ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 466/2011

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 120 din 11 martie 2010 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu

pârâții Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Casa Națională de

Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale. Instanța a dispus anularea

Ordinul nr. 997 din 13 octombrie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, obligând același pârât la reintegrarea reclamantului pe

funcția deținută anterior emiterii ordinului și la plata drepturilor salariale

neîncasate de la data emiterii ordinului și până la data reintegrării,

actualizate la data plății. A fost respins capătul de cerere privind acordarea

daunelor morale, respingându-se totodată acțiunea față de pârâta Casa Națională

de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 997 din 13

octombrie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale s-a

dispus, începând cu data de 14 octombrie 2009, încetarea contractul de

management al reclamantului P.G., având funcția de director coordonator în

cadrul Casei Județene de Pensii Mehedinți.

S-a mai reținut că

actul atacat a fost emis în aplicarea prevederilor art. IV și art. XIV din

O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum

și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice ale

ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale.

Judecătorul fondului

a constatat că dispozițiile actului normativ în aplicarea căruia a fost emis

actul atacat, au fost declarate neconstituționale.

Astfel, s-a reținut,

prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, Curtea Constituțională a statuat

că dispozițiile art. 1 pct. 1 - 5 și 26, art. III, art. IV și Anexa nr. 1 din

O.U.G. nr. 105/2009 sunt neconstituționale, reținând ca prin procesul

legislativ utilizat, Guvernul a determinat ca prevederile actului normativ

abrogate și declarate neconstituționale - O.U.G. nr. 37/2009 să producă în

continuare efecte juridice sub forma unui act nou - O.U.G. nr. 105/2009 care a

preluat în integralitate, cu unele modificări nesemnificative dispozițiile

inițiale în materia respectivă.

Prin Decizia nr. 1257

din 07 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că prin O.U.G. nr.

37/2009, aprobată prin lege de către Parlament a fost afectat regimul juridic

al serviciilor publice deconcentrate, în sensul încălcării prevederilor art.

115 alin. (6) din Constituție.

Curtea

Constituțională a mai reținut că dispozițiile legale determinate în cuprinsul

O.U.G. nr. 105/2009, conțin aceleași reglementări și aceleași soluții

legislative ca și cele ale O.U.G. nr. 37/2009, cu încălcarea acelorași

prevederi constituționale, respectiv art. 115 alin. (6) din Constituție.

Decizia Curții

Constituționale nr. 1629 din 03 decembrie 2009 a fost publicată în M. Of. nr.

28/14.01.2010, iar potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr.

47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia

prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și

obligatorie.

Prima instanță a

constatat nelegalitatea Ordinului nr. 997 din 13 octombrie 2009, acesta fiind

emis în aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale,

consecința anulării ordinului fiind repunerea părților în situația anterioară,

așadar reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior emiterii ordinului

și plata drepturilor salariale cuvenite și neîncasate de la momentul eliberării

din funcție și până la reintegrarea efectivă.

S-a mai reținut că

pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nu are

legitimare procesuală în raportul juridic dedus judecății, în raport cu faptul

că emitent al actului administrativ supus controlului de legalitate al

instanței de contencios administrativ este Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind acordarea daunelor morale s-a apreciat că reclamantul

nu a precizat suferințele morale produse prin emiterea ordinului contestat și

nu a făcut dovada existenței acestora.

În termen legal,

împotriva sus-amintitei sentințe au declarat recurs atât reclamantul P.G. cât

și pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (M.M.F.P.S.).

Criticile aduse de

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale au fost subsumate motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerându-se că

hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii sub mai multe aspecte:

- competența

materială a Curții de Apel București, în condițiile în care contractul de

management fiind asimilat unui contract individual de muncă sunt aplicabile

dispozițiile art. 2 (1) lit. c) C. proc. civ.;

- lipsa calității

procesuale pasive a ministerului, dat fiind că prin acțiune s-a solicitat

anularea Ordinului nr. 997 din 13 octombrie 2009 emis de Casa Națională de

Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale (C.N.P.A.S.);

- neîndeplinirea

procedurii prealabile prevăzută de art. 7 (1) din Legea nr. 554/2004;

- neîndeplinirea

obligației de timbrare a acțiunii, fapt care conduce la anularea acesteia.

Prin cererea de

recurs formulată de reclamant, hotărârea curții de apel a fost criticată numai

sub aspectul legitimității procesuale a pârâtei Casa Națională de Pensii și

Alte Drepturi de Asigurări Sociale și cu privire la cererea de daune morale.

