ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2966/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta R.D. a

solicitat:

- anularea Ordinului

nr. 70105/02 octombrie 2009 al Președintelui Autorității Naționale Sanitare

Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin care a fost eliberată din

funcția de director coordonator adjunct al Direcției Sanitar - Veterinare și

pentru Siguranța Alimentelor cu motivarea că eliberarea din funcție ar fi

intervenit „ca urmare a rezultatelor evaluării”, dispunându-se încetarea

contractului de management nr. 95, încheiat în data de 25 mai 2009, începând cu

data de 02 octombrie 2009;

- repunerea în

situația anterioară emiterii acestui ordin în sensul reintegrării în funcția de

director coordonator adjunct economist la D.S.V.S.A. Constanța, cu luarea în

considerare a prevederilor art. 78 alin. (2) C. muncii și plății unei

despăgubiri, reprezentând suma drepturilor de asigurări sociale ce i s-ar

cuveni, indexate, majorate și reactualizate, de la momentul eliberării nelegale

din funcția de director coordonator adjunct economic până la efectiva

reîncadrare în funcția deținută anterior, cu luarea în considerare a disp. art.

78 alin. (1) C. muncii.

Prin Sentința civilă

nr. 267/CA din 16 iulie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea

formulată de reclamanta R.D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională

Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, având ca obiect anulare

act administrativ și a dispus următoarele:

- a anulat Ordinul

nr. 70105/02 octombrie 2009 emis de Președintele Autorității Naționale Sanitar

- Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța;

- a dispus

reintegrarea reclamantei în funcția de director coordonator adjunct economic;

- a obligat pârâta la

plata despăgubirilor constând în drepturile bănești cuvenite începând cu

perioada eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că deși în cauză contractul de

management încheiat de reclamantă a fost asimilat contractului de muncă,

legiuitorul a înțeles să califice actul de revocare din funcție ca fiind un act

administrativ și să dea în competența instanței de contencios administrativ

toate litigiile privind încheierea, executarea, modificarea, încetarea și

interpretarea clauzelor unui astfel de contract, astfel că instanța a procedat

la examinarea legalității actului contestat din punct de vedere al condițiilor

impuse de Legea nr. 554/2004, raportate la normele de drept al muncii incidente

în cauză și la clauzele contractului de management încheiat între părți.

Instanța a apreciat

că motivarea în fapt a actului administrativ este esențial necesară, chiar și

atunci când autoritatea publică emitentă dispune de o largă putere de

apreciere, deoarece motivarea conferă actului transparență, particularii putând

verifica dacă actul este corect fundamentat și, în același timp, permite

exercitarea controlului judecătoresc.

S-a reținut că în

ordinul contestat pârâta a motivat măsura de eliberare a reclamantei din

funcție în mod generic, iar în ceea ce privește temeinicia măsurii adoptată de

către pârâtă instanța a constatat că aceasta nu este fundamentată, fiind din

acest punct nelegală și prejudiciantă pentru reclamantă.

Instanța de fond a

reținut că, prin acțiunea formulată, reclamanta a susținut că nu a fost

convocată la nicio evaluare, așa cum prevăd dispozițiile art. 63 alin. (2) C.

muncii, precum și dispozițiile Contractului colectiv de muncă în fapt,

nerealizându-se o astfel de evaluare.

Raportând aceste dispoziții

legale la documentația ce a stat la baza emiterii ordinului, instanța a

apreciat că evaluarea făcută de pârâtă este una formală, care nu respectă

dispozițiile legale și care nu a fost realizată cu scopul de a se verifica

îndeplinirea indicatorilor de performanță asumați prin contractul de

management, ci doar în scopul de a justifica măsura de eliberare din funcție și

de încetare a contractului de management, situație în care măsura astfel

dispusă este nelegală.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și

pentru Siguranța Alimentelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că intimata-reclamantă a fost numită în funcția de director

coordonator adjunct economic al D.S.V.S.A. Constanța în temeiul O.U.G. nr.

37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice, ordonanță prin care a fost înființată funcția pe care

intimata-reclamantă a ocupat-o și că în data de 07 octombrie 2009 Curtea

Constituțională a emis decizia nr. 1257 prin care a fost admisă excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009.

Se mai arată că prin

Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională a

României a fost admisă și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 1 - 5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1

din O.U.G. nr. 105/2009.

