ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 67/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 67/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat
următoarele:
Prin sentința nr. 122 din 17 mai 2010 a Curții de Apel Suceava au fost respinse excepțiile invocate de pârâte și a fost admisă
acțiunea formulată de reclamanta A.M.E. în contradictoriu cu intimatele Casa
Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale București și
Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale București, în sensul că a fost
dispusă suspendarea executării Ordinului Casei Naționale de Pensii și alte
Drepturi de Asigurări Sociale București nr. 282 din 26 februarie 2010, până la
pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța de fond a reținut faptul că excepția inadmisibilității și excepția prematurității
acțiunii sunt neîntemeiate, deoarece prevederile legale, la care pârâta face
trimitere în invocarea excepțiilor, vizează cadrul legal de sesizare a
instanței cu acțiunea în anularea actului administrativ, acțiune ce face
obiectul unei alte judecăți și nu se referă la introducerea cererii de
suspendare a executării actului, o asemenea cerere putând fi oricând introdusă,
cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cererii de suspendare,
instanța a reținut că dispozițiile art. 14 alin. (1) prevăd că „în cazuri bine
justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în
condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității
ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente suspendarea
executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de
fond”.
Astfel, instanța a identificat
existența cazului bine justificat, care în dosarul de față este dat de situația
reclamantei, care, anterior emiterii Ordinului nr.282 din 26 februarie 2010,
prin Ordinul nr. 1020 din 13 octombrie 2009 a Președintelui C.N.P.A.S.
București, a dispus încetarea contractului de management al reclamantei
încheiat pentru aceeași funcție de director coordonator la Casa Județeană de Pensii Suceava, funcție în care reclamanta a fost numită prin Ordinul nr. 1253
din 25 mai 2009.
Prin sentința nr. 231 din 9
noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, (f.16-18 dosar), s-a dispus suspendarea executării
acestui ordin până la pronunțarea instanței de fond – care, prin sentința nr. 7
din 14 ianuarie 2010 ( f.14-15 dosar), a anulat Ordinul nr. 1020/2009 ca
nelegal, dispunând reintegrarea reclamantei pe funcție cu plata drepturilor
salariale de la 14 octombrie 2009 până la efectiva încadrare.
În replică, după pronunțarea acestei
sentințe, la 14 ianuarie 2010, pârâta a emis Ordinul nr. 282 la data de 26
februarie 2010, cu același conținut practic ca și Ordinul nr. 1020/2009 anulat.
Cererea de suspendare din nou a
noului Ordin nr. 282 din 26 februarie 2010 într-o altă formă, dar cu același
conținut cu Ordinul nr. 1020/2009 (anulat prin sentința nr. 7 din 14 ianuarie 2010
a Curții de Apel Suceava), este justificată astfel conform prevederilor art. 14
din Legea nr. 554/2004, care prevede că „în cazuri bine justificate și pentru
prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată
poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului
administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în
conformitate cu prevederile art. 14 pct.5 din Legea nr. 554/2004, în ipoteza
emiterii unui nou act administrativ (în speță Ordinul nr. 282/2010), cu același
conținut ca și cel suspendat de instanță (în speță Ordinul nr. 1020/2009),
acesta (Ordinul nr. 282/2010) este suspendat de drept, iar formularea plângerii
prealabile nu mai este obligatorie.
Împotriva acestei hotărâri au
declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Casa
Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, criticând sentința
atacată ca nelegală și netemeinică.
Prin motivele formulate de
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale s-a invocat excepția de
necompetență materială a Curții de Apel Suceava în soluționarea cauzei deduse
judecății, arătând că pricina este de competența materială a Tribunalului,
secția conflicte de muncă, întrucât contractul de management este asimilat
contractului individual de muncă și litigiile de muncă sunt în competența
exclusivă, în primă instanță, a Tribunalului.
De asemenea, s-a invocat excepția
lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, justificat de faptul
că actul atacat a fost emis de C.N.P.A.S., instituție cu personalitate
juridică, care poate sta în instanță în nume propriu.
Recurenta a invocat excepția neîndeplinirii
procedurii prealabile, precum și excepția de netimbrare a acțiunii
introductive.
Prin motivele de recurs formulate de
C.N.P.A.S. s-a criticat respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare și au
fost reiterate în recurs, respectiv excepția de netimbrare a acțiunii
introductive, de prematuritate a acțiunii, excepția de inadmisibilitate pentru
nerespectarea termenelor exprese prevăzute de lege cu privire la soluționarea
plângerii prealabile, iar pe fondul cererii de suspendare a susținut că nu sunt
îndeplinite cerințele expres prevăzute de lege pentru suspendarea actului
administrativ.
Înalta Curte de Casație și Justiție
sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs
formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile
legale incidente în cauză va respinge recursul formulat de M.M.F.P.S. ca nefondat
și, va respinge ca tardiv declarat recursul C.N.P.A.S., pentru considerentele
ce urmează:
Analizând actele și lucrările
dosarului, instanța de control judiciar a reținut că prin Ordinul nr. 282 din
26 februarie 2010 al Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări
Sociale, obiect al cererii de suspendare de față, s-a dispus încetarea
aplicării prevederilor Ordinului nr. 1253 din 25 mai 2009 al Președintelui
Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care a
fost numită reclamanta A.M.E. în funcția de director coordonator al Casei
Județene de Pensii Suceava, precum și încetarea efectelor contractului de
management încheiat cu aceasta.
Înalta Curte a constatat că principalul
temei juridic al emiterii ordinului, ce face obiectul acțiunii judiciare, l-a
reprezentat admiterea excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 prin
Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 a Curții Constituționale.
Anterior emiterii Ordinului nr. 282
din 26 februarie 2010, prin Ordinul nr. 1020 din 13 octombrie 2009 a
Președintelui C.N.P.A.S. București s-a mai dispus încetarea contractului de
management al reclamantei, încheiat pentru aceeași funcție de director
coordonator la Casa Județeană de Pensii Suceava, funcție în care reclamanta a
fost numită prin Ordinul nr. 1253 din 25 mai 2009, iar prin sentința nr. 231
din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava a fost dispusă suspendarea executării
acestui ordin până la pronunțarea instanței de fond care, prin sentința nr. 7
din 14 ianuarie 2010 a anulat Ordinul nr. 1020/2009, dispunând reintegrarea
reclamantei pe funcția deținută, cu plata drepturilor salariale de la 14
octombrie 2009 până la efectiva reîncadrare.
Înalta Curte reține că, după
pronunțarea acestei sentințe, la 14 ianuarie 2010, pârâta a eliberat Ordinul
nr. 282 la data de 26 februarie 2010, cu același conținut ca al ordinului anulat.
Înalta Curte, analizând cu
prioritate excepțiile invocate de pârâtul M.M.P.P.S., le va respinge ca
nefondate pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei competenței
materiale a instanței de contencios administrativ nu poate fi primită de
instanța de control judiciar, întrucât asimilarea contractului de management cu
aceea a unui contract individual de muncă are în vedere drepturile ce revin în
cadrul raportului de serviciu încheiat și nu competența materială exclusivă a
instanței de contencios administrativ, dată de însuși contractul de management
încheiat, conform art. 10, competență stabilită în acord cu dispozițiile
legale, ce reglementează Statutul personalului contractual din sectorul bugetar
și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998.
Excepția lipsei calității procesuale
pasive a recurentului M.M.P.P.S. este neîntemeiată, având în vedere faptul că prin
ordinul atacat este dispusă încetarea aplicabilității Ordinului nr. 1253 din 25
mai 2009, de numire în funcția de conducere, ordin care este emis de această
autoritate publică.
Excepția privind netimbrarea, ca și
excepția privind neîndeplinirea procedurii prealabile sunt neîntemeiate și
urmează a fi respinse, întrucât litigiul privește suspendarea unui act
administrativ ce vizează un raport de serviciu, situație în care sunt
aplicabile dispozițiile privind scutirea de la plata taxei judiciare de timbru prevăzute
de art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, iar procedura prealabilă, deși în
prezenta cauză nu este necesară, văzând dispozițiile art. 14 alin. (5) din
Legea nr. 554/2004, reclamanta a parcurs-o.
Nefiind făcute critici cu privire la
fondul cererii de suspendare, Înalta Curte constată că nu sunt motive de casare
sau modificare a hotărârii atacate și va respinge recursul formulat de M.M.P.P.S.
ca nefondat.
Recursul C.N.P.A.S. va fi respins ca
tardiv formulat.
În conformitate cu dispozițiile
prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de
atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea,
afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost
împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Analizând actele și lucrările
dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentința a fost comunicată
recurentei-pârâte la data de 31 mai 2010, iar cererea de recurs a fost
înregistrată la instanța de fond la data de 8 iunie 2010, cu depășirea
termenului de 5 zile de la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (4)
din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În aceste condiții, Înalta Curte va
aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în
termenul defipt de lege.
Văzând dispozițiile art. 14 alin.
(4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportate la art. 101
și art. 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare
pentru recurs, precum și modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat
faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispozițiilor
imperative ale legii.
Pentru aceste considerente, Înalta
Curte va constata tardiv recursul formulat de C.N.P.A.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 122
din 17 mai 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de Casa
Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva aceleași
sentințe ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 11 ianuarie 2011.