ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1181/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr. 236/42/2011, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei de către Curtea de Apel București prin sentința nr. 3417 din 15 septembrie 2010, reclamantul B.D. a chemat în judecată pârâtele Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor București și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 70095 din 02 octombrie 2009 emis de A.N.S.V.S.A., reintegrarea sa în funcția deținută înainte de emiterea ordinului mai sus menționat, plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei ulterioară demiterii și până la reintegrarea sa în funcție.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 69804 din 25 mai 2009 emis de A.N.S.V.S.A., a fost numit în funcția de Director Coordonator al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, exercitând această funcție în baza contractului de management, care, la art. 11, menționează cauzele care duc la încetarea contractului, litera c, arătând că revocarea din funcție și încetarea contractului poate avea loc și pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute de lege și de contractul de management, dar cu o notificarea prealabilă emisă cu 15 zile înainte de aplicarea măsurii, notificare ce în cauză, nu a fost emisă.

Cu toate acestea, a arătat reclamantul, pârâta a emis Ordinul a cărei anulare o solicită prin care s-a dispus eliberarea sa din funcție, începând cu data de 02 octombrie 2009, dată la care a și fost emis, nesocotindu-se astfel prevederile art. 11 din Contractul 84 din 25 mai 2009. Pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca prematur introdusă și în subsidiar ca neîntemeiată. Pârâta a invocat și inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, raportat la deciziile Curții Constituționale a României privind neconstituționalitatea O.U.G.

nr. 37/2009 și a O.U.G. nr. 105/2009, acte normative prin care au fost înființate funcțiile de Director Coordonator respectiv de Director Coordonator Adjunct și a arătat că, având în vedere că reclamantul solicită repunerea în funcția contractuală de Director Coordonator al D.S.V.S.A. Buzău, raportat la deciziile Curții Constituționale invocate mai sus, acțiunea este inadmisibilă, deoarece aceste posturi nu mai există în schema de organizare a instituției. Pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău a solicitat, la rândul său, respingerea ca nefondată a acțiunii formulată de reclamantul B.D. La data de 26 martie 2010, reclamantul B.D. a formulat cerere de completare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea pârâtei A.N.S.V.S.A.

să-i plătească daune morale în cuantum de 10.000 RON, apreciind că prin revocarea sa intempestivă din funcția de director al D.S.V.S.A. Buzău i s-au adus grave prejudicii atât de imagine cât și prin crearea unor factori de stres suplimentari care îi afectează sănătatea. 2. Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 116 din 31 martie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în baza Ordinului nr. 69804 din 25 mai 2009 emis de Președintele A.N.S.V.S.A. București, reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator al D.S.V.S.A. Buzău, funcție pe care a exercitat-o în baza contractului de management nr. 84 din 25 mai 2009. Ulterior, prin Ordinul 70095 din 02 octombrie 2009, dat fiind rezultatele evaluării activității reclamantului s-a dispus eliberarea acestuia din funcția de director coordonator al D.S.V.S.A.

Buzău pe care o ocupa, dată de la care a încetat și contractul de management. Curtea a stabilit că reclamantul și-a exercitat atribuțiile de director coordonator al instituției pârâte, în baza contractului de management încheiat în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 și H.G. nr. 527/2009. În baza art. 6 lit. A) din contractul de management, angajatorul are dreptul să controleze modul de îndeplinire de către directorul coordonator a atribuțiilor din fișa postului, iar în caz de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu poate dispune încetarea contractului. De asemenea Curtea a statuat că fundamentarea ordinului de eliberare din funcție, motivele care au stat la baza emiterii acestuia au fost slabele rezultate ale activității reclamantului în raport cu atribuțiile de serviciu stabilite prin contractul de management.

Ca atare, având în vedere că reclamantul și-a desfășurat activitatea în baza contractului de management care, practic, este un contract bilateral de mandat în raport cu care a acceptat clauzele contractuale, inclusiv în ceea ce privește încetarea contractului, ordinul de eliberare din funcție este unul legal, acțiunea fiind nefondată din acest punct de vedere. Referitor la susținerea reclamantului potrivit căreia ordinul de eliberare din funcție a fost emis în perioada concediului medical, prima instanță a reținut că ordinul contestat a fost emis la data de 02 octombrie 2009, instituția pârâta fiind încunoștințată de existența certificatului medical la data de 06 octombrie 2009, când a fost predat la compartimentul de resurse umane, astfel că, la data emiterii ordinului nu se cunoștea de existența certificatului medical emis reclamantului și, ca atare, nu putea fi avut în vedere de instituția pârâtă.

