ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5976/2011

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, și precizată la 27 octombrie 2010, reclamanta A.M. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară, Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor, anularea Ordinului nr. 69575 din 23 aprilie 2009, reintegrarea

în postul deținut anterior emiterii acestui ordin, acela de director executiv

adjunct al D.S.V.S.A. Olt și plata tuturor drepturilor salariale, începând cu

data emiterii ordinului și până la reintegrare.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin ordinul contestat s-a dispus eliberarea

sa din funcția publică de director executiv adjunct din cadrul A.N.S.V.S.A.-

D.S.V.S.A. Olt, fără a se specifica motivele pentru care s-a luat această

măsură, cu atât mai mult cu cât în art. l din ordin se specifică faptul că

eliberarea din funcția publică s-a dispus din motive care nu-i sunt imputabile.

La data de 27

octombrie 2010, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată în

sensul reintegrării sale în funcția deținută anterior emiterii ordinului

contestat și obligării pârâtei la plata drepturilor salariale pe perioada

cuprinsă între momentul eliberării din funcție și cel al reintegrării efective.

Prin Sentința nr. 42

din 2 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea astfel cum a fost

precizată de reclamanta A.M., a anulat Ordinul nr. 69575 din 23 aprilie 2009,

emis de A.N.S.V.S.A., a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deținut

anterior eliberării sale din funcție și a obligat pârâta la plata sumelor,

reprezentând diferența dintre salariul obținut în funcția de conducere din care

a fost eliberată și salariul obținut în funcția exercitată ulterior până la

reintegrare.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a constatat că dispozițiile actului normativ

în aplicarea căruia acesta a fost emis, au fost declarate neconstituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se

constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții

dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

S-a mai reținut că

efectele deciziei Curții Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și

nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate,

iar pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art.

147 alin. (1) și art. 4 din Constituție și art. 31 alin. (1) și alin. (3) din

Legea nr. 47/1992 și în alte cauze.

Astfel, Curtea a

constatat nelegalitatea Ordinului nr. 69575 din 23 aprilie 2009, fiind emis în

aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor ( ANSVSA) a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

pct. 9 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă,

aduce, în esență, următoarele critici sentinței recurate, care se subsumează

motivului de recurs invocat:

- funcția publică

deținută de reclamantă a fost desființată prin art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009, iar măsura urma să devină efectivă în termen de 32 de zile de la

data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, aceasta producându-se „ope

legis";

- instituția publică

pârâtă nu a avut un drept de opțiune în ceea ce privește aplicarea

dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009;

- legalitatea unui

act administrativ se apreciază prin raportarea la cadrul legal existent la data

emiterii sale, respectiv dispozițiile legale imperative prevăzute de O.U.G. nr.

37/2009, în vigoare la acel moment.

- Ordinul nr. 69575

din 23 aprilie 2009 a fost motivat atât în fapt cât și în drept, astfel că în

mod eronat prima instanță a reținut că acesta nu este motivat.

Recursul este

nefondat.

În cauză este

necontestat că Ordinul nr. 69575 din 23 aprilie 2009 a fost emis de către

președintele A.N.S.V.S.A. ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice care,

la art. III alin. (1) și (3) a stabilit că: „(1) Funcțiile publice, funcțiile

publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă

calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și

ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență,

care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se

desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgență.

(3) La expirarea

termenului prevăzut la alin. (l) din prezenta ordonanță de urgență, serviciile

publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale

prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență vor fi conduse de un

director coordonator al serviciului public deconcentrat. Directorul coordonator

este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de posturi care

se desființează".

De asemenea, este

necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a))

din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este

neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este

lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu

încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora

„Ordonanțele de urgență (..) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale

ale statului(..)".

Or, a argumentat

Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este

necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr.

105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său,

prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința

dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și

anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași

soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în

privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat

prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea

Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr.

105/2009, a încălcat și dispozițiile art. I47 alin. (4) din Constituție,

potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

În esență, instanța

de fond a motivat că actul administrativ atacat - Ordinul nr. 69549 din 23

aprilie 2009, este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în

privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu

de neconstituționalitate.

De cealaltă parte,

autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de

instanța de fond, a susținut, în esență, că legalitatea unui act administrativ

trebuie să fie verificată în raport cu cadrul legal în vigoare la data emiterii

actului administrativ și nu în funcție de evenimente survenite ulterior, precum

declararea neconstituționalității sau abrogarea actului normativ în temeiul

căruia a fost emis actul administrativ respectiv, ceea ce este parțial

adevărat.

Într-adevăr, având în

vedere că actul administrativ este emis pentru organizarea executării legii sau

aplicarea în concret a legii, deci în baza și în limitele legii, rezultă că

instanța trebuie să-și limiteze verificarea conformității actului administrativ

cu legea, raportându-se la data emiterii sau adoptării actului administrativ.

Art. 126 alin. (6)

din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu completările și modificările ulterioare, au instituit o

soluție juridică nouă, de natură să lipsească de efecte juridice un act

administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziții din

ordonanță care au fost declarate ca fiind neconstituționale.

Astfel, potrivit art.

9 alin. (1)-(4) din Legea nr. 554/2004 „(1) Persoana vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de

excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este

constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță,

iar după pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios

administrativ repune cauza pe rol și soluționează fondul cauzei; în caz

contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.

În situația în care

decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții

ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de

contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un

an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al

României, Partea I".

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau

dispoziție dintr-o ordonanță declarată ulterior neconstituțională, poate fi

lipsit de efectele sale, dacă este atacat în termenele prevăzute la art. 9 din

Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față.

Mai mult, în

considerentele Deciziei nr. 413/2010, Curtea Constituțională antamând situația

creată ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 a

menționat în mod expres că: „lipsirea de temei constituțional a actelor

normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente

emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative

date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență etc.)".

În concluzie, față de

cele reținute, Înalta Curte va menține soluția instanței de fond, privind

anularea Ordinului nr. 69575 din 23 aprilie 2009 urmând ca în temeiul art. 312 alin.

(1) teza II C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, să respingă recursul formulat de

recurenta-pârâtă ca fiind nefondat.

Văzând și cererea

intimatei -reclamante referitoare la plata cheltuielilor de judecată, constată

că sunt îndeplinite cerințele art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și o va admite

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor împotriva Sentinței nr. 42 din 2 februarie 2011 a Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurenta-pârâtă la plata sumei de 1200 RON către intimata-reclamantă A.M., cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 decembrie 2011.

Procesat de GGC - DG