ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3944/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 243 din 10 noiembrie 2009, Curtea de

Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea

formulată de reclamantul B.N., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de

Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, și a dispus suspendarea

executării Ordinului nr. 1038 din 13 octombrie 2009, emis de președintele

autorității pârâte, prin care s-a dispus revocarea mandatului reclamantului de

director coordonator adjunct în cadrul Casei Județene de Pensii Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a

reținut, în esență, că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică

și nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.

In motivarea căii de atac, recurenta arată că instanța

de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor prematurității și inadmisibilității

acțiunii, formulate prin întâmpinare, susținând că reclamantul a înțeles să

introducă acțiunea fără a depune plângere prealabilă și să aștepte răspunsul la

aceasta, dreptul la acțiune, pe de o parte, și acțiunea în sine, pe de altă

parte, nefiind, deci, actual, respectiv admisibilă.

Pe fondul cauzei, recurenta critică soluția primei

instanțe, invocând neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și

lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în

continuare.

Obiectul cererii formulate de reclamant în temeiul

art. 14 din Legea nr. 554/2004 îl constituie suspendarea executării Ordinului

nr. 1038 din 13 octombrie 2009, emis de președintele C.N.P.A.S., prin care s-a

dispus încetarea contractului de management, în baza căruia reclamantul deținea

funcția de director coordonator adjunct în cadrul Casei Județene de Pensii

Constanța, fiind numit în baza O.U.G. nr. 37/2009.

La data de 14 octombrie 2009 a fost înregistrată

plângerea prealabilă adresată C.N.P.A.S. de către reclamant, prin care solicită

revocarea Ordinului contestat.

Cele două excepții invocate în fața primei instanțe nu

au fost analizate de aceasta dar, pentru că obiectul cererii îl reprezintă

suspendarea executării unui act administrativ, cauza fiind de natura celor care

se judecă cu precădere și de urgență, ele vor fi analizate de către instanța de

recurs care, considerându-le neîntemeiate, le va respinge, pentru următoarele

considerente.

Într-adevăr, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004,

înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente,

persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori întru-un interes

legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității

publice emitente sau autorității ierarhic superioare, revocarea, în tot sau în

parte, a acestuia.

Termenul pentru formularea acțiunii în contencios

administrativ este legat de această plângere prealabilă, pentru că persoana

vătămată se poate adresa instanței, după caz, ulterior comunicării răspunsului

la plângerea prealabilă, datei comunicării refuzului nejustificat de

soluționare a cererii, respectiv de la data expirării termenului de soluționare

a plângerii prealabile.

Aceste dispoziții legale, invocate de către recurentă,

se aplică, însă, acțiunii în anulare a unui act administrativ iar nu cererii de

suspendare a executării unui astfel de act, formulată în condițiile art. 14 din

Legea nr. 554/2004, cum este cazul în speță.

Astfel, potrivit art.14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond.

Rezultă, din dispozițiile legale sus menționate, că

instituției suspendării executării, reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

nu îi sunt aplicabile termenele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004,

întrucât chiar legea dă posibilitatea persoanei vătămate, odată cu plângerea

prealabilă adresată autorității publice emitente a actului administrativ, să

solicite instanței de contencios administrativ suspendarea executării acelui

act, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a fi admisibilă o asemenea cerere trebuie

dovedită formularea plângerii prealabile, fără să fie nevoie ca persoana

vătămată să aștepte soluționarea plângerii prealabile sau să expire termenul

pentru soluționarea acestei cereri, tocmai pentru că este o situație de

excepție.

In cauză, reclamantul a dovedit că, după sesizarea

autorității publice emitente, a formulat cererea de suspendare, astfel că

cererea sa nu este prematură.

Cererea de suspendare nu este nici inadmisibilă,

pentru că la dosarul instanței de fond există dovada depunerii plângerii

prealabile, deși recurenta invocă faptul că reclamantul nu s-a adresat cu o

plângere acestei autorități, iar, pe de altă parte, invocă faptul că nu a

așteptat răspunsul la plângerea prealabilă.

Criticile formulate de recurentă sunt, însă,

întemeiate în ceea ce privește fondul cauzei, recursul urmând a fi admis,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Suspendarea actelor administrative reprezintă o

situație de excepție și ea se poate dispune numai dacă, pe lângă condiția

formulării plângerii prealabile, sunt îndeplinite, cumulativ, și celelalte două

condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine

justificat și paguba iminentă.

Legea contenciosului administrativ a definit „cazul

bine justificat", în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările

legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ".

Referitor la această condiție, trebuie amintit că

O.U.G. nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis actul a cărui

suspendare a executării se solicită, a fost declarată neconstituțională dar și

O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numit reclamantul în funcția

publică și încheiat contractul de management, a fost declarată

neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

In privința efectelor declarării ca neconstituționale

a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele Deciziei nr. 414/2010

a Curții Constituționale, decizie în care s-au declarat neconstituționale și

unele modificări ale Legii nr. 188/1999 și unde s-a precizat că „lipsirea de

temei constituțional a actelor normative primare are ca efect încetarea de

drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management,

actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)".

Referitor la condiția „pagubei iminente", Legea

contenciosului administrativ o definește, în art. 2 alin. (1) lit. ș), ca fiind

prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu

public.

Pentru a se considera îndeplinită această condiție, nu

se poate aprecia că măsura eliberării din funcția de conducere, prin ea însăși,

duce la producerea unei pagube iminente.

Sub acest aspect, al consecințelor pe plan material,

reclamantul nu a prezentat dovezi, rezumându-se să facă referire la drepturile

salariale și cele adiacente de care ar fi lipsit, însă această problemă va

putea fi analizată în cadrul fondului litigiului, în cazul în care acțiunea în

anulare a actului contestat va fi admisă.

Față de considerentele arătate, constatându-se că nu

s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul și va fi modificată sentința

atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Casa Națională de

Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței nr. 243 din 10

noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și

fiscal

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge

cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1038 din 13 octombrie 2009,

emis de pârâta C.N.P.A.S., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie

2010.