ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.01.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 67/2011

HOTĂRÂRE
11.01.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 67/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat

următoarele:

Prin sentința nr. 122 din 17 mai 2010 a Curții de Apel Suceava au fost respinse excepțiile invocate de pârâte și a fost admisă

acțiunea formulată de reclamanta A.M.E. în contradictoriu cu intimatele Casa

Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale București și

Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale București, în sensul că a fost

dispusă suspendarea executării Ordinului Casei Naționale de Pensii și alte

Drepturi de Asigurări Sociale București nr. 282 din 26 februarie 2010, până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut faptul că excepția inadmisibilității și excepția prematurității

acțiunii sunt neîntemeiate, deoarece prevederile legale, la care pârâta face

trimitere în invocarea excepțiilor, vizează cadrul legal de sesizare a

instanței cu acțiunea în anularea actului administrativ, acțiune ce face

obiectul unei alte judecăți și nu se referă la introducerea cererii de

suspendare a executării actului, o asemenea cerere putând fi oricând introdusă,

cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cererii de suspendare,

instanța a reținut că dispozițiile art. 14 alin. (1) prevăd că „în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente suspendarea

executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de

fond”.

Astfel, instanța a identificat

existența cazului bine justificat, care în dosarul de față este dat de situația

reclamantei, care, anterior emiterii Ordinului nr.282 din 26 februarie 2010,

prin Ordinul nr. 1020 din 13 octombrie 2009 a Președintelui C.N.P.A.S.

București, a dispus încetarea contractului de management al reclamantei

încheiat pentru aceeași funcție de director coordonator la Casa Județeană de Pensii Suceava, funcție în care reclamanta a fost numită prin Ordinul nr. 1253

din 25 mai 2009.

Prin sentința nr. 231 din 9

noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, (f.16-18 dosar), s-a dispus suspendarea executării

acestui ordin până la pronunțarea instanței de fond – care, prin sentința nr. 7

din 14 ianuarie 2010 ( f.14-15 dosar), a anulat Ordinul nr. 1020/2009 ca

nelegal, dispunând reintegrarea reclamantei pe funcție cu plata drepturilor

salariale de la 14 octombrie 2009 până la efectiva încadrare.

În replică, după pronunțarea acestei

sentințe, la 14 ianuarie 2010, pârâta a emis Ordinul nr. 282 la data de 26

februarie 2010, cu același conținut practic ca și Ordinul nr. 1020/2009 anulat.

Cererea de suspendare din nou a

noului Ordin nr. 282 din 26 februarie 2010 într-o altă formă, dar cu același

conținut cu Ordinul nr. 1020/2009 (anulat prin sentința nr. 7 din 14 ianuarie 2010

a Curții de Apel Suceava), este justificată astfel conform prevederilor art. 14

din Legea nr. 554/2004, care prevede că „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în

conformitate cu prevederile art. 14 pct.5 din Legea nr. 554/2004, în ipoteza

emiterii unui nou act administrativ (în speță Ordinul nr. 282/2010), cu același

conținut ca și cel suspendat de instanță (în speță Ordinul nr. 1020/2009),

acesta (Ordinul nr. 282/2010) este suspendat de drept, iar formularea plângerii

prealabile nu mai este obligatorie.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Casa

Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, criticând sentința

atacată ca nelegală și netemeinică.

Prin motivele formulate de

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale s-a invocat excepția de

necompetență materială a Curții de Apel Suceava în soluționarea cauzei deduse

judecății, arătând că pricina este de competența materială a Tribunalului,

secția conflicte de muncă, întrucât contractul de management este asimilat

contractului individual de muncă și litigiile de muncă sunt în competența

exclusivă, în primă instanță, a Tribunalului.

De asemenea, s-a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, justificat de faptul

că actul atacat a fost emis de C.N.P.A.S., instituție cu personalitate

juridică, care poate sta în instanță în nume propriu.

Recurenta a invocat excepția neîndeplinirii

procedurii prealabile, precum și excepția de netimbrare a acțiunii

introductive.

