ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1960/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1960/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) Cererea de chemare

în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta L.D. a

solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară

și pentru Siguranța Alimentelor: anularea Ordinului Președintelui Autorității

Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 69506 din 23

aprilie 2009, reintegrarea pe postul deținut anterior eliberării din funcția

publică de conducere - director executiv adjunct - consilier clasa I, grad

profesional superior, treapta 1 de salarizare, obligarea pârâtei la plata

sumelor reprezentând diferența dintre salariul obținut în funcția de conducere

din care a fost eliberată și salariul deținut în funcția de execuție din cadrul

Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, indexată

cu coeficientul de inflație.

Prin cererea

modificatoare depusă la data de 8 octombrie 2010 s-a mai solicitat: anularea

Ordinului nr. 69793 din 25 mai 2009; anularea Ordinului nr. 70103 din 2

octombrie 2009; cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii

s-a arătat că reclamanta a avut calitatea de funcționar public și în baza

concursului organizat de pârâtă a fost numită, începând cu data de 15 noiembrie

2004, în funcția publică de director executiv adjunct al Direcției Sanitar

Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, iar prin Ordinul nr. 69506

din 23 aprilie 2009 s-a dispus eliberarea sa din această funcție începând cu

data de 23 aprilie 2009.

În ordin s-a

menționat că eliberarea din funcție nu s-a realizat din motive imputabile

funcționarului public și a avut ca temei art. III din O.U.G. nr. 37/2009.

Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a statuat, în cadrul

controlului anterior promulgării, că legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009

este neconstituțională.

La data publicării

deciziei de neconstituționalitate O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin

O.U.G. nr. 105/2009, care a preluat însă în totalitate aceleași prevederi,

Curtea Constituțională constatând acest fapt.

Dispozițiile preluate

prin O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate la rândul lor neconstituționale.

Deciziile Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 decembrie 2009

au fost publicate în M. Of. nr. 758/06.11.2009 și respectiv nr. 28/14.01.2010,

iar Guvernul României nu a pus prevederile declarate neconstituționale în acord

cu prevederile Constituției.

Întrucât dispozițiile

normative pe baza cărora s-a emis actul administrativ individual au fost

declarate neconstituționale, pe cale de consecință și Ordinul nr. 69506 din 23

aprilie 2009 a fost emis cu încălcarea legii, sancțiunea fiind anularea

acestuia.

Cererea de chemare în

judecată a fost formulată în temeiul art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr.

554/2004

b) Întâmpinarea

formulată în cauză

Prin întâmpinarea

depusă de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă și în subsidiar ca

neîntemeiată.

În motivare a arătat

că prin Ordinul nr. 69506 din 23 aprilie 2009 s-a dispus eliberarea reclamantei

din funcția publică de conducere de director executiv adjunct în temeiul

prevederilor imperative, în vigoare la acel moment, ale O.U.G. nr. 37/2009.

Ulterior, în baza

O.U.G. nr. 37/2009 reclamanta a participat la evaluarea organizată de

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în

vederea ocupării funcției de director coordonator adjunct, fiind declarată

admisă și numită în această funcție prin Ordinul nr. 69793 din 25 mai 2009 și

s-a încheiat Contractul de management din 25 mai 2009 între reclamantă și

instituția pârâtă.

În conformitate cu

prevederile art. 6 lit. a) și prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) din

contractul de management, în data de 2 octombrie 2009 a avut loc o evaluare a

activității reclamantei, evaluare în urma căreia aceasta a primit calificativul

nesatisfăcător și recomandarea de încetare a contractului de management.

S-a emis Ordinul nr.

70103 din 2 octombrie 2009 prin care s-a dispus eliberarea acesteia din funcția

de director coordonator adjunct și încetarea, începând cu aceeași dată, a

contractului de management.

În Ordinul nr. 70103

din 2 octombrie 2009 s-a reținut că eliberarea reclamantei din funcția de

director coordonator adjunct a fost consecința rezultatelor evaluării,

instituția pârâtă motivând corect și concret măsura dispusă prin ordinul

contestat.

Numirea reclamantei

în funcția de director coordonator adjunct s-a făcut ca urmare a intrării în

vigoare a O.U.G. nr. 37/2009.

Deși reclamanta nu a

solicitat reintegrarea în funcția de director coordonator adjunct, totuși

anularea Ordinului nr. 70103 din 2 octombrie 2009 nu poate avea alt efect,

situație în care instituția pârâtă nu o poate reintegra în această funcție,

întrucât actul normativ în baza căreia s-a înființat nu mai există.

