ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 480/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 480/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București la data de 5 octombrie 2010, reclamantul A.V. a chemat în

judecată pe pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor, solicitând:

- anularea Ordinului

Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor nr. 69496 din 23 aprilie 2009, prin care s-a dispus eliberarea din

funcția publică de conducere de director executiv al Direcției Sanitare

Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad din motive neimputabile

funcționarului public, potrivit dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009;

- reintegrarea pe

postul deținut anterior eliberării din funcția publică de conducere -director

executiv-consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare

în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad;

- obligarea pârâtei

la plata de despăgubiri, reprezentând diferența dintre salariul indexat, majorat

și recalculat de care ar fi beneficiat în funcția de conducere din care a fost

eliberat și salariul deținut în funcția de execuție din cadrul Direcției

Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad, diferența

reactualizată cu indicele de inflație, calculată începând cu data eliberării

din funcție și până la reintegrarea efectivă, precum și

- cheltuieli de

judecată în sumă de 1.240 RON reprezentând onorariu avocațial, la care se

adaugă cheltuielile cu deplasările la instanța de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a precizat că a avut calitatea de funcționar public

(consilier, clasa I, grad profesional superior) și, în baza concursului

organizat de pârâtă, a fost numit, începând cu data de 1 iunie 2005, în funcția

publică de director executiv la Direcția Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor Arad, conform Ordinului nr. 25164 din 1 iunie 2005 al

Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor.

Prin Ordinul

Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor nr. 69496 din 23 aprilie 2009, s-a dispus, începând cu data de 23

aprilie 2009, eliberarea sa din funcția publică de conducere de director

executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad.

Reclamantul a mai

precizat că, în art. 1 din Ordinul Președintelui Autorității Naționale Sanitare

Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 69496 din 23 aprilie 2009, se

menționează că eliberarea din funcția deținută s-a făcut în temeiul

prevederilor art. III din O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009, din motive

neimputabile funcționarului public.

Prin întâmpinarea

formulată, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 2555 din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul

A.V., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și

pentru Siguranța Alimentelor, a anulat Ordinul nr. 69496 din 23 aprilie 2009, a

dispus reintegrarea reclamantului pe postul avut anterior emiterii ordinului, a

obligat pe pârâtă să plătească reclamantului diferența dintre drepturile

salariale ce i s-ar fi cuvenit și salariul deținut în funcția actuală cu

dobânda legală aferentă de la 23 aprilie 2009 până la data plății efective și a

obligat pe pârâtă la 1.250 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia

reclamantul a avut calitatea de funcționar public (consilier, clasa I, grad

profesional superior) și, în baza concursului organizat de pârâtă, a fost

numit, începând cu data de 1 iunie 2005, în funcția publică de director

executiv la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad,

conform Ordinului nr. 25164 din 1 iunie 2005 al Președintelui Autorității

Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Prin Ordinul

Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor nr. 69496 din 23 aprilie 2009, s-a dispus, începând cu data de 23

aprilie 2009, eliberarea reclamantului din funcția publică de conducere de

director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor

Arad, invocându-se ca temei legal prevederile art. III din O.U.G. nr. 37 din 22

aprilie 2009.

Examinând

dispozițiile art. III alin. (1) și alin. (1)1 din O.U.G. nr. 37/2009, luând în

considerare și conținutul Deciziei nr. 1275/2009 pronunțată de Curtea Constituțională,

instanța de fond a reținut, în raport cu prevederile art. 9 alin. (4) și (5)

din Legea nr. 554/2004, că efectele declarării neconstituționalității

ordonanței se produc și în cauze similare, care au ca temei aceleași prevederi

declarate neconstituționale.

Lipsirea de temei

constituțional a O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor

subsecvente emise în temeiul acesteia, respectiv a actului administrativ de

eliberare din funcție emis cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 188/1999.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta Autoritatea

Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a declarat

recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

susținând, în esență, următoarele aspecte:

din 23 aprilie 2009 a fost emis în aplicarea dispozițiilor legale în acel

moment, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, instituția publică neavând un drept de

opțiune astfel încât desființarea funcției s-a produs „ope legis", cu

consecința încetării raporturilor de serviciu al reclamantului, ordinul

contestat fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acel

moment.

constituționale și legale prevăd expres efectul ex nunc al deciziilor Curții

Constituționale în art. 147 alin. 8) din Constituție și art. 11 alin. (3) din

Legea nr. 47/1992, republicată.

