ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 924/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.C. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi

de Asigurări Sociale, anularea ordinelor nr. 1039 din 13 octombrie 2009 prin

care s-a dispus încetarea contractului de management încheiat cu autoritatea

pârâtă și nr. 1472 din 02 decembrie 2009 prin care s-a dispus desființarea

funcției publice de director coordonator adjunct deținută de acesta la Casa

Județeană de Pensii Vrancea, încetarea contractului de muncă și a celui de

management, reintegrarea sa în funcția avută anterior și obligarea autorității

pârâte la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit.

Reclamantul a arătat că ambele ordine emise

de autoritatea pârâtă produc același efect, demiterea sa din funcția publică de

conducere și au fost motivate de aducerea la îndeplinire a prevederilor O.U.G.

nr. 105/2009, precum și de necesitatea reorganizării serviciilor deconcentrate

din teritoriu ale autorității pârâte.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut

că măsura dispusă nu corespunde în realitate necesității de reorganizare a unor

servicii, în condițiile în care competențele funcției publice au rămas

aceleași.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat

respingerea acțiunii.

Prin sentința nr. 82 din 16 martie 2010,

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată, a dispus anularea ordinelor nr. 1039 din 13 octombrie 2009

și nr. 1472 din 02 decembrie 2009 emise de autoritatea pârâtă și reintegrarea

reclamantului în funcția și atribuțiile specifice din care a fost demis.

Prin aceeași sentință, a obligat pârâta să-i

plătească reclamantului drepturile salariale de care a fost lipsit, cu începere

de la data demiterii și până la reintegrarea efectivă.

format convingerea primei instanțe:

Pentru a adopta această soluție, prima

instanță a reținut, în esență, următoarele:

Ordinele atacate au fost emise în baza O.U.G.

nr. 105/2009, privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și

pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii

publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul

demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria

prefectului și cabinetul alesului local.

Acest act normativ

a fost declarat

neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 3 decembrie

2009, care a constatat că prin O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin lege de către

Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate

în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție.

Curtea Constituțională a reținut că O.U.G.

nr. 37/2009, deși abrogată și declarată neconstituțională prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a fost preluată integral în

textul O.U.G. nr. 105/2009 care, de asemenea, afectează grav activitatea

tuturor instituțiilor publice ale statului vizate de acest act normativ, ceea

ce contravine dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție potrivit cărora

„Ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale

statului”.

Astfel, prima instanță a reținut că măsura

dispusă împotriva reclamantului prin ordinele atacate, emise exclusiv în baza

O.U.G. nr. 105/2009, este una lipsită de temei legal atâta vreme cât respectiva

ordonanță a fost declarată neconstituțională.

Judecătorul fondului a mai reținut că

instanța constituțională a stabilit și faptul că, prin dispozițiile lor, cele

două ordonanțe au exprimat o tendință de politizare a structurilor

guvernamentale din unitățile administrativ teritoriale, mai precis la nivelul

județelor, și pun în discuție însuși regimul constituțional și legal actual al

funcției publice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a

reiterat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată și

motivată prin întâmpinare, arătând că asupra acesteia prima instanță nu s-a

pronunțat; a criticat sentința atacată întrucât nu se indică motivele pentru care

au fost înlăturate apărările formulate și cuprinde motive contradictorii în

sensul că, în opinia primei instanțe, constatarea neconstituționalității O.U.G.

nr. 105/2009 atrage nulitatea ordinelor contestate și are ca efect repunerea

reclamantului în funcția deținută anterior emiterii acestor ordine.

Or, constatarea neconstituționalității unei

ordonanțe produce efecte numai pentru viitor, nu retroactiv, și nu justifică

anularea ordinelor în litigiu.

De asemenea, a arătat că în mod eronat prima

instanță a obligat autoritatea pârâtă la despăgubiri constând în drepturi

salariale, întrucât reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă,

beneficiind de concediu medical din luna noiembrie 2009 până în luna aprilie

2010.

În esență, recurenta-pârâtă a susținut că

ordinele atacate sunt legale, fiind emise în temeiul și cu respectarea

dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009, în vigoare la acea dată, că O.U.G. nr.

37/2009, care a constituit temeiul legal al ordinului de numire a reclamantului

în funcția publică de conducere deținută și încheierii contractului de

management, a fost abrogată, astfel încât erau aplicabile prevederile O.U.G.

nr. 105/2009.

