ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5049/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 noiembrie 2009, reclamantul B.T. a solicitat anularea deciziei nr. 308 din 13 octombrie 2009 emisă de pârâta I.M. privind eliberarea sa din funcția de director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Sălaj și încetarea contractului său de management nr. BB din 25 mai 2009. Reclamantul a solicitat de asemenea să se dispună reintegrarea sa în funcția publică deținută anterior și obligarea pârâtei la plata diferențelor rezultate din drepturile salariale cuvenite de la data eliberării din funcție și până la reîncadrarea efectivă în funcția publică de conducere.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul din 25 mai 2009 emis de Ministerul Muncii în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2009 a fost nelegal eliberat din funcția publică de conducere de director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Sălaj. Reclamantul a mai arătat că, urmare acestui ordin nelegal, i-a încetat și contractul de management nr. BB/2009 încheiat pe o perioadă de 4 ani, deși beneficia de măsurile de protecție prevăzute de C. muncii și de prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, ca parte integrantă a contractului individual de muncă.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că actul de numire a reclamantului a fost neconform legii, fiind emis în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2009, declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257/2009 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 758/2009. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere decizia contestată în prezenta cauză a fost întocmită în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 105/2009, care a prevăzut desființarea funcției publice deținute de reclamant și abrogarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2009. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii atacate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., în sensul admiterii acțiunii și anularea deciziei nr. 308 din 13 octombrie 2009. Recurentul a susținut că instanța de fond nu a analizat apărările prin care a invocat regimul de protecție instituit de C. muncii în situația încetării contractului de muncă din inițiativa angajatorului. Întrucât contractul de management încheiat în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2009 este asimilat contractului de muncă, recurentul a arătat că instanța de fond trebuia să aplice dispozițiile legislației muncii și să constate nelegalitatea deciziei atacate pentru neacordarea termenului de preaviz și neindicarea căii de atac, pentru încetarea abuzivă a contractului în perioada de concediu medical și fără evaluarea indiciilor de performanță în activitatea desfășurată.

Hotărârea instanței de fond a fost criticată și pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009, cu motivarea că, potrivit acestei reglementări, contractele de management aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, își produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate, sau după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestuia. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a constatat corect legalitatea deciziei nr. 308 din 13 octombrie 2009 emisă de intimata I.M.

în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local. Funcția publică ocupată de recurent a fost înființată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257/2009 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M. Of.

al României, Partea I nr. 758/2009. Lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept consecință încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a recurentului în funcția publică de conducere este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată. De altfel, în Decizia nr. 414/2010 Curtea Constituțională a reținut că, începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale care i-au fost aduse prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2009 și prin art. 1 pct. 1-5 și art. 26, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G.

nr. 105/2009. Cum și contractul de management nr. BB din 25 mai 2009 a fost încheiat în baza ordinului de numire a recurentului în funcția publică de conducere lipsit de efecte juridice pentru considerentele care au fost expuse anterior, se constată că sunt neîntemeiate apărările formulate în recurs cu privire la valabilitatea acestui contract. În consecință, actele de dreptul muncii întocmite ulterior numirii în funcția publică de conducere nu pot continua să-și producă efectele juridice după desființarea funcției publice prin reglementarea reținută de intimată ca temei juridic al deciziei contestate în cauză. În atare situație, instanța de fond a înlăturat întemeiat aplicarea dispozițiilor din legislația muncii, reținând că obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit actul administrativ de eliberare a recurentului din funcția publică ocupată.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii instanței de fond, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.T. împotriva sentinței civile nr. 50 din 4 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2010.