ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3903/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.V. a chemat în judecată Casa

Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând instanței

că prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Ordinului nr. 1027

din 13 octombrie 2009 emis de pârâtă, reintegrarea sa în funcția ocupată

anterior, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, indemnizațiilor de

asigurări sociale și de șomaj și a celorlalte drepturi care i-ar fi revenit

dacă nu ar fi fost revocat din funcția pentru perioada cuprinsă între revocarea

sa și reintegrarea în funcția deținută, cu titlu de despăgubiri materiale și

obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 25 mai 2009 a fost numit, prin

Ordinul Ministrului Familiei și Protecției Sociale nr. 1260 din 25 mai 2009, în

funcția de director coordonator adjunct la Direcția Economică, Evidență

Contribuabili din cadrul Casei Județene de Pensii Timiș, având încheiat un

Contract de management pentru o perioadă de maximum 4 ani.

Prin Ordinul

Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

nr. 1027 din 13 octombrie 2009, a fost dispusă revocarea sa din funcția ocupată

și încetarea Contractului de management, începând cu data de 14 octombrie 2009,

ordin socotit de reclamant ca fiind nelegal, întrucât în conținutul acestuia nu

se indică aplicarea vreunei cauze de încetare a contractului, dintre cele

enumerate la art. 9 din Contract ori dintre cele reglementate de C. muncii.

Reclamantul a mai

susținut că ordinul sus-menționat este nelegal și pentru faptul că nu a fost

efectuată nici o evaluare a activității sale, precum și pentru faptul că a fost

emis cu încălcarea interdicției instituite de art. 60 alin. (1) C. muncii.

Curtea de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă

nr. 57 din 2 februarie 2010, a admis cererea formulată de reclamant și a dispus

anularea Ordinului nr. 1027 din 13 octombrie 2009 emis de pârâtă, dispunând

reintegrarea reclamantului în funcție.

Totodată, a obligat

pârâta să achite reclamantului despăgubiri, constând în drepturile salariale și

celelalte drepturi care i s-ar fi cuvenit dacă nu ar fi fost revocat din

funcție, de la data de 14 octombrie 2009 și până la reintegrarea în funcție.

De asemenea, pârâta a

fost obligată la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune

morale, respingând solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata

diferenței de 90.000 RON cu titlu de daune morale.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că încetarea Contractului de management a intervenit

conform certificatului medical emis la data de 13 octombrie 2009, or conform

art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii „concedierea salariaților nu poate fi

dispusă pe durata incapacității temporare de muncă”.

Pe de altă parte,

instanța a reținut că intervenția unor dispoziții legale poate să aducă

atingere unor convenții în derulare, respectiv să aibă drept efect modificarea

sau stingerea unor raporturi juridice.

Or, în condițiile în

care se revocă un Contract de management asimilat unui contract de muncă, se

aduce atingere și dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. muncii, care garantează

egalitatea de tratament „față de toți salariații și angajatorii" – deci și

pentru cazul în care Statul Român este angajator, precum și principiului

prevăzut de art. 41 alin. (2) C. muncii, potrivit căruia modificarea

unilaterală a contractului de muncă este posibilă numai în situații expres

reglementate de acest cod.

S-a mai reținut și că

argumentele pârâtei care justifică revocarea reclamantului din funcție,

exclusiv pe considerentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 105/2009, sunt

lipsite de relevanță, întrucât această ordonanță nu numai că a rupt echilibrul

contractual încheiat cu reclamantul, dar ordinul emis în baza acestei ordonanțe

nu cuprinde nici o motivare a împrejurărilor care au determinat revocarea din

funcție a reclamantului.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa

Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, susținând în esență,

următoarele motive de casare:

I. Instanța de fond a

reținut faptul că nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul

de management, deși O.G. nr. 37/2009 (care a constituit temeiul legal al

încheierii Contractului de management) a fost abrogată, temeiul legal, începând

cu data de 16 octombrie 2009 pentru încheierea contractelor de management

pentru posturile de directori coordonatori ai caselor județene de pensii,

constituindu-l O.U.G. nr. 105/2009;

II. Instanța de fond,

susține recurentul, nu a reținut că prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009,

Curtea Constituțională, a admis excepția de neconstituționalitate invocată de

L.A., constatând că dispozițiile art. I pct. 1 - 5 și 26, art. III, art. IV,

art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri

în domeniul funcției publice, sunt neconstituționale;

III. Referitor la

reintegrarea reclamantului în funcție avută anterior, s-a susținut de către

recurent că eliberarea din funcția publică, a fost obligatorie și în

conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în materie, și nu lăsată la

aprecierea instituțiilor publice;

IV. Cu privire la

plata unei despăgubiri egale cu salariile neîncasate, recurenta a susținut că

lipsirea reclamantului de plata drepturilor salariale este o consecință legală

a eliberării acestuia din funcția publică de conducere și nu o pagubă iminentă

în sensul Legii nr. 554/2004;

V. Referitor la

daunele morale solicitate de reclamant, s-a susținut că recurenta nu a vătămat

vreun drept recunoscut de lege pentru reclamant, astfel încât, cererea acestuia

cu privire la daune morale, este nefondată.

Recursul este fondat,

urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Referitor la

acordarea daunelor morale.

Categoria juridică a

daunelor morale se circumscrie noțiunii de răspundere civilă delictuală.

Pentru antrenarea

răspunderii civile delictuale este necesar, potrivit art. 998 C. civ., să

existe o faptă care cauzează altuia un prejudiciu și vinovăția, greșeala celui

care săvârșește fapta.

Cele trei elemente

faptă, prejudiciu, vinovăție trebuie să fie întrunite cumulativ, lipsa unuia

dintre elemente fiind de natură a înlătura răspunderea civilă delictuală și ca

urmare, nu se pot acorda daune morale.

În speță, recurenta a

pus în executare un act normativ, de al cărui viciu de neconstituționalitate nu

este răspunzătoare, situație în care lipsește elementul de vinovăție, astfel că

nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

În același timp, prin

admiterea acțiunii și anularea actului s-a reparat și paguba pe care

reclamantul a suferit-o prin încetarea raportului de funcție.

De altfel, atât în

jurisprudența C.E.D.O., cât și în cea a Curții Europene de Justiție, s-a

statuat că anularea unui act administrativ vătămător este de natură prin ea

însăși să se constituie într-o reparație morală.

În raport de aceste

considerente, soluția de obligare la daune morale, este nefondată.

Având în vedere

considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite

recursul declarat de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări

Sociale și se va modifica în parte sentința atacată, în sensul că, se va

respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale către reclamant,

ca neîntemeiat, și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

împotriva Sentinței civile nr. 57 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a

daunelor morale.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.