ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5976/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5976/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ
și fiscal, și precizată la 27 octombrie 2010, reclamanta A.M. a solicitat, în
contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară, Veterinară și pentru
Siguranța Alimentelor, anularea Ordinului nr. 69575 din 23 aprilie 2009, reintegrarea
în postul deținut anterior emiterii acestui ordin, acela de director executiv
adjunct al D.S.V.S.A. Olt și plata tuturor drepturilor salariale, începând cu
data emiterii ordinului și până la reintegrare.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că prin ordinul contestat s-a dispus eliberarea
sa din funcția publică de director executiv adjunct din cadrul A.N.S.V.S.A.-
D.S.V.S.A. Olt, fără a se specifica motivele pentru care s-a luat această
măsură, cu atât mai mult cu cât în art. l din ordin se specifică faptul că
eliberarea din funcția publică s-a dispus din motive care nu-i sunt imputabile.
La data de 27
octombrie 2010, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată în
sensul reintegrării sale în funcția deținută anterior emiterii ordinului
contestat și obligării pârâtei la plata drepturilor salariale pe perioada
cuprinsă între momentul eliberării din funcție și cel al reintegrării efective.
Prin Sentința nr. 42
din 2 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea astfel cum a fost
precizată de reclamanta A.M., a anulat Ordinul nr. 69575 din 23 aprilie 2009,
emis de A.N.S.V.S.A., a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deținut
anterior eliberării sale din funcție și a obligat pârâta la plata sumelor,
reprezentând diferența dintre salariul obținut în funcția de conducere din care
a fost eliberată și salariul obținut în funcția exercitată ulterior până la
reintegrare.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a constatat că dispozițiile actului normativ
în aplicarea căruia acesta a fost emis, au fost declarate neconstituționale.
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se
constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții
dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
S-a mai reținut că
efectele deciziei Curții Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și
nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate,
iar pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art.
147 alin. (1) și art. 4 din Constituție și art. 31 alin. (1) și alin. (3) din
Legea nr. 47/1992 și în alte cauze.
Astfel, Curtea a
constatat nelegalitatea Ordinului nr. 69575 din 23 aprilie 2009, fiind emis în
aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale.
Împotriva hotărârii
instanței de fond pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru
Siguranța Alimentelor ( ANSVSA) a declarat recurs, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304
pct. 9 din C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă,
aduce, în esență, următoarele critici sentinței recurate, care se subsumează
motivului de recurs invocat:
- funcția publică
deținută de reclamantă a fost desființată prin art. III alin. (1) din O.U.G.
nr. 37/2009, iar măsura urma să devină efectivă în termen de 32 de zile de la
data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, aceasta producându-se „ope
legis";
- instituția publică
pârâtă nu a avut un drept de opțiune în ceea ce privește aplicarea
dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009;
- legalitatea unui
act administrativ se apreciază prin raportarea la cadrul legal existent la data
emiterii sale, respectiv dispozițiile legale imperative prevăzute de O.U.G. nr.
37/2009, în vigoare la acel moment.
- Ordinul nr. 69575
din 23 aprilie 2009 a fost motivat atât în fapt cât și în drept, astfel că în
mod eronat prima instanță a reținut că acesta nu este motivat.
Recursul este
nefondat.
În cauză este
necontestat că Ordinul nr. 69575 din 23 aprilie 2009 a fost emis de către
președintele A.N.S.V.S.A. ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009
privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice care,
la art. III alin. (1) și (3) a stabilit că: „(1) Funcțiile publice, funcțiile
publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă
calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și
ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile
administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență,
care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se
desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei
ordonanțe de urgență.
(3) La expirarea
termenului prevăzut la alin. (l) din prezenta ordonanță de urgență, serviciile
publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale
administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale
prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență vor fi conduse de un
director coordonator al serviciului public deconcentrat. Directorul coordonator
este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de posturi care
se desființează".
De asemenea, este
necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea
Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a))
din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este
neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este
lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu
încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora
„Ordonanțele de urgență (..) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale
ale statului(..)".
Or, a argumentat
Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria
funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director
executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale
celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din
unitățile administrativ-teritoriale.
Totodată, este
necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr.
105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său,
prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința
dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și
anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași
soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în
privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat
prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea
Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr.
105/2009, a încălcat și dispozițiile art. I47 alin. (4) din Constituție,
potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
În esență, instanța
de fond a motivat că actul administrativ atacat - Ordinul nr. 69549 din 23
aprilie 2009, este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în
privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu
de neconstituționalitate.
De cealaltă parte,
autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de
instanța de fond, a susținut, în esență, că legalitatea unui act administrativ
trebuie să fie verificată în raport cu cadrul legal în vigoare la data emiterii
actului administrativ și nu în funcție de evenimente survenite ulterior, precum
declararea neconstituționalității sau abrogarea actului normativ în temeiul
căruia a fost emis actul administrativ respectiv, ceea ce este parțial
adevărat.
Într-adevăr, având în
vedere că actul administrativ este emis pentru organizarea executării legii sau
aplicarea în concret a legii, deci în baza și în limitele legii, rezultă că
instanța trebuie să-și limiteze verificarea conformității actului administrativ
cu legea, raportându-se la data emiterii sau adoptării actului administrativ.
Art. 126 alin. (6)
din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ, cu completările și modificările ulterioare, au instituit o
soluție juridică nouă, de natură să lipsească de efecte juridice un act
administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziții din
ordonanță care au fost declarate ca fiind neconstituționale.
Astfel, potrivit art.
9 alin. (1)-(4) din Legea nr. 554/2004 „(1) Persoana vătămată într-un drept al
său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe
poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de
excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este
constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță,
iar după pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios
administrativ repune cauza pe rol și soluționează fondul cauzei; în caz
contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.
În situația în care
decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții
ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de
contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un
an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al
României, Partea I".
Deci, cu alte
cuvinte, un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau
dispoziție dintr-o ordonanță declarată ulterior neconstituțională, poate fi
lipsit de efectele sale, dacă este atacat în termenele prevăzute la art. 9 din
Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față.
Mai mult, în
considerentele Deciziei nr. 413/2010, Curtea Constituțională antamând situația
creată ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 a
menționat în mod expres că: „lipsirea de temei constituțional a actelor
normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente
emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative
date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență etc.)".
În concluzie, față de
cele reținute, Înalta Curte va menține soluția instanței de fond, privind
anularea Ordinului nr. 69575 din 23 aprilie 2009 urmând ca în temeiul art. 312 alin.
(1) teza II C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare, să respingă recursul formulat de
recurenta-pârâtă ca fiind nefondat.
Văzând și cererea
intimatei -reclamante referitoare la plata cheltuielilor de judecată, constată
că sunt îndeplinite cerințele art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și o va admite
ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța
Alimentelor împotriva Sentinței nr. 42 din 2 februarie 2011 a Curții de Apel
Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă
recurenta-pârâtă la plata sumei de 1200 RON către intimata-reclamantă A.M., cu
titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 9 decembrie 2011.
Procesat de GGC - DG