ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1839/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1839/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

308/36 din 04 martie 2010 la Curtea de Apel Constanța, reclamanta S.C. a

solicitat în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Pensii Și Alte

Drepturi de Asigurări Sociale și Ministerul Muncii, Familiei Și Protecției

Sociale:

- anularea actului administrativ -

Ordinul nr. 958 din 13 octombrie 2009 emis de pârâta Casa Națională de Pensii

și alte Drepturi de Asigurări Sociale prin care a fost revocată din funcția de

director coordonator al Casei Județene de Pensii Constanța, începând cu data de

13 octombrie 2009,

- reintegrarea în funcția deținută

anterior, aceea de director coordonator și plata drepturilor cuvenite conform

contractului de management, de la data emiterii ordinului și până la

reintegrarea efectivă,

- plata unor daune morale în cuantum

de 50.000 lei și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, a arătat

reclamanta că prin Ordinul nr. 1193 din 25 mai 2009 a fost numită în funcția de

director coordonator la Casa Județeană de Pensii Constanța, cu contract de

management asimilat contractului individual de muncă.

Ulterior, prin ordinul a cărei anulare

o solicită reclamanta, s-a dispus în temeiul O.U.G. nr. 105/2009 încetarea

raporturilor contractuale întemeiate pe contractul de management începând cu

data de 14 octombrie 2009, fără a se indica motivele de fapt care au determinat

luarea unei astfel de măsurii, ignorându-se că la acel moment se afla în

concediu de odihnă și ulterior medical.

A mai solicitat reclamanta să se aibă

în vedere ca în ordinul contestat nu se invoca nici un motiv care a determinat

luarea măsurii de încetare a contractului de management iar, în concordanță cu

dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Contractul de management încheiat cu

Ministerul Muncii, pârâtul avea obligația, anterior revocării din funcție să o

notifice, lucru pe care nu l-a îndeplinit, astfel și sub acest aspect ordinul

fiind nelegal.

Reclamanta a invocat nelegalitate

Ordinului nr. 958 din 13 octombrie 2009 motivat de faptul că acesta a fost emis

în temeiul O.U.G. nr. 105/2009 care a fost declarată neconstituțională de către

Curtea Constituțională prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 .

Cu privire la capătul de cerere având

ca obiect daune morale, s-a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile art.

998 C. civ. care prevăd că orice faptă a omului care cauzează altuia un

prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat, a-l repara.

Pârâta Casa Națională de Pensii și

alte Drepturi de Asigurări Sociale, a depus la dosar întâmpinare prin care a

invocat pe cale de excepție, nulitatea cererii reclamantei pentru neachitarea

taxei de timbru conform dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile:

lipsei calității sale procesuale pasive, necompetenței materiale a instanței și

lipsei procedurii prealabile.

- excepția necompetenței materiale a

instanței a fost invocată în considerarea dispozițiilor art. IV alin. (7) din O.U.G.

nr. 105/2009 care asimilează contractul de management cu contractul individual

de muncă fapt ce atrage competența tribunalului - secția de conflicte de muncă,

litigiul dedus judecății fiind unul de muncă.

- excepția lipsei calității sale

procesuale pasive a fost invocată în considerarea faptului că nu este emitentul

actului contestat, pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de

Asigurări Sociale având potrivit art. 1 din Statutul său aprobat prin H.G.

nr.13/2008 personalitate juridică în calitate de instituție publică de interes

național.

- excepția lipsei procedurii

prealabile în considerarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

apel

Prin sentința nr. 159/CA din 28

aprilie 2010 Curtea de Apel Constanța a admite excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârâtul M.M.F.P.S. și a respins acțiunea

reclamantei față de această parte; a respins celelalte excepții invocate de

M.M.F.P.S. ca rămase fără obiect, a admis acțiunea formulată de reclamanta - S.C.,

în parte; a anulat Ordinul nr. 958 din 13 octombrie 2009 ca nelegal; a obligat

pârâta la repunerea reclamantei în situația anterioară emiterii ordinului

contestat, în funcția de director coordonator al casei Județene de pensii

Constanța, cu plata drepturilor de care este lipsită începând cu 14 octombrie 2009

și până la repunerea pe postul ocupat și a respins cererea privind plata

daunelor morale ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția nulității

cererii reclamantei pentru neachitarea taxei de timbru s-a apreciat că este

neîntemeiată deoarece reclamanta a achitat, conform chitanței nr. CT XWM

3345374 PJ taxa de 4 lei.

In ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale s-a apreciat că este întemeiată și urmează a fi admisă

întrucât această instituție nu este emitenta actului administrativ contestat și

care i-a produs o vătămare reclamantei.

Referitor la excepția necompetenței

materiale a Curții de asemenea s-a reținut că este neîntemeiată în considerarea

dispozițiilor imperative din art. 1, art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 10 din

Legea nr. 554/2004, Ordinul nr. 958/2009 întrunind toate trăsăturile actului

administrativ, fiind emis de o instituție publică. Dispozițiile art. IV alin.

(7) din O.U.G. nr. 105/2009 nu sunt incidente în cauză deoarece contractul de

management nu face obiectul investirii instanței de judecată.

Referitor la excepția lipsei

procedurii prealabile față de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale s-a apreciat că este lipsită de obiect, în condițiile în care este

întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că

Ordinul nr. 958 din 13 octombrie 2009 a fost emis de pârâta Casa Națională de

Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale în considerarea O.U.G. nr. 105/2009

care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr.1629/2009 de către

Curtea Constituțională, constatându-se că aceasta preia în integralitate și cu

modificări nesemnificative conținutul dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, în

prezent abrogată.