Pentru aceste

considerente solicită respingerea ca inadmisibilă a capetelor de cerere prin

care se cere anularea Ordinului nr. 69793 din 25 mai 2009 și a Ordinului nr.

70103 din 2 octombrie 2009.

Cu privire la capătul

de cerere prin care s-a dispus eliberarea reclamantei din funcția publică de

conducere de director executiv adjunct a apreciat că trebuie respins ca

neîntemeiat.

Ordinul nr. 69506 din

23 aprilie 2009 a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 care prevedea

desființarea în 32 de zile a funcțiilor prevăzute în anexele sale.

În lista prevăzută de

lege erau menționate și direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța

alimentelor.

Având în vedere acest

aspect se impunea ca instituțiile menționate la lit. i) pct. 1 din lista

cuprinsă în anexa la

O.U.G. nr. 37/2007

să procedeze la aplicarea dispozițiilor imperative în vigoare la acel moment.

c) Sentința și

considerentele primei instanțe

Prin Sentința nr. 140

din 9 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta L.D.,

în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor, a anulat Ordinul nr. 69506 din 23 aprilie 2009 emis de

președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor; a anulat Ordinele nr. 69793 din 25 mai 2009 și nr. 70103 din 2

octombrie 2009 emise de aceeași autoritate; a dispus reintegrarea reclamantei

în funcția publică de conducere - director executiv adjunct, cu toate

drepturile aferente anterioare emiterii Ordinului nr. 69506 din 23 aprilie

2009, cu obligarea pârâtei la despăgubiri constând în diferența dintre salariul

indexat, aferent funcției de director executiv adjunct pentru perioada cuprinsă

între 24 septembrie 2010 și până la reintegrarea reclamantei în funcția

anterioară, a respins, ca nefondate, celelalte pretenții la despăgubiri, a

respins, ca inadmisibilă, capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de

judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că, în ce privește anularea

ordinului prin care reclamanta a fost eliberată din funcția de director

executiv adjunct, anularea a fost cerută în termenul de decădere de un an

prevăzut de lege și că textul din O.U.G. nr. 37/2009 pe baza căruia s-a emis

Ordinul nr. 69506 din 23 aprilie 2009 a fost declarat neconstituțional prin

Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale; prin urmare,

având în vedere că singura rațiune a emiterii ordinului a fost textul din

ordonanța declarată neconstituțională (în ordin precizându-se că eliberarea din

funcție nu se face din motive imputabile). Pentru restabilirea efectivă a

legalității, instanța a anulat și ordinele prin care reclamanta a fost numită

în funcția similară de director coordonator adjunct și prin care a fost

eliberată din această funcție. S-a motivat că anularea acestor acte se impune

în temeiul principiului rezolutio iure dantis, rezolvitur ius accipientis,

fiindcă repunerea părților în situația legală nu poate avea loc efectiv dacă se

păstrează și actele administrative emise ulterior și corelativ cu actul

administrativ anulat ca fiind emis în baza unui text declarat neconstituțional.

A apreciat judecătorul fondului că ordonanța a fost declarată

neconstituțională, situație în care efectele acesteia nu pot să rămână în

ființă sub pretextul eliberării din funcție pe motive neimputabile.

În ceea ce privește

reintegrarea reclamantei în funcția de director coordonator adjunct s-a

considerat că urmare a anulării Ordinului nr. 70103 din 2 octombrie 2009 se

impune și repunerea părților în situația anterioară emiterii ordonanței

declarate neconstituționale, respectiv reintegrarea reclamantei în funcția

deținută anterior emiterii Ordinului nr. 69596/2009.

Referitor la plata

diferențelor de salariu s-a arătat că se datorează salariul numai de la data

introducerii acțiunii, reclamanta fiind în culpă pentru că a introdus acțiunea

la aproximativ un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale.

Instanța de fond a

respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pentru că prin acțiune

reclamanta a renunțat la cheltuielile de judecată, apreciind că în baza art. 22

din Legea nr. 554/2004 se pot acorda cheltuieli de judecată numai în cazul

respingerii cererilor în contencios administrativ, text care este incompatibil

cu prevederile art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs L.D. și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară

și pentru Siguranța Alimentelor.

a) Motivele de recurs

Recursul declarat de

L.D.

