ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 67/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin sentința nr. 122 din 17 mai 2010 a Curții de Apel Suceava au fost respinse excepțiile invocate de pârâte și a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A.M.E. în contradictoriu cu intimatele Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale București și Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale București, în sensul că a fost dispusă suspendarea executării Ordinului Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale București nr. 282 din 26 februarie 2010, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că excepția inadmisibilității și excepția prematurității acțiunii sunt neîntemeiate, deoarece prevederile legale, la care pârâta face trimitere în invocarea excepțiilor, vizează cadrul legal de sesizare a instanței cu acțiunea în anularea actului administrativ, acțiune ce face obiectul unei alte judecăți și nu se referă la introducerea cererii de suspendare a executării actului, o asemenea cerere putând fi oricând introdusă, cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cererii de suspendare, instanța a reținut că dispozițiile art. 14 alin. (1) prevăd că „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond”. Astfel, instanța a identificat existența cazului bine justificat, care în dosarul de față este dat de situația reclamantei, care, anterior emiterii Ordinului nr.282 din 26 februarie 2010, prin Ordinul nr. 1020 din 13 octombrie 2009 a Președintelui C.N.P.A.S.

București, a dispus încetarea contractului de management al reclamantei încheiat pentru aceeași funcție de director coordonator la Casa Județeană de Pensii Suceava, funcție în care reclamanta a fost numită prin Ordinul nr. 1253 din 25 mai 2009. Prin sentința nr. 231 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, (f.16-18 dosar), s-a dispus suspendarea executării acestui ordin până la pronunțarea instanței de fond – care, prin sentința nr. 7 din 14 ianuarie 2010 ( f.14-15 dosar), a anulat Ordinul nr. 1020/2009 ca nelegal, dispunând reintegrarea reclamantei pe funcție cu plata drepturilor salariale de la 14 octombrie 2009 până la efectiva încadrare.

În replică, după pronunțarea acestei sentințe, la 14 ianuarie 2010, pârâta a emis Ordinul nr. 282 la data de 26 februarie 2010, cu același conținut practic ca și Ordinul nr. 1020/2009 anulat. Cererea de suspendare din nou a noului Ordin nr. 282 din 26 februarie 2010 într-o altă formă, dar cu același conținut cu Ordinul nr. 1020/2009 (anulat prin sentința nr. 7 din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Suceava), este justificată astfel conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, care prevede că „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile art. 14 pct.5 din Legea nr. 554/2004, în ipoteza emiterii unui nou act administrativ (în speță Ordinul nr. 282/2010), cu același conținut ca și cel suspendat de instanță (în speță Ordinul nr. 1020/2009), acesta (Ordinul nr. 282/2010) este suspendat de drept, iar formularea plângerii prealabile nu mai este obligatorie. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, criticând sentința atacată ca nelegală și netemeinică.

Prin motivele formulate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale s-a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel Suceava în soluționarea cauzei deduse judecății, arătând că pricina este de competența materială a Tribunalului, secția conflicte de muncă, întrucât contractul de management este asimilat contractului individual de muncă și litigiile de muncă sunt în competența exclusivă, în primă instanță, a Tribunalului. De asemenea, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, justificat de faptul că actul atacat a fost emis de C.N.P.A.S., instituție cu personalitate juridică, care poate sta în instanță în nume propriu. Recurenta a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, precum și excepția de netimbrare a acțiunii introductive.

Prin motivele de recurs formulate de C.N.P.A.S. s-a criticat respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare și au fost reiterate în recurs, respectiv excepția de netimbrare a acțiunii introductive, de prematuritate a acțiunii, excepția de inadmisibilitate pentru nerespectarea termenelor exprese prevăzute de lege cu privire la soluționarea plângerii prealabile, iar pe fondul cererii de suspendare a susținut că nu sunt îndeplinite cerințele expres prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul formulat de M.M.F.P.S.

ca nefondat și, va respinge ca tardiv declarat recursul C.N.P.A.S., pentru considerentele ce urmează: Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar a reținut că prin Ordinul nr. 282 din 26 februarie 2010 al Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, obiect al cererii de suspendare de față, s-a dispus încetarea aplicării prevederilor Ordinului nr. 1253 din 25 mai 2009 al Președintelui Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care a fost numită reclamanta A.M.E. în funcția de director coordonator al Casei Județene de Pensii Suceava, precum și încetarea efectelor contractului de management încheiat cu aceasta. Înalta Curte a constatat că principalul temei juridic al emiterii ordinului, ce face obiectul acțiunii judiciare, l-a reprezentat admiterea excepției de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 37/2009 prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 a Curții Constituționale. Anterior emiterii Ordinului nr. 282 din 26 februarie 2010, prin Ordinul nr. 1020 din 13 octombrie 2009 a Președintelui C.N.P.A.S. București s-a mai dispus încetarea contractului de management al reclamantei, încheiat pentru aceeași funcție de director coordonator la Casa Județeană de Pensii Suceava, funcție în care reclamanta a fost numită prin Ordinul nr. 1253 din 25 mai 2009, iar prin sentința nr. 231 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava a fost dispusă suspendarea executării acestui ordin până la pronunțarea instanței de fond care, prin sentința nr. 7 din 14 ianuarie 2010 a anulat Ordinul nr. 1020/2009, dispunând reintegrarea reclamantei pe funcția deținută, cu plata drepturilor salariale de la 14 octombrie 2009 până la efectiva reîncadrare.

Înalta Curte reține că, după pronunțarea acestei sentințe, la 14 ianuarie 2010, pârâta a eliberat Ordinul nr. 282 la data de 26 februarie 2010, cu același conținut ca al ordinului anulat. Înalta Curte, analizând cu prioritate excepțiile invocate de pârâtul M.M.P.P.S., le va respinge ca nefondate pentru următoarele considerente: Excepția lipsei competenței materiale a instanței de contencios administrativ nu poate fi primită de instanța de control judiciar, întrucât asimilarea contractului de management cu aceea a unui contract individual de muncă are în vedere drepturile ce revin în cadrul raportului de serviciu încheiat și nu competența materială exclusivă a instanței de contencios administrativ, dată de însuși contractul de management încheiat, conform art. 10, competență stabilită în acord cu dispozițiile legale, ce reglementează Statutul personalului contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului M.M.P.P.S. este neîntemeiată, având în vedere faptul că prin ordinul atacat este dispusă încetarea aplicabilității Ordinului nr. 1253 din 25 mai 2009, de numire în funcția de conducere, ordin care este emis de această autoritate publică. Excepția privind netimbrarea, ca și excepția privind neîndeplinirea procedurii prealabile sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse, întrucât litigiul privește suspendarea unui act administrativ ce vizează un raport de serviciu, situație în care sunt aplicabile dispozițiile privind scutirea de la plata taxei judiciare de timbru prevăzute de art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, iar procedura prealabilă, deși în prezenta cauză nu este necesară, văzând dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a parcurs-o.

Nefiind făcute critici cu privire la fondul cererii de suspendare, Înalta Curte constată că nu sunt motive de casare sau modificare a hotărârii atacate și va respinge recursul formulat de M.M.P.P.S. ca nefondat. Recursul C.N.P.A.S. va fi respins ca tardiv formulat. În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentința a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 31 mai 2010, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanța de fond la data de 8 iunie 2010, cu depășirea termenului de 5 zile de la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În aceste condiții, Înalta Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul defipt de lege. Văzând dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportate la art. 101 și art. 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru recurs, precum și modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata tardiv recursul formulat de C.N.P.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 122 din 17 mai 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursul declarat de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva aceleași sentințe ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2011.