ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5758/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5758/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta F.A.C.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Președintele Autorității Naționale

Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj, anularea ordinului nr. 69529

din 23 aprilie 2009, emis de președintele Autorității Naționale Sanitare

Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor pentru eliberarea reclamantei din

funcția publică de conducere de Director executiv adjunct al Direcției Sanitare

Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ca fiind nelegal; obligarea

pârâților la reîncadrarea sa în funcția publică de director executiv adjunct și

la plata tuturor drepturilor salariale neplătite pentru perioada cuprinsă între

momentul eliberării sale din funcție și cel al reîncadrării; obligarea

pârâților de rândul 1 și 2 la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

în data de 26 mai 2009 i-a fost comunicat ordinul nr. 69529 din 23 aprilie 2009

al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcție din motive

neimputabile în temeiul prevederilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009.

S-a mai arătat că ordinul atacat

este nelegal pentru că încalcă drepturile sale de funcționar public,

reglementate prin Legea nr. 188/1999, precum și pe cele garantate de Codul

muncii și de art. 41 din Constituția României.

Reclamanta a arătat că eliberarea sa

din funcția publică este abuzivă, fiind făcută cu încălcarea prevederilor Legii

nr. 188/1999 și ale Codului Muncii, întrucât nu a intervenit în mod real vreo

restructurare sau reducere a posturilor instituției în care a lucrat, ci doar o

modificare formală a denumirilor posturilor de conducere, care să permită

încetarea raporturilor de serviciu cu persoanele care le ocupau, pentru ca apoi

să poată fi încadrate alte persoane, care nu trebuiau să facă față unor cerințe

de competență, ci doar unor cerințe politice.

S-a mai arătat în cererea de chemare

în judecată că ordinul atacat a fost emis în data de 23 aprilie 2009, fiind

dispusă încetarea raporturilor de serviciu începând cu aceeași dată, cu un

preaviz de 30 de zile și reclamantei i-a fost comunicat în data de 25 mai 2009,

fără a se ține cont de faptul că se afla în concediu de boală din 19 martie 2009,

raporturile de serviciu fiind suspendate de drept, conform prevederilor art. 94

lit. h) din Legea nr. 188/1999, precum și faptul că pe perioada suspendării

raportului de serviciu instituția publică avea obligația de a-i rezerva postul,

conform prevederilor art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, fără a putea

dispune unilateral eliberarea sa din funcția publică.

Prin întâmpinarea formulată de

pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj s-a

solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată, cu

respingerea implicit a tuturor capetelor de cerere ce formează obiectul

judecății.

Prin sentința civilă nr. 13/2011 din

17 ianuarie 2011 Curtea de Apel Cluj - secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei, având ca obiect anularea

Ordinului nr. 69529 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtul Președintele

Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor; a

dispus anularea Ordinului atacat; a dispus reîncadrarea reclamantei în funcția

de director executiv adjunct și plata drepturilor salariale de la data de 01

noiembrie 2009 și până la reîncadrare; a obligat pârâții la plata cheltuielilor

de judecată în cuantum de 1504,3 lei.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Autoritatea Națională

Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin ordinul nr. 69529 din

23 aprilie 2009, emis de președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare

și pentru Siguranța Alimentelor în temeiul prevederilor art. III din O.U.G. nr.

37/2009, în baza O.G. nr. 42/2004, a Legii nr. 130/2006 și a O.G. nr. 37/2009,

a hotărât că începând cu data de 23 aprilie 2009 d-na F.A. este eliberată din

funcția de director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru

Siguranța Alimentelor Cluj, iar, în conformitate cu art. 99 alin. (3) din Legea

nr. 188/1999, s-a acordat un termen de preaviz de 30 de zile calendaristice.

Reclamanta a formulat

plângere prealabilă împotriva acestui ordin, arătând că la data de 26 mai 2009

i s-a comunicat ordinul atacat prin care s-a stabilit că începând cu data de 23

aprilie este eliberată din funcție, nefiind astfel respectat termenul de 30 de

zile și drepturile sale câștigate în baza a numeroase concursuri, iar ordonanța

în baza căreia s-a adoptat actul contestat este neconstituțională.

Analizând din

perspectiva legalității actul administrativ contestat instanța a reținut că

acesta nu a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă impuse de

legiuitor prin norme juridice imperative.

S-a reținut de către

instanță că analiza motivelor care au stat la baza emiterii acestuia relevă

faptul că actul administrativ contestat nu cuprinde motivele de fapt și de

drept care au determinat autoritatea publică să adopte această măsură de

încetare a contractului de management al reclamantei și implicit a raporturilor

de serviciu cu pârâta, decizia fiind astfel nelegală.

S-a mai reținut că

probele administrate în cauză evidențiază fără echivoc împrejurarea că nici una

din ipotezele expuse anterior nu sunt îndeplinite. Astfel, nu există probe care

să arate că activitatea reclamantei a fost supusă unei evaluări și a fost

stabilită ca fiind necorespunzătoare, că nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit

necorespunzător obligațiile prevăzute în lege și contract, că a avut loc o

reorganizare sau a fost desființată autoritatea publică sau că există alte

situații prevăzute expres de lege, susținerile contrare ale pârâtei fiind

nefondate.

Instanța a apreciat că

nefondate sunt și apărările pârâtei potrivit cărora unicul temei, apreciat și

ca suficient, pentru adoptarea deciziei contestate de către reclamantă l-a

constituit O.U.G. nr. 105/2009.