În concluzie, recurenta-pârâtă a arătat că

acțiunea este lipsită de interes și, pe fond, este neîntemeiată. A arătat

astfel că, funcția deținută de către reclamant începând cu 28 februarie 2010 nu

mai există, reintegrarea reclamantului ca efect al anulării ordinelor atacate

este lipsită de temei legal, iar ordinele atacate au fost emise ca efect al

aplicării O.U.G. nr. 105/2009, or, prin emiterea lor s-a urmărit tocmai

respectarea actului normativ menționat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului:

Examinând sentința atacată, în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

recurs invocate:

Intimatul-reclamant a fost numit în funcția

de director coordonator adjunct la Casa Județeană de Pensii Vrancea, prin

Ordinul nr. 1315 din 26 mai 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale în baza O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată

neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie

2009.

Prin ordinul nr. 1039 din 13 octombrie 2009,

autoritatea pârâtă a dispus încetarea contractului de management începând cu

data de 14 octombrie 2009, în temeiul O.U.G. nr. 105/2009, iar prin ordinul nr.

1472 din 2 decembrie 2009 funcția publică de conducere de director coordonator

adjunct deținută de reclamant la Casa Județeană de Pensii Vrancea a fost

desființată, în temeiul aceluiași act normativ.

În ceea ce privește excepția de netimbrare a

cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că nu poate fi primită,

având în vedere că ne aflăm în prezența unui litigiu de contencios

administrativ, în care devin incidente prevederile Codului muncii aplicabil ca

drept comun în materie, în baza art. 295 alin. (2) din acest act normativ. În

plus, cauzele salariaților sunt scutite de plata taxei de timbru, în baza art.

15 din Legea nr. 146/1997.

Referitor la criticile formulate pe fondul

cauzei, instanța de control judiciar reține că prin Decizia nr. 1629 din 3

decembrie 2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile

O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele deciziei sus-menționate,

Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a

funcției publice, respectiv actul administrativ de numire reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului

juridic a directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de

management.

Funcția publică ocupată de

intimatul-reclamant a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009 care a fost

declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și

lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept

consecință încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora,

astfel că ordinul de numire a directorului coordonator este lipsit de efecte

juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată.

În Decizia nr. 414/2010, Curtea

Constituțională a reținut că, începând cu 28 februarie 2010 continuă să-și

producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conținutul său normativ de

dinainte de modificările neconstituționale care i-au fost aduse prin O.U.G. nr.

37/2009 și prin art. 1 pct. 1-5 și 26, art. 3, art. 5, art. 8 și Anexa nr. 1 din

O.U.G. nr. 105/2009.

Ca urmare a acestor modificări legislative,

funcția de director coordonator adjunct în cadrul Casei Județene de Pensii

Vrancea s-a desființat, astfel că în mod greșit prima instanță a considerat că

intimatul-reclamant mai poate fi reintegrat, într-o funcție a cărei existență a

fost afectată de neconformitatea actului normativ prin care a fost înființată.

Așadar, dat fiind faptul că situația de

neconstituționalitate ivită ca urmare a deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009,

poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute

anterior, Înalta Curte constată că, atât ordinul de numire nr. 1315 din 26 mai

2009, cât și contractul de management încheiat între părți la aceeași dată, în

baza O.U.G. nr. 37/2009, nu-și mai pot menține valabilitatea, fiind

emise/încheiate în conformitate cu un act normativ declarat neconstituțional.

Este de necontestat că neconformitatea

actului normativ aplicat de recurenta-pârâtă, respectiv O.U.G. nr. 105/2009, a

afectat legalitatea actelor administrative de eliberare din funcție a

intimatului-reclamant, însă acest lucru nu poate justifica hotărârea primei

instanțe în sensul reintegrării intimatului-reclamant în funcția de director

coordonator adjunct în condițiile în care actul administrativ de numire,

respectiv ordinul nr. 1315 din 26 mai 2009, nu mai producea efecte juridice

după momentul constatării neconstituționalității actului normativ în executarea

căruia a fost emis.

Altfel spus, nu există temei juridic în

vederea reintegrării intimatului-reclamant în funcția deținută anterior, iar

neacordarea drepturilor salariale aferente apare ca firească.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul și va modifica în tot sentința atacată în

sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Națională de

Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței nr. 82 din 16

martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată în sensul că

respinge acțiunea formulată de reclamantul A.C. ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

februarie 2011.