Prin urmare, în

condițiile în care solicitările intimatei - reclamante au fost de anulare a

Ordinului nr. 70105/02 octombrie 2009 emis de Președintele A.N.S.V.S.A., prin

care acesta a fost eliberată din funcția de director coordonator adjunct

economic al D.S.V.S.A Constanța și de reintegrare în funcția deținută anterior,

soluția instanței de fond, de admitere a acestor solicitări, soluție pronunțată

la data de 16 iunie 2010 (dată la care atât dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009,

cât și dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009 erau declarate ca neconstituționale)

este dată cu aplicarea greșită a legii.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele în continuare arătate.

Prin Ordinul

contestat în cauză, nr. 70105/02 octombrie 2009, emis de Președintele

Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, s-a

dispus eliberarea reclamantei din funcția de director coordonator adjunct

economic al D.S.V.S.A Constanța cu motivarea că eliberarea din funcție ar fi

intervenit „ca urmare a rezultatelor evaluării”, dispunându-se încetarea

contractului de management nr. 95, încheiat în data de 25 mai 2009, începând cu

data de 02 octombrie 2009.

Funcția publică ocupată

de intimata-reclamantă a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009, care a fost

declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7

octombrie 2009.

Astfel, Guvernul

României a adoptat O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 prin care a

reglementat modalitatea de ocupare a funcțiilor publice de conducere a

serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor

funcții.

O.U.G. nr. 37/2009 a

fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009

pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de

neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe.

În cadrul controlul a

priori realizat pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare

a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus

aprobării prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi

disociată de legea de aprobare.

Prin decizia sus

menționată s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă a O.U.G. nr. 37/2009,

întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat

prin Constituție legii organice.

Așa cum s-a arătat și

în Decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții

Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de

neconstituționalitate rezultată din ordonanța prin care Guvernul a reglementat

într-o materie din domeniul legii organice.

În ceea ce privește

O.U.G. nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a

declarat neconstituțională și această ordonanță de urgență, care a înlocuit

O.U.G. nr. 37/2009, întrucât conține aceleași soluții legislative.

În speță, reclamanta

a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei

ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt

act administrativ emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată de

asemenea neconstituțională.

Înalta Curte

precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act

normativ cu aceeași forță juridică le-a prevăzut.

Însă, în cauză suntem

în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate

soluțiile jurisdicției constituționale.

Puterile

discreționare ale autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv

ale Guvernului, în condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția

României, sunt însă limitate de prevederile Constituției ca lege fundamentală

în stat.

În principiu,

Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreționare,

însă cu limitările reglementate în Constituție.

În situația

legiferării prin ordonanță sau ordonanță de urgență, Guvernul, în baza

delegării legislative, poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei

atribuții proprii autorității legiuitoare, dar numai în condițiile și

limitările aduse prin Constituție, respectiv art. 108 alin. (3) și art. 115 din

Constituția României.

În ceea ce privește

O.U.G. nr. 37/2009, legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al

ordonanței a fost declarat neconstituțională, reținându-se de Curtea

Constituțională că atât modalitatea de reglementare a funcției publice cât și

actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice deficitare și

confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a Guvernului.

Lipsirea de temei

constituțional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are

ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia,

respectiv al actului administrativ de numire și a contractului de management.

Pierderea legitimității

constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate

asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantului

într-o funcție publică de conducere, în alte condiții decât cele reglementate

prin Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate

fi invocat.

Viciul de

neconstituționalitate al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de

natură a antrena și viciul actului administrativ de numire emis în baza

acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.

Înalta Curte

precizează că potrivit prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția

României, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și

unica autoritate care se pronunță asupra constituționalității legilor înainte

de promulgare (control a priori) și asupra excepțiilor de neconstituționalitate

privind legile și ordonanțele.

Judecătorul de drept

administrativ (ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța,

constituționalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu

ignorarea unei reguli constituționale, după ce Curtea Constituțională a

declarat actul primar neconstituțional.

Viciul de

neconstituționalitate al Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului

constituțional atinge și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită

de suport legal.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2009, Înalta Curte va admite

recursul, va modifica sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor împotriva Sentinței civile nr. 267/CA din 16 iulie 2010 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei R.D., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 mai 2011.