ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 28/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 28/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de
5 ianuarie 2010, reclamantul S.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa
Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, anularea Ordinului
nr. 940 din 13 octombrie 2009 emis de către pârâtă și repunerea sa în situația
anterioară emiterii acestui act, aceea de titular al funcției de Director
Coordonator al Casei Județene de Pensii Brașov, precum și obligarea pârâtei la
plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale,
reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 1176 din 25 mai 2009 al Ministerului
Muncii, Familiei și Protecției Sociale a fost numit, începând cu data de 25 mai
2009, în funcția de director coordonator al Casei Județene de Pensii Brașov,
fiind încheiat în acest sens un contract de management, iar ulterior, prin
Ordinul nr. 940 din 13 octombrie 2009, emis de președintele Casei Naționale de
Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale s-a dispus încetarea contractului
de management încheiat de reclamant cu Ministerul Muncii, Familiei și
Protecției Sociale, începând cu data de 14 octombrie 2009.
A criticat reclamantul ordinul
contestat pentru vicii de fond și de formă, arătând că acesta a fost emis de o
altă autoritate decât cea care a emis ordinul de numire a sa în funcție, că nu
indică instanța la care poate fi contestat și că a fost emis în baza O.U.G. nr.
105/2009, cu încălcarea dispozițiilor din Constituție, Legea nr. 188/1999 și
Codul Muncii.
Prin întâmpinarea depusă în cauză,
pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a invocat
excepția netimbrării acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca
neîntemeiată, susținând că Ordinul nr. 940 din 13 octombrie 2009 a fost legal
emis, raportat la dispozițiile legale în vigoare la momentul respectiv.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 113/F din
data de 2 iunie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ
și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul S.G. și a anulat Ordinul
nr. 940 din 13 octombrie 2009 emis de către pârâta Casa Națională de Pensii și
Alte Drepturi de Asigurări Sociale, dispunând repunerea reclamantului în situația
anterioară, respectiv aceea de director coordonator al Casei Județene de Pensii
Brașov, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 500 de lei cu titlul de
cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanță a respins susținerile reclamantului privind unele vicii ale actului
administrativ contestat, arătând că Ordinul nr. 940 din 13 octombrie 2009 a
fost emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de
Asigurări Sociale, ca urmare a delegării competenței cu privire la actele de
revocare și de numire a conducătorilor structurilor deconcentrate de către
Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin Ordinul nr. 1636 din 09
octombrie 2009, iar art. 2 din Ordinul nr. 940 din 13 octombrie 2009 prevede
faptul că acesta poate fi contestat la instanța de contencios administrativ
competentă, în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind
contenciosul administrativ.
Instanța de fond a constatat însă că
ordinul prin care s-a dispus în mod unilateral încetarea contractului de
management a fost comunicat reclamantului în perioada în care acesta se afla în
concediu pentru incapacitate temporară de muncă (concediu medical), fiind
încălcate dispozițiile art. 117 din Legea nr. 188/1999 coroborate cu dispozițiile
art. 58 alin. (1) și art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii potrivit cărora
încetarea contractului de muncă (de serviciu) din inițiativa angajatorului nu
poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin
certificatul medical conform legii, aspect de natură a atrage nulitatea
acestuia.
Instanța a respins excepția
netimbrării acțiunii cu motivarea că cererea dedusă judecății este scutită de
plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul
dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări
Sociale solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamantului
pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304¹ C.
proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta
a reluat argumentele privind legalitatea Ordinului nr. 940 din 13 octombrie 2009,
raportat la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii sale, în
principal O.U.G. nr. 105/2009, arătând și că reintegrarea reclamantului-intimat
în funcția deținută anterior nu mai este posibilă, întrucât funcția respectivă
a fost desființată prin act normativ.
