ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2328/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2328/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamantul D.C. a solicitat,
în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. București, ca prin hotărârea ce se va
pronunța, să se dispună anularea Ordinului nr. 70137/2009, precum și reintegrarea
sa în funcția de director coordonator adjunct la D.S.V.S.A. Constanța, cu plata
unei despăgubiri reprezentând suma drepturilor de asigurări sociale ce i s-ar
fi cuvenit, indexate, majorate și reactualizate de la momentul eliberării nelegale
din funcția de director coordonator adjunct, până la efectiva reîncadrare în
funcția deținută anterior.
În motivarea
acțiunii, reclamantul D.C. a arătat că, la data de 02 octombrie 2009, i s-a comunicat
Ordinul nr. 70137/2009 emis de președintele A.N.S.V.S.A. prin care s-a dispus,
începând cu data de 02 octombrie 2009, eliberarea sa din funcția de director
coordonator adjunct la D.S.V.S.A. Constanța și încetarea contractului de
management, cu motivul că raportat la prevederile art. 4 alin. (2) din
Contractul de management, încetează contractul în perioada de probă.
Reclamantul a
contestat legalitatea acestui ordin, arătând că a fost emis fără a exista un
motiv de fapt și de drept care să justifice încetarea contractului de
management, iar pentru faptul că emiterea acestuia a avut loc cu nerespectarea
dispozițiilor imperative referitoare la forma ordinului, a solicitat să se
constate nulitatea ordinului.
De asemenea,
reclamantul a mai solicitat să se constate nulitatea absolută a actului
administrativ atacat și motivat de faptul că ordinul a fost emis cu
nerespectarea dispozițiilor art. 62 alin. (2) C. muncii, în sensul că lipsește
mențiunea cu privire la termenul în care actul poate fi atacat și instanța
judecătorească la care aceste poate fi atacat.
Prin întâmpinare,
pârâta A.N.S.V.S.A. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că
prin Deciziile nr. 1629 din 03 decembrie 2009 și nr. 1257 din 7 octombrie 2009 ale
Curții Constituționale au fost admise excepțiile de neconstituționalitate ale
dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și art. 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII
și anexa 1 din O.U.G. nr. 105/2009 și respectiv ale dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009,
Totodată, pârâta a
invocat excepția inadmisibilității acțiunii și față de faptul că reclamantul a
solicitat, în fața instanței, revocarea actului administrativ atacat, acest
lucru neputând fi dispus decât de către organul emitent în condițiile Legii nr.
554/2004, în subsidiar solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința nr. 261/
CA din15 iulie 2010, Curtea de Apel Constanța a respins atât excepțiile
invocate de pârâtă, precum și acțiunea reclamantului D.C., în contradictoriu cu
pârâta A.N.S.V.S.A., ca nefondată.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că excepțiile invocate
de pârâtă sunt nefondate, având în vedere că repunerea în situația anterioară
este consecința soluției ce urmează a se pronunța asupra actului atacat și a
cărei legalitate se apreciază după principiul „tempus regit actum”, iar în ceea
ce privește solicitarea reclamantului de a se revoca ordinul atacat, instanța
de fond a constatat că acesta, în termen legal, a precizat că solicită anularea
actului și nu revocarea acestuia.
Pe fondul cauzei,
instanța de fond a reținut că actul administrativ atacat este legal, având în
vedere că părțile, prin acordul lor, au stabilit în contractul de management,
că în conformitate cu art. 31 alin. (1) C. muncii, perioada de probă este de
până la 90 de zile calendaristice, astfel că la data luării măsurii eliberării
din funcție a reclamantului și încetarea contractului de management nr. 163 din
15 iulie 2009, acesta se afla în perioada de probă.
De asemenea, instanța
de fond, având în vedere prevederile art. III alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009,
a constatat că în mod legal, s-a procedat la emiterea Ordinului 70137/2009 prin
care A.N.S.V.S.A. a dispus eliberarea reclamantului din funcția deținută,
astfel că susținerile reclamantului prin care se invocă nulitatea acestuia sunt
nefondate.
S-a mai arătat în considerentele
sentinței atacate că nulitatea absolută decurgând din nerespectarea
dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. muncii, este nefondată întrucât
dispozițiile Legii nr. 554/2004 nu reglementează obligativitatea motivării actelor
administrativ cu caracter individual, iar pe de altă parte, în preambulul
ordinului sunt menționate atât actele normative avute în vedere la emiterea
ordinului atacat, cât și faptul că măsura luată a avut ca temei împrejurarea că
reclamantul se află în perioada de probă prevăzută în contractul de management
163 din 15 iulie 2009.
