ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5141/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5141/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.C. a
solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi
de Asigurări Sociale, suspendarea executării Ordinului nr. 1474 din 2 decembrie
2009 emis de pârâtă în aplicarea O.U.G nr. 105/2009, prin care s-a dispus
revocarea mandatului său de director coordonator al Casei Județene de Pensii
Vrancea.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că revocarea sa din funcție este nelegală, pentru că a
survenit la puțin timp de la numirea în această funcție, fără să aibă loc o
schimbare în structura postului, susținând că sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ atacat.
Prin întâmpinarea
formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii, apreciind că nu
sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării
actului în litigiu.
Hotărârea primei
instanțe
Curtea de Apel
Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 17 din 19
ianuarie 2010, a admis cererea formulată de reclamantul A.C. în contradictoriu
cu pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și, în
consecință, a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr. 1474 din 02 decembrie
2009 emis de autoritatea pârâtă, până la soluționarea pe fond a cauzei.
Motivele de fapt
și de drept care au format convingerea primei instanțe
În motivarea
hotărârii, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada
îndeplinirii condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anume
sesizarea prealabilă a autorității publice care a emis actul sau a autorității
ierarhic superioare, existența unui caz bine justificat și necesitatea
prevenirii unei pagube iminente.
În aprecierea
condițiilor privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, a
reținut că se justifică măsura suspendării prin existența unui caz bine justificat
de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității ordinului
atacat, iar prin executarea acestui ordin s-ar produce prejudicii reclamantului
determinate de afectarea dreptului la muncă și privarea în mod nelegal de
remunerația aferentă funcției sale.
Recursul exercitat
de pârâtă
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de
Asigurări Sociale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de
atac, recurenta-pârâtă a invocat inadmisibilitatea cererii de suspendare
provizorie a executării ordinului contestat, întrucât acest act, la acest
moment, nu mai produce efecte juridice și, nefiind un act administrativ cu
executare în timp, nu îi produce reclamantului un prejudiciu prin executarea
sa, astfel că această solicitare nu poate forma obiectul unei cereri de
suspendare în înțelesul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cererii,
recurenta-pârâtă a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile textului de lege
sus-menționat, întrucât ordinul atacat a fost dat cu respectarea prevederile
O.U.G nr. 105/2009, în vigoare la data emiterii lui, așa încât se bucură de
prezumția de legalitate, iar vătămarea iminentă și ireparabilă nu s-a dovedit.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința
atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de
recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele
ale art. 304
1
, constată că recursul nu este fondat.
Argumentele
corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Actul administrativ a
cărui suspendare de executare a fost dispusă de instanța de fond în temeiul
art. 14 din Legea nr. 554/2004 este Ordinul nr. 1472 din 2 decembrie 2009, prin
care intimatului-reclamant i-a fost acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare,
începând cu data de 3 decembrie 2009, urmând ca la încetarea perioadei de
preaviz să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1315 din 26 mai 2009, de
numire în funcția de director coordonator adjunct al Casei județene de Pensii
Vrancea și contractul de management încheiat la aceeași dată.
Ordinul a fost emis
în temeiul art. IV alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 105/2009 și art. 65 alin.
(1) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii.
Hotărârea instanței
de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor textului de
lege menționat, înscrisurile depuse la dosar conducând la concluzia
îndeplinirii condițiilor cumulativ prevăzute de lege pentru suspendarea actului
administrativ, cazul bine justificat și paguba iminentă.
În ceea ce privește
criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:
1.1. Motivul de
recurs referitor la inadmisibilitatea cererii
Suspendarea
executării actului administrativ reglementată de prevederile art. 14 din Legea
nr. 554/2004 constituie o măsură de protecție provizorie a drepturilor și
intereselor legitime ale particularilor, constând în amânarea sau întreruperea
vremelnică, după caz, a producerii efectelor juridice ale manifestării de
voință a autorității publice.
Conform unei reguli
de interpretare logică a legii civile (în sens larg), o normă juridică trebuie
să fie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, iar nu în sensul
golirii ei de conținut.
Așadar, prevederile
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul unei
inadmisibilități de plano sau a lipsei de obiect a cererii de suspendare a unui
act administrativ cu executare uno ictu, interpretarea contrară ducând la
golirea de conținut și lipsirea de finalitate a normei menționate, în
condițiile în care majoritatea covârșitoare a actelor administrative o
constituie cele de acest tip.
1.2. Motivul de
recurs privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004
Suspendarea
executării actului administrativ poate fi dispusă numai în cazuri bine
justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Cazul bine justificat
este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 prin raportare
de împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o
îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba
iminentă, potrivit lit. ș) a aceluiași articol, constă în prejudiciul material
viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării
unei autorități publice sau a unui serviciu public.
În acord cu hotărârea
instanței de fond, Înalta Curte constată îndeplinirea cumulativă a celor două
condiții, reținând, pe de o parte, existența unei aparențe de nelegalitate a
ordinului contestat, întrucât O.U.G. nr. 105/2009, care a constituit temeiul
juridic al ordinului atacat, a fost declarată neconstituțională prin Decizia
nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale, actul administrativ
fiind legat astfel de fundamentul său legal și, pe de altă parte, vătămarea
iminentă a intimatului-reclamant, care a fost eliberat din funcția publică de
conducere, fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act
administrativ în favoarea căruia, așa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumția
de legalitate.
Soluția pronunțată
în recurs
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
recursul declarat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale
împotriva Sentinței nr. 17 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.