ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5313/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, anularea ordinului nr. 69549 din 23 aprilie 2009, pentru a fi reintegrată în postul deținut anterior emiterii acestui ordin, acela de director executiv adjunct economic și pentru a-i fi achitate cheltuielile de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin ordinul contestat s-a dispus eliberarea sa din funcția publică de director executiv adjunct economic din cadrul Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor – Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj, fără a se specifica motivele pentru care s-a luat această măsură, cu atât mai mult cu cât în art. 1 din ordin se specifică faptul că eliberarea din funcția publică s-a dispus din motive care nu-i sunt imputabile.

La data de 14 decembrie 2009, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul reintegrării sale în funcția deținută anterior emiterii ordinului contestat și obligării pârâtei la plata drepturilor salariale pe perioada cuprinsă între momentul eliberării din funcție și cel al reintegrării efective. Prin sentința nr. 59 din 08 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta P.M., a anulat Ordinul nr. 69549 din 23 aprilie 2009 emis de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a dispus reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior și a obligat pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada eliberării din funcție până la reintegrare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că dispozițiile actului normativ în aplicarea căruia acesta a fost emis, au fost declarate neconstituționale. Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Se mai reține că efectele deciziei Curții Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, iar pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147 alin. (1) și art. 4 din Constituție și art. 31 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și în alte cauze.

Astfel, Curtea a constatat nelegalitatea ordinului nr. 69549 din 23 aprilie 2009, fiind emis în aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă, aduce, în esență, următoarele critici sentinței recurate, care se subsumează motivului de recurs invocat: - funcția publică deținută de reclamantă a fost desființată prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, iar măsura urma să devină efectivă în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, aceasta producându-se „ope legis”; - instituția publică pârâtă nu a avut un drept de opțiune în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009; - legalitatea unui act administrativ se apreciază, prin raportarea la cadrul legal existent la data emiterii sale, respectiv dispozițiile legale imperative prevăzute de O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la acel moment. - ordinul nr. 69549 din 23 aprilie 2009 a fost motivat atât în fapt, cât și în drept, astfel că în mod eronat prima instanță a reținut că acesta nu este motivat. Recursul este nefondat. În cauză este necontestat că Ordinul nr. 69549 din 23 aprilie 2009 a fost emis de către Președintele Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice care, la art. 3 alin. (1) și (3) a stabilit că: „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat. Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de posturi care se desființează”. De asemenea, este necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”. Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/06.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. 1 pct. 1-5 și 26, art. 2, art. 4, art. 5, art. 8 și Anexa nr. 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

În esență, instanța de fond a motivat că actul administrativ atacat – ordinul nr. 69549 din 23 aprilie 2009, este nelegal fiind emis în temeiul unei ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituționalitate. De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanța de fond, a susținut, în esență, că legalitatea unui act administrativ trebuie să fie verificată în raport cu cadrul legal în vigoare la data emiterii actului administrativ și nu în funcție de evenimente survenite ulterior, precum declararea neconstituționalității sau abrogarea actului normativ în temeiul căruia a fost emis actul administrativ respectiv, ceea ce este parțial adevărat.

Într-adevăr, având în vedere că actul administrativ este emis pentru organizarea executării legii sau aplicarea în concret a legii, deci în baza și în limitele legii, rezultă că instanța trebuie să-și limiteze verificarea conformității actului administrativ cu legea, raportându-se la data emiterii sau adoptării actului administrativ. Art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările și modificările ulterioare, au instituit o soluție juridică nouă, de natură să lipsească de efecte juridice un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanță care au fost declarate ca fiind neconstituționale.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1)-(4) din Legea nr. 554/2004 „(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.

(3) După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă. (4) În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I”. Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziție dintr-o ordonanță declarată ulterior neconstituțională, poate fi lipsit de efectele sale, dacă este atacat în termenele prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față.

Mai mult, în considerentele Deciziei nr. 413/2010, Curtea Constituțională, antamând situația creată ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 a menționat în mod expres că: „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență etc.)”. În concluzie, față de cele reținute, Înalta Curte va menține soluția instanței de fond, privind anularea ordinului nr. 69549 din 23 aprilie 2009 urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, să respingă recursul formulat de recurenta-pârâtă ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței nr. 59 din 08 februarie a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2010.