ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3074/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul G.C.

a chemat în judecată Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări

Sociale, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să

dispună suspendarea Ordinului nr. 1037 din 13 octombrie 2009, emis de Casa Națională

de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care s-a dispus revocarea

mandatului său de Director coordonator în cadrul Casei Județene de Pensii

Vrancea.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că există o puternică îndoială asupra actului

criticat atâta vreme cât se tinde la desființarea unilaterală a unui contract

de natură bilaterală, iar paguba constă în privarea de drepturile salariale

cuvenite.

Pârâta a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii pentru nedovedirea în cauză

a îndeplinirii condițiilor legale pentru a solicita suspendarea executării.

Curtea de Apel

Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 244 din

10 noiembrie 2009, a admis cererea de suspendare a executării Ordinului 1037

din 13 octombrie 2009 formulată de reclamantul G.C., dispunând suspendarea

efectelor ordinului emis de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de

Asigurări Sociale până la soluționarea pe fond a cauzei.

Pentru a

pronunța suspendarea executării ordinului, instanța de fond a reținut că sunt

întrunite condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât în privința

cazului bine justificat, cât și referitor la prevenirea unei pagube iminente.

Instanța de fond

a constatat că în cauză există puternice îndoieli cu privire la legalitatea

actului administrativ contestat, pornind de la premiza posibilității revocării

unilaterale a unui contract bilateral, iar în privința pagubei iminente,

instanța a apreciat că afectarea dreptului la muncă al reclamantului și imposibilitatea

obținerii veniturilor salariale din funcția deținută pot fii de natură a-i

produce reclamantului un prejudiciu sigur.

Împotriva

sentinței a declarat recurs Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de

Asigurări Sociale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivele de

recurs se arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției

prematurității și inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulate

prin întâmpinare.

Recurentul a

arătat că excepția de prematuritate trebuia admisă deoarece reclamantul a

înțeles să introducă acțiunea în contencios înainte să primească răspuns la

plângerea prealabilă adresată instituției, astfel că dreptul la acțiune nu este

actual pentru că dispozițiile legale impun existența unui anumit moment pentru

a formula acțiune, respectiv data de la care s-a primit răspunsul la plângerea

prealabilă adresată instituției publice.

In ceea ce

privește excepția inadmisibilității acțiunii, s-a solicitat a fi admisă pentru

că nu au fost respectate termenele prevăzute de lege pentru soluționarea unei

plângeri prealabile.

Mai arată

recurenta că actul administrativ și-a produs efectele, nefiind un act

administrativ cu executare în timp, astfel că nu produce prejudiciu prin

executarea sa, prin urmare nu există un interes actual în susținerea cererii de

suspendare.

Pe fondul

cererii se critică soluția instanței de fond pentru că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Se arată că

temeiul legal actual al Ordinului nr. 1037 din 13 octombrie 2009 îl constituie

O.U.G. nr. 105/2009, având în vedere că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată.

Analizând

sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Prin Ordinul nr.

1037 din 13 octombrie 2009, pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de

Asigurări Sociale a dispus ca începând cu data 14 octombrie 2009 contractul de

management încheiat cu reclamantul G.C., încetează.

La data de 15

octombrie 2009 reclamantul a formulat plângere prealabilă, solicitând revocarea

ordinului menționat, cu consecința repunerii sale în situația anterioară

emiterii acestuia, iar la data de 16 octombrie 2009 a solicitat instanței

competente acordarea măsurii de protecție provizorie a suspendării executării

actului contestat și a efectelor respectivului concurs, în condițiile art. 14

din Legea nr. 554/2004.

In conformitate

cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond.

Excepția

prematurității nu este întemeiată întrucât reclamanta a făcut dovada

introducerii plângerii, prealabile însă este evident că nu a primit un răspuns

pozitiv de la pârâtă și că nu a existat posibilitatea soluționării litigiului

pe cale amiabilă. Faptul că reclamanta nu a așteptat exact 30 de zile cât avea

la dispoziție pârâta pentru a soluționa plângerea este irelevant în condițiile

în care la împlinirea celor 30 de zile reclamanta nu a primit un răspuns

pozitiv la plângerea prealabilă.

