ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5049/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5049/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 13 noiembrie 2009,
reclamantul B.T. a solicitat anularea deciziei nr. 308 din 13 octombrie 2009 emisă
de pârâta I.M. privind eliberarea sa din funcția de director coordonator al Inspectoratului
Teritorial de Muncă al Județului Sălaj și încetarea contractului său de management
nr. BB din 25 mai 2009.
Reclamantul a solicitat
de asemenea să se dispună reintegrarea sa în funcția publică deținută anterior și
obligarea pârâtei la plata diferențelor rezultate din drepturile salariale cuvenite
de la data eliberării din funcție și până la reîncadrarea efectivă în funcția publică
de conducere.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat că prin Ordinul din 25 mai 2009 emis de Ministerul Muncii în
baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2009 a fost nelegal eliberat din
funcția publică de conducere de director coordonator al Inspectoratului Teritorial
de Muncă al Județului Sălaj.
Reclamantul a mai arătat
că, urmare acestui ordin nelegal, i-a încetat și contractul de management nr. BB/2009
încheiat pe o perioadă de 4 ani, deși beneficia de măsurile de protecție prevăzute
de C. muncii și de prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel național
pe anii 2007 - 2010, ca parte integrantă a contractului individual de muncă.
Curtea de Apel Cluj,
secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată,
cu motivarea că actul de numire a reclamantului a fost neconform legii, fiind emis
în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2009, declarată neconstituțională
prin Decizia nr. 1257/2009 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M.
Of. al României, Partea I nr. 758/2009.
De asemenea, instanța
de fond a avut în vedere decizia contestată în prezenta cauză a fost întocmită în
baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 105/2009, care a prevăzut desființarea
funcției publice deținute de reclamant și abrogarea Ordonanței de Urgență a Guvernului
nr. 37/2009.
Împotriva acestei sentințe,
a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii atacate în baza
dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în sensul admiterii acțiunii și
anularea deciziei nr. 308 din 13 octombrie 2009.
Recurentul a susținut
că instanța de fond nu a analizat apărările prin care a invocat regimul de protecție
instituit de C. muncii în situația încetării contractului de muncă din inițiativa
angajatorului. Întrucât contractul de management încheiat în baza Ordonanței de
Urgență a Guvernului nr. 37/2009 este asimilat contractului de muncă, recurentul
a arătat că instanța de fond trebuia să aplice dispozițiile legislației muncii și
să constate nelegalitatea deciziei atacate pentru neacordarea termenului de preaviz
și neindicarea căii de atac, pentru încetarea abuzivă a contractului în perioada
de concediu medical și fără evaluarea indiciilor de performanță în activitatea desfășurată.
Hotărârea instanței de
fond a fost criticată și pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. VIII din
O.U.G. nr. 105/2009, cu motivarea că, potrivit acestei reglementări, contractele
de management aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență,
își produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate,
sau după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere
a acestuia.
Analizând actele și lucrările
dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304
1
C.
proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele
considerente:
Instanța de fond a constatat
corect legalitatea deciziei nr. 308 din 13 octombrie 2009 emisă de intimata I.M.
în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în
domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la
nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe
ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale
altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul
demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului
și cabinetul alesului local.
Funcția publică ocupată
de recurent a fost înființată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2009,
care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257/2009 pronunțată de
Curtea Constituțională, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 758/2009.
Lipsirea de temei constituțional
a actelor normative primare are drept consecință încetarea efectelor actelor subsecvente
emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a recurentului în funcția publică
de conducere este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția
României, republicată.
De altfel, în Decizia
nr. 414/2010 Curtea Constituțională a reținut că, începând cu data de 28 februarie
2010 continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conținutul
său normativ de dinainte de modificările neconstituționale care i-au fost aduse
prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2009 și prin art. 1 pct. 1-5 și
art. 26, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.
Cum și contractul de management
nr. BB din 25 mai 2009 a fost încheiat în baza ordinului de numire a recurentului
în funcția publică de conducere lipsit de efecte juridice pentru considerentele
care au fost expuse anterior, se constată că sunt neîntemeiate apărările formulate
în recurs cu privire la valabilitatea acestui contract.
În consecință, actele
de dreptul muncii întocmite ulterior numirii în funcția publică de conducere nu
pot continua să-și producă efectele juridice după desființarea funcției publice
prin reglementarea reținută de intimată ca temei juridic al deciziei contestate
în cauză.
În atare situație, instanța
de fond a înlăturat întemeiat aplicarea dispozițiilor din legislația muncii, reținând
că obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit actul administrativ de
eliberare a recurentului din funcția publică ocupată.
Pentru considerentele
expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii instanței
de fond, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art.
312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de B.T. împotriva sentinței civile nr. 50 din 4 februarie 2010 a Curții de Apel
Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 noiembrie 2010.