Prin motivele de recurs formulate de

C.N.P.A.S. s-a criticat respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare și au

fost reiterate în recurs, respectiv excepția de netimbrare a acțiunii

introductive, de prematuritate a acțiunii, excepția de inadmisibilitate pentru

nerespectarea termenelor exprese prevăzute de lege cu privire la soluționarea

plângerii prealabile, iar pe fondul cererii de suspendare a susținut că nu sunt

îndeplinite cerințele expres prevăzute de lege pentru suspendarea actului

administrativ.

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul formulat de M.M.F.P.S. ca nefondat

și, va respinge ca tardiv declarat recursul C.N.P.A.S., pentru considerentele

ce urmează:

Analizând actele și lucrările

dosarului, instanța de control judiciar a reținut că prin Ordinul nr. 282 din

26 februarie 2010 al Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale, obiect al cererii de suspendare de față, s-a dispus încetarea

aplicării prevederilor Ordinului nr. 1253 din 25 mai 2009 al Președintelui

Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care a

fost numită reclamanta A.M.E. în funcția de director coordonator al Casei

Județene de Pensii Suceava, precum și încetarea efectelor contractului de

management încheiat cu aceasta.

Înalta Curte a constatat că principalul

temei juridic al emiterii ordinului, ce face obiectul acțiunii judiciare, l-a

reprezentat admiterea excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 prin

Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 a Curții Constituționale.

Anterior emiterii Ordinului nr. 282

din 26 februarie 2010, prin Ordinul nr. 1020 din 13 octombrie 2009 a

Președintelui C.N.P.A.S. București s-a mai dispus încetarea contractului de

management al reclamantei, încheiat pentru aceeași funcție de director

coordonator la Casa Județeană de Pensii Suceava, funcție în care reclamanta a

fost numită prin Ordinul nr. 1253 din 25 mai 2009, iar prin sentința nr. 231

din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava a fost dispusă suspendarea executării

acestui ordin până la pronunțarea instanței de fond care, prin sentința nr. 7

din 14 ianuarie 2010 a anulat Ordinul nr. 1020/2009, dispunând reintegrarea

reclamantei pe funcția deținută, cu plata drepturilor salariale de la 14

octombrie 2009 până la efectiva reîncadrare.

Înalta Curte reține că, după

pronunțarea acestei sentințe, la 14 ianuarie 2010, pârâta a eliberat Ordinul

nr. 282 la data de 26 februarie 2010, cu același conținut ca al ordinului anulat.

Înalta Curte, analizând cu

prioritate excepțiile invocate de pârâtul M.M.P.P.S., le va respinge ca

nefondate pentru următoarele considerente:

Excepția lipsei competenței

materiale a instanței de contencios administrativ nu poate fi primită de

instanța de control judiciar, întrucât asimilarea contractului de management cu

aceea a unui contract individual de muncă are în vedere drepturile ce revin în

cadrul raportului de serviciu încheiat și nu competența materială exclusivă a

instanței de contencios administrativ, dată de însuși contractul de management

încheiat, conform art. 10, competență stabilită în acord cu dispozițiile

legale, ce reglementează Statutul personalului contractual din sectorul bugetar

și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998.

Excepția lipsei calității procesuale

pasive a recurentului M.M.P.P.S. este neîntemeiată, având în vedere faptul că prin

ordinul atacat este dispusă încetarea aplicabilității Ordinului nr. 1253 din 25

mai 2009, de numire în funcția de conducere, ordin care este emis de această

autoritate publică.

Excepția privind netimbrarea, ca și

excepția privind neîndeplinirea procedurii prealabile sunt neîntemeiate și

urmează a fi respinse, întrucât litigiul privește suspendarea unui act

administrativ ce vizează un raport de serviciu, situație în care sunt

aplicabile dispozițiile privind scutirea de la plata taxei judiciare de timbru prevăzute

de art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, iar procedura prealabilă, deși în

prezenta cauză nu este necesară, văzând dispozițiile art. 14 alin. (5) din

Legea nr. 554/2004, reclamanta a parcurs-o.

Nefiind făcute critici cu privire la

fondul cererii de suspendare, Înalta Curte constată că nu sunt motive de casare

sau modificare a hotărârii atacate și va respinge recursul formulat de M.M.P.P.S.

ca nefondat.

Recursul C.N.P.A.S. va fi respins ca

tardiv formulat.

În conformitate cu dispozițiile

prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de

atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea,

afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