Reclamanta a criticat

sentința sub aspectul acordării parțiale a despăgubirilor, arătând că instanța

de fond a reținut greșit existența culpei procesuale cu privire la data

formulării acțiunii.

S-a arătat că în baza

art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, autoritatea pârâtă datorează

despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin O.U.G.

Recursul declarat de

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

În motivele de recurs

s-a susținut că soluția instanței de fond a fost adoptată cu aplicarea greșită

a legii.

Astfel, s-a precizat

că ordinul de eliberare din funcție a fost adoptat în baza O.U.G. nr. 37/2009,

lista anexă lit. i) pct. 1 cuprinzând direcțiile sanitar-veterinare și pentru

siguranța alimentelor județene și a municipiului București, desființarea

funcției producându-se ope legis, actul fiind legal emis în raport de

legislația în vigoare în momentul emiterii acestuia.

Recurenta a arătat că

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, legea veche însă

supraviețuiește în cazul situațiilor juridice născute anterior abrogării sale,

în sensul că funcția deținută de intimat a fost și rămâne desființată, așa

încât nu se poate face reîncadrarea pe o funcție desființată.

S-a susținut că noua

lege prelungește validitatea actelor administrative adoptate sub imperiul legii

vechi, sub aspectul validității sau nulității actelor juridice, faptele

generatoare sau extinctive de situații juridice rămân guvernate de principiul

tempus regit actum, deci de legea în vigoare în momentul încheierii lui.

În drept, recursul

s-a întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

c) Întâmpinarea

formulată

Intimata-recurentă

L.D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că

ordinul atacat s-a fondat exclusiv pe prevederile O.U.G. nr. 37/2009 care a

fost declarată neconstituțională, ceea ce produce efecte asupra actului

administrativ adoptat în baza acestei ordonanțe.

b) Analiza motivelor

de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, obiectul acțiunii, legislația aplicabilă reține:

Situația de fapt

Prin Ordinul nr.

69506 din 23 aprilie 2009 Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor a eliberat-o din funcția publică pe reclamanta L.D.,

director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor Bacău, ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009.

Reclamanta a

solicitat anularea Ordinului, cerere întemeiată pe prevederile Legii nr.

554/2004, derivând din neconstituționalitatea ordonanței.

Legislația aplicabilă

Legea nr. 554/2004

art. 9 alin. (1) - Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la

instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de

neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea

neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

Alin. (4) - În

situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea

unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la

instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de

decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții

Constituționale în M. Of. al României, Partea I.

Alin. (5) - Acțiunea

prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri

pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor

administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei

autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei

anumite operațiuni administrative.

Constituția României

art. 146 alin. (1) – Curtea Constituțională are următoarele atribuții:

lit. a) - se pronunță

asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la

sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere,

a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a

unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori, precum

și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției;

Art. 146 alin. (1)

lit. d) - hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile

și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj

comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de

Avocatul Poporului;

Legea nr. 47/1992,

art. 29 alin. (3) - Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca

fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În vederea

soluționării recursului declarat de pârâtă, se va efectua în continuare atât

analiza legislației specifice cu aplicabilitate în cauză, cât și expunerea

considerațiilor teoretice privind excepția de neconstituționalitate și efectele

acesteia.

Constituția fixează

cadrul juridic al controlului constituționalității legilor și ordonanțelor de

guvern, reglementarea în detaliu aducând-o legea organică privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale a României, Legea nr. 47/1992.

După criteriul

momentului în care se exercită controlul, legea fundamentală instituie un

control prealabil intrării în vigoare a legii, denumit controlul a priori și

controlul posterior intrării în vigoare a legii, dar în acest caz și a

ordonanțelor de guvern.

Controlul de

constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate

reprezintă un control concret în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor

și libertăților cetățenești, fiind un control de conformitate și conformare a

legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției.

Ca regulă generală,

în cazul declarării neconstituționalității unor legi sau ordonanțe,

dispozițiile din lege sau alte acte normative cu aceeași forță juridică își

încetează aplicabilitatea la împlinirea unui termen de 45 zile de la publicarea

deciziei Curții, dacă în acest termen prevederile declarate neconstituționale

nu sunt puse în acord cu dispozițiile Curții.

Deciziile Curții

Constituționale sunt obligatorii și produc efecte de la data publicării, acesta

constituind un mod specific de ieșire din vigoare, mai precis de încetare a

efectelor juridice a dispozițiilor unei legi sau ordonanțe.

