ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3074/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul G.C. a chemat în judecată Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea Ordinului nr. 1037 din 13 octombrie 2009, emis de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care s-a dispus revocarea mandatului său de Director coordonator în cadrul Casei Județene de Pensii Vrancea. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că există o puternică îndoială asupra actului criticat atâta vreme cât se tinde la desființarea unilaterală a unui contract de natură bilaterală, iar paguba constă în privarea de drepturile salariale cuvenite.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii pentru nedovedirea în cauză a îndeplinirii condițiilor legale pentru a solicita suspendarea executării. Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 244 din 10 noiembrie 2009, a admis cererea de suspendare a executării Ordinului 1037 din 13 octombrie 2009 formulată de reclamantul G.C., dispunând suspendarea efectelor ordinului emis de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale până la soluționarea pe fond a cauzei. Pentru a pronunța suspendarea executării ordinului, instanța de fond a reținut că sunt întrunite condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât în privința cazului bine justificat, cât și referitor la prevenirea unei pagube iminente.

Instanța de fond a constatat că în cauză există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, pornind de la premiza posibilității revocării unilaterale a unui contract bilateral, iar în privința pagubei iminente, instanța a apreciat că afectarea dreptului la muncă al reclamantului și imposibilitatea obținerii veniturilor salariale din funcția deținută pot fii de natură a-i produce reclamantului un prejudiciu sigur. Împotriva sentinței a declarat recurs Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. In motivele de recurs se arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prematurității și inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulate prin întâmpinare.

Recurentul a arătat că excepția de prematuritate trebuia admisă deoarece reclamantul a înțeles să introducă acțiunea în contencios înainte să primească răspuns la plângerea prealabilă adresată instituției, astfel că dreptul la acțiune nu este actual pentru că dispozițiile legale impun existența unui anumit moment pentru a formula acțiune, respectiv data de la care s-a primit răspunsul la plângerea prealabilă adresată instituției publice. In ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, s-a solicitat a fi admisă pentru că nu au fost respectate termenele prevăzute de lege pentru soluționarea unei plângeri prealabile. Mai arată recurenta că actul administrativ și-a produs efectele, nefiind un act administrativ cu executare în timp, astfel că nu produce prejudiciu prin executarea sa, prin urmare nu există un interes actual în susținerea cererii de suspendare.

Pe fondul cererii se critică soluția instanței de fond pentru că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Se arată că temeiul legal actual al Ordinului nr. 1037 din 13 octombrie 2009 îl constituie O.U.G. nr. 105/2009, având în vedere că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Prin Ordinul nr. 1037 din 13 octombrie 2009, pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a dispus ca începând cu data 14 octombrie 2009 contractul de management încheiat cu reclamantul G.C., încetează.

La data de 15 octombrie 2009 reclamantul a formulat plângere prealabilă, solicitând revocarea ordinului menționat, cu consecința repunerii sale în situația anterioară emiterii acestuia, iar la data de 16 octombrie 2009 a solicitat instanței competente acordarea măsurii de protecție provizorie a suspendării executării actului contestat și a efectelor respectivului concurs, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. In conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Excepția prematurității nu este întemeiată întrucât reclamanta a făcut dovada introducerii plângerii, prealabile însă este evident că nu a primit un răspuns pozitiv de la pârâtă și că nu a existat posibilitatea soluționării litigiului pe cale amiabilă. Faptul că reclamanta nu a așteptat exact 30 de zile cât avea la dispoziție pârâta pentru a soluționa plângerea este irelevant în condițiile în care la împlinirea celor 30 de zile reclamanta nu a primit un răspuns pozitiv la plângerea prealabilă. In ceea ce privește inadmisibilitatea, această excepție face parte din categoria excepțiilor procesuale de fond, care privesc lipsuri referitoare la exercițiul dreptului la acțiune, cu efect dirimant, care fără a pune în discuție fondul dreptului, pot conduce la respingerea acțiunii, ca urmare a neîndeplinirii unei condiții prealabile.

In cauză, prin reglementarea cuprinsă în art. 7 din Legea nr. 554/2004 s-a introdus ca și condiție de exercitare a acțiunii formularea plângerii prealabile, adică obligația persoanei care se consideră vătămată de a se adresa cu reclamație organului administrativ emitent, sau celui ierarhic superior, dacă există, mai înainte de a sesiza instanța de judecată cu anularea actului apreciat ca nelegal. Din examinarea textului art. 7 din Legea nr. 554/2004 rezultă că numai în situația în care nu s-a formulat plângere prealabilă și deci nu s-a îndeplinit una dintre condițiile de exercitare a acțiunii, intervine sancțiunea inadmisibilității acțiunii. Introducerea acțiunii, mai înainte de epuizarea termenului prevăzut de lege, pentru ca organul administrativ emitent sau celui ierarhic superior să soluționeze recursul grațios sau ierarhic, nu este sancționată cu inadmisibilitatea, astfel că această excepție este nefondată.

In raport cu aceste prevederi legale, care reglementează un caz de suspendare la cerere, dispusă de instanța de judecată, pe parcursul etapei procedurii prealabile administrative (recursul grațios și recursul ierarhic), susținerea recurentei în sensul că ordinul atacat nu poate face obiectul unei cereri de suspendare în înțelesul art. 14 din Legea nr. 554/2005 este neîntemeiată, întrucât această instituție este aplicabilă și în privința actelor administrative ale căror consecințe se întind în timp pe o perioadă nedeterminată.

Susținerile contrare ale recurentei nu pot fi primite, fiind de natură să restrângă nejustificat sfera actelor administrative vizate de legiuitor prin reglementarea instituției suspendării executării, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, cu consecința afectării dreptului unor categorii de particulari de a solicita acordarea respectivei măsuri de protecție provizorie împotriva eventualului exces de putere sau abuz de drept al administrației. Sub aspectul fondului cauzei, hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Îndeplinirea respectivelor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. In speță, contrar susținerilor recurentului, prevederile O.U.G. nr. 105/2009, care au preluat soluțiile juridice cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009, a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională reținând, între altele, că modalitatea de reglementare a funcției publice și a actului de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze, de natură a afecta statutul juridic al unor funcționari de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate.

Or, această împrejurare este .de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului subsecvent emis în baza respectivului act normativ, alături de celelalte aspecte de aparentă nelegalitate indicate de reclamant și reținute de prima instanță, astfel încât susținerile recurentului circumscrise neîndeplinirii condiției cazului bine justificat nu pot fi primite. Nejustificate sunt și susținerile acestuia cu privire la neîndeplinirea condiției privind iminența pagubei, întrucât prin desființarea funcției publice de conducere se produce un prejudiciu material și previzibil, constând în diminuarea drepturilor de natură salarială ale funcționarului public eliberat din funcție, precum și o posibilă perturbare gravă a funcționării respectivului serviciu public.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței civile nr. 244 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 iunie 2010.