ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5841/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5841/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași, reclamantul

H.C.,

în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională

Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a solicitat

anularea

Ordinelor nr. 69582 din 23

aprilie 2009, nr. 69760 din 23 mai 2009, nr. 2866 din 05 noiembrie 2010,

obligarea pârâtei la reintegrarea sa în funcția

de director executiv adjunct, consilier superior treapta

I,

clasa

I,

precum și

obligarea pârâtei la plata de

despăgubiri

reprezentând diferența dintre salariul indexat, majorat și recalculat de care

ar fi beneficiat în funcția de conducere din care a fost

eliberat și salariul deținut în funcția de

execuție, diferență reactualizată cu

indicele

de inflație, calculată începând cu data eliberării din funcție și până

la

reintegrarea efectivă;

In motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, având în vedere Decizia

nr. 1629/2010,

respectiv Decizia nr. 1257/2009, pronunțate de Curtea de

Constituțională,

se impune obligarea pârâtei să îl reîncadreze în funcția de

director

executiv adjunct (economic) pentru o perioadă nedeterminată, în

aceleași condiții

avute în vedere prin Ordinul nr. 248 din 15 iulie 2003

Prin Sentința

nr. 315/CA din 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Iași a

admis excepția

lipsei plângerii prealabile și a respins acțiunea formulată de

reclamantul H.C.

în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor pentru lipsa

plângerii

prealabile.

Prin Decizia nr.

2279 din 15 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis recursul declarat de

reclamantul H.C.

împotriva Sentinței nr.

315/C.A. din 13 decembrie 2010, a casat sentința atacată și trimis

spre rejudecare, reținând că din dispozițiile

art. 7 alin. (5) și art. 9 din Legea

nr.

554/2004 reiese că nu era necesară îndeplinirea procedurii administrative

prealabile.

Rejudecând

cauza, după casare Curtea de Apel Iași, prin sentința nr. 232 din 14 iulie

20101, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul

H.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și a

anulat

Ordinele nr. 69582 din 23 aprilie 2009, nr. 69760 din 23 mai 2009

și nr. 2866 din 05 noiembrie 2010, emise de pârâtă.

Totodată, instanța a obligat pârâta la

reintegrarea a reclamantului în funcția în funcția deținută anterior emiterii

Ordinului nr. 69582 din 23 aprilie 2009,

precum și la plata către reclamant a despăgubirilor reprezentând

diferența

dintre salariul indexat,

majorat și recalculat de care ar fi beneficiat în funcția

de conducere

din care a fost eliberat și salariul primit după emiterea             Ordinului

nr. 69582 din 23 aprilie 2009, reactualizată cu indicele de inflație, calculată

de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă.

De

asemenea, a obligat pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor să îi plătească reclamantului H.C. suma de 1240 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin

Ordinul nr. 69582 din 23 aprilie 2009 emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009,

reclamantul a fost eliberată din funcția director executiv adjunct la Direcția

Sanitar Veterinară Vaslui, iar prin Ordinul nr. 69760 din 23 mai 2009 a fost

numit în funcția de execuție de consilier, grad profesional principal, treapta

3 de salarizare, în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor Vaslui cu acordarea unui salariu diminuat, iar ulterior, prin

Ordinul nr. 70191 din 14 octombrie 2009 al aceleiași pârâte a fost numit în

funcția de director coordonator adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și

pentru Siguranța Alimentelor Vaslui.

S-a

mai arătat în considerentele sentinței atacate că la data de 26 februarie 2010,

pârâta a dispus prin Ordinul nr. 858, începând cu data de 04 mai 2010,

încetarea aplicabilității Ordinului nr. 70191 din 14 octombrie 2009 de numire

în funcția de director coordonator adjunct - economic, a acordat o perioadă de

preaviz cuprinsă între data de 01 martie 2010 și 04 mai 2010 și a constat

încetarea suspendării de drept a raportului de serviciu cu Direcția Sanitar

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui, iar prin Ordinul nr. 1158/07

mai 2010 s-a dispus, începând cu data de 07 mai 2010, numirea reclamantului în

funcția publică de conducere vacantă de director executiv adjunct la Direcția

Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui pe o perioadă de cel

mult 6 luni sau până la ocuparea funcției publice de conducere în condițiile

legii

Ulterior,

prin Ordinul nr. 2866 din 05 noiembrie 2010, pârâta a prelungit numirea

reclamantului în funcția publică de conducere de director executiv adjunct până

cel târziu la 31 decembrie 2010.

Concluzionând

instanța de fond a constatat că, având în vedere deciziile Curții Constituționale

prin care atât O.U.G. nr. 37/2009, cât și O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate

neconstituționale, nu mai există temei pentru a susține legalitatea actelor

administrative atacate.

