ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4613/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.F. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Sălaj și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună anularea efectelor Ordinului nr. 1014 din 13 octombrie 2009 emis de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care s-a decis ca începând cu data de 14 octombrie 2009 să-i înceteze contractul de management, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 105/2009, contract încheiat în baza ordinului nr. 1247 din 25 mai 2009, prin care a fost numit în funcția de director coordonator al Casei Județene de Pensii Sălaj.

Reclamantul a solicitat și repunerea sa în situația anterioară emiterii ordinului nr. 1014/2009 cu plata diferențelor rezultate din drepturile salariale, indexate, majorate și reactualizate de la momentul eliberării și până la efectiva reîncadrare. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că numirea sa în funcția de director coordonator la Casa Județeană de Pensii Sălaj s-a realizat prin respectarea întocmai a prevederilor art. 3 alin. (4) coroborat cu art. 4 din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, iar regimul juridic ce îi era aplicabil este reglementat de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009, contractul de management încheiat fiind asimilat de lege contractului individual de muncă.

Reclamantul a apreciat că ordinul nr. 1014 din 13 octombrie 2009 este lovit de nulitate absolută și din perespectiva art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. muncii, deoarece a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative referitoare la forma ordinului prin care s-a dispus încetarea contractului de management, respectiv nu a indicat motivele încetării contractului de management. Prin întâmpinarea formulată Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca prematur introdusă, iar pe fond respingerea ei ca neîntemeiată. La data de 18 ianuarie 2010, reclamantul, prin apărător ales, și-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând să se dispună suspendarea ordinului atacat în baza dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 44 din 02 februarie 2010 a admis cererea de chemare în judecată precizată și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1014 din 13 octombrie 2009 al Casei Naționale Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele: Cu privire la prematuritatea introducerii cererii de suspendare a actului administrativ, instanța apreciază punctul de vedere al autorității publice emitente a actului ca fiind neîntemeiat. Astfel, reține instanța, faptul că răspunsul a fost comunicat după introducerea cererii de chemare în judecată nu transformă demersul dedus judecății într-unul prematur sau inadmisibil.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Astfel, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului prin ordinul atacat a avut loc o încetare intempestivă a raportului de serviciu al reclamantului pentru motive aparent neimputabile lui, ce creează o anumită aparență de nelegalitate în privința actului prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu. Această împrejurare, reține instanța, creează în mod cert o pagubă iminentă reclamantului. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat, prin recursul declarat, următoarele excepții: - excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal; - excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale; - excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Referitor la prima excepție, a susținut că contractul de management este asimilat contractului individual de muncă și, ca atare, competența soluționării cauzei revine tribunalului, secția conflicte de muncă.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, s-a susținut că, întrucât ordinul nr. 1014 din 13 octombrie 2009 a cărei suspendare s-a solicitat este emis de Casa Națională Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, instituție publică de interes național cu personalitate juridică, rezultă că aceasta are calitate procesuală pasivă și poate sta în instanță în nume propriu. În recursul său, recurenta Casa Națională Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a invocat excepția de prematuritate a cererii de chemare în judecată și aceea a inadmisibilității acțiunii pentru nerespectarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea plângerii prealabile.

Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că din actele dosarului nu rezultă care este cazul bine justificat și nici în ce ar consta paguba ireparabilă de natură a justifica suspendarea, astfel că emiterea ordinului este legală și temeinică, hotărârea pronunțată de instanța de fond lipsită de temei legal și pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, în ceea ce privește excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, invocate se constată că aceasta în mod corect le-a respins ca neîntemeiată, de vreme ce acțiunea este introdusă în condițiile speciale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar, potrivit prevederilor art. 7 alin. (5) din același act normativ „în cazul acțiunilor (...) care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe (...) nu este obligatorie plângerea prealabilă”. Referitor la criticile aduse cu privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei, se vor reține următoarele: Prin Ordinul nr. 1014 din 13 octombrie 2009 emis de președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de conducere de director coordonator al Casei Județene de Pensii Sălaj.

Temeiul juridic al actului administrativ susmenționat este, art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale și dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia. Astfel, controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Cu privire la acest aspect, poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționalitate priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009. au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea actului administrativ de eliberare din funcția de conducere, temeiul juridic al cererii sale fiind Legea nr. 554/2004. După cum s-a arătat anterior, măsurile contestate au avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. Înalta Curte reține, de asemenea, că atât O.U.G.

nr. 37/2009, cât și legea de aprobare a acestei ordonanțe au fost declarate neconstituționale, prin Decizia nr. 1257/2009; aceasta, deoarece analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare, cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispozițiile ordonanței. În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale care vizează în plus soluția referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți, precum și excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel Cluj în soluționarea cauzei și constată că acestea nu pot fi primite.

Astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii este neîntemeiată, deoarece, deși ministerul nu este emitentul actului a cărui suspendare a fost dispusă prin hotărârea atacată, totuși, acesta are calitate procesuală pasivă, raportat la cererea de chemare în judecată, considerată în ansamblul său. Cât privește excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel Cluj în soluționarea litigiului dedus judecății, urmează a se constata că obiectul litigiului îl constituie anularea ordinului nr. 1014 din 13 octombrie 2009 emis de o autoritate în regim de putere publică ce vizează regimul unui funcționar public reglementat de Legea nr. 188/1999, și care se completează cu Legea nr. 554/2004 care la art. 10 prevede că atunci când actul aparține unei autorității publice centrale (Casa Națională Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale) competența de soluționare a cauzei revine Curții de apel, iar nu Tribunalului.

Pentru considerentele arătate recursurile vor fi respinse ca nefondate, menținându-se sentința atacată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Casa Națională Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 44 din 02 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.