In ceea ce

privește inadmisibilitatea, această excepție face parte din categoria

excepțiilor procesuale de fond, care privesc lipsuri referitoare la exercițiul

dreptului la acțiune, cu efect dirimant, care fără a pune în discuție fondul

dreptului, pot conduce la respingerea acțiunii, ca urmare a neîndeplinirii unei

condiții prealabile.

In cauză, prin

reglementarea cuprinsă în art. 7 din Legea nr. 554/2004 s-a introdus ca și

condiție de exercitare a acțiunii formularea plângerii prealabile, adică

obligația persoanei care se consideră vătămată de a se adresa cu reclamație

organului administrativ emitent, sau celui ierarhic superior, dacă există, mai

înainte de a sesiza instanța de judecată cu anularea actului apreciat ca

nelegal.

Din examinarea

textului art. 7 din Legea nr. 554/2004 rezultă că numai în situația în care nu

s-a formulat plângere prealabilă și deci nu s-a îndeplinit una dintre

condițiile de exercitare a acțiunii, intervine sancțiunea inadmisibilității

acțiunii.

Introducerea

acțiunii, mai înainte de epuizarea termenului prevăzut de lege, pentru ca

organul administrativ emitent sau celui ierarhic superior să soluționeze

recursul grațios sau ierarhic, nu este sancționată cu inadmisibilitatea, astfel

că această excepție este nefondată.

In raport cu

aceste prevederi legale, care reglementează un caz de suspendare la cerere,

dispusă de instanța de judecată, pe parcursul etapei procedurii prealabile

administrative (recursul grațios și recursul ierarhic), susținerea recurentei

în sensul că ordinul atacat nu poate face obiectul unei cereri de suspendare în

înțelesul art. 14 din Legea nr. 554/2005 este neîntemeiată, întrucât această

instituție este aplicabilă și în privința actelor administrative ale căror

consecințe se întind în timp pe o perioadă nedeterminată.

Susținerile

contrare ale recurentei nu pot fi primite, fiind de natură să restrângă

nejustificat sfera actelor administrative vizate de legiuitor prin

reglementarea instituției suspendării executării, ca operație juridică de

întrerupere vremelnică a efectelor acestora, cu consecința afectării dreptului

unor categorii de particulari de a solicita acordarea respectivei măsuri de

protecție provizorie împotriva eventualului exces de putere sau abuz de drept

al administrației.

Sub aspectul

fondului cauzei, hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a

prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Este

incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se

circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor

particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura

legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea

efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului

atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și

iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din

aceeași lege.

Îndeplinirea

respectivelor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea

interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a

prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul

particular supus evaluării.

In speță,

contrar susținerilor recurentului, prevederile O.U.G. nr. 105/2009, care au

preluat soluțiile juridice cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009, a fost declarată neconstituțională

prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională reținând,

între altele, că modalitatea de reglementare a funcției publice și a actului de

numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze, de natură a

afecta statutul juridic al unor funcționari de conducere din sfera serviciilor

publice deconcentrate.

Or, această

împrejurare este .de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității

actului subsecvent emis în baza respectivului act normativ, alături de celelalte

aspecte de aparentă nelegalitate indicate de reclamant și reținute de prima

instanță, astfel încât susținerile recurentului circumscrise neîndeplinirii

condiției cazului bine justificat nu pot fi primite.

Nejustificate

sunt și susținerile acestuia cu privire la neîndeplinirea condiției privind

iminența pagubei, întrucât prin desființarea funcției publice de conducere se

produce un prejudiciu material și previzibil, constând în diminuarea

drepturilor de natură salarială ale funcționarului public eliberat din funcție,

precum și o posibilă perturbare gravă a funcționării respectivului serviciu

public.

Față de cele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

recursul declarat de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări

Sociale împotriva sentinței

civile

nr. 244 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 iunie 2010.