ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3944/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 243 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul B.N., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1038 din 13 octombrie 2009, emis de președintele autorității pârâte, prin care s-a dispus revocarea mandatului reclamantului de director coordonator adjunct în cadrul Casei Județene de Pensii Constanța. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. In motivarea căii de atac, recurenta arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor prematurității și inadmisibilității acțiunii, formulate prin întâmpinare, susținând că reclamantul a înțeles să introducă acțiunea fără a depune plângere prealabilă și să aștepte răspunsul la aceasta, dreptul la acțiune, pe de o parte, și acțiunea în sine, pe de altă parte, nefiind, deci, actual, respectiv admisibilă. Pe fondul cauzei, recurenta critică soluția primei instanțe, invocând neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. Obiectul cererii formulate de reclamant în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 îl constituie suspendarea executării Ordinului nr. 1038 din 13 octombrie 2009, emis de președintele C.N.P.A.S., prin care s-a dispus încetarea contractului de management, în baza căruia reclamantul deținea funcția de director coordonator adjunct în cadrul Casei Județene de Pensii Constanța, fiind numit în baza O.U.G. nr. 37/2009. La data de 14 octombrie 2009 a fost înregistrată plângerea prealabilă adresată C.N.P.A.S.

de către reclamant, prin care solicită revocarea Ordinului contestat. Cele două excepții invocate în fața primei instanțe nu au fost analizate de aceasta dar, pentru că obiectul cererii îl reprezintă suspendarea executării unui act administrativ, cauza fiind de natura celor care se judecă cu precădere și de urgență, ele vor fi analizate de către instanța de recurs care, considerându-le neîntemeiate, le va respinge, pentru următoarele considerente. Într-adevăr, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori întru-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Termenul pentru formularea acțiunii în contencios administrativ este legat de această plângere prealabilă, pentru că persoana vătămată se poate adresa instanței, după caz, ulterior comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, datei comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii, respectiv de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile. Aceste dispoziții legale, invocate de către recurentă, se aplică, însă, acțiunii în anulare a unui act administrativ iar nu cererii de suspendare a executării unui astfel de act, formulată în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cum este cazul în speță.

Astfel, potrivit art.14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Rezultă, din dispozițiile legale sus menționate, că instituției suspendării executării, reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu îi sunt aplicabile termenele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, întrucât chiar legea dă posibilitatea persoanei vătămate, odată cu plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente a actului administrativ, să solicite instanței de contencios administrativ suspendarea executării acelui act, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a fi admisibilă o asemenea cerere trebuie dovedită formularea plângerii prealabile, fără să fie nevoie ca persoana vătămată să aștepte soluționarea plângerii prealabile sau să expire termenul pentru soluționarea acestei cereri, tocmai pentru că este o situație de excepție. In cauză, reclamantul a dovedit că, după sesizarea autorității publice emitente, a formulat cererea de suspendare, astfel că cererea sa nu este prematură. Cererea de suspendare nu este nici inadmisibilă, pentru că la dosarul instanței de fond există dovada depunerii plângerii prealabile, deși recurenta invocă faptul că reclamantul nu s-a adresat cu o plângere acestei autorități, iar, pe de altă parte, invocă faptul că nu a așteptat răspunsul la plângerea prealabilă.

Criticile formulate de recurentă sunt, însă, întemeiate în ceea ce privește fondul cauzei, recursul urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Suspendarea actelor administrative reprezintă o situație de excepție și ea se poate dispune numai dacă, pe lângă condiția formulării plângerii prealabile, sunt îndeplinite, cumulativ, și celelalte două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat", în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ". Referitor la această condiție, trebuie amintit că O.U.G.

nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis actul a cărui suspendare a executării se solicită, a fost declarată neconstituțională dar și O.U.G.

nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numit reclamantul în funcția publică și încheiat contractul de management, a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009. In privința efectelor declarării ca neconstituționale a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale, decizie în care s-au declarat neconstituționale și unele modificări ale Legii nr. 188/1999 și unde s-a precizat că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)". Referitor la condiția „pagubei iminente", Legea contenciosului administrativ o definește, în art. 2 alin. (1) lit. ș), ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Pentru a se considera îndeplinită această condiție, nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcția de conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube iminente. Sub acest aspect, al consecințelor pe plan material, reclamantul nu a prezentat dovezi, rezumându-se să facă referire la drepturile salariale și cele adiacente de care ar fi lipsit, însă această problemă va putea fi analizată în cadrul fondului litigiului, în cazul în care acțiunea în anulare a actului contestat va fi admisă. Față de considerentele arătate, constatându-se că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul și va fi modificată sentința atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței nr. 243 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1038 din 13 octombrie 2009, emis de pârâta C.N.P.A.S., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.