ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1181/2012

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1.

Cererea de

chemare în judecată.

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub

nr. 236/42/2011, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei de

către Curtea de Apel București prin sentința nr. 3417 din 15 septembrie  2010,

reclamantul B.D. a chemat în judecată pârâtele Autoritatea Națională Sanitar

Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor București și Direcția Sanitar

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, solicitând ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 70095 din 02 octombrie  2009

emis de A.N.S.V.S.A., reintegrarea sa în funcția deținută înainte de emiterea

ordinului mai sus menționat, plata drepturilor salariale corespunzătoare

perioadei ulterioară demiterii și până la reintegrarea sa în funcție.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că prin Ordinul nr. 69804 din 25 mai 2009 emis de A.N.S.V.S.A., a fost

numit în funcția de Director Coordonator al Direcției Sanitar Veterinare și

pentru Siguranța Alimentelor Buzău, exercitând această funcție în baza

contractului de management, care, la art. 11, menționează cauzele care duc la

încetarea contractului, litera c, arătând că revocarea din funcție și încetarea

contractului poate avea loc și pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea

necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute de lege și de contractul de

management, dar cu o notificarea prealabilă emisă cu 15 zile

înainte de aplicarea măsurii, notificare ce în cauză, nu a fost emisă.

Cu toate acestea, a arătat

reclamantul, pârâta a emis Ordinul a cărei anulare o solicită prin care s-a

dispus eliberarea sa din funcție, începând cu data de 02 octombrie  2009, dată

la care a și fost emis, nesocotindu-se astfel prevederile art. 11 din

Contractul 84 din 25 mai 2009.

Pârâta Autoritatea Națională

Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal,

ca prematur introdusă și în subsidiar ca neîntemeiată.

Pârâta a invocat și

inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant,

raportat la deciziile Curții Constituționale a României privind

neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 și a O.U.G. nr. 105/2009, acte

normative prin care au fost înființate funcțiile de Director Coordonator

respectiv de Director Coordonator Adjunct și a arătat că, având în vedere că

reclamantul solicită repunerea în funcția contractuală de Director Coordonator

al D.S.V.S.A. Buzău, raportat la deciziile Curții Constituționale invocate mai

sus, acțiunea este inadmisibilă, deoarece aceste posturi nu mai există în

schema de organizare a instituției.

Pârâta Direcția Sanitară Veterinară

și pentru Siguranța Alimentelor Buzău a solicitat, la rândul său, respingerea

ca nefondată a acțiunii formulată de reclamantul B.D.

La data de 26 martie 2010,

reclamantul B.D. a formulat cerere de completare a cererii de chemare în

judecată, prin care a solicitat obligarea pârâtei A.N.S.V.S.A. să-i plătească

daune morale în cuantum de 10.000 RON, apreciind că prin revocarea sa

intempestivă din funcția de director al D.S.V.S.A. Buzău i s-au adus grave

prejudicii atât de imagine cât și prin crearea unor factori de stres

suplimentari care îi afectează sănătatea.

2.

Hotărârea primei

instanțe.

Prin sentința nr. 116 din 31 martie

2011 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut că în baza Ordinului nr. 69804 din 25 mai 2009 emis de Președintele

A.N.S.V.S.A. București, reclamantul a fost numit în funcția de director

coordonator al D.S.V.S.A. Buzău, funcție pe care a exercitat-o în baza

contractului de management nr. 84 din 25 mai 2009.

Ulterior, prin Ordinul 70095 din 02

octombrie 2009, dat fiind rezultatele evaluării activității reclamantului s-a

dispus eliberarea acestuia din funcția de director coordonator al D.S.V.S.A.

Buzău pe care o ocupa, dată de la care a încetat și contractul de management.

Curtea a stabilit că reclamantul

și-a exercitat atribuțiile de director coordonator al instituției pârâte, în

baza contractului de management încheiat în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 și H.G. nr.

527/2009.

În baza art. 6 lit. A) din

contractul de management, angajatorul are dreptul să controleze modul de

îndeplinire de către directorul coordonator a atribuțiilor din fișa postului,

iar în caz de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a atribuțiilor de

serviciu poate dispune încetarea contractului.

De asemenea Curtea a statuat că

fundamentarea ordinului de eliberare din funcție, motivele care au stat la baza

emiterii acestuia au fost slabele rezultate ale activității reclamantului în

raport cu atribuțiile de serviciu stabilite prin contractul de management.

Ca atare, având în vedere că

reclamantul și-a desfășurat activitatea în baza contractului de management

care, practic, este un contract bilateral de mandat în raport cu care a

acceptat clauzele contractuale, inclusiv în ceea ce privește încetarea

contractului, ordinul de eliberare din funcție este unul legal, acțiunea fiind

nefondată din acest punct de vedere.

Referitor la susținerea

reclamantului potrivit căreia ordinul de eliberare din funcție a fost emis în

perioada concediului medical, prima instanță a reținut că ordinul contestat a

fost emis la data de 02 octombrie  2009, instituția pârâta fiind încunoștințată

de existența certificatului medical la data de 06 octombrie  2009, când a fost

predat la compartimentul de resurse umane, astfel că, la data emiterii

ordinului nu se cunoștea de existența certificatului medical emis reclamantului

și, ca atare, nu putea fi avut în vedere de instituția pârâtă.