Referitor la motivul
de nulitate, invocat de reclamant, decurgând din neindicarea perioadei
preavizului, prima instanță a constatat că și această susținere este nefondată,
deoarece prin semnarea contractului de management nr. 163 din 15 iulie 2009
reclamantul a fost de acord cu toate clauzele acestuia, la încetarea
contractului, nefiind cuprinsă o clauză în acest sens.
Concluzionând,
instanța de fond a reținut că nici motivul de nulitate absolută determinat de
lipsa îndeplinirii condițiilor art. 62 alin. (2) C. muncii, nu este întemeiat,
deoarece pârâta a precizat în actul administrativ atacat că ordinul poate fi
contestat la instanța de contencios administrativ în condițiile și termenele
prevăzute de Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește susținerea că
evaluarea nu s-a realizat conform art. IV alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009,
prima instanță a constatat că aceste dispoziții legale se aplicau doar în
situația evaluării condițiilor în vederea ocupării posturilor de conducere în
cadrul instituțiilor publice și nu și în situația reclamantului.
Împotriva Sentinței nr.
261/ CA din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, în termen legal a
declarat recurs reclamantul D.C.
În motivarea
recursului, reclamantul a arătat, în esență, următoarele:
În mod eronat
instanța de fond a reținut că este nefondată nulitatea absolută ce decurge din
nerespectarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. muncii, motivat de
faptul că dispozițiile Legii nr. 554/2004 nu reglementează obligativitatea
motivării actelor administrative cu caracter individual, pe de o parte, iar pe
de altă parte, că în preambulul ordinului se menționează atât actele normative
avute în vedere la emiterea ordinului atacat, cât și faptul că măsura luată a
avut ca temei împrejurarea că se afla în perioada de probă prevăzută în
contractul de management nr. 163 din 15 iulie 2009.
Deși în cuprinsul
Legii nr. 554/2004 nu este reglementată obligativitatea motivării actelor
administrative individuale, este bine cunoscut că acestea se caracterizează
prin aceea că prezintă manifestări unilaterale de voință care generează,
modifică sau sting obligații în beneficiul sau în sarcina uneia sau mai multor
persoane dinainte determinate.
În temeiul art. 4 alin.
(7) din H.G. nr. 130/2006 președintele A.N.S.V.S.A. numește și eliberează din
funcție personalul autorității și conducerea unităților subordonate, însă
exercitarea dreptului de apreciere a autorităților publice prin încălcarea
drepturilor și libertăților cetățenilor reprezintă un exces de putere, conform art.
2 din Legea nr. 554/2004 și constituie temeiul acțiunii în contencios
administrativ.
Potrivit art. III
alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009 și art. 13 alin. (3) din contractul de
management nr. 163/2009, acesta este asimilat contractului individual de muncă,
astfel că în aceste condiții reclamantul beneficiază de toate drepturile
consacrate în legislația muncii.
În ceea ce privește
controlul de legalitate al actului administrativ atacat, acestuia îi sunt
aplicabile și dispozițiile Legii nr. 554/2004, însă cu precădere, în ceea ce
privește forma și fondul actului îi sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii
deoarece actele administrative individuale se înfățișează, în principiu, în
calitate de fapte juridice ce dau naștere la raportul de drept administrativ, dar
actul administrativ în cazul de față a dobândit și trăsăturile specifice
dreptului muncii, iar regimul său juridic a devenit unul mixt.
Simplul fapt că în
preambul au fost înșiruite actele normative avute în vedere la emiterea
ordinului, cât și faptul că măsura luată a avut ca temei că reclamantul se afla
în perioada de probă, nu poate conduce la concluzia că au fost respectate condițiile
cumulative prevăzute de legislația muncii la desfacerea contractului individual
de muncă, chiar și în perioada de probă a angajatului.
Ordinul contestat
este lovit de nulitate întrucât nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute
de dispozițiile art. 74 C. muncii, coroborate cu dispozițiile art. 61, 64 și 73
din același act normativ, impuse în situația desfacerii contractului individual
de muncă din inițiativa angajatorului.