În ceea ce privește

admiterea unei excepții de neconstituționalitate ridicate de o parte într-un

litigiu efectele sunt diferite, dispozițiile neconstituționale își încetează

efectele din momentul adoptării deciziei Curții Constituționale, concluzie care

rezultă din procedura reglementată în art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, potrivit

procedurii reglementate în Legea nr. 47/1992, instanța sesizată, dacă apreciază

că excepția are legătură cu soluționarea cauzei suspendă judecata și trimite

dosarul la Curtea Constituțională.

Deciziile Curții

Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt

de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate

neconstituționale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, care astfel a

devenit inexistentă, decizia Curții Constituționale fiind definitivă și

obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituțional își pierde

eficiența.

În situația în care

soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, ar

însemna că întreaga procedură ar fi lipsită de finalitate, ceea ce nu poate

constitui scopul unei reglementări.

Dimpotrivă, orice

acțiune de legiferare are caracter pozitiv, astfel că numai în sensul precizat

mai sus pot fi interpretate dispozițiile constituționale și cele din Legea nr.

47/1992, lege organică, ce stabilește în concret atribuțiile și competențele

Curții Constituționale.

Alături de

argumentele expuse mai sus, Înalta Curte reține ca având aplicabilitate în

cauză, Decizia nr. 186/1999 a Curții Constituționale, în care s-a subliniat că

în considerarea efectelor obligatorii și erga omnes ale deciziilor Curții

Constituționale, instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a

dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura de la aplicare

dispozițiile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea

sau abrogarea acelor prevederi.

În cazul O.U.G. nr.

37/2009 s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din

această ordonanță, într-un dosar al Curții de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 3 iunie 2009

fiind sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

Ulterior, la 26 iunie

2009 Camera Deputaților a transmis Curții Constituționale sesizarea referitoare

la neconstituționalitatea Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Plenul Curții

Constituționale în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm.

din Legea nr. 47/1992 a exercitat controlul de constituționale a priori asupra

legii de aprobare a ordonanței și totodată asupra ordonanței respective, care

constituie conținutul normativ al legii.

Prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009 s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei viciul

neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această

lege.

Prin Decizia nr. 1629

din 3 decembrie 2009 în cadrul căreia s-a soluționat excepția de

neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009, s-a declarat

neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

La pronunțarea

acestei ultime decizii s-a avut în vedere că prin Decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009 în cadrul controlului a priori s-a declarat neconstituțională

legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, controlul de constituționalitate

raportându-se indisolubil la actul normativ supus aprobării prin lege. În

considerentele deciziei au fost explicate motivele de neconstituționalitate a

reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009, conchizând Curtea

Constituțională că modalitatea de reglementare a funcției publice, „actul

administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze

care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a

naturii juridice a contractului de management.

S-a precizat că

potrivit Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, au fost încălcate, la

adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, prevederile art. 15 din Constituție, statutul

juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999,

care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru

care nu avea competență materială.

Întrucât excepția

ridicată privind neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 era deja soluționată

prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională prin Decizia

nr. 1629/2009 a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009, pentru că

aceasta conține aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și

cele care au constituit obiectul criticii de neconstituționalitate formulate de

autorul excepției.

În raport de

considerentele celor două decizii se reține că în cazul excepției de

neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 s-a apreciat existența motivului de

inadmisibilitate reglementat de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,

întrucât deja actul a fost declarat neconstituțional printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale, declarând neconstituțional și actul

normativ nou care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009.

În fața unui astfel

de comportament constituțional rezultă că efectele deciziei pronunțate în

controlul a priori se extind în mod evident și asupra soluțiilor adoptate în

cazul excepției de neconstituționalitate, întrucât legea a fost declarată

neconstituțională înainte de promulgare și ca urmare nu a avut o existență

juridică proprie.

Atât dispozițiile cât

și considerentele celor două decizii pronunțate de Curtea Constituțională

demonstrează că O.U.G. nr. 37/2009 a fost neconstituțională și că excepția

formulată era întemeiată.

În cazul actelor

administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică,

potrivit art. 73 alin. (1) lit. n) din Constituția României, s-a creat un cadru

juridic special.

Astfel, potrivit art.