Instanța nu a primit susținerile reclamantului în sensul că sunt aplicabile dispozițiile C. muncii referitoare la încetarea raporturilor de muncă, deoarece între părți nu a existat un contract individual de muncă, ci unul de mandat, încheiat și acceptat de ambele părți, fără obiecțiuni la clauzele conținute de acesta. Nici susținerea reclamantului referitoare la lipsa notificării cu 15 zile înainte de emiterea ordinului nu este întemeiată, deoarece, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din contractul de management care se referă la revocare, ci art. 11 alin. (1) lit. b) care reglementează încetarea contractului din inițiativa președintelui A.N.S.V.S.A., și care nu o condiționează de emiterea în prealabil a unei notificări.

3. Recursul declarat în cauză. Recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, întrucât A.N.S.V.S.A. a emis ordin de demitere din funcție, în condiții nelegale fără a respecta clauzele contractului de management. În mod netemeinic instanța a motivat fundamentarea ordinului de eliberare din funcție pe slabele rezultate în managementul instituției, fără a avea nici un fel de probă în acest sens, singura evaluare profesională fiind realizată în timpul unei videoconferințe desfășurată în ultima decadă a lunii august 2009, la care a primit calificativ corespunzător. De asemenea, recurentul a arătat că hotărârea primei instanțe este nulă întrucât a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. A susținut, totodată, că ordinul de demitere a fost emis cu nesocotirea clauzelor contractului de management și implicit ale dispozițiilor Codului Muncii care stipulează că în perioada de incapacitate temporară de muncă contractul nu poate înceta. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate. Prin Ordinul contestat în cauză, nr. 70095 din 02 octombrie 2009, emis de Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de Director Coordonator al D.S.V.S.A.

Buzău cu motivarea că eliberarea din funcție ar fi intervenit „ca urmare a rezultatelor evaluării”, dispunându-se încetarea contractului de management nr. 84, încheiat în data de 25 mai 2009, începând cu data de 02 octombrie 2009. Așa cum rezultă din fundamentarea ordinului de eliberare din funcție, motivele care au stat la baza emiterii acestuia au fost slabele rezultate ale activității reclamantului în raport cu atribuțiile de serviciu stabilite prin contractul de management. In baza art. 6 lit. A) din contractul de management, angajatorul are dreptul să controleze modul de îndeplinire de către directorul coordonator a atribuțiilor din fișa postului, iar în caz de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu poate dispune încetarea contractului.

De asemenea, potrivit art. 5 lit. b), art. 7, art. 8 din Contractul de management nr. 153/2009 și fișei postului de director-coordonator al D.S.V.S.A. Buzău, recurentul-reclamant s-a obligat la îndeplinirea indicatorilor de performanță, precum și a celorlalte atribuții și obligații, iar prin semnarea acestui contract și-a asumat îndeplinirea acestora, inclusiv în perioada de probă. De altfel, îndeplinirea acestor indicatori nu presupune o anumită perioadă de timp ci luarea măsurilor ce se impuneau punctual, de îndată, de la momentul numirii, în conformitate cu obligațiile asumate prin contractul de management și fișa postului. Pe de altă parte, încetarea contractului de management prin aplicarea clauzelor contractuale prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. c) din contractul de management reprezintă o măsură legală în condițiile în care s-a constatat neîndeplinirea obligațiilor prin nota de control, necontestată de recurentul-reclamant.

Referitor la susținerea recurentului reclamant potrivit căreia ordinul de eliberare din funcție a fost emis în perioada concediului medical, Înalta Curte reține că prima instanță în mod corect a apreciat că la data emiterii ordinului, autoritatea nu fusese încunoștințată de existența certificatului medical, astfel că această apărare nu poate fi luată în considerare. In cauză nu se poate reține nici susținerea că sunt aplicabile dispozițiile C. muncii referitoare la încetarea raporturilor de muncă, deoarece între părți nu a existat un contract individual de muncă, ci unul de mandat, încheiat și acceptat de ambele părți, fără obiecțiuni la clauzele conținute de acesta. În altă ordine de idei, funcția publică ocupată de recurentul reclamant a fost înființată prin O.U.G.

nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Astfel, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcțiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcții. O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe. Astfel că, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată de asemenea neconstituțională.

Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași forță juridică le-a prevăzut. Însă, în cauză suntem în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile jurisdicției constituționale. Lipsirea de temei constituțional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire și a contractului de management. Față de considerentele expuse, instanța de recurs apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică, criticile formulate fiind nefondate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat B.D. împotriva sentinței nr. 116 din 31 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 martie 2012.