Instanța nu a primit susținerile

reclamantului în sensul că sunt aplicabile dispozițiile C. muncii referitoare

la încetarea raporturilor de muncă, deoarece între părți nu a existat un

contract individual de muncă, ci unul de mandat, încheiat și acceptat de ambele

părți, fără obiecțiuni la clauzele conținute de acesta.

Nici susținerea reclamantului

referitoare la lipsa notificării cu 15 zile înainte de emiterea ordinului nu

este întemeiată, deoarece, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 11 alin.

(1) lit. c) din contractul de management care se referă la revocare, ci art. 11

alin. (1) lit. b) care reglementează încetarea contractului din inițiativa

președintelui A.N.S.V.S.A., și care nu o condiționează de emiterea în prealabil

a unei notificări.

Recurentul a susținut, în esență, că

în mod greșit prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, întrucât A.N.S.V.S.A.

a emis ordin de demitere din funcție, în condiții nelegale fără a respecta

clauzele contractului de management.

În mod netemeinic instanța a motivat

fundamentarea ordinului de eliberare din funcție pe slabele rezultate în

managementul instituției, fără a avea nici un fel de probă în acest sens,

singura evaluare profesională fiind realizată în timpul unei videoconferințe

desfășurată în ultima decadă a lunii august 2009, la care a primit calificativ

corespunzător.

De asemenea, recurentul a arătat că

hotărârea primei instanțe este nulă întrucât a fost dată cu încălcarea

prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

A susținut, totodată, că ordinul de

demitere a fost emis cu nesocotirea clauzelor contractului de management și

implicit ale dispozițiilor Codului Muncii care stipulează că în perioada de

incapacitate temporară de muncă contractul nu poate înceta.

II. Considerentele Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Examinând

cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele în continuare arătate.

Prin Ordinul contestat în cauză, nr.

70095 din 02 octombrie  2009, emis de Președintele Autorității Naționale

Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, s-a dispus eliberarea

reclamantului din funcția de Director Coordonator al D.S.V.S.A. Buzău cu

motivarea că eliberarea din funcție ar fi intervenit „ca urmare a rezultatelor

evaluării”, dispunându-se încetarea contractului de management nr. 84, încheiat

în data de 25 mai 2009, începând cu data de 02 octombrie  2009.

Așa cum rezultă din fundamentarea

ordinului de eliberare din funcție, motivele care au stat la baza emiterii

acestuia au fost slabele rezultate ale activității reclamantului în raport cu

atribuțiile de serviciu stabilite prin contractul de management.

In baza art. 6 lit. A) din

contractul de management, angajatorul are dreptul să controleze modul de

îndeplinire de către directorul coordonator a atribuțiilor din fișa postului,

iar în caz de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a atribuțiilor de

serviciu poate dispune încetarea contractului.

De asemenea, potrivit art. 5 lit. b),

art. 7, art. 8 din Contractul de management nr. 153/2009 și fișei postului de

director-coordonator al D.S.V.S.A. Buzău, recurentul-reclamant s-a obligat la

îndeplinirea indicatorilor de performanță, precum și a celorlalte atribuții și obligații,

iar prin semnarea acestui contract și-a asumat îndeplinirea acestora, inclusiv

în perioada de probă. De altfel, îndeplinirea acestor indicatori nu presupune o

anumită perioadă de timp ci luarea măsurilor ce se impuneau punctual, de

îndată, de la momentul numirii, în conformitate cu obligațiile asumate prin

contractul de management și fișa postului.

Pe de altă parte, încetarea

contractului de management prin aplicarea clauzelor contractuale prevăzute la art.

11 alin. (1) lit. c) din contractul de management reprezintă o măsură legală în

condițiile în care s-a constatat neîndeplinirea obligațiilor prin nota de

control, necontestată de recurentul-reclamant.

Referitor la susținerea recurentului

reclamant potrivit căreia ordinul de eliberare din funcție a fost emis în

perioada concediului medical, Înalta Curte reține că prima instanță în mod

corect a apreciat că la data emiterii ordinului, autoritatea nu fusese încunoștințată

de existența certificatului medical, astfel că această apărare nu poate fi luată

în considerare.

In cauză nu se poate reține nici

susținerea că sunt aplicabile dispozițiile C. muncii referitoare la încetarea

raporturilor de muncă, deoarece între părți nu a existat un contract individual

de muncă, ci unul de mandat, încheiat și acceptat de ambele părți, fără

obiecțiuni la clauzele conținute de acesta.

În altă ordine de idei, funcția

publică ocupată de recurentul reclamant a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009,

care a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr.

1257 din 7 octombrie 2009.

Astfel, Guvernul României a adoptat

O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea

de ocupare a funcțiilor publice de conducere a serviciilor publice

deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcții.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată

neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de

Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii

de aprobare a acestei ordonanțe.

Astfel că, reclamantul a invocat beneficiul

numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență

declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ

emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată de asemenea

neconstituțională.

Înalta Curte precizează că actele

administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași

forță juridică le-a prevăzut.

Însă, în cauză suntem în prezența

unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile

jurisdicției constituționale.

Lipsirea de temei constituțional al

actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea

de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului

administrativ de numire și a contractului de management.

Față de considerentele expuse,

instanța de recurs apreciază că soluția instanței de fond este legală și

temeinică, criticile formulate fiind nefondate, nefiind incident motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 20

din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca

nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat B.D.

împotriva sentinței nr. 116 din 31 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 6 martie 2012.