ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3554/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta S.L.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, anularea Ordinului nr. 69585 din 23 aprilie 2009, prin care a fost eliberată din funcția publică de conducere deținută, reintegrarea pe post, precum și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, reprezentând diferența dintre salariul de care ar fi beneficiat și salariul realizat, majorat și indexat, plus cheltuielile de judecată aferente, invocând în susținerea cererii procedura prevăzută de art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea actului normativ invocat de pârâtă ca temei al eliberării sale din funcție.

Prin sentința civilă nr. 69 din 14 februarie 2011 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea introdusă de reclamanta S.(fostă M.)L.R., a anulat Ordinul nr. 69585 din 23 aprilie 2009, emis de președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în baza O.U.G.

nr. 37/2009, a dispus reintegrarea reclamantei în funcția de director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui, a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând diferența dintre salariul indexat, majorat și recalculat, de care cea în cauză ar fi beneficiat în funcția publică de conducere deținută anterior datei emiterii Ordinului nr. 69585 din 23 aprilie 2009 și salariul pe care aceasta l-a primit pentru exercitarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare în cadrul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași, ce se vor calcula de la data eliberării efective din funcția publică de conducere ocupată și până la reintegrarea ei efectivă în această funcție și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.288 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 1257/2009 Curtea Constituțională a reținut că „prin reglementările sale, O.U.G. nr. 37/2009 afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate”, că „prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând, astfel, dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție. Astfel, instanța de fond a apreciat că cererea reclamantei de anulare a actului administrativ emis în baza unei ordonanțe de urgență constatată a fi neconstituțională trebuie să aibă aceeași soartă pe care a avut-o însăși legea de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009, pentru raționamentele reținute de Curtea Constituțională, întrucât nici un argument sau situație de fapt nu poate fi primit în susținerea cererii de păstrare a efectelor actelor emise în aplicarea unei norme juridice elaborate cu încălcarea regimului constituțional. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că soluția instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. (9) din C. proc. civ.. Recurenta consideră că instanța de fond a reținut, în mod netemeinic și nelegal, că Ordinul nr. 69585 din 23 aprilie 2009 a fost emis în aplicarea art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/200, act normativ care a fost declarat neconstituțional, iar temeiul legal al emiterii ordinului a cărui anulare s-a solicitat au fost dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la acea dată. Recurenta mai susține că a procedat în conformitate cu aceste dispoziții legale imperative, în vigoare la acel moment, cu respectarea întocmai și în tot a termenelor și condițiilor prevăzute în O.U.G. nr. 37/200, instituția publică neavând un drept de opțiune astfel încât desființarea funcției s-a produs „ope legis", cu consecința încetării raporturilor de serviciu ale intimatei-reclamante. Prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu.

A nu executa ordonanță de guvern, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce întru-un stat de drept este de neconceput. Una dintre aceste excepții de la principiul neretroactivității normei, juridice este ultraactivitatea legii, definită ca acea situație în care actul normativ poate să producă efecte juridice și după ieșirea din vigoare a legii, numai în cazurile expres prevăzute de legiuitor. În materie civilă, legea veche supraviețuiește pentru rezolvarea situațiilor juridice pendiente, care rămân deci guvernate de legea sub imperiul căreia s-au născut. Recurenta mai arată că nu se poate aprecia că efectele unei decizii a Curții constituționale de constatare a neconstituționalității unei ordonanțe de Guvern ar retroactiva și pentru perioada anterioară momentului publicării deciziei în M.Of., întrucât acest aspect nu rezultă din dispozițiile art. 147 din Constituția României.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin Ordinul nr. 69585 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtă, intimata-reclamantă, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberată din funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui.

Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, precum și art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia. Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of.; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora. Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială. Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză. Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004.

După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatei-reclamante din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. Nici critica recurentei referitoare la ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009 nu este fondată.

Pe acest aspect, Înalta Curte reține că legea de aprobare a acestei ordonanțe a fost constatată ca neconstituțională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței. Înalta Curte arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond. Având în vedere soluția pronunțată, Înalta Curte va obliga recurenta la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.. Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței civile nr. 69 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2011.