S-a reținut astfel că

actul administrativ individual emis în executarea și aplicarea unei dispoziții

legale declarate neconforme cu Constituția înfrânge principiul legalității și,

drept urmare, este nelegal, astfel că s-a dispus anularea acestuia.

S-a apreciat că o consecință a

anulării actului administrativ vătămător trebuie să fie repunerea părții în

situația existentă anterior momentului la care a fost adoptat actul apreciat ca

fiind nelegal, înlăturarea completă a consecințelor fiind de esența aplicării

prevederilor Legii nr. 554/2004 și în consecință, în baza art. 106 din Legea nr.

188/1999, art. 18 alin. (3) și art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004,

instanța a dispus reîncadrarea reclamantei în funcția de director executiv adjunct

și plata drepturilor salariale de la data de 01 noiembrie 2009 și până la

reîncadrare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, întemeiat

în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că s

oluția instanței de fond de

admitere a acțiunii în anularea Ordinului nr. 69529 din 23 aprilie 2009 emis de

către Președintele A.N.S.V.S.A. este lipsită de temei legal, fiind dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă

arată că ordinul a cărui anulare a fost dispusă de către instanța de fond a

fost emis cu

respectarea

legii, t

emeiul legal al emiterii ordinului

fiind dispozițiile O.U.G.

nr. 37/2009, în vigoare la acea dată.

Se mai arată

de către recurentă că ordinul atacat a fost emis în aplicarea dispozițiilor

legale

în vigoare la

acel moment

, respectiv O.U.G. nr. 37/2009,

instituția publică neavând un

drept

de opțiune, astfel încât desființarea funcției s-a produs ope legis, cu

consecința încetării raporturilor de serviciu ale intimatei-reclamante.

Așa fiind,

recurenta apreciază că Ordinul nr. 69529 din 23 aprilie 2009 al Președintelui

A.N.S.V.S.A. prin care

s-a

dispus eliberarea intimatei-reclamante din funcția publică de director executiv

adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Cluj a

fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii,

iar soluția instanței cu privire la aceasta este netemeinică și nelegală.

Recurenta apreciază ca nefondată

reținerea instanței de fond în sensul că actul

administrativ contestat nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au

determinat autoritatea

publică să

adopte această măsură, întrucât în preambulul acestui ordin se precizează clar

O.U.G.

nr. 37/2009, care desființa în 32 de zile de la intrarea în

vigoare funcția publică deținută de intimata-reclamantă.

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat

în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, prin Ordinul nr. 69529 din

23 aprilie 2009 emis de Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare

și pentru Siguranța Alimentelor, intimata-reclamantă, după un preaviz de 30 zile

lucrătoare, a fost eliberat din funcția publică de conducere de director

executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor

Cluj.

Temeiul juridic al acestei măsuri

administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale.

Înalta Curte apreciază că pentru

argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă

judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția

de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de

constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este

un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor

guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează

garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum

și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Conform alin. (4) din

articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile

Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate

neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte, în

situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și

ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest aspect, poate

fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat

că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor

constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea

acestora.

De asemenea, este de necontestat

faptul că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională,

ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a

constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională,

ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de

neconstituționalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea

dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele

de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului

(…)”.

Totodată, este de necontestat faptul

că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009,

publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin

Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința

dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și

anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași

soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009, în

privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat

prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională a

reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat

și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile

sale sunt general obligatorii.

Totodată, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost

încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției

publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a

intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1)

și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora,

precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act

administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege

reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin

admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor

dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că,

în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze

similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate

neconstituționale.

În speța de față,

intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție.

După cum s-a relevat

anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009

care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie

2009.

Ca atare, în temeiul art.

9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a

instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect

anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În altă ordine de idei,

Înalta Curte reține că eliberarea intimatei-reclamante din funcția publică pe

care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999,

reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea

raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială,

protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare,

precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a

căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din

Constituția României.

Înalta Curte reține că

actele și măsurile adoptate în baza acestor ordonanțe sunt afectate de viciul

de neconstituționalitate al ordonanțelor și, în consecință, corect au fost

anulate de instanța de fond.

Mai mult, acceptarea

tezei susținute de recurenta-pârâtă ar lipsi de finalitate controlul de

constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ

prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția

efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor normelor

declarate neconstituționale.

În consecință, în mod

corect instanța de fond a dispus anularea Ordinului nr. 69529 din 23 aprilie 2009

emis

Președintele

Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor

.

În altă ordine,

desființarea funcției publice de conducere de director executiv adjunct a avut

loc în baza O.U.G. nr. 37/2009 și a fost menținută prin O.U.G. nr. 105/2009,

adică prin două acte normative adoptate cu nesocotirea normelor

Constituționale.

Astfel, desființarea

postului deținut de reclamantă, consecutiv, prin cele 2 ordonanțe, este lipsită

de efecte juridice, din moment ce ambele ordonanțe au fost declarate neconstituționale.

Prin urmare, măsura de

reintegrare în funcția deținută anterior este corectă, fiind susținută și de

considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale,

care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și

completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că

reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice

deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009,

acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a

O.U.G. nr. 37/2009.

Pentru toate aceste considerente, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art.

20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

împotriva sentinței civile nr. 13/2011 din 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta Autoritatea

Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata sumei de

1852 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, cu aplicarea art. 274

alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 noiembrie 2011.