La momentul emiterii Ordinului
nr. 70137/2009 nu a fost îndeplinită procedura evaluării, conform art. 63 alin.
(2) din Legea nr. 53/2003, coroborat cu art. 13 din contractul de management.
Din probatoriul
administrat în cauză, rezultă că pârâtul nu i-a comunicat niciodată, prin
mijloacele prevăzute de lege, rezultatele evaluării sale profesionale și nici
criteriile și modalitățile de evaluare ce au stat la baza întocmirii evaluării.
Evaluarea rezultatelor
profesionale, fie ea și în perioada de probă, se realizează în mod implicit în
maniera contactării directe a subiectului ce urmează a fi evaluat și a testării
și analizării cunoștințelor sale profesionale prin intervievarea acestuia și
consemnarea rezultatelor într-o notă sau într-o fișă de evaluare ce este adusă
la cunoștința angajatului.
Niciodată, însă, pe
parcursul litigiului nu a făcut dovada că ar fi efectuat în vreun mod evaluarea
reclamantului, prin convocarea acestuia în vederea testării cunoștințelor și a
capacității sale profesionale, fișa cuprinzând așa-zisele rezultate ale
evaluării fiind depusă în lipsa acestuia, fără a-i fi adusă la cunoștință.
Ordinul nu conține
motivele care au determinat eliberarea reclamantului din funcție, or, conform art.
62 alin. (2) C. muncii, decizia de concediere/eliberare din funcție se emite în
scris și sub sancțiunea nulității absolute trebuie să fie motivată în fapt și în
drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul la care poate fi
contestată și instanța de judecată la care se depune contestația.
Ordinul nu conține
lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care
salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc vacant, în condițiile art. 64
C. muncii.
Examinând sentința
atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și a întâmpinărilor,
precum și în baza art. 304
1
C. proc. civ., sub toate aspectele,
Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în
continuare.
Reclamantul C.D. a
fost numit în funcția de conducere de director coordonator adjunct (siguranța
alimentelor) al D.S.V.S.A. Constanța, prin Ordinul nr. 69989/2009, emis de A.N.S.V.S.A.,
act administrativ emis în baza prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele
măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.
Ulterior, prin
Ordinul nr. 70137/2009 emis de A.N.S.V.S.A., reclamantul a fost eliberat din
funcția de conducere deținută.
Esențial în cauză
este că reclamantul a fost numit în funcția de conducere în baza prevederilor
O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității
administrației publice.
Ca efect al pronunțării
Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 de către Curtea Constituțională în
cadrul controlului anterior promulgării legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009,
s-a constatat că legea de aprobare este neconstituțională și, potrivit Deciziei
Plenului Curții Constituționale nr. I/17 ianuarie 1995, însăși O.U.G. nr. 37/2009
a fost declarată neconstituțională.
Cum, necontestat,
temeiul legal al emiterii Ordinului nr. 69989/2009 l-au reprezentat dispozițiile
art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, prin care s-a desființat funcția
publică de conducere de director executiv, iar aceste dispoziții legale sunt
neconstituționale întrucât „Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care
nu avea competența materială, încălcând, astfel, dispozițiile art. 115 alin. (6)
din Constituție” (potrivit deciziei Curții Constituționale) rezultă că actul administrativ
individual de numire în funcția de director coordonator adjunct al
reclamantului este lipsit de orice fundament legal. Neconstituționalitatea
O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în
baza și pentru executarea unor dispoziții neconstituționale întrucât asemenea
acte devin lipsite de temei legal și nu poate fi calificat ca fiind legal un
act juridic emis sau încheiat în baza unor dispoziții neconstituționale.
Cum actul de numire în
funcția de conducere a reclamantului este lipsit de bază legală, ca urmare a
deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, iar funcția de director coordonator adjunct nu mai există, ca efect al aceleiași decizii,
reclamantul nu poate obține anularea ordinului de eliberare din funcție, astfel
cum solicită prin acțiunea în contencios administrativ.
Față de cele ce
preced, examinarea motivelor din recursul declarat de reclamant este de prisos,
fiind lipsit de relevanță că actul de eliberare din funcție ar fi fost emis cu
nerespectarea unor dispoziții din legislația muncii.
Pentru considerente
mai sus expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art.
20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de D.C. împotriva sentinței nr. 261/ CA din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 aprilie 2011.