Astfel, s-a arătat că

Ordinul contestat a fost emis de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de

Asigurări Sociale și semnat de președintele acestei instituții, calitatea

procesuală pasivă a Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări

Sociale fiind evidentă din moment ce raporturile de serviciu sunt încheiate

între reclamant și autoritatea în discuție, conform înscrierilor existente în

carnetul de muncă aflat la dosar.

S-a mai arătat că

prejudiciul moral suferit rezultă din împrejurarea că după data eliberării din

funcția de director coordonator al Casei Județene de Pensii Mehedinți,

reclamantul a rămas fără loc de muncă și implicit fără un venit, situație de

natură a-i aduce greutăți în întreținerea familiei și în găsirea unui loc de

muncă având în vedere regimul de politizare a instituțiilor practicat de guvern

și situația extrem de limitată a pieței locurilor de muncă în județul

Mehedinți. În acest context, a apreciat recurentul că este pe deplin întemeiată

cererea sa privind acordarea de daune morale în cuantum de 50.000 RON.

Prin întâmpinare Casa

Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a arătat că nu se

poate reține că prin executarea actului administrativ contestat reclamantul ar

fi fost supus unei vătămări, actul fiind emis în aplicarea O.U.G. nr. 105/2009,

precizându-se totodată că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii și cu interpretarea eronată a efectelor Deciziei nr.

1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale a României, sub aspectul

admiterii parțiale a acțiunii în contencios administrativ.

Examinând cauza din

perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocată de ambii recurenți și în

temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că instanța fondului a pronunțat o sentință nelegală, constatând în mod

greșit că emitentul actului contestat în temeiul Legii nr. 554/2004 este

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și respingând acțiunea

formulată în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de

Asigurări Sociale în considerarea lipsei calității procesuale pasive a acestei

din urmă autorități.

Obiectul acțiunii

formulate de P.G. a vizat în principal anularea în totalitate a Ordinului nr.

977 din 13 octombrie 2009 prin care președintele Casei Naționale de Pensii și

Alte Drepturi de Asigurări Sociale a dispus încetarea contractului de

management încheiat cu reclamantul, cu consecința repunerii în situația

anterioară în sensul reintegrării în funcția de director coordonator al Casei

Județene de Pensii Mehedinți și a achitării drepturilor salariale și, potrivit

precizării din 10 februarie 2010, cu obligarea pârâtei la plata de daune morale

în cuantum de 50.000 RON.

În dezlegarea

excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, instanța de fond a mers pe raționamentul că

această autoritate centrală are legitimarea de a sta în proces în calitate de

pârât, întrucât este semnatară a contractului de management, conform Ordinului

nr. 1231 din 25 mai 2009 emis de ministrul muncii, familiei și protecției

sociale.

S-a omis însă a se

observa că actul administrativ individual a cărui anulare s-a cerut este emis

de președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

astfel că acesta este parte în raportul juridic dedus judecății.

Contrar acestei

evidențe cât și faptului că cererea de chemare în judecată a fost formulată în

contradictoriu cu Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări

Sociale și cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în virtutea

principiului disponibilității, judecătorul fondului nu a examinat cu atenție

excepția invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

concluzionând greșit că pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de

Asigurări Sociale nu are calitate procesuală pasivă în cauză și pronunțând o

hotărâre care nu este opozabilă tocmai emitentului actului administrativ ce a

fost anulat pe cale judecătorească.

În acest context se

constată incidența dispozițiilor art. 312 (6) C. proc. civ., astfel că se vor

admite recursurile și se va casa sentința, iar cauza va fi trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe care este datoare a asigura și emitentului

actului atacat dreptul la apărare față de pretențiile reclamantului.

Cu ocazia rejudecării

vor fi examinate și celelalte aspecte atât procedurale cât și de fond, sesizate

prin cele două recursuri, mai puțin excepția necompetenței materiale a curții

de apel care se constată a fi neîntemeiată față de dispozițiile art. 10 (1),

teza a II-a din Legea nr. 554/2004, respectiv față de poziționarea autorității

publice emitente a actului considerat ilegal în sistemul administrației

publice, în concret fiind vorba de o autoritate centrală.

Văzând și

dispozițiile art. 20 (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de P.G. și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

împotriva Sentinței nr. 120 din 11 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.