ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3554/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3554/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta S.L.R. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, anularea Ordinului nr. 69585 din 23

aprilie 2009, prin care a fost eliberată din funcția publică de conducere

deținută, reintegrarea pe post, precum și obligarea pârâtei la plata de

despăgubiri, reprezentând diferența dintre salariul de care ar fi beneficiat și

salariul realizat, majorat și indexat, plus cheltuielile de judecată aferente, invocând

în susținerea cererii procedura prevăzută de art. 9 alin. (4) și (5) din Legea

nr. 554/2004, precum și faptul că prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009,

Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea actului normativ

invocat de pârâtă ca temei al eliberării sale din funcție.

Prin sentința civilă

nr. 69 din 14 februarie 2011 Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea introdusă de reclamanta S.(fostă

M.)L.R., a anulat Ordinul nr. 69585 din 23 aprilie 2009, emis de președintele

Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în

baza O.U.G. nr. 37/2009, a dispus reintegrarea reclamantei în funcția de

director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor Vaslui, a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri,

reprezentând diferența dintre salariul indexat, majorat și recalculat, de care

cea în cauză ar fi beneficiat în funcția publică de conducere deținută anterior

datei emiterii Ordinului nr. 69585 din 23 aprilie 2009 și salariul pe care

aceasta l-a primit pentru exercitarea funcției publice de execuție de

consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare în

cadrul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași, ce

se vor calcula de la data eliberării efective din funcția publică de conducere

ocupată și până la reintegrarea ei efectivă în această funcție și a obligat

pârâta să plătească reclamantei suma de 1.288 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 1257/2009 Curtea Constituțională

a reținut că „prin reglementările sale, O.U.G. nr. 37/2009 afectează statutul juridic

al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate”,

că „prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu

pentru care nu avea competența materială, încălcând, astfel, dispozițiile art. 115

alin. (6) din Constituție.

Astfel, instanța de fond

a apreciat că cererea reclamantei de anulare a actului administrativ emis în baza

unei ordonanțe de urgență constatată a fi neconstituțională trebuie să aibă aceeași

soartă pe care a avut-o însăși legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, pentru raționamentele

reținute de Curtea Constituțională, întrucât nici un argument sau situație de fapt

nu poate fi primit în susținerea cererii de păstrare a efectelor actelor emise în

aplicarea unei norme juridice elaborate cu încălcarea regimului constituțional.

Împotriva hotărârii instanței

de fond pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că soluția instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304

pct. (9) din C. proc. civ..

Recurenta consideră că

instanța de fond a reținut, în mod netemeinic și nelegal, că Ordinul nr. 69585 din

23 aprilie 2009 a fost emis în aplicarea art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/200,

act normativ care a fost declarat neconstituțional, iar temeiul legal al emiterii

ordinului a cărui anulare s-a solicitat au fost dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009,

în vigoare la acea dată.

Recurenta mai susține

că a procedat în conformitate cu aceste dispoziții legale imperative, în vigoare

la acel moment, cu respectarea întocmai și în tot a termenelor și condițiilor prevăzute

în O.U.G. nr. 37/200, instituția publică neavând un drept de opțiune

astfel încât desființarea

funcției s-a produs „ope legis", cu consecința încetării raporturilor de serviciu

ale intimatei-reclamante.

Prezumția de legalitate

și veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării

acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu.

A nu executa ordonanță

de guvern, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce întru-un stat de drept este

de neconceput.

Una dintre aceste excepții

de la principiul neretroactivității normei, juridice este ultraactivitatea legii,

definită ca acea situație în care actul normativ poate să producă efecte juridice

și după ieșirea din vigoare a legii, numai în cazurile expres prevăzute de legiuitor.

În materie civilă, legea

veche supraviețuiește pentru rezolvarea situațiilor juridice pendiente, care rămân

deci guvernate de legea sub imperiul căreia s-au născut.

Recurenta mai arată că

nu se poate aprecia că efectele unei decizii a Curții constituționale de constatare

a neconstituționalității unei ordonanțe de Guvern ar retroactiva și pentru perioada

anterioară momentului publicării deciziei în M.Of., întrucât acest aspect nu rezultă

din dispozițiile art. 147 din Constituția României.

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză,

și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, prin Ordinul

nr. 69585 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtă, intimata-reclamantă, după un preaviz

de 30 de zile, a fost eliberată din funcția publică de conducere de director executiv

adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui.

Temeiul juridic al acestei

măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99

alin. (1) lit. b), alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, precum și art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea

și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Înalta Curte apreciază

că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă

judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția

de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul

de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este

un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale

cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor

și libertăților cetățenești.

Potrivit

art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare,

precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale

dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile

constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform

alin. (4) din articolul aflat în discuție, Deciziile Curții Constituționale se publică

în M. Of.; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor.

Ca atare,

deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale

din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte,

în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor

ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest aspect,

poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat

că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale

relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul

nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm.

din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra

legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective,

care constituie conținutul normativ al legii.

Prin decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională

Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei

rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat

prin această lege.

De asemenea,

prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele

deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea

de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic

al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

În plus, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate

prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere,

reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu

pentru care nu avea competență materială.

Potrivit

art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate

avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste

ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după

caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la

realizarea unei operațiuni administrative.

Același text

de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea

unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza

acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul

că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare,

care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În speța de

față, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție,

temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004.

După cum s-a

relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009.

Ca atare,

în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei

decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca

obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În altă ordine

de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatei-reclamante din funcția publică

pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999,

reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor

de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate

internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să

o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Nici critica

recurentei referitoare la ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009 nu este fondată.

Pe acest aspect,

Înalta Curte reține că legea de aprobare a acestei ordonanțe a fost constatată ca

neconstituțională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituționalitate

a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât

Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii

fiind reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței.

Înalta Curte

arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul

de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost anulate

de instanța de fond.

Având în vedere

soluția pronunțată, Înalta Curte va obliga recurenta la plata sumei de 500 RON cheltuieli

de judecată către intimată,

cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ..

Pentru considerentele

anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva

sentinței civile nr. 69 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 500 RON cheltuieli

de judecată către intimată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ..

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie

2011.