ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1960/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta L.D.

a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor: anularea Ordinului Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 69506 din 23 aprilie 2009, reintegrarea pe postul deținut anterior eliberării din funcția publică de conducere - director executiv adjunct - consilier clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând diferența dintre salariul obținut în funcția de conducere din care a fost eliberată și salariul deținut în funcția de execuție din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, indexată cu coeficientul de inflație.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 8 octombrie 2010 s-a mai solicitat: anularea Ordinului nr. 69793 din 25 mai 2009; anularea Ordinului nr. 70103 din 2 octombrie 2009; cheltuieli de judecată. În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta a avut calitatea de funcționar public și în baza concursului organizat de pârâtă a fost numită, începând cu data de 15 noiembrie 2004, în funcția publică de director executiv adjunct al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, iar prin Ordinul nr. 69506 din 23 aprilie 2009 s-a dispus eliberarea sa din această funcție începând cu data de 23 aprilie 2009. În ordin s-a menționat că eliberarea din funcție nu s-a realizat din motive imputabile funcționarului public și a avut ca temei art. III din O.U.G.

nr. 37/2009. Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a statuat, în cadrul controlului anterior promulgării, că legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională. La data publicării deciziei de neconstituționalitate O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, care a preluat însă în totalitate aceleași prevederi, Curtea Constituțională constatând acest fapt. Dispozițiile preluate prin O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate la rândul lor neconstituționale. Deciziile Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 decembrie 2009 au fost publicate în M. Of. nr. 758/06.11.2009 și respectiv nr. 28/14.01.2010, iar Guvernul României nu a pus prevederile declarate neconstituționale în acord cu prevederile Constituției.

Întrucât dispozițiile normative pe baza cărora s-a emis actul administrativ individual au fost declarate neconstituționale, pe cale de consecință și Ordinul nr. 69506 din 23 aprilie 2009 a fost emis cu încălcarea legii, sancțiunea fiind anularea acestuia. Cererea de chemare în judecată a fost formulată în temeiul art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 b) Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinarea depusă de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată. În motivare a arătat că prin Ordinul nr. 69506 din 23 aprilie 2009 s-a dispus eliberarea reclamantei din funcția publică de conducere de director executiv adjunct în temeiul prevederilor imperative, în vigoare la acel moment, ale O.U.G.

nr. 37/2009. Ulterior, în baza O.U.G. nr. 37/2009 reclamanta a participat la evaluarea organizată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în vederea ocupării funcției de director coordonator adjunct, fiind declarată admisă și numită în această funcție prin Ordinul nr. 69793 din 25 mai 2009 și s-a încheiat Contractul de management din 25 mai 2009 între reclamantă și instituția pârâtă. În conformitate cu prevederile art. 6 lit. a) și prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) din contractul de management, în data de 2 octombrie 2009 a avut loc o evaluare a activității reclamantei, evaluare în urma căreia aceasta a primit calificativul nesatisfăcător și recomandarea de încetare a contractului de management.

S-a emis Ordinul nr. 70103 din 2 octombrie 2009 prin care s-a dispus eliberarea acesteia din funcția de director coordonator adjunct și încetarea, începând cu aceeași dată, a contractului de management. În Ordinul nr. 70103 din 2 octombrie 2009 s-a reținut că eliberarea reclamantei din funcția de director coordonator adjunct a fost consecința rezultatelor evaluării, instituția pârâtă motivând corect și concret măsura dispusă prin ordinul contestat. Numirea reclamantei în funcția de director coordonator adjunct s-a făcut ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009. Deși reclamanta nu a solicitat reintegrarea în funcția de director coordonator adjunct, totuși anularea Ordinului nr. 70103 din 2 octombrie 2009 nu poate avea alt efect, situație în care instituția pârâtă nu o poate reintegra în această funcție, întrucât actul normativ în baza căreia s-a înființat nu mai există.

