ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4613/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4613/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.F. a chemat în judecată Casa Județeană

de Pensii Sălaj și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale,

solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună anularea efectelor

Ordinului nr. 1014 din 13 octombrie 2009 emis de Casa Națională de Pensii și alte

Drepturi de Asigurări Sociale, prin care s-a decis ca începând cu data de 14

octombrie 2009 să-i înceteze contractul de management, potrivit prevederilor O.U.G.

nr. 105/2009, contract încheiat în baza ordinului nr. 1247 din 25 mai 2009, prin

care a fost numit în funcția de director coordonator al Casei Județene de Pensii

Sălaj.

Reclamantul a solicitat

și repunerea sa în situația anterioară emiterii ordinului nr. 1014/2009 cu plata

diferențelor rezultate din drepturile salariale, indexate, majorate și reactualizate

de la momentul eliberării și până la efectiva reîncadrare.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că numirea sa în funcția de director coordonator la Casa Județeană

de Pensii Sălaj s-a realizat prin respectarea întocmai a prevederilor art. 3

alin. (4) coroborat cu art. 4 din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire

a activității administrației publice, iar regimul juridic ce îi era aplicabil este

reglementat de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009, contractul de management

încheiat fiind asimilat de lege contractului individual de muncă.

Reclamantul a apreciat

că ordinul nr. 1014 din 13 octombrie 2009 este lovit de nulitate absolută și din

perespectiva art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. muncii, deoarece a fost emis cu

nerespectarea dispozițiilor legale imperative referitoare la forma ordinului prin

care s-a dispus încetarea contractului de management, respectiv nu a indicat motivele

încetării contractului de management.

Prin întâmpinarea formulată

Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a solicitat respingerea

cererii de chemare în judecată ca prematur introdusă, iar pe fond respingerea ei

ca neîntemeiată.

La data de 18 ianuarie

2010, reclamantul, prin apărător ales, și-a precizat cererea de chemare în judecată,

solicitând să se dispună suspendarea ordinului atacat în baza dispozițiilor

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 44

din 02 februarie 2010 a admis cererea de chemare în judecată precizată și a dispus

suspendarea executării Ordinului nr. 1014 din 13 octombrie 2009 al Casei Naționale

Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a decide astfel,

instanța a reținut următoarele:

Cu privire la prematuritatea

introducerii cererii de suspendare a actului administrativ, instanța apreciază punctul

de vedere al autorității publice emitente a actului ca fiind neîntemeiat.

Astfel, reține instanța,

faptul că răspunsul a fost comunicat după introducerea cererii de chemare în judecată

nu transformă demersul dedus judecății într-unul prematur sau inadmisibil.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, așa cum rezultă

din actele și lucrările dosarului prin ordinul atacat a avut loc o încetare intempestivă

a raportului de serviciu al reclamantului pentru motive aparent neimputabile lui,

ce creează o anumită aparență de nelegalitate în privința actului prin care s-a

dispus încetarea raportului de serviciu.

Această împrejurare, reține

instanța, creează în mod cert o pagubă iminentă reclamantului.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale.

Recurentul Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat, prin recursul declarat, următoarele

excepții:

- excepția lipsei competenței

materiale a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal;

- excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale;

- excepția lipsei procedurii

prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la prima excepție,

a susținut că contractul de management este asimilat contractului individual de

muncă și, ca atare, competența soluționării cauzei revine tribunalului, secția conflicte

de muncă.

În ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, s-a susținut că, întrucât ordinul nr. 1014 din 13 octombrie 2009 a cărei

suspendare s-a solicitat este emis de Casa Națională Pensii și alte Drepturi de

Asigurări Sociale, instituție publică de interes național cu personalitate juridică,

rezultă că aceasta are calitate procesuală pasivă și poate sta în instanță în nume

propriu.

În recursul său, recurenta

Casa Națională Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a invocat excepția de

prematuritate a cererii de chemare în judecată și aceea a inadmisibilității acțiunii

pentru nerespectarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea plângerii

prealabile.