9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe,

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

aceste Ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora,

precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act

administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege

reglementează în alin. (4) situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin

admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din interpretarea

logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că

legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepției de

neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la

data admiterii excepției și în cauze similare, care au ca temei juridic

aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În litigiul care

formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamanta-intimată a solicitat

anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind Legea nr.

554/2004, invocând decizia Curții Constituționale privind declararea ca

neconstituțională a ordonanței care a stat la baza adoptării actului

administrativ.

Prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea

Constituțională a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr.

37/2009 și implicit această ordonanță, precum și O.U.G. nr. 105/2009.

În consecință în baza

art. 9 din Legea nr. 554/2004 efectele acestei decizii se extind și asupra

celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza

O.U.G. nr. 37/2009.

Eliberarea

reclamantei dintr-o funcție publică în alte situații decât cele reglementate în

Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident

securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate

socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele

comunitare, precum și alte tratate internaționale la care România este parte și

a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 și 20 din

Constituția României.

În ceea ce privește

ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009, ca urmare a faptului că funcția deținută

de reclamant a fost și rămâne desființată.

Înalta Curte arată că

legea de aprobare a acestei Ordonanțe a fost constatată prin Decizia nr.

1257/2009 ca neconstituțională, iar analiza de neconstituționalitate a avut în

vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât

Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat Ordonanța de urgență, corpul legii

fiind reprezentat de însăși dispozițiile ordonanței.

Înalta Curte arată că

actele și măsurile adoptate în baza acestei Ordonanțe sunt afectate de viciul

de neconstituționalitate al ordonanței și în consecință, corect au fost anulate

de instanța de fond.

În ceea ce privește

desființarea funcției deținută de reclamant, arătăm că potrivit celor două

decizii ale Curții Constituționale măsura contravine Constituției.

De asemenea Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a arătat că principiul preeminenței dreptului și

noțiunea de proces echitabil consacrate de art. 6 din Convenție se opun

oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției, în scopul

influențării soluționării judicioase a unui litigiu.

Ori prin adoptarea

O.U.G. nr. 105/2009 s-a săvârșit tocmai o astfel de încălcare a art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care corect a fost sancționată de

instanța de fond cu anularea actului vătămător.

Desființarea postului

deținut de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice

din moment ce ambele ordonanțe au fost declarate neconstituționale, astfel că

se revine la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este

lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea

funcției publice, ca element al securității sociale.

Recursul declarat de

reclamantă

Recursul declarat de

reclamantă este fondat, după cum se va explica în continuare.

Potrivit prevederilor

art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 obiectul acțiunii îl poate constitui

anularea actelor administrative emise în baza ordonanței de guvern declarată

neconstituțională precum și acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile

cauzate prin ordonanța de guvern.

Cererea de obligare

la plata salariului începând cu data eliberării din funcție se circumscrie

despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin ordonanțele declarate

neconstituționale.

Potrivit art. 9 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004, acțiunea se poate introduce într-un termen de

decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții

Constituționale în M. Of.

Reclamantei i-a fost

cauzat un prejudiciu constând în salariul nerealizat de la data eliberării din

funcție, astfel că, de la această dată i se datorează diferențele salariale,

întrucât legiuitorul nu a condiționat acordarea sau cuantumul despăgubirilor de

data introducerii acțiunii.

Sub aspectul datei de

la care se datorează salariul, instanța de fond a adăugat la lege.

De asemenea, nu se

poate pune în discuție culpa procesuală, pentru că această instituție presupune

că partea nu a învins în pretențiile sale, ori în speță acțiunea reclamantei a

fost admisă, ceea ce exclude culpa procesuală.

d) Soluția instanței

de recurs

Având în vedere

considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul

declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor se va respinge, iar recursul declarat de reclamanta L.D.

se va admite, se va modifica în parte sentința în sensul că va obliga pârâta la

plata despăgubirilor reprezentând diferențe salariale indexate, pentru perioada

2 octombrie 2009 și până la reintegrarea efectivă în funcție, va obliga pârâta

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la

300 RON cheltuieli de judecată către reclamantă și se vor menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor împotriva Sentinței nr. 140 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul

declarat de L.D. împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că obligă pârâta la plata despăgubirilor

reprezentând diferențe salariale indexate, pentru perioada 2 octombrie 2009 și

până la reintegrarea efectivă în funcție.

Obligă pârâta

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la

300 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 1 aprilie 2011.