea fiind nefondată, se va modifica sentința primei instanțe și se va respinge acțiunea reclamantei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de către recurenta-pârâtă Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței civile nr. 48 din 8 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2010.