ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4616/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta T.C. a arătat că prin Ordinul nr. 1007 din 13 octombrie 2009 al C.N.P.A.S. s-a dispus încetarea contractului său de management încheiat la data de 25 septembrie 2009 cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și, pe cale de consecință, calitatea sa de director coordonator adjunct al Casei Județene de Pensii Olt. Actul administrativ individual menționat mai sus nu a fost motivat nici în fapt și nici în drept de către emitenta C.N.P.A.S., fiind făcută doar o referire generică la O.U.G. nr. 105/2009. A arătat reclamanta că a sesizat, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea administrativă emitentă cu plângere prealabilă.

În cadrul acestei plângeri reclamanta a susținut că aparența de nelegalitate a ordinului atacat se reține din faptul că prin acesta C.N.P.A.S. a dispus încetarea unui contract de management față de care avea calitatea de terț. Cu privire la paguba iminentă, reclamanta a arătat că actul administrativ a cărui suspendare o solicită are, ca urmare directă, încetarea raporturilor sale de serviciu, cu consecința producerii unor pagube iminente în patrimoniul său. Aceasta, deoarece unica sursă de venit este salariul încasat de la Casa Județeană de Pensii Olt, ca urmare a exercitării funcției de director coordonator adjunct. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 45 din 01 februarie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamantă, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1007 din 13 octombrie 2009 emis de C.N.P.A.S., până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că cererea de suspendare formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 este întemeiată, fiind demonstrată de către reclamantă îndeplinirea cumulativă a cerințelor legale cu privire la existența unui caz bine justificat și la iminența procedurii unei pagube. Împotriva acestei sentinței considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta C.N.P.A.S. Recurenta a susținut, că punctul de vedere al reclamantei privind nelegalitatea actului administrativ nu poate fi primit, întrucât se tinde la înfățișarea cazului bine justificat or, prezenta cauză nu are ca obiect stabilirea legalității actului administrativ, acesta bucurându-se de prezumția de legalitate până la anularea lui de către o instanță judecătorească.

În speță, susține recurenta, nu poate fi reținută existența unor motive care să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ contestat și nici faptul că prin executarea acetuia reclamanta ar fi supusă unei vătămări iminente și ireparabile. Recurenta a mai susținut că în practica judecătorească s-a reținut că dreptul funcționarilor publici la carieră și la stabilitate în funcție nu reprezintă drepturi fundamentale generate de Constituție, ci doar o vocație a funcționarului public la avansare, promovare și stabilitate ceea ce înseamnă că nu poate fi calificat drept prejudiciu material nici pierderea drepturilor de natură salarială, întrucât acestea sunt un efect al oricărui ordin privind încetarea raporturilor de muncă și a contractului de management.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Potrivit acestor dispoziții legale, „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Rezultă, așadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

Referindu-se la noțiunile sus-menționate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește „paguba iminentă” ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public” [lit. ș)], iar „cazuri bine justificate” „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” [lit. t)]. În speță, s-a făcut dovada că intimatul-reclamant a sesizat, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, plângerea prealabilă fiind depusă la dosar.

De asemenea, cazul bine justificat, definit de lege ca împrejurare legată de starea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită, în speță ordinul contestat, prin care s-a dispus revocarea din funcție a intimatului și încetarea înainte de termen a contractului de management al acestuia, este îndeplinit în prezenta cauză sub două aspecte. Primul vizează faptul că O.U.G. nr. 105/2009, ce constituie temeiul juridic al emiterii ordinului contestat, a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, determinând, deci, serioase îndoieli asupra legalității actului contestat.

De asemenea, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1275 din 7 octombrie 2009, a constatat că prin O.U.G. nr. 37/2009 „aprobată prin lege de către Parlament a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice descentralizate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție. Cel de-al doilea aspect privește faptul că nu au fost respectate aparent dispozițiile contractului de management, care a încetat înainte termenului de 4 ani, pentru care a fost încheiat, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute în acest sens.

Este, de asemenea, îndeplinită și condiția existenței unei pagube iminente, astfel cum aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deoarece, prin punerea în executare a dispozițiilor ordinului contestat, intimatul-reclamant este lipsit de salariu, paguba constând în pierderea drepturilor salariale fiind previzibilă și putând fi evitată prin suspendarea executării actului, până la pronunțarea instanței de fond. Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

În acest sens sunt, de altfel, și prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R (89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorității jurisdicționale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și fără ca, astfel, să influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.

Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecție provizorie îi aparține și măsură suspendării executării actului administrativ contestat în cauză, pe care prima instanță a dispus-o prin sentința recurată, în mod corect apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Față de considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentă, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.P.A.S. împotriva sentinței civile nr. 45 din 01 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.