Referitor

la capetele de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcția publică

deținută anterior emiterii Ordinului nr. 69582 din 23 aprilie 2009 și acordarea

drepturilor salariale de care a fost lipsit ca urmare a emiterii acestui ordin,

instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 106

alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora în situația în care

raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le

consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios

administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a

dispus încetarea raportului de serviciu, precum și plata de către autoritatea

sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri

egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi

de care ar fi beneficiat funcționarul public.

Împotriva hotărârii instanței de fond

pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

în motivarea recursului se arată că

soluția instanței de fond de admitere a acțiunii, în anularea ordinelor emise

de către Președintele A.N.S.V.S.A, este lipsită de temei legal, fiind dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta

consideră că instanța de fond a reținut, în mod netemeinic și nelegal, că

ordinele administrative a căror anulare s-a solicitat sunt lipsite de fundament

legal, ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în

temeiul căruia a fost emis.

Actul

administrativ atacat, respectiv Ordinul nr. 69582 din 23 aprilie 2009 a fost

emis în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a activității administrației publice centrale.

Recurenta

mai susține că a procedat în conformitate cu aceste dispoziții legale

imperative, în vigoare la acel moment, cu respectarea întocmai și în tot a

termenelor și condițiilor prevăzute în O.U.G. nr. 37/200, instituția publică

neavând un drept de opțiune astfel încât desființarea funcției s-a produs „ope

legis", cu consecința încetării raporturilor de serviciu ale intimatului -

reclamant.

Prezumția

de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ determină

principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind

el însuși titlu executoriu.

Una

dintre aceste excepții de la principiul neretroactivității normei, juridice

este ultraactivitatea legii, definită ca acea situație în care actul normativ poate

să producă efecte juridice și după ieșirea din vigoare a legii, numai în

cazurile expres prevăzute de legiuitor.

In

materie civilă, legea veche supraviețuiește pentru rezolvarea situațiilor

juridice pendinte, care rămân deci guvernate de legea sub imperiul căreia s-au

născut.

Recurenta

mai arată că nu se poate aprecia că efectele unei decizii a Curții

constituționale de constatare a neconstituționalității unei ordonanțe de Guvern

ar retroactiva și pentru perioada anterioară momentului publicării deciziei în

M.O., întrucât acest aspect nu rezultă din dispozițiile art. 147 din

Constituția României.

Totodată,

recurenta consideră că soluția instanței de fond, de anulare a ordinului de

eliberare din funcție și de reintegrare a intimatului-reclamant, este netemeinică

și nelegală, întrucât în urma reorganizării conform prevederilor O.U.G. nr. 37/2009

, au fost desființate posturile de natură contractuală ale directorilor

coordonatori, respectivi directorilor coordonatori adjuncți, desființarea

operând de drept.

Analizând

sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza

art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată

că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat

în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel,

prin Ordinul nr. 69582 din 23 aprilie 2009 emis de A.N.S.V.S.A în baza O.U.G. nr.

37/2009, s-a dispus acordarea unui preaviz de 30 de zile, începând cu data de

23 aprilie 2009, urmând ca la expirarea termenului de preaviz, reclamantul să

fie eliberat din funcția publică de conducere, de director executiv adjunct al

D.S.V.S.A. Vaslui.

Ulterior,

prin Ordinul nr. 69760 din 23 mai 2009 al pârâtei, reclamantul a fost numit în

funcția de execuție de consilier, grad profesional principal, treapta 3 de

salarizare, în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor Vaslui cu acordarea unui salariu diminuat.

După

apariția O.U.G. nr. 105/2009, act normativ cu dispoziții similare O.U.G. nr.

37/2009, care se dorea a fi abrogată, reclamantul a fost reconfirmat în funcția

de director coordonator adjunct în aceleași condiții prin Ordinul nr. 70191 din

14 octombrie 2009

Prin

Ordinul nr. 858 din 26 februarie 2010 emis de instituția pârâtă, s-a dispus ca

Ordinul nr. 70191 din 15 octombrie 2009 având ca obiect numirea reclamantului

în funcția de director coordonator adjunct, să își înceteze aplicabilitatea.

Prin

Ordinul nr. 1158 din 07 mai 2010 emis de Autoritatea Națională Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, reclamantul a fost numită temporar,

de maxim 6 luni, în funcția publică de conducere de director executiv adjunct,

iar prin Ordinul nr. 2866 din 05 noiembrie 2010 s-a prelungit perioada până la

ocuparea postului în condițiile legii, dar nu mai mult de 31 decembrie 2010.

