ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2279/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul H.C. a

chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și

pentru Siguranța Alimentelor solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța în cauză să dispună:

- Anularea ordinelor

Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor nr. 69582 din 23 aprilie 2009, nr. 69760 din 23 aprilie 2009, nr. 1158

din 7 mai 2010 și nr. 2866 din 5 noiembrie 2010;

- Reintegrarea sa în

funcția deținută anterior, respectiv cea de director executiv adjunct

(economic), consilier clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de

salarizare, în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor Vaslui;

- Obligarea pârâtei

la plata de despăgubiri, reprezentând diferența dintre salariul indexat,

majorat și recalculat de care ar fi beneficiat în funcția de conducere și

salariul deținut în funcția de execuție, diferență reactualizată cu indicele de

inflație, calculată începând cu data eliberării din funcție și până la

reintegrarea efectivă;

- Acordarea cheltuielilor

de judecată.

Curtea de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 315 din 13 decembrie 2010,

a respins acțiunea reclamantului pentru lipsa plângerii prealabile.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Conform art. 106 alin.

(1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în cazul în

care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le

consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios

administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a

dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute

de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare,

precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului

administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și

recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul

public.

În baza art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, modificată, înainte de a se adresa instanței de

contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ

individual cu caracter normativ trebuie să solicite autorității publice

emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea,

în tot sau în parte, a acestuia; cererea poate fi formulată oricând.

Ca atare, în materia

contenciosului administrativ, regula generală stabilită de legiuitor este aceea

că respectarea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție de

admisibilitate a acțiunii.

Din probele

administrate în cauză, nu rezultă faptul că reclamantul a îndeplinit procedura

administrativă prealabilă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul H.C., care a solicitat casarea sa și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei

legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs au fost prezentate de către recurent următoarele

critici de nelegalitate:

Prima instanță a

eludat temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 9 alin.

(4) și (59 din Legea nr. 554/2004, modificată.

De asemenea,

judecătorul fondului nu a ținut seama nici de prevederile art. 7 alin. (5) din

legea anterior arătată, care exclude procedura administrativă prealabilă în

cazul acțiunilor care privesc persoane vătămate în drepturile lor prin

ordonanțe sau prevederi din ordonanțe declarate neconstituționale.

Intimata Autoritatea

Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele

30-35 dosar).

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte, apreciază că recursul este fondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Prezenta cerere de

chemare în judecată a fost formulată în temeiul art. 9 alin. (4) și (5) din

Legea contenciosului administrativ și are ca obiect:

- Anularea ordinelor

Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor nr. 69582 din 23 aprilie 2009, nr. 69760 din 23 aprilie 2009, nr. 1158

din 7 mai 2010 și nr. 2866 din 5 noiembrie 2010;

- Reintegrarea recurentului-reclamant

în funcția deținută anterior, respectiv cea de director executiv adjunct

(economic), consilier clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de

salarizare, în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor Vaslui;

- Obligarea intimatei-pârâte

la plata de despăgubiri, reprezentând diferența dintre salariul indexat,

majorat și recalculat de care ar fi beneficiat recurentul în funcția de

conducere și salariul deținut în funcția de execuție, diferență reactualizată

cu indicele de inflație, calculată începând cu data eliberării din funcție și

până la reintegrarea efectivă;

Recurentul-reclamant

a menționat în motivarea acțiunii deduse judecății faptul că, la baza emiterii

ordinelor contestate, s-au aflat dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 și ale O.U.G. nr.

105/2009, care au fost declarate neconstituționale, prin deciziile nr. 1257 din

7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 decembrie 2009 pronunțate de Curtea

Constituțională.

Conform art. 7 alin. (5)

din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazul acțiunilor introduse care privesc

cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau prevederi din ordonanțe, nu

este obligatorie plângerea prealabilă.

Art. 9 alin. (4) din

legea anterior arătată prevede că, în situația în care decizia de declarare a

neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză,

acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ

competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data

publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I.

Art. 9 alin. (5) din

aceeași reglementare legală dispune că acțiunea prevăzută de prezentul articol

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora,

precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act

administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Ca atare, din

interpretarea normelor anterior individualizate rezultă că, în speța dedusă

judecății, nu era necesară îndeplinirea procedurii administrative prealabile,

după cum în mod greșit a reținut prima instanță.

Înalta Curte,

constată că instanța a cărei hotărâre a fost recurată a soluționat procesul

fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin.

(1) teza I și alin. (5) teza I C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28

din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va casa sentința

atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de H.C. împotriva sentinței nr. 315 din 13 decembrie 2010 a Curții de

Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 aprilie 2011.