ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5049/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13 noiembrie 2009,

reclamantul B.T. a solicitat anularea deciziei nr. 308 din 13 octombrie 2009 emisă

de pârâta I.M. privind eliberarea sa din funcția de director coordonator al Inspectoratului

Teritorial de Muncă al Județului Sălaj și încetarea contractului său de management

nr. BB din 25 mai 2009.

Reclamantul a solicitat

de asemenea să se dispună reintegrarea sa în funcția publică deținută anterior și

obligarea pârâtei la plata diferențelor rezultate din drepturile salariale cuvenite

de la data eliberării din funcție și până la reîncadrarea efectivă în funcția publică

de conducere.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin Ordinul din 25 mai 2009 emis de Ministerul Muncii în

baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2009 a fost nelegal eliberat din

funcția publică de conducere de director coordonator al Inspectoratului Teritorial

de Muncă al Județului Sălaj.

Reclamantul a mai arătat

că, urmare acestui ordin nelegal, i-a încetat și contractul de management nr. BB/2009

încheiat pe o perioadă de 4 ani, deși beneficia de măsurile de protecție prevăzute

de C. muncii și de prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel național

pe anii 2007 - 2010, ca parte integrantă a contractului individual de muncă.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată,

cu motivarea că actul de numire a reclamantului a fost neconform legii, fiind emis

în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2009, declarată neconstituțională

prin Decizia nr. 1257/2009 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M.

Of. al României, Partea I nr. 758/2009.

De asemenea, instanța

de fond a avut în vedere decizia contestată în prezenta cauză a fost întocmită în

baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 105/2009, care a prevăzut desființarea

funcției publice deținute de reclamant și abrogarea Ordonanței de Urgență a Guvernului

nr. 37/2009.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii atacate în baza

dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în sensul admiterii acțiunii și

anularea deciziei nr. 308 din 13 octombrie 2009.

Recurentul a susținut

că instanța de fond nu a analizat apărările prin care a invocat regimul de protecție

instituit de C. muncii în situația încetării contractului de muncă din inițiativa

angajatorului. Întrucât contractul de management încheiat în baza Ordonanței de

Urgență a Guvernului nr. 37/2009 este asimilat contractului de muncă, recurentul

a arătat că instanța de fond trebuia să aplice dispozițiile legislației muncii și

să constate nelegalitatea deciziei atacate pentru neacordarea termenului de preaviz

și neindicarea căii de atac, pentru încetarea abuzivă a contractului în perioada

de concediu medical și fără evaluarea indiciilor de performanță în activitatea desfășurată.

Hotărârea instanței de

fond a fost criticată și pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. VIII din

O.U.G. nr. 105/2009, cu motivarea că, potrivit acestei reglementări, contractele

de management aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență,

își produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate,

sau după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere

a acestuia.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond a constatat

corect legalitatea deciziei nr. 308 din 13 octombrie 2009 emisă de intimata I.M.

în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în

domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la

nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe

ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale

altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul

demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului

și cabinetul alesului local.

Funcția publică ocupată

de recurent a fost înființată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2009,

care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257/2009 pronunțată de

Curtea Constituțională, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 758/2009.

Lipsirea de temei constituțional

a actelor normative primare are drept consecință încetarea efectelor actelor subsecvente

emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a recurentului în funcția publică

de conducere este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția

României, republicată.

De altfel, în Decizia

nr. 414/2010 Curtea Constituțională a reținut că, începând cu data de 28 februarie

2010 continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conținutul

său normativ de dinainte de modificările neconstituționale care i-au fost aduse

prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2009 și prin art. 1 pct. 1-5 și

art. 26, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.

Cum și contractul de management

nr. BB din 25 mai 2009 a fost încheiat în baza ordinului de numire a recurentului

în funcția publică de conducere lipsit de efecte juridice pentru considerentele

care au fost expuse anterior, se constată că sunt neîntemeiate apărările formulate

în recurs cu privire la valabilitatea acestui contract.

În consecință, actele

de dreptul muncii întocmite ulterior numirii în funcția publică de conducere nu

pot continua să-și producă efectele juridice după desființarea funcției publice

prin reglementarea reținută de intimată ca temei juridic al deciziei contestate

în cauză.

În atare situație, instanța

de fond a înlăturat întemeiat aplicarea dispozițiilor din legislația muncii, reținând

că obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit actul administrativ de

eliberare a recurentului din funcția publică ocupată.

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii instanței

de fond, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.T. împotriva sentinței civile nr. 50 din 4 februarie 2010 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 noiembrie 2010.