Pe fondul cauzei, recurenta

a susținut că din actele dosarului nu rezultă care este cazul bine justificat și

nici în ce ar consta paguba ireparabilă de natură a justifica suspendarea, astfel

că emiterea ordinului este legală și temeinică, hotărârea pronunțată de instanța

de fond lipsită de temei legal și pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta

în continuare.

Astfel, în ceea ce privește

excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii

prealabile, invocate se constată că aceasta în mod corect le-a respins ca neîntemeiată,

de vreme ce acțiunea este introdusă în condițiile speciale prevăzute de art. 9 din

Legea nr. 554/2004, iar, potrivit prevederilor art. 7 alin. (5) din același act

normativ „în cazul acțiunilor (...) care privesc cererile persoanelor vătămate prin

ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe (...) nu este obligatorie plângerea prealabilă”.

Referitor la criticile

aduse cu privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei, se vor reține următoarele:

Prin Ordinul nr. 1014

din 13 octombrie 2009 emis de președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi

de Asigurări Sociale, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de

conducere de director coordonator al Casei Județene de Pensii Sălaj.

Temeiul juridic al actului

administrativ susmenționat este, art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale și dispozițiile

Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată.

Înalta Curte apreciază

că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă

judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția

de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Astfel, controlul de constituționalitate

exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate

și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției,

în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum

și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele

juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în

acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile

constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform alin. (4) din

articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au

putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții

Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de

imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale

din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte, în situația

în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată,

întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar

fi lipsită de finalitate.

Cu privire la acest aspect,

poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat

că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale

relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul

nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale,

în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992,

a exercitat controlul de constituționalitate priori asupra legii de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul

normativ al legii.

Prin Decizia nr. 1257

din 07 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea

de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă

că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această

lege.

De asemenea, prin Decizia

nr. 1629 din 03 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională

și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele deciziilor

anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de

reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic

al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

În plus, instanța constituțională

a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009. au fost încălcate prevederile

art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat

prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care

nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin.

(1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate

introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea

ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe,

anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea

unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei

operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează,

în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în

care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o

altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții

legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii

excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc,

de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași

prevederi declarate neconstituționale.

În speța de față, intimatul-reclamant

a solicitat anularea actului administrativ de eliberare din funcția de conducere,

temeiul juridic al cererii sale fiind Legea nr. 554/2004.

După cum s-a arătat anterior,

măsurile contestate au avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care

a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009.

Ca atare, în temeiul

art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii

a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect

anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Pe de altă parte,

Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care

o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă

un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție,

care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale

la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit

art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Înalta Curte reține, de

asemenea, că atât O.U.G. nr. 37/2009, cât și legea de aprobare a acestei ordonanțe

au fost declarate neconstituționale, prin Decizia nr. 1257/2009; aceasta, deoarece

analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare, cât și

însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat

ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispozițiile ordonanței.

În ceea ce privește recursul

formulat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale care vizează în plus

soluția referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți,

precum și excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel Cluj în soluționarea

cauzei și constată că acestea nu pot fi primite.

Astfel, excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Muncii este neîntemeiată, deoarece, deși

ministerul nu este emitentul actului a cărui suspendare a fost dispusă prin hotărârea

atacată, totuși, acesta are calitate procesuală pasivă, raportat la cererea de chemare

în judecată, considerată în ansamblul său.

Cât privește excepția

lipsei competenței materiale a Curții de Apel Cluj în soluționarea litigiului dedus

judecății, urmează a se constata că obiectul litigiului îl constituie anularea ordinului

nr. 1014 din 13 octombrie 2009 emis de o autoritate în regim de putere publică ce

vizează regimul unui funcționar public reglementat de Legea nr. 188/1999, și care

se completează cu Legea nr. 554/2004 care la art. 10 prevede că atunci când actul

aparține unei autorității publice centrale (Casa Națională Pensii și alte Drepturi

de Asigurări Sociale) competența de soluționare a cauzei revine Curții de apel,

iar nu Tribunalului.

Pentru considerentele

arătate recursurile vor fi respinse ca nefondate, menținându-se sentința atacată

ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de Casa Națională Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și de Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 44 din 02

februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2010.