Înalta

Curte apreciază că în mod corect prima instanță a admis

acțiunea reclamantului și a anulat atât Ordinul nr. 69582 din 23 aprilie

2009 cât și

Ordinul nr. 69760 din 23

mai 2009 și Ordinul nr. 2866 din 05 noiembrie 2010, reținând că dispozițiile

O.U.G. nr. 37/2009 și dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009, au fost supuse

controlului de constituționalitate și declarate neconstituționale prin Decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009, respectiv Decizia nr. 1629 din 3 decembrie

2009

pronunțate de Curtea Constituțională.

In plus, instanța constituțională a precizat că,

prin adoptarea

O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15

din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat

prin Legea

nr. 188/1999, întrucât Guvernul a

intervenit într-un domeniu pentru care nu

avea competență materială.

Controlul de constituționalitate exercitat pe

calea excepției de

neconstituționalitate este un control de conformitate

și conformare a legii

sau ordonanțelor

guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează

garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit

art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și

ordonanțele în vigoare, precum și cele din

regulamente, constatate ca fiind

neconstituționale,

își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea

deciziei

Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după

caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu

dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile

constatate ca

fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform

alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții

Constituționale se publică în Monitorul Oficial

al României; de la data

publicării,

deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca

atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei

excepții de neconstituționalitate sunt de imediată

aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din

sistemul normativ.

Cu alte cuvinte, în situația în care soluția

Curții Constituționale nu ar

avea

aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a

constituționalității legilor și ordonanțelor ar

fi lipsită de finalitate.

Pe acest aspect, poate fi amintită și

decizia Curții Constituționale nr.

186/1999

în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea

directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a

înlătura prevederile neconstituționale, dacă

legiuitorul nu a procedat la

modificarea sau abrogarea acestora.

Așa

fiind, prin cele hotărâte de Curtea Constituțională, actele

administrative emise în temeiul O.U.G. nr.

37/2009, acte pretinse ca fiind

date pentru executarea și punerea în

executare a legii, sunt lipsite de fundament legal, cum este și cazul Ordinului

nr. 69582 din 23 aprilie 2009 prin care a fost desființată funcția de director

executiv adjunct din cadrul Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor Vaslui și a Ordinului nr. 69760 din 23 mai 2009 prin care

reclamantul a fost numită în funcția de execuție de consilier, grad profesional

principal, treapta 3 de salarizare, în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și

pentru Siguranța Alimentelor Vaslui cu acordarea unui salariu diminuat.

Ulterior,

Guvernul prin O.U.G. nr. 105/2009, a dispus revenirea la funcțiile publice de

conducere anterioare O.U.G. nr. 37/2009, fără ca, în ce privește situația

reclamantului, să primească o reglementare corespunzătoare, firească din

perspectiva considerentelor deciziilor Curții Constituționale.

Dimpotrivă,

prin emiterea unui nou ordin, în speță nr. 858 din 26 februarie 2010, prin

care, urmare reorganizării instituției și a deciziei nr. 1629/2009 a Curții

Constituționale, s-a dispus încetarea aplicabilității Ordinului nr. 70191 din 14

octombrie .2009, reclamantul a fost eliberată din funcția de conducere

deținută.

In

mod corect, instanța a de fond a apreciat ca fiind nelegală numirea

reclamantului, prin Ordinele nr. 1158 din 07 mai 2010 și nr. 2866 din 05

noiembrie 2010 în funcția de director executiv adjunct la Direcția Sanitar

Veterinară Vaslui, doar pentru o perioada de cel mult 6 luni, până cel târziu

la 31 decembrie 2010, atâta vreme cât anterior adoptării O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G.

nr. 105/2009, reclamantul ocupa funcția publică de conducere.

O

aplicare corectă a deciziei Curții Constituționale presupunea ca acest din urmă

ordin să conțină dispoziția de reintegrare a reclamantului în funcția publică

de conducere deținută anterior O.U.G. nr. 37/2009 și reînființată ulterior, ca

o aplicare a principiului restitutio in integrum, presupunându-se, în mod

logic, că o atare situație s-a dorit prin invocarea Deciziei nr. 1257 din 7

octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte reține că prima instanță, în mod corect a

suplinit conduita pe care trebuia să o aibă pârâta în temeiul legii și a anulat

ordinele nr. 69582 din 23 aprilie 2009, 69760 din 23 mai 2009, 858 din 26

februarie 2010, 1158 din 07 mai 2010 și 2866 din 05 noiembrie 2010 dispunând

reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere anterior deținută,

cu concomitenta obligare a pârâtei de a plăti acesteia drepturile salariale

cuvenite.

Sunt

lipsite de relevanță susținerile recurentei-pârâte privind adoptarea H.G. nr. 283/2011,

având în vedere că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care

o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999,

reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea

raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială,

protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare,

precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a

căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din

Constituția României.

Pentru

considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și din Legea nr. 554/2004,

modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva

Sentinței nr. 232 din data de 14 iulie 2011 a Curții de Apel Iași, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2011.