Pentru aceste considerente solicită respingerea ca inadmisibilă a capetelor de cerere prin care se cere anularea Ordinului nr. 69793 din 25 mai 2009 și a Ordinului nr. 70103 din 2 octombrie 2009. Cu privire la capătul de cerere prin care s-a dispus eliberarea reclamantei din funcția publică de conducere de director executiv adjunct a apreciat că trebuie respins ca neîntemeiat. Ordinul nr. 69506 din 23 aprilie 2009 a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 care prevedea desființarea în 32 de zile a funcțiilor prevăzute în anexele sale. În lista prevăzută de lege erau menționate și direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor. Având în vedere acest aspect se impunea ca instituțiile menționate la lit. i) pct. 1 din lista cuprinsă în anexa la O.U.G.

nr. 37/2007 să procedeze la aplicarea dispozițiilor imperative în vigoare la acel moment.

c) Sentința și considerentele primei instanțe Prin Sentința nr. 140 din 9 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta L.D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a anulat Ordinul nr. 69506 din 23 aprilie 2009 emis de președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor; a anulat Ordinele nr. 69793 din 25 mai 2009 și nr. 70103 din 2 octombrie 2009 emise de aceeași autoritate; a dispus reintegrarea reclamantei în funcția publică de conducere - director executiv adjunct, cu toate drepturile aferente anterioare emiterii Ordinului nr. 69506 din 23 aprilie 2009, cu obligarea pârâtei la despăgubiri constând în diferența dintre salariul indexat, aferent funcției de director executiv adjunct pentru perioada cuprinsă între 24 septembrie 2010 și până la reintegrarea reclamantei în funcția anterioară, a respins, ca nefondate, celelalte pretenții la despăgubiri, a respins, ca inadmisibilă, capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în ce privește anularea ordinului prin care reclamanta a fost eliberată din funcția de director executiv adjunct, anularea a fost cerută în termenul de decădere de un an prevăzut de lege și că textul din O.U.G. nr. 37/2009 pe baza căruia s-a emis Ordinul nr. 69506 din 23 aprilie 2009 a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale; prin urmare, având în vedere că singura rațiune a emiterii ordinului a fost textul din ordonanța declarată neconstituțională (în ordin precizându-se că eliberarea din funcție nu se face din motive imputabile). Pentru restabilirea efectivă a legalității, instanța a anulat și ordinele prin care reclamanta a fost numită în funcția similară de director coordonator adjunct și prin care a fost eliberată din această funcție.

S-a motivat că anularea acestor acte se impune în temeiul principiului rezolutio iure dantis, rezolvitur ius accipientis, fiindcă repunerea părților în situația legală nu poate avea loc efectiv dacă se păstrează și actele administrative emise ulterior și corelativ cu actul administrativ anulat ca fiind emis în baza unui text declarat neconstituțional. A apreciat judecătorul fondului că ordonanța a fost declarată neconstituțională, situație în care efectele acesteia nu pot să rămână în ființă sub pretextul eliberării din funcție pe motive neimputabile. În ceea ce privește reintegrarea reclamantei în funcția de director coordonator adjunct s-a considerat că urmare a anulării Ordinului nr. 70103 din 2 octombrie 2009 se impune și repunerea părților în situația anterioară emiterii ordonanței declarate neconstituționale, respectiv reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii Ordinului nr. 69596/2009.

Referitor la plata diferențelor de salariu s-a arătat că se datorează salariul numai de la data introducerii acțiunii, reclamanta fiind în culpă pentru că a introdus acțiunea la aproximativ un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale. Instanța de fond a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pentru că prin acțiune reclamanta a renunțat la cheltuielile de judecată, apreciind că în baza art. 22 din Legea nr. 554/2004 se pot acorda cheltuieli de judecată numai în cazul respingerii cererilor în contencios administrativ, text care este incompatibil cu prevederile art. 274 C. proc. civ. 2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe au declarat recurs L.D. și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

a) Motivele de recurs Recursul declarat de L.D. Reclamanta a criticat sentința sub aspectul acordării parțiale a despăgubirilor, arătând că instanța de fond a reținut greșit existența culpei procesuale cu privire la data formulării acțiunii. S-a arătat că în baza art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, autoritatea pârâtă datorează despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin O.U.G. Recursul declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor În motivele de recurs s-a susținut că soluția instanței de fond a fost adoptată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, s-a precizat că ordinul de eliberare din funcție a fost adoptat în baza O.U.G. nr. 37/2009, lista anexă lit. i) pct. 1 cuprinzând direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București, desființarea funcției producându-se ope legis, actul fiind legal emis în raport de legislația în vigoare în momentul emiterii acestuia.