Recurenta a mai

susținut că ordinul contestat a fost legal emis raportat la cadrul normativ în

vigoare la momentul emiterii sale și că soluția instanței de fond este

echivalentă cu retroactivarea, nepermisă, a efectelor deciziei Curții

Constituționale.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Prin Ordinul nr.

69496 din 23 aprilie 2009, emis de către Președintele Autorității Naționale

Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, s-a dispus încetarea

raportului de serviciu al reclamantului-intimat prin eliberarea acestuia din

funcția publică de director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru

Siguranța Alimentelor Arad, în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări

formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru

aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, pronunțându-se și asupra

constituționalității ordonanței în cauză, lovită de un viciu de neconstituționalitate

pentru faptul că a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115

alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (…) nu pot

afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”.

Deciziile Curții

Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt

de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate

neconstituționale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, normă astfel

devenită inexistentă, decizia Curții Constituționale fiind definitivă și

obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituțional își pierde

eficiența.

Ca urmare a acestei

decizii, actul administrativ emis în baza textului normativ declarat

neconstituțional devine lipsit de orice fundament legal.

Înalta Curte reține

că desființarea postului deținut de intimat în urma aplicării dispozițiilor

O.U.G. nr. 37/2009 este lipsită de efecte juridice din moment ce ordonanța a

fost declarată neconstituțională, astfel că se revine la forma și structura

reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei

dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element

al securității sociale.

În aceste condiții,

eliberarea intimatului dintr-o funcție publică în alte situații decât cele

reglementate în Legea nr. 188/1999, așa cum este cazul în speță, reprezintă un

act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de

funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și alte

tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este

obligată să o asigure potrivit art. 11 și 20 din Constituția României.

Acceptarea

argumentului potrivit căruia ordinul contestat își păstrează validitatea pentru

că ordonanța de urgență era în vigoare la data emiterii sale ar lipsi de

finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea

sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare

Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților

fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale.

Față de aspectele

arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a apreciat instanța de fond

că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanțe

de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este

neconstituțională.

Sunt neîntemeiate

susținerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea deciziei contestate

este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor

imperative ale art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea

actului este afectată tocmai de viciul de constituționalitate al prevederilor

în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Desființarea funcției

publice de conducere de director executiv a avut loc în baza O.U.G. nr. 37/2009

și a fost menținută prin O.U.G. nr. 105/2009, adică prin două acte normative

adoptate cu nesocotirea normelor constituționale.

Astfel, desființarea

postului deținut de reclamant, consecutiv, prin cele 2 ordonanțe, este lipsită

de efecte juridice din moment ce ambele ordonanțe au fost declarate

neconstituționale.

În lumina

considerentelor Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale,

care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și

completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că

reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice

deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009,

acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a

O.U.G. nr. 37/2009, față de situația de fapt descrisă anterior, obligarea

recurentei-pârâte la plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și

cele efectiv încasate în funcția de execuție apare ca justă și întemeiată, în

condițiile în care, ca urmare a actelor nelegale emise de către recurentă,

intimatul a suferit în mod concret un prejudiciu, iar cariera acestuia a fost

afectată din motive ce exclud culpa funcționarului public.

În fața instanței de

recurs, intimatul-reclamant A.V. a solicitat acordarea cheltuielilor de

judecată, depunând la dosar dovada achitării onorariului de avocat în cuantum

de 1.200 RON.

Având în vedere

soluția pronunțată de către instanța de control judiciar, devin incidente

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și, constatând culpa procesuală a

autorității recurente, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata către

intimat a sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ca

nefondat și va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor împotriva Sentinței civile nr. 2555 din 1 aprilie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Obligă recurenta să

plătească intimatului-reclamant 1.200 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM