ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.11.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4882/2010

HOTĂRÂRE
10.11.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4882/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

105 din data de 8 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.M. în

contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii din cadrul Ministerului Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, a anulat decizia nr. 290/2009 emisă de pârâtă,

a dispus reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior și a obligat

pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale aferente de la momentul

eliberării din funcție și până la reîncadrare.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a fost numită în funcția de

director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă al județului

Maramureș prin Ordinul nr. 930 din 25 mai 2009 al Ministerului Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, în baza dispozițiilor art. III alin. (4) coroborat cu art.

IV din O.U.G. nr. 37/2009.

Exercitarea funcției

de director coordonator s-a făcut în baza contractului de management nr. 66 din

25 mai 2009, încheiat pe o perioadă de 4 ani, care, potrivit art. III alin. (7)

din O.U.G. nr. 37/2009 este asimilat contractului individual de muncă.

Prin decizia nr. 290

din 13 octombrie 2009 a Inspectorului General de Stat, s-a dispus încetarea

contractului de management al reclamantei începând cu data de 14 octombrie 2009,

potrivit prevederilor O.U.G. nr. 105/2009.

Curtea a reținut că la

baza emiterii deciziei sus-menționate au stat Legea nr. 188/1999, H.G. nr. 11/2009,

H.G. nr. 767/1999, O.U.G. nr. 105/2009 precum și Ordinul Ministrului Muncii,

Familiei și Protecției Sociale nr. 930 din 25 mai 2009.

Deși nu i s-a acordat

preaviz și nu a existat ordin de revocare din funcție, decizia de mai sus și-a

produs efectele din data de 14 octombrie 2009, inclusiv în ce privește îndepărtarea

reclamantei din funcție.

Examinând

dispozițiile legale incidente în cauză, instanța de fond a apreciat că actul

administrativ contestat, prin care s-a dispus revocarea reclamantei din

funcție, apare ca nelegal, întrucât nu este semnat de ordonatorul principal de

credite, în speță ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, nefiind

probat mandatul deținut în acest sens de către semnatarul dispoziției

contestate.

În plus, Curtea, a

constatat că actul administrativ contestat nu cuprinde motivele de fapt și de

drept care au determinat autoritatea publică să adopte această măsură, decizia

fiind astfel nelegală.

A mai constatat

instanța de fond că probele administrate în cauză demonstrează fără echivoc

faptul că încetarea contractului reclamantei nu se încadrează în nici una din

ipotezele prevăzute de art. 9 din contractul de management, întrucât nu este

probat faptul că activitatea reclamantei ar fi fost evaluată ca

necorespunzătoare, că ar fi avut loc vreo reorganizare, că ar fi fost

desființată autoritatea publică sau că ar exista alte situații prevăzute expres

de lege.

Curtea, a apreciat ca

nefondate apărările pârâtei potrivit cărora unicul temei, apreciat și ca

suficient, pentru adoptarea deciziei contestate de către reclamantă, l-a

constituit O.U.G. nr. 105/2009, întrucât acest act normativ menționează

explicit că persoanele care ocupă funcțiile prevăzute de art. III și art. IV alin.

(3) își păstrează statutul și celelalte drepturi prevăzute de lege, iar

contractele de management aflate în derulare își produc efectele până la

expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data

la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta Inspecția Muncii, solicitând modificarea acesteia în

sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiată, pentru motive pe care

le-a încadrat în prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta a susținut că actul normativ în baza căruia reclamanta a fost

numită în funcția pe care solicită reintegrarea, O.U.G. nr. 37/2009, a fost

abrogat de Guvernul României și declarat neconstituțional, nemaiputând fi,

astfel, considerat ca legal, funcțional și actual, situația în care solicitarea

reclamantei este rămasă fără obiect și nu mai poate fi pusă în executare.

A arătat recurenta că

noul act normativ, O.U.G. nr. 105/2009, a prevăzut expres desființarea

posturilor din categoria căruia face parte funcția ocupată de reclamantă și

reluarea procedurii de desemnare a directorilor coordonatori.

A mai susținut

recurenta că instanța de fond a reținut în mod greșit că mandatul acordat

semnatarului actului administrativ nu există. Inspectorul General de Stat a

emis decizia nr. 290 din 13 octombrie 2009 ca urmare a împuternicirii delegate

prin ordinul 1636 din 09 octombrie 2009, act cu caracter individual, prin care

au fost conferite atribuții specifice, în valorificarea unor obligații ce

rezidă din acte normative, unor persoane în concret nominalizate, neexistând

obligația de publicare a acestui ordin în M. Of.

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte, reține

că intimata-recurentă a fost numită în funcția de director coordonator al

Inspectoratului Teritorial de Muncă al județului Maramureș prin Ordinul nr. 930

din 25 mai 2009 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, act

administrativ emis în baza dispozițiilor art. III alin. (4) coroborat cu art. IV

din O.U.G. nr. 37/2009.

Prin decizia nr. 290

din 13 octombrie 2009 a Inspectorului General de Stat, s-a dispus încetarea

contractului de management al reclamantei începând cu data de 14 octombrie 2009,

potrivit prevederilor O.U.G. nr. 105/2009.

Guvernul României a

adoptat O.U.G. nr. 37/2009 și ulterior O.U.G. nr. 105/2009 prin care a

reglementat modalitatea de ocupare a funcțiilor publice de conducere a

serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor

funcții.

O.U.G. nr. 37/2009 a

fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată

de Curtea Constituțională, în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a

legii de aprobare a acestei ordonanțe.

În cadrul controlul a

priori realizat pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare

a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus

aprobării prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi

disociată de legea de aprobare.

Prin decizia

susmenționată s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă, a O.U.G. nr. 37/2009,

întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat

prin Constituție legii organice.

Așa cum s-a arătat și

în decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții

Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de

neconstituționalitate rezultată din Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o

materie din domeniul legii organice.

În considerentele

acestei decizii, Curtea Constituțională, a arătat că atât modalitatea de

reglementare a funcției publice cât și actul administrativ de numire reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței

materiale a Guvernului.

În ceea ce privește O.U.G.

nr. 105/2009, prin decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat

neconstituțională și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009,

întrucât conține aceleași soluții legislative.

Înalta Curte,

constată că, în speță, reclamanta a invocat beneficiul numirii printr-un act

administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență declarată

neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza

unei alte ordonanțe de urgență declarată de asemenea neconstituțională.

Or, lipsirea de temei

constituțional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are

ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia,

respectiv al actului administrativ de numire și a contractului de management.

Pierderea legitimității

constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate

asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantei într-o

funcție publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin

Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi

invocat.

Viciul de

neconstituționalitate al Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea

regimului constituțional atinge și actul administrativ, conferindu-i o

existență lipsită de suport legal.

În consecință,

reclamanta nu mai poate invoca protecția legală a statutului său împotriva

măsurilor dispuse ulterior, această protecție dispărând ca efect al deciziilor

Curții Constituționale.

În aceste condiții,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursul și, modificând sentința

recurată, va respinge cererea reclamantei B.M. ca neîntemeiată.

Admite recursul formulat

de către recurenta-pârâtă Inspecția Muncii împotriva sentinței civile nr. 105

din data de 8 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată în sensul că respinge cererea reclamantei B.M. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-10
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4882/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 105 din data de 8 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea fo
ÎCCJ 2010-11-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5112/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 91 din 2 martie 2010 a admis acțiunea formulată de re
ÎCCJ 2010-05-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2805/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 647 din 9 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei c
ÎCCJ 2011-02-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1083/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 168 din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios
ÎCCJ 2011-04-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2152/2011
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul V.S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Munci
Sursă