Recurenta a arătat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, legea veche însă supraviețuiește în cazul situațiilor juridice născute anterior abrogării sale, în sensul că funcția deținută de intimat a fost și rămâne desființată, așa încât nu se poate face reîncadrarea pe o funcție desființată. S-a susținut că noua lege prelungește validitatea actelor administrative adoptate sub imperiul legii vechi, sub aspectul validității sau nulității actelor juridice, faptele generatoare sau extinctive de situații juridice rămân guvernate de principiul tempus regit actum, deci de legea în vigoare în momentul încheierii lui. În drept, recursul s-a întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. c) Întâmpinarea formulată Intimata-recurentă L.D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că ordinul atacat s-a fondat exclusiv pe prevederile O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, ceea ce produce efecte asupra actului administrativ adoptat în baza acestei ordonanțe. b) Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, obiectul acțiunii, legislația aplicabilă reține: Situația de fapt Prin Ordinul nr. 69506 din 23 aprilie 2009 Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a eliberat-o din funcția publică pe reclamanta L.D., director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, ca urmare a aplicării O.U.G.

nr. 37/2009. Reclamanta a solicitat anularea Ordinului, cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004, derivând din neconstituționalitatea ordonanței. Legislația aplicabilă Legea nr. 554/2004 art. 9 alin. (1) - Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. Alin. (4) - În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

al României, Partea I. Alin. (5) - Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Constituția României art. 146 alin. (1) – Curtea Constituțională are următoarele atribuții: lit. a) - se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției; Art. 146 alin. (1) lit. d) - hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului; Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (3) - Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În vederea soluționării recursului declarat de pârâtă, se va efectua în continuare atât analiza legislației specifice cu aplicabilitate în cauză, cât și expunerea considerațiilor teoretice privind excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia. Constituția fixează cadrul juridic al controlului constituționalității legilor și ordonanțelor de guvern, reglementarea în detaliu aducând-o legea organică privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, Legea nr. 47/1992. După criteriul momentului în care se exercită controlul, legea fundamentală instituie un control prealabil intrării în vigoare a legii, denumit controlul a priori și controlul posterior intrării în vigoare a legii, dar în acest caz și a ordonanțelor de guvern.

Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate reprezintă un control concret în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești, fiind un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției. Ca regulă generală, în cazul declarării neconstituționalității unor legi sau ordonanțe, dispozițiile din lege sau alte acte normative cu aceeași forță juridică își încetează aplicabilitatea la împlinirea unui termen de 45 zile de la publicarea deciziei Curții, dacă în acest termen prevederile declarate neconstituționale nu sunt puse în acord cu dispozițiile Curții. Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și produc efecte de la data publicării, acesta constituind un mod specific de ieșire din vigoare, mai precis de încetare a efectelor juridice a dispozițiilor unei legi sau ordonanțe.

În ceea ce privește admiterea unei excepții de neconstituționalitate ridicate de o parte într-un litigiu efectele sunt diferite, dispozițiile neconstituționale își încetează efectele din momentul adoptării deciziei Curții Constituționale, concluzie care rezultă din procedura reglementată în art. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, potrivit procedurii reglementate în Legea nr. 47/1992, instanța sesizată, dacă apreciază că excepția are legătură cu soluționarea cauzei suspendă judecata și trimite dosarul la Curtea Constituțională. Deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, care astfel a devenit inexistentă, decizia Curții Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituțional își pierde eficiența.

În situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, ar însemna că întreaga procedură ar fi lipsită de finalitate, ceea ce nu poate constitui scopul unei reglementări. Dimpotrivă, orice acțiune de legiferare are caracter pozitiv, astfel că numai în sensul precizat mai sus pot fi interpretate dispozițiile constituționale și cele din Legea nr. 47/1992, lege organică, ce stabilește în concret atribuțiile și competențele Curții Constituționale.

Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte reține ca având aplicabilitate în cauză, Decizia nr. 186/1999 a Curții Constituționale, în care s-a subliniat că în considerarea efectelor obligatorii și erga omnes ale deciziilor Curții Constituționale, instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura de la aplicare dispozițiile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acelor prevederi. În cazul O.U.G. nr. 37/2009 s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din această ordonanță, într-un dosar al Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 3 iunie 2009 fiind sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

Ulterior, la 26 iunie 2009 Camera Deputaților a transmis Curții Constituționale sesizarea referitoare la neconstituționalitatea Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Plenul Curții Constituționale în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992 a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a ordonanței și totodată asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege.

Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 în cadrul căreia s-a soluționat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009, s-a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009. La pronunțarea acestei ultime decizii s-a avut în vedere că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 în cadrul controlului a priori s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, controlul de constituționalitate raportându-se indisolubil la actul normativ supus aprobării prin lege. În considerentele deciziei au fost explicate motivele de neconstituționalitate a reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009, conchizând Curtea Constituțională că modalitatea de reglementare a funcției publice, „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

S-a precizat că potrivit Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, au fost încălcate, la adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru care nu avea competență materială. Întrucât excepția ridicată privind neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 era deja soluționată prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1629/2009 a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009, pentru că aceasta conține aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele care au constituit obiectul criticii de neconstituționalitate formulate de autorul excepției.

În raport de considerentele celor două decizii se reține că în cazul excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 s-a apreciat existența motivului de inadmisibilitate reglementat de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât deja actul a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, declarând neconstituțional și actul normativ nou care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009. În fața unui astfel de comportament constituțional rezultă că efectele deciziei pronunțate în controlul a priori se extind în mod evident și asupra soluțiilor adoptate în cazul excepției de neconstituționalitate, întrucât legea a fost declarată neconstituțională înainte de promulgare și ca urmare nu a avut o existență juridică proprie.

Atât dispozițiile cât și considerentele celor două decizii pronunțate de Curtea Constituțională demonstrează că O.U.G. nr. 37/2009 a fost neconstituțională și că excepția formulată era întemeiată. În cazul actelor administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică, potrivit art. 73 alin. (1) lit. n) din Constituția României, s-a creat un cadru juridic special. Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează în alin. (4) situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză. Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamanta-intimată a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocând decizia Curții Constituționale privind declararea ca neconstituțională a ordonanței care a stat la baza adoptării actului administrativ.

Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și implicit această ordonanță, precum și O.U.G. nr. 105/2009. În consecință în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004 efectele acestei decizii se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009. Eliberarea reclamantei dintr-o funcție publică în alte situații decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 și 20 din Constituția României.

În ceea ce privește ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009, ca urmare a faptului că funcția deținută de reclamant a fost și rămâne desființată. Înalta Curte arată că legea de aprobare a acestei Ordonanțe a fost constatată prin Decizia nr. 1257/2009 ca neconstituțională, iar analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat Ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat de însăși dispozițiile ordonanței. Înalta Curte arată că actele și măsurile adoptate în baza acestei Ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond.

În ceea ce privește desființarea funcției deținută de reclamant, arătăm că potrivit celor două decizii ale Curții Constituționale măsura contravine Constituției. De asemenea Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil consacrate de art. 6 din Convenție se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției, în scopul influențării soluționării judicioase a unui litigiu. Ori prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009 s-a săvârșit tocmai o astfel de încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care corect a fost sancționată de instanța de fond cu anularea actului vătămător.

Desființarea postului deținut de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele ordonanțe au fost declarate neconstituționale, astfel că se revine la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale. Recursul declarat de reclamantă Recursul declarat de reclamantă este fondat, după cum se va explica în continuare. Potrivit prevederilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 obiectul acțiunii îl poate constitui anularea actelor administrative emise în baza ordonanței de guvern declarată neconstituțională precum și acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța de guvern.

Cererea de obligare la plata salariului începând cu data eliberării din funcție se circumscrie despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin ordonanțele declarate neconstituționale. Potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, acțiunea se poate introduce într-un termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. Reclamantei i-a fost cauzat un prejudiciu constând în salariul nerealizat de la data eliberării din funcție, astfel că, de la această dată i se datorează diferențele salariale, întrucât legiuitorul nu a condiționat acordarea sau cuantumul despăgubirilor de data introducerii acțiunii. Sub aspectul datei de la care se datorează salariul, instanța de fond a adăugat la lege.

De asemenea, nu se poate pune în discuție culpa procesuală, pentru că această instituție presupune că partea nu a învins în pretențiile sale, ori în speță acțiunea reclamantei a fost admisă, ceea ce exclude culpa procesuală. d) Soluția instanței de recurs Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor se va respinge, iar recursul declarat de reclamanta L.D. se va admite, se va modifica în parte sentința în sensul că va obliga pârâta la plata despăgubirilor reprezentând diferențe salariale indexate, pentru perioada 2 octombrie 2009 și până la reintegrarea efectivă în funcție, va obliga pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la 300 RON cheltuieli de judecată către reclamantă și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva Sentinței nr. 140 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de L.D. împotriva aceleiași sentințe. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că obligă pârâta la plata despăgubirilor reprezentând diferențe salariale indexate, pentru perioada 2 octombrie 2009 și până la reintegrarea efectivă în funcție. Obligă pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la 300 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2011.