ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 466/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 120 din 11 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâții Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale. Instanța a dispus anularea Ordinul nr. 997 din 13 octombrie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, obligând același pârât la reintegrarea reclamantului pe funcția deținută anterior emiterii ordinului și la plata drepturilor salariale neîncasate de la data emiterii ordinului și până la data reintegrării, actualizate la data plății.

A fost respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, respingându-se totodată acțiunea față de pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 997 din 13 octombrie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale s-a dispus, începând cu data de 14 octombrie 2009, încetarea contractul de management al reclamantului P.G., având funcția de director coordonator în cadrul Casei Județene de Pensii Mehedinți. S-a mai reținut că actul atacat a fost emis în aplicarea prevederilor art. IV și art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale.

Judecătorul fondului a constatat că dispozițiile actului normativ în aplicarea căruia a fost emis actul atacat, au fost declarate neconstituționale. Astfel, s-a reținut, prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 1 pct. 1 - 5 și 26, art. III, art. IV și Anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 sunt neconstituționale, reținând ca prin procesul legislativ utilizat, Guvernul a determinat ca prevederile actului normativ abrogate și declarate neconstituționale - O.U.G. nr. 37/2009 să producă în continuare efecte juridice sub forma unui act nou - O.U.G. nr. 105/2009 care a preluat în integralitate, cu unele modificări nesemnificative dispozițiile inițiale în materia respectivă.

Prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că prin O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție. Curtea Constituțională a mai reținut că dispozițiile legale determinate în cuprinsul O.U.G. nr. 105/2009, conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ale O.U.G. nr. 37/2009, cu încălcarea acelorași prevederi constituționale, respectiv art. 115 alin. (6) din Constituție. Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 03 decembrie 2009 a fost publicată în M. Of.

nr. 28/14.01.2010, iar potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Prima instanță a constatat nelegalitatea Ordinului nr. 997 din 13 octombrie 2009, acesta fiind emis în aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale, consecința anulării ordinului fiind repunerea părților în situația anterioară, așadar reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior emiterii ordinului și plata drepturilor salariale cuvenite și neîncasate de la momentul eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă.

S-a mai reținut că pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nu are legitimare procesuală în raportul juridic dedus judecății, în raport cu faptul că emitent al actului administrativ supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ este Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor morale s-a apreciat că reclamantul nu a precizat suferințele morale produse prin emiterea ordinului contestat și nu a făcut dovada existenței acestora. În termen legal, împotriva sus-amintitei sentințe au declarat recurs atât reclamantul P.G. cât și pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (M.M.F.P.S.).

Criticile aduse de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale au fost subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerându-se că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii sub mai multe aspecte: - competența materială a Curții de Apel București, în condițiile în care contractul de management fiind asimilat unui contract individual de muncă sunt aplicabile dispozițiile art. 2 (1) lit. c) C. proc. civ.; - lipsa calității procesuale pasive a ministerului, dat fiind că prin acțiune s-a solicitat anularea Ordinului nr. 997 din 13 octombrie 2009 emis de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale (C.N.P.A.S.); - neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 (1) din Legea nr. 554/2004; - neîndeplinirea obligației de timbrare a acțiunii, fapt care conduce la anularea acesteia.

Prin cererea de recurs formulată de reclamant, hotărârea curții de apel a fost criticată numai sub aspectul legitimității procesuale a pârâtei Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și cu privire la cererea de daune morale. Astfel, s-a arătat că Ordinul contestat a fost emis de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și semnat de președintele acestei instituții, calitatea procesuală pasivă a Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale fiind evidentă din moment ce raporturile de serviciu sunt încheiate între reclamant și autoritatea în discuție, conform înscrierilor existente în carnetul de muncă aflat la dosar.

S-a mai arătat că prejudiciul moral suferit rezultă din împrejurarea că după data eliberării din funcția de director coordonator al Casei Județene de Pensii Mehedinți, reclamantul a rămas fără loc de muncă și implicit fără un venit, situație de natură a-i aduce greutăți în întreținerea familiei și în găsirea unui loc de muncă având în vedere regimul de politizare a instituțiilor practicat de guvern și situația extrem de limitată a pieței locurilor de muncă în județul Mehedinți. În acest context, a apreciat recurentul că este pe deplin întemeiată cererea sa privind acordarea de daune morale în cuantum de 50.000 RON. Prin întâmpinare Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a arătat că nu se poate reține că prin executarea actului administrativ contestat reclamantul ar fi fost supus unei vătămări, actul fiind emis în aplicarea O.U.G.

nr. 105/2009, precizându-se totodată că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și cu interpretarea eronată a efectelor Deciziei nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale a României, sub aspectul admiterii parțiale a acțiunii în contencios administrativ. Examinând cauza din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocată de ambii recurenți și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța fondului a pronunțat o sentință nelegală, constatând în mod greșit că emitentul actului contestat în temeiul Legii nr. 554/2004 este Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și respingând acțiunea formulată în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale în considerarea lipsei calității procesuale pasive a acestei din urmă autorități.

Obiectul acțiunii formulate de P.G. a vizat în principal anularea în totalitate a Ordinului nr. 977 din 13 octombrie 2009 prin care președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a dispus încetarea contractului de management încheiat cu reclamantul, cu consecința repunerii în situația anterioară în sensul reintegrării în funcția de director coordonator al Casei Județene de Pensii Mehedinți și a achitării drepturilor salariale și, potrivit precizării din 10 februarie 2010, cu obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 50.000 RON.

În dezlegarea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, instanța de fond a mers pe raționamentul că această autoritate centrală are legitimarea de a sta în proces în calitate de pârât, întrucât este semnatară a contractului de management, conform Ordinului nr. 1231 din 25 mai 2009 emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale. S-a omis însă a se observa că actul administrativ individual a cărui anulare s-a cerut este emis de președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale astfel că acesta este parte în raportul juridic dedus judecății.

Contrar acestei evidențe cât și faptului că cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în virtutea principiului disponibilității, judecătorul fondului nu a examinat cu atenție excepția invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, concluzionând greșit că pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nu are calitate procesuală pasivă în cauză și pronunțând o hotărâre care nu este opozabilă tocmai emitentului actului administrativ ce a fost anulat pe cale judecătorească. În acest context se constată incidența dispozițiilor art. 312 (6) C. proc.

civ., astfel că se vor admite recursurile și se va casa sentința, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe care este datoare a asigura și emitentului actului atacat dreptul la apărare față de pretențiile reclamantului. Cu ocazia rejudecării vor fi examinate și celelalte aspecte atât procedurale cât și de fond, sesizate prin cele două recursuri, mai puțin excepția necompetenței materiale a curții de apel care se constată a fi neîntemeiată față de dispozițiile art. 10 (1), teza a II-a din Legea nr. 554/2004, respectiv față de poziționarea autorității publice emitente a actului considerat ilegal în sistemul administrației publice, în concret fiind vorba de o autoritate centrală.

Văzând și dispozițiile art. 20 (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de P.G. și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva Sentinței nr. 120 din 11 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.