ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 629/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 195 din 01 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea reclamantei T.C., director coordonator adjunct al Casei Județene de Pensii Olt, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, a anulat ordinul din 13 octombrie 2009 emis de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și a obligat pârâta la reintegrarea reclamantei pe funcția deținută anterior și plata către aceasta a drepturilor salariale neîncasate de la data de 14 octombrie 2009 și până la reintegrarea efectivă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că declararea ca neconstituțională a O.U.G.

nr. 105/2009, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 03 decembrie 2009, este de natură a atrage nelegalitatea ordinului contestat, emis în temeiul actului normativ declarat neconstituțional, cu consecința repunerii părților în situația avută anterior emiterii acestuia. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, recurenta arată că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a admis cererea de anulare a ordinului contestat, ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis, fără a ține cont de faptul că legalitatea ordinului trebuia verificată în raport cu legislația în vigoare la momentul emiterii sale, și nu în raport cu o împrejurare ivită ulterior acestui moment.

Susține recurenta că intimata-reclamantă a fost numită în funcția de director coordonator adjunct în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 declarată neconstituțională și a fost eliberată din această funcție publică de conducere, dispunându-se și încetarea aplicabilității contractului de management al intimatei, în aplicarea art. 4 și 14 din O.U.G. nr. 105/2009, desființarea funcției respective producându-se, așadar, în temeiul legii. În opinia recurentei, datorită identității situațiilor, intimata-reclamantă nu poate fi repusă în situația anterioară emiterii ordinului din 13 octombrie 2009, întrucât nici ordinul din 25 mai 2009 - prin care reclamanta a fost numită în funcție - nu mai poate fi aplicat, având în vedere că și acesta a fost emis în temeiul unui act normativ declarat ulterior neconstituțional.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Prin Ordinul nr. 1241 din 25 mai 2009, emis de Ministerul Muncii, intimata-reclamantă T.C. a fost numită în funcția de director coordonator, în baza O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin ordinul contestat în cauză, din 13 octombrie 2009, având același emitent, s-a dispus încetarea contractului de management a intimatei-reclamante, începând cu data de 14 octombrie 2009. Temeiul juridic al celui de al doilea act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl constituie O.U.G. nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, și H.G. nr. 13/2004 privind statutul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale. Prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. 1 pct. 1-5 și 26, art. 3, art. 4, art. 5, art. 8 și Anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009, arătând, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv actul administrativ de numire, reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

De asemenea, funcția publică din care a fost eliberată intimata-reclamantă a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009, care, așa cum s-a arătat, a fost, și ea, declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009. Așa fiind, în mod corect instanța de fond a reținut că actul administrativ contestat a fost lipsit de orice fundament legal, ca urmare a deciziilor Curții Constituționale sus-menționate. În legătură cu acest aspect, nu poate fi reținută susținerea recurentei-pârâte, potrivit căreia ordinul contestat își păstrează validitatea deoarece ordonanțele de urgență erau în vigoare la data emiterii lor, întrucât aceasta ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ, prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale.

Hotărârea recurată este, însă, criticabilă sub aspectul reintegrării intimatei-reclamante în funcția deținută anterior ordinului anulat și întinderii despăgubirilor bănești acordate, prin prisma unor considerente ținând, de asemenea, de neconstituționalitatea legii, în sensul raționamentului expus anterior, cu privire la încetarea funcției. Așa cum s-a arătat mai sus, ordinul de numire a intimatei în funcția de director coordonator și contractul de management al acesteia au fost încheiate în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. Așadar, în raport cu deciziile pronunțate de Curtea Constituțională. referitor la aceste modificări legislative, funcția de director coordonator se consideră a fi desființată, instanța de fond în mod greșit apreciind că intimata-reclamantă mai poate fi reintegrată într-o astfel de funcție, a cărei existentă a fost afectată de neconstituționalitatea actului normativ prin care a fost înființată.

Această concluzie este susținută și de considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 a le Curții Constituționale care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că, începând cu data de 28 februarie 2010, funcția de director coordonator nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență, sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră „diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ”.

În ceea ce privește aspectul despăgubirilor, sub forma drepturilor bănești, acordate reclamantei de prima instanță, se va reține că, într-adevăr, punerea în aplicare a celor două acte normative, prin numirea și revocarea din postul de director coordonator a intimatei-reclamante, din motive ce exclud culpa acesteia, a produs efecte vătămătoare asupra carierei sale, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Având, însă, în vedere circumstanțele faptice și normative prezentate mai sus, care nu permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în sensul reîncadrării în funcție și plății drepturilor salariale până la acel moment, Înalta Curte apreciază că obligarea autorității emitente a ordinului anulat la plata de despăgubiri, până la data pronunțării deciziei, reprezintă o modalitate adecvată și echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat intimatei-reclamante. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul celor arătate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței nr. 195 din 01 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că înlătură măsura reintegrării și reduce drepturile salariale stabilite, până la data pronunțării prezentei decizii. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite, în perioada de la emiterea ordinului anulat, până la data pronunțării prezentei decizii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.