ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2966/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta R.D. a solicitat: - anularea Ordinului nr. 70105/02 octombrie 2009 al Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin care a fost eliberată din funcția de director coordonator adjunct al Direcției Sanitar - Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor cu motivarea că eliberarea din funcție ar fi intervenit „ca urmare a rezultatelor evaluării”, dispunându-se încetarea contractului de management nr. 95, încheiat în data de 25 mai 2009, începând cu data de 02 octombrie 2009; - repunerea în situația anterioară emiterii acestui ordin în sensul reintegrării în funcția de director coordonator adjunct economist la D.S.V.S.A.

Constanța, cu luarea în considerare a prevederilor art. 78 alin. (2) C. muncii și plății unei despăgubiri, reprezentând suma drepturilor de asigurări sociale ce i s-ar cuveni, indexate, majorate și reactualizate, de la momentul eliberării nelegale din funcția de director coordonator adjunct economic până la efectiva reîncadrare în funcția deținută anterior, cu luarea în considerare a disp. art. 78 alin. (1) C. muncii.

Prin Sentința civilă nr. 267/CA din 16 iulie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta R.D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, având ca obiect anulare act administrativ și a dispus următoarele: - a anulat Ordinul nr. 70105/02 octombrie 2009 emis de Președintele Autorității Naționale Sanitar - Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța; - a dispus reintegrarea reclamantei în funcția de director coordonator adjunct economic; - a obligat pârâta la plata despăgubirilor constând în drepturile bănești cuvenite începând cu perioada eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că deși în cauză contractul de management încheiat de reclamantă a fost asimilat contractului de muncă, legiuitorul a înțeles să califice actul de revocare din funcție ca fiind un act administrativ și să dea în competența instanței de contencios administrativ toate litigiile privind încheierea, executarea, modificarea, încetarea și interpretarea clauzelor unui astfel de contract, astfel că instanța a procedat la examinarea legalității actului contestat din punct de vedere al condițiilor impuse de Legea nr. 554/2004, raportate la normele de drept al muncii incidente în cauză și la clauzele contractului de management încheiat între părți.

Instanța a apreciat că motivarea în fapt a actului administrativ este esențial necesară, chiar și atunci când autoritatea publică emitentă dispune de o largă putere de apreciere, deoarece motivarea conferă actului transparență, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat și, în același timp, permite exercitarea controlului judecătoresc. S-a reținut că în ordinul contestat pârâta a motivat măsura de eliberare a reclamantei din funcție în mod generic, iar în ceea ce privește temeinicia măsurii adoptată de către pârâtă instanța a constatat că aceasta nu este fundamentată, fiind din acest punct nelegală și prejudiciantă pentru reclamantă. Instanța de fond a reținut că, prin acțiunea formulată, reclamanta a susținut că nu a fost convocată la nicio evaluare, așa cum prevăd dispozițiile art. 63 alin. (2) C. muncii, precum și dispozițiile Contractului colectiv de muncă în fapt, nerealizându-se o astfel de evaluare.

Raportând aceste dispoziții legale la documentația ce a stat la baza emiterii ordinului, instanța a apreciat că evaluarea făcută de pârâtă este una formală, care nu respectă dispozițiile legale și care nu a fost realizată cu scopul de a se verifica îndeplinirea indicatorilor de performanță asumați prin contractul de management, ci doar în scopul de a justifica măsura de eliberare din funcție și de încetare a contractului de management, situație în care măsura astfel dispusă este nelegală. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că intimata-reclamantă a fost numită în funcția de director coordonator adjunct economic al D.S.V.S.A.

Constanța în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, ordonanță prin care a fost înființată funcția pe care intimata-reclamantă a ocupat-o și că în data de 07 octombrie 2009 Curtea Constituțională a emis decizia nr. 1257 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009. Se mai arată că prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională a României a fost admisă și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.

Prin urmare, în condițiile în care solicitările intimatei - reclamante au fost de anulare a Ordinului nr. 70105/02 octombrie 2009 emis de Președintele A.N.S.V.S.A., prin care acesta a fost eliberată din funcția de director coordonator adjunct economic al D.S.V.S.A Constanța și de reintegrare în funcția deținută anterior, soluția instanței de fond, de admitere a acestor solicitări, soluție pronunțată la data de 16 iunie 2010 (dată la care atât dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, cât și dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009 erau declarate ca neconstituționale) este dată cu aplicarea greșită a legii. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate. Prin Ordinul contestat în cauză, nr. 70105/02 octombrie 2009, emis de Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, s-a dispus eliberarea reclamantei din funcția de director coordonator adjunct economic al D.S.V.S.A Constanța cu motivarea că eliberarea din funcție ar fi intervenit „ca urmare a rezultatelor evaluării”, dispunându-se încetarea contractului de management nr. 95, încheiat în data de 25 mai 2009, începând cu data de 02 octombrie 2009. Funcția publică ocupată de intimata-reclamantă a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Astfel, Guvernul României a adoptat O.U.G.

nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcțiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcții. O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe. În cadrul controlul a priori realizat pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată de legea de aprobare.

Prin decizia sus menționată s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție legii organice. Așa cum s-a arătat și în Decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice. În ceea ce privește O.U.G. nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, întrucât conține aceleași soluții legislative.

În speță, reclamanta a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată de asemenea neconstituțională. Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași forță juridică le-a prevăzut. Însă, în cauză suntem în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile jurisdicției constituționale. Puterile discreționare ale autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv ale Guvernului, în condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României, sunt însă limitate de prevederile Constituției ca lege fundamentală în stat.

În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreționare, însă cu limitările reglementate în Constituție. În situația legiferării prin ordonanță sau ordonanță de urgență, Guvernul, în baza delegării legislative, poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuții proprii autorității legiuitoare, dar numai în condițiile și limitările aduse prin Constituție, respectiv art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României. În ceea ce privește O.U.G. nr. 37/2009, legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al ordonanței a fost declarat neconstituțională, reținându-se de Curtea Constituțională că atât modalitatea de reglementare a funcției publice cât și actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a Guvernului.

Lipsirea de temei constituțional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire și a contractului de management. Pierderea legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantului într-o funcție publică de conducere, în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat. Viciul de neconstituționalitate al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de natură a antrena și viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.

Înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția României, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și unica autoritate care se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgare (control a priori) și asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele. Judecătorul de drept administrativ (ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituționale, după ce Curtea Constituțională a declarat actul primar neconstituțional. Viciul de neconstituționalitate al Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2009, Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva Sentinței civile nr. 267/CA din 16 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei R.D., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.