Ordonanță de urgență nr. 37/2009 a

fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 de

către Curtea Constituțională care a constatat că, prin emiterea acestui act

normativ a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate,

în sensul încălcării

disp.

art. 115

alin.

(6) din Constituție.

In esență, Curtea a reținut că prin

reglementările sale, O.U.G. nr. 37/2009 afectează statutul juridic al unor

funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale

din unitățile administrativ teritoriale stabilite prin Legea nr. 188/1999,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament

în conformitate cu

prev.

art. 73

alin.

(3) lit. f) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor

publici se reglementează prin lege organică și că prin întreg conținutul

reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea

competență materială, încălcând, astfel,

disp. art. 115

alin. (6) din Constituție.

În conformitate cu dispozițiile art. 9

alin. (4) din Legea nr. 554/2004 „în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității

este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă

direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui

termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții

Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea

I.

In atare situație, Curtea a retine că

termenul de un an de zile prevăzut de textul mai sus enunțat a fost respectat

de către reclamantă.

S-a apreciat că atât timp cât temeiul

de drept ce a stat la baza emiterii ordinului a fost constatat ca fiind în

vădită contradicție cu Constituția României, orice măsură dispusă în temeiul

său este nelegală, deci implicit măsura de revocare din funcția deținută de

reclamantă.

Cu privire la solicitarea reclamantei

de plată a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale Curtea a constatat că

recunoașterea vătămării produse și repunerea în drepturi a reclamantei

reprezintă în sine o reparație corespunzătoare pentru repararea și a oricărui

prejudiciu moral ce ar fi fost suferit de reclamantă.

3.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile pronunțate

de Curtea de apel a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și alte

Drepturi de Asigurări Sociale, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ. și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004.

In motivarea căii de atac se arată, în

esență, că Ordinul nr. 958 din 13 octombrie 2009 a fost emis în temeiul

dispozițiilor legale în vigoare, solicitând astfel instanței să se constate că

cererea reclamantei referitoare la anularea ordinului este netemeinică și

nelegală.

4.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând cauza, prin prisma motivelor

de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

În cauză este necontestat faptul că

ordinul prin care a fost numit ă reclamanta - intimată Ordinul nr. 1193 din 25

mai 2009 privind numirea în funcția de director coordonator în cadrul Casei

Județene de Pensii Constanța, a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată

neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de

Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii

de aprobare a acestei ordonanțe.

In cadrul controlul a priori realizat

pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare a ordonanței de

urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege,

care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată de legea de

aprobare.

Prin decizia susmenționată s-a reținut

neconstituționalitatea extrinsecă a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de

către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție legii

organice.

Așa cum s-a arătat și în decizia nr. 1257/2009,

dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, legea de aprobare

nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din Ordonanța prin

care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.

În ceea ce privește O.U.G. nr. 105/2009,

prin decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională

și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, întrucât

conține aceleași soluții legislative.

În speță, reclamanta a invocat beneficiul

numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență

declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis

în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată de asemenea neconstituțională.

Înalta Curte precizează că actele

administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași

forță juridică le-a prevăzut.

Însă, în cauză suntem în prezența unei

situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile jurisdicției

constituționale.

Puterile discreționare ale

autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv ale Guvernului, în

condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României, sunt însă limitate

de prevederile Constituției ca lege fundamentală în stat.

In principiu, Parlamentul ca unică

autoritate de legiferare în stat are puteri discreționare, însă cu limitările

reglementate în Constituție.

In situația legiferării prin ordonanță

sau ordonanță de urgență, Guvernul, în baza delegării legislative, poate

interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuții proprii autorității

legiuitoare, dar numai în condițiile și limitările aduse prin Constituție, respectiv

art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României.

In ceea ce privește O.U.G. nr. 37/2009,

legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al ordonanței a fost declarat neconstituțională,

reținându-se de Curtea Constituțională că atât modalitatea de reglementare a

funcției publice cât și actul administrativ de numire reprezintă construcții

juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a

Guvernului.

Lipsirea de temei constituțional al

actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea

de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului

administrativ de numire și a contractului de management.

Pierderea legitimității

constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate

asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantei

într-o funcție publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate

prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate

fi invocat.

Viciul de neconstituționalitate al

actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de natură a antrena și

viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul

de numire pe postul respectiv devine inexistent.

Înalta Curte precizează că potrivit

prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția României, Curtea

Constituțională este garantul supremației Constituției și unica autoritate care

se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgare (control a

priori) și asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și

ordonanțele.

Judecătorul de drept administrativ (ca

și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea

acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli

constituționale, după ce Curtea Constituțională a declarat actul primar

neconstituțional.

Viciul de neconstituționalitate al

Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge

și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal.

În același sens s-a pronunțat și

Curtea Constituțională, iar în Decizia nr. 414/2010 referitoare la

neconstituționalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999 atunci când se

face o analiză a efectelor Deciziilor nr.1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629

din 3 noiembrie 2009, s-a precizat că „lipsirea de temei constituțional a

actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor

subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele

administrative data în aplicarea celor două ordonanțe de urgență).

În

consecință, în baza art. 312 și art. 304

1

C. proc. civ., se va

admite recursul și se va modifica hotărârea atacată în sensul că se va respinge

în totalitate acțiunea reclamantei ca nefondată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale împotriva sentinței nr. 159/CA din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal.

Modifică

sentința atacată în sensul că respinge în totalitate acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 29 martie 2011.