ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1039/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 110

din 10 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul O.G.C.D., în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor, a anulat Ordinul nr. 70136 din 02 octombrie 2009 emis de

pârâtă, pe care a obligat-o la plata unei despăgubiri egale cu salariile și

celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat reclamantul conform

contractului de management din 07 iulie 2009, începând cu data eliberării din

funcție și până la data de 01 decembrie 2010, și a luat act de renunțarea

reclamantului la judecata capătului de cerere privind reintegrarea în funcție.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Ordinul contestat nu

este motivat în fapt și în drept, singurul motiv al măsurii fiind acela că la

momentul respectiv reclamantul se afla în perioada de probă conform

dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Contractul de management din 07 iulie 2009,

având drept temei legal prevederile acestui contract și dispozițiile art. 31 alin.

(4

1

) C. muncii, cu precizarea ca s-a emis notificarea din 02

octombrie 2009.

Dispozițiile art. 4 alin.

(2) din acest contract nu prevăd decât că perioada de probă stabilită este de

90 de zile potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) C. muncii, iar cele ale art.

31 alin. (4) C. muncii, stipulează că pe durata sau la sfârșitul perioadei de

probă, contractul individual de munca poate înceta numai printr-o notificare

scrisă, la inițiativa oricăreia dintre părți. Mai mult, pârâta susține un fapt

general recunoscut, acela ca perioada de proba reprezintă o modalitate de

verificare a aptitudinilor profesionale, venind să confirme sau să infirme

corespunderea profesionala, dar nu invocă vreun motiv concret prin care

reclamantul ar fi devenit necorespunzător profesional, mai ales că acesta a

fost numit în funcție în urma rezultatelor evaluării organizate la nivel

central, pentru ocuparea funcțiilor înființate în teritoriu, fiind declarat

admis pentru ocuparea funcției de director coordonator adjunct al D.S.V.S.A.

Timiș - dosar fond.

În acest context,

apărarea pârâtei fondată exclusiv pe aceste dispoziții, coroborate cu

prevederile art. III alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009, potrivit cărora

contractul de management este asimilat contractului individual de munca,

prevalându-se de consimțământul reclamantului la încheierea contractului, nu

poate fi primită, aceasta conducând la concluzia că un astfel de contract poate

înceta oricând pe parcursul perioadei de probă, din dispoziția angajatorului,

printr-o simplă notificare, fără niciun motiv de legalitate sau oportunitate.

În plus, dispozițiile

art. 17 din Legea nr. 53/2003 de care se prevalează pârâta încercând sa

acrediteze ideea îndeplinirii obligației angajatorului de a informa salariatul

asupra clauzelor din contract, asumate de salariat prin semnarea contractului,

sunt lipsite de relevanță atât timp cât, în acest contract, nu există vreo

clauză contractuală care să permită încetarea contractului în condițiile din

speță, iar emiterea notificării în aceeași zi în care s-a dispus eliberarea din

funcție, respectiv 02 octombrie 2009, este evident că nu satisface scopul

pentru care a fost emisă, acela de preaviz în înțelesul legislației muncii.

Pentru aceste

considerente, se constată că ordinul de eliberare din funcție a reclamantului

este netemeinic și nelegal, acesta fiind îndreptățit la plata despăgubirilor

egale cu salariile și celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat,

conform contractului de management din 07 iulie 2009, începând cu data

eliberării din funcție și până la momentul reangajării, respectiv, în luna

decembrie 2010, conform cererii acestuia.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, în

temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs, se arată, în esență, că ordinul contestat a fost emis cu respectarea

legislației muncii în vigoare și că instanța de fond în mod greșit a apreciat

contrariul.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este fondat, pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

Prin Ordinul nr. 69978

din 07 iulie 2009, emis de președintele Autorității Naționale Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, intimatul-reclamant a fost numit în

funcția de director coordonator adjunct, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Prin ordinul

contestat în cauză, nr. 70136 din 02 octombrie 2009 având același emitent, s-a

dispus eliberarea din funcție a intimatului și încetarea contractului de

management încheiat între părți.

Funcția publică de

director coordonator adjunct, în care a fost numit și din care a fost eliberat

intimatul-reclamant, a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009, ale cărei

prevederi au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie

conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Or, lipsirea de temei

constituțional a actelor normative primare are drept consecință încetarea

efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de

numire a intimatului-reclamant în funcția de director coordonator adjunct,

precum și contractul de management încheiat în temeiul acestuia, sunt lipsite

de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României,

republicată.

De altfel în Decizia nr.

414/2010, Curtea Constituțională a reținut că, începând cu 28 februarie 2010

continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conținutul său

normativ de dinainte de modificările neconstituționale care i-au fost aduse

prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. V, art. VIII,

și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.

Așadar, în raport cu

deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitor la aceste modificări

legislative, funcția de director coordonator adjunct se consideră a fi

desființată.

Drept urmare, cum

situația de neconstituționalitate ivită ca efect al Deciziei Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 poate produce, implicit, unele

efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, înalta Curte constată că

ordinul de numire a intimatului-reclamant în funcția de director coordonator

adjunct, precum și contractul de management încheiat între părți, în baza

O.U.G. nr. 37/2009, nu-și mai pot menține valabilitatea, fiind emise/încheiate

în temeiul unor acte normative declarate neconstituționale.

Pentru considerentele

arătate, recursul urmează a fi admis, modificându-se sentința atacată, în

sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor împotriva sentinței nr. 110 din 10 martie 2011 a Curții de Apel

Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului O.G.C.D., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2012.