ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3903/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.V. a chemat în judecată Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând instanței că prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Ordinului nr. 1027 din 13 octombrie 2009 emis de pârâtă, reintegrarea sa în funcția ocupată anterior, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, indemnizațiilor de asigurări sociale și de șomaj și a celorlalte drepturi care i-ar fi revenit dacă nu ar fi fost revocat din funcția pentru perioada cuprinsă între revocarea sa și reintegrarea în funcția deținută, cu titlu de despăgubiri materiale și obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 25 mai 2009 a fost numit, prin Ordinul Ministrului Familiei și Protecției Sociale nr. 1260 din 25 mai 2009, în funcția de director coordonator adjunct la Direcția Economică, Evidență Contribuabili din cadrul Casei Județene de Pensii Timiș, având încheiat un Contract de management pentru o perioadă de maximum 4 ani. Prin Ordinul Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 1027 din 13 octombrie 2009, a fost dispusă revocarea sa din funcția ocupată și încetarea Contractului de management, începând cu data de 14 octombrie 2009, ordin socotit de reclamant ca fiind nelegal, întrucât în conținutul acestuia nu se indică aplicarea vreunei cauze de încetare a contractului, dintre cele enumerate la art. 9 din Contract ori dintre cele reglementate de C. muncii.

Reclamantul a mai susținut că ordinul sus-menționat este nelegal și pentru faptul că nu a fost efectuată nici o evaluare a activității sale, precum și pentru faptul că a fost emis cu încălcarea interdicției instituite de art. 60 alin. (1) C. muncii. Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 57 din 2 februarie 2010, a admis cererea formulată de reclamant și a dispus anularea Ordinului nr. 1027 din 13 octombrie 2009 emis de pârâtă, dispunând reintegrarea reclamantului în funcție. Totodată, a obligat pârâta să achite reclamantului despăgubiri, constând în drepturile salariale și celelalte drepturi care i s-ar fi cuvenit dacă nu ar fi fost revocat din funcție, de la data de 14 octombrie 2009 și până la reintegrarea în funcție.

De asemenea, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale, respingând solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata diferenței de 90.000 RON cu titlu de daune morale. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că încetarea Contractului de management a intervenit conform certificatului medical emis la data de 13 octombrie 2009, or conform art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii „concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă”. Pe de altă parte, instanța a reținut că intervenția unor dispoziții legale poate să aducă atingere unor convenții în derulare, respectiv să aibă drept efect modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.

Or, în condițiile în care se revocă un Contract de management asimilat unui contract de muncă, se aduce atingere și dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. muncii, care garantează egalitatea de tratament „față de toți salariații și angajatorii" – deci și pentru cazul în care Statul Român este angajator, precum și principiului prevăzut de art. 41 alin. (2) C. muncii, potrivit căruia modificarea unilaterală a contractului de muncă este posibilă numai în situații expres reglementate de acest cod. S-a mai reținut și că argumentele pârâtei care justifică revocarea reclamantului din funcție, exclusiv pe considerentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 105/2009, sunt lipsite de relevanță, întrucât această ordonanță nu numai că a rupt echilibrul contractual încheiat cu reclamantul, dar ordinul emis în baza acestei ordonanțe nu cuprinde nici o motivare a împrejurărilor care au determinat revocarea din funcție a reclamantului.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, susținând în esență, următoarele motive de casare: I. Instanța de fond a reținut faptul că nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul de management, deși O.G. nr. 37/2009 (care a constituit temeiul legal al încheierii Contractului de management) a fost abrogată, temeiul legal, începând cu data de 16 octombrie 2009 pentru încheierea contractelor de management pentru posturile de directori coordonatori ai caselor județene de pensii, constituindu-l O.U.G. nr. 105/2009; II. Instanța de fond, susține recurentul, nu a reținut că prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională, a admis excepția de neconstituționalitate invocată de L.A., constatând că dispozițiile art. I pct. 1 - 5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G.

nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, sunt neconstituționale; III. Referitor la reintegrarea reclamantului în funcție avută anterior, s-a susținut de către recurent că eliberarea din funcția publică, a fost obligatorie și în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în materie, și nu lăsată la aprecierea instituțiilor publice; IV. Cu privire la plata unei despăgubiri egale cu salariile neîncasate, recurenta a susținut că lipsirea reclamantului de plata drepturilor salariale este o consecință legală a eliberării acestuia din funcția publică de conducere și nu o pagubă iminentă în sensul Legii nr. 554/2004; V. Referitor la daunele morale solicitate de reclamant, s-a susținut că recurenta nu a vătămat vreun drept recunoscut de lege pentru reclamant, astfel încât, cererea acestuia cu privire la daune morale, este nefondată.

Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Referitor la acordarea daunelor morale. Categoria juridică a daunelor morale se circumscrie noțiunii de răspundere civilă delictuală. Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesar, potrivit art. 998 C. civ., să existe o faptă care cauzează altuia un prejudiciu și vinovăția, greșeala celui care săvârșește fapta. Cele trei elemente faptă, prejudiciu, vinovăție trebuie să fie întrunite cumulativ, lipsa unuia dintre elemente fiind de natură a înlătura răspunderea civilă delictuală și ca urmare, nu se pot acorda daune morale. În speță, recurenta a pus în executare un act normativ, de al cărui viciu de neconstituționalitate nu este răspunzătoare, situație în care lipsește elementul de vinovăție, astfel că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

În același timp, prin admiterea acțiunii și anularea actului s-a reparat și paguba pe care reclamantul a suferit-o prin încetarea raportului de funcție. De altfel, atât în jurisprudența C.E.D.O., cât și în cea a Curții Europene de Justiție, s-a statuat că anularea unui act administrativ vătămător este de natură prin ea însăși să se constituie într-o reparație morală. În raport de aceste considerente, soluția de obligare la daune morale, este nefondată. Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și se va modifica în parte sentința atacată, în sensul că, se va respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale către reclamant, ca neîntemeiat, și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva Sentinței civile nr. 57 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a daunelor morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.