II. Considerentele Înaltei Curți
asupra recursului
Examinând cauza prin prisma
criticilor formulate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în limitele
și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cu privire la legalitatea ordinului
contestat
Intimatul - reclamant a supus
controlului instanței de contencios administrativ Ordinul nr. 940 din 13
octombrie 2009, emis de președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi
de Asigurări Sociale, prin care s-a dispus încetarea contractului de management
încheiat de reclamant cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,
începând cu data de 14 octombrie 2009, ordin emis în temeiul Legii nr. 19/2000 privind
sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, Legii 53/2003,
O.U.G. nr. 105/2009 privind
unele măsuri în domeniul
funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul
serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale
administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale
altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind
cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria
prefectului și cabinetul alesului local, HG nr. 13/2004 privind Statutul
Casei
Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și Ordinului
Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1636 din 09 octombrie 2009
privind revocarea și numirea conducătorilor structurilor deconcentrate.
În aceste condiții, examinând
temeiul legal fundamental al actului administrativ contestat, în speță O.U.G.
nr. 105/2009, Înalta Curte constată că Ordinul nr. 940 din 13 octombrie 2009 a
fost lipsit de orice fundament legal ca urmare a deciziei nr. 1629 din 3
decembrie 2009, prin care Curtea Constituțională a constatat
neconstituționalitatea O.U.G. nr. 105/2009.
Viciul de constituționalitate
constatat cu privire la O.U.G. nr. 105/2009 afectează în egală măsură actele
administrative emise în baza și pentru executarea unor dispoziții
neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal și nu
poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei
dispoziții neconstituționale.
Actele și măsurile
adoptate în baza acestei Ordonanțe sunt afectate de viciul de
neconstituționalitate al acestui act normativ și, în consecință, corect au fost
anulate de instanța de fond.
Menținerea actelor administrative
emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate controlul de
constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ
prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția
efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor
declarate neconstituționale.
Prin prisma celor expuse mai sus,
recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi
de Asigurări Sociale este nefondat sub acest aspect.
Cu privire la repunerea reclamantului-intimat
în situația anterioară, respectiv reintegrarea în funcția deținută
Sentința instanței de fond este însă
criticabilă sub aspectul reintegrării intimatului reclamant în funcția deținută
anterior ordinului anulat prin prisma unor considerente ținând, de asemenea, de
neconstituționalitatea legii, în sensul raționamentului expus anterior cu
privire la încetarea funcției.
Înalta Curte constată că reclamantul-intimat
a fost numit în funcția de director coordonator al Casei Județene de Pensii
Brașov prin Ordinul nr. 1176 din 25 mai 2009 al Ministerului Muncii, Familiei
și Protecției Sociale fiind încheiat în acest sens un contract de management, ordin
emis în temeiul dispozițiilor art. III alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2009 privind
unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.
Or, O.U.G. nr. 37/2009 a fost
declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257/2009, în cadrul controlului a
priori realizat pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare
a acestei ordonanțe de urgență.
În condițiile declarării
neconstituționalității și eliminării din ordinea juridică a prevederilor legale
în baza cărora a fost înființat postul de director coordonator și a fost numit reclamantul
în funcție, măsura repunerii intimatului-reclamant în situația anterioară
Ordinului nr. 940 din 13 octombrie 2009, respectiv cea dobândită ca efect al
Ordinului nr. 1176 din 25 mai 2009 al Ministerului Muncii, Familiei și
Protecției Sociale, este, la rândul său, lipsită de temei legal.
Această concluzie este susținută și
de considerentele deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale
care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și
completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că începând cu
data de 28 februarie 2010, funcția de director coordonator nu mai există,
reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice
deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009
și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii
legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență menționate,
sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră „diferită și mult mai
gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ”.
Sub acest aspect, recursul declarat
este fondat.
Pentru aceste considerente, în baza
dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312
alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat în cauză
și va modifica în parte sentința recurată în sensul înlăturării dispozițiilor
privind repunerea reclamantului în situația anterioară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Casa
Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței
civile nr. 113/F din data de 2 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința recurată
în sensul că înlătură dispozițiile privind repunerea reclamantului în situația
anterioară.
Menține celelalte dispoziții ale
sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 6 ianuarie 2011.