ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5313/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5313/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta P.M. a solicitat,
în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța
Alimentelor, anularea ordinului nr. 69549 din 23 aprilie 2009, pentru a fi reintegrată
în postul deținut anterior emiterii acestui ordin, acela de director executiv adjunct
economic și pentru a-i fi achitate cheltuielile de judecată.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că prin ordinul contestat s-a dispus eliberarea sa din funcția
publică de director executiv adjunct economic din cadrul Autorității Naționale
Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor – Direcția Sanitar-Veterinară
și pentru Siguranța Alimentelor Gorj, fără a se specifica motivele pentru care s-a
luat această măsură, cu atât mai mult cu cât în art. 1 din ordin se specifică faptul
că eliberarea din funcția publică s-a dispus din motive care nu-i sunt imputabile.
La data de 14
decembrie 2009, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul
reintegrării sale în funcția deținută anterior emiterii ordinului contestat și obligării
pârâtei la plata drepturilor salariale pe perioada cuprinsă între momentul eliberării
din funcție și cel al reintegrării efective.
Prin sentința nr. 59 din
08 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea astfel cum a fost precizată
de reclamanta P.M., a anulat Ordinul nr. 69549 din 23 aprilie 2009 emis de Autoritatea
Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a dispus reintegrarea
reclamantei în funcția deținută anterior și a obligat pârâta la plata drepturilor
salariale cuvenite pe perioada eliberării din funcție până la reintegrare.
Pentru a pronunța această
sentință, instanța de fond a constatat că dispozițiile actului normativ în aplicarea
căruia acesta a fost emis, au fost declarate neconstituționale. Potrivit dispozițiilor
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții
Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi
sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă
și obligatorie.
Se mai reține că efectele
deciziei Curții Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit
chiar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, iar pe
de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147
alin. (1) și art. 4 din Constituție și art. 31 alin. (1) și alin. (3) din Legea
nr. 47/1992 și în alte cauze.
Astfel, Curtea a constatat
nelegalitatea ordinului nr. 69549 din 23 aprilie 2009, fiind emis în aplicarea unor
dispoziții legale declarate neconstituționale.
Împotriva hotărârii instanței
de fond pârâta Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca
temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă, aduce,
în esență, următoarele critici sentinței recurate, care se subsumează motivului
de recurs invocat:
- funcția publică deținută
de reclamantă a fost desființată prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, iar
măsura urma să devină efectivă în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare
a ordonanței de urgență, aceasta producându-se „ope legis”;
- instituția publică pârâtă
nu a avut un drept de opțiune în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 3
alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009;
- legalitatea unui act
administrativ se apreciază, prin raportarea la cadrul legal existent la data emiterii
sale, respectiv dispozițiile legale imperative prevăzute de O.U.G. nr. 37/2009,
în vigoare la acel moment.
- ordinul nr. 69549
din 23 aprilie 2009 a fost motivat atât în fapt, cât și în drept, astfel că în mod
eronat prima instanță a reținut că acesta nu este motivat.
Recursul este nefondat.
În cauză este necontestat
că Ordinul nr. 69549 din 23 aprilie 2009 a fost emis de către Președintele Autorității
Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor ca urmare a intrării
în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității
administrației publice care, la art. 3 alin. (1) și (3) a stabilit că: „(1) Funcțiile
publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual,
care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor
și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale
prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă
din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile
de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(3) La expirarea termenului
prevăzut la alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, serviciile publice deconcentrate
ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din
unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de
urgență vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat.
Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului
de posturi care se desființează”.
De asemenea, este necontestat
că prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare
a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat
că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a
faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate,
fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție,
potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor
fundamentale ale statului (…)”.
Or, a argumentat Curtea
Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor
publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct
ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de
specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat
că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009 publicată
în M. Of. nr. 668/06.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a
fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. 1 pct. 1-5 și 26,
art. 2, art. 4, art. 5, art. 8 și Anexa nr. 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași
reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul
O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională
s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituțională
a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat
și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale
sunt general obligatorii.
În esență, instanța de
fond a motivat că actul administrativ atacat – ordinul nr. 69549 din 23 aprilie
2009, este nelegal fiind emis în temeiul unei ordonanțe de urgență în privința căreia
Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituționalitate.
De cealaltă parte, autoritatea
publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanța de fond, a
susținut, în esență, că legalitatea unui act administrativ trebuie să fie verificată
în raport cu cadrul legal în vigoare la data emiterii actului administrativ și nu
în funcție de evenimente survenite ulterior, precum declararea neconstituționalității
sau abrogarea actului normativ în temeiul căruia a fost emis actul administrativ
respectiv, ceea ce este parțial adevărat.
Într-adevăr, având în
vedere că actul administrativ este emis pentru organizarea executării legii sau
aplicarea în concret a legii, deci în baza și în limitele legii, rezultă că instanța
trebuie să-și limiteze verificarea conformității actului administrativ cu legea,
raportându-se la data emiterii sau adoptării actului administrativ.
Art. 126 alin. (6) din
Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu
completările și modificările ulterioare, au instituit o soluție juridică nouă, de
natură să lipsească de efecte juridice un act administrativ care a fost dat în baza
unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanță care au fost declarate ca fiind neconstituționale.
Astfel, potrivit art.
9 alin. (1)-(4) din Legea nr. 554/2004 „(1) Persoana vătămată într-un drept al său
ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce
acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate,
în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității
ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.
(2) Instanța de contencios
administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de
art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea
Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea
Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.
(3) După pronunțarea Curții
Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă
termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată
neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea
se respinge ca inadmisibilă.
(4) În situația în care
decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate
în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ
competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării
deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I”.
Deci, cu alte cuvinte,
un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziție dintr-o
ordonanță declarată ulterior neconstituțională, poate fi lipsit de efectele sale,
dacă este atacat în termenele prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum s-a
procedat, de altfel, în cauza de față.
Mai mult, în considerentele
Deciziei nr. 413/2010, Curtea Constituțională, antamând situația creată ca urmare
a aplicării O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 a menționat în mod expres
că: „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect
încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele
de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență
etc.)”.
În concluzie, față de
cele reținute, Înalta Curte va menține soluția instanței de fond, privind anularea
ordinului nr. 69549 din 23 aprilie 2009 urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1)
teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările
și completările ulterioare, să respingă recursul formulat de recurenta-pârâtă ca
fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva
sentinței nr. 59 din 08 februarie a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 30 noiembrie 2010.