ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5313/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta P.M. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor, anularea ordinului nr. 69549 din 23 aprilie 2009, pentru a fi reintegrată

în postul deținut anterior emiterii acestui ordin, acela de director executiv adjunct

economic și pentru a-i fi achitate cheltuielile de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin ordinul contestat s-a dispus eliberarea sa din funcția

publică de director executiv adjunct economic din cadrul Autorității Naționale

Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor – Direcția Sanitar-Veterinară

și pentru Siguranța Alimentelor Gorj, fără a se specifica motivele pentru care s-a

luat această măsură, cu atât mai mult cu cât în art. 1 din ordin se specifică faptul

că eliberarea din funcția publică s-a dispus din motive care nu-i sunt imputabile.

La data de 14

decembrie 2009, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul

reintegrării sale în funcția deținută anterior emiterii ordinului contestat și obligării

pârâtei la plata drepturilor salariale pe perioada cuprinsă între momentul eliberării

din funcție și cel al reintegrării efective.

Prin sentința nr. 59 din

08 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea astfel cum a fost precizată

de reclamanta P.M., a anulat Ordinul nr. 69549 din 23 aprilie 2009 emis de Autoritatea

Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a dispus reintegrarea

reclamantei în funcția deținută anterior și a obligat pârâta la plata drepturilor

salariale cuvenite pe perioada eliberării din funcție până la reintegrare.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a constatat că dispozițiile actului normativ în aplicarea

căruia acesta a fost emis, au fost declarate neconstituționale. Potrivit dispozițiilor

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi

sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă

și obligatorie.

Se mai reține că efectele

deciziei Curții Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit

chiar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, iar pe

de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147

alin. (1) și art. 4 din Constituție și art. 31 alin. (1) și alin. (3) din Legea

nr. 47/1992 și în alte cauze.

Astfel, Curtea a constatat

nelegalitatea ordinului nr. 69549 din 23 aprilie 2009, fiind emis în aplicarea unor

dispoziții legale declarate neconstituționale.

Împotriva hotărârii instanței

de fond pârâta Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca

temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă, aduce,

în esență, următoarele critici sentinței recurate, care se subsumează motivului

de recurs invocat:

- funcția publică deținută

de reclamantă a fost desființată prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, iar

măsura urma să devină efectivă în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare

a ordonanței de urgență, aceasta producându-se „ope legis”;

- instituția publică pârâtă

nu a avut un drept de opțiune în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 3

alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009;

- legalitatea unui act

administrativ se apreciază, prin raportarea la cadrul legal existent la data emiterii

sale, respectiv dispozițiile legale imperative prevăzute de O.U.G. nr. 37/2009,

în vigoare la acel moment.

- ordinul nr. 69549

din 23 aprilie 2009 a fost motivat atât în fapt, cât și în drept, astfel că în mod

eronat prima instanță a reținut că acesta nu este motivat.

Recursul este nefondat.

În cauză este necontestat

că Ordinul nr. 69549 din 23 aprilie 2009 a fost emis de către Președintele Autorității

Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor ca urmare a intrării

în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice care, la art. 3 alin. (1) și (3) a stabilit că: „(1) Funcțiile

publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual,

care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor

și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale

prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă

din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile

de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) La expirarea termenului

prevăzut la alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, serviciile publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de

urgență vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat.

Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului

de posturi care se desființează”.

De asemenea, este necontestat

că prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare

a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat

că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a

faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate,

fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție,

potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor

fundamentale ale statului (…)”.

Or, a argumentat Curtea

Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor

publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct

ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de

specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat

că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009 publicată

în M. Of. nr. 668/06.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a

fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. 1 pct. 1-5 și 26,

art. 2, art. 4, art. 5, art. 8 și Anexa nr. 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași

reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul

O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională

s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională

a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat

și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale

sunt general obligatorii.

În esență, instanța de

fond a motivat că actul administrativ atacat – ordinul nr. 69549 din 23 aprilie

2009, este nelegal fiind emis în temeiul unei ordonanțe de urgență în privința căreia

Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituționalitate.

De cealaltă parte, autoritatea

publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanța de fond, a

susținut, în esență, că legalitatea unui act administrativ trebuie să fie verificată

în raport cu cadrul legal în vigoare la data emiterii actului administrativ și nu

în funcție de evenimente survenite ulterior, precum declararea neconstituționalității

sau abrogarea actului normativ în temeiul căruia a fost emis actul administrativ

respectiv, ceea ce este parțial adevărat.

Într-adevăr, având în

vedere că actul administrativ este emis pentru organizarea executării legii sau

aplicarea în concret a legii, deci în baza și în limitele legii, rezultă că instanța

trebuie să-și limiteze verificarea conformității actului administrativ cu legea,

raportându-se la data emiterii sau adoptării actului administrativ.

Art. 126 alin. (6) din

Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

completările și modificările ulterioare, au instituit o soluție juridică nouă, de

natură să lipsească de efecte juridice un act administrativ care a fost dat în baza

unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanță care au fost declarate ca fiind neconstituționale.

Astfel, potrivit art.

9 alin. (1)-(4) din Legea nr. 554/2004 „(1) Persoana vătămată într-un drept al său

ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce

acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate,

în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității

ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

(2) Instanța de contencios

administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de

art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea

Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.

(3) După pronunțarea Curții

Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă

termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată

neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea

se respinge ca inadmisibilă.

(4) În situația în care

decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate

în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ

competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării

deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I”.

Deci, cu alte cuvinte,

un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziție dintr-o

ordonanță declarată ulterior neconstituțională, poate fi lipsit de efectele sale,

dacă este atacat în termenele prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum s-a

procedat, de altfel, în cauza de față.

Mai mult, în considerentele

Deciziei nr. 413/2010, Curtea Constituțională, antamând situația creată ca urmare

a aplicării O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 a menționat în mod expres

că: „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect

încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele

de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență

etc.)”.

În concluzie, față de

cele reținute, Înalta Curte va menține soluția instanței de fond, privind anularea

ordinului nr. 69549 din 23 aprilie 2009 urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, să respingă recursul formulat de recurenta-pârâtă ca

fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva

sentinței nr. 59 din 08 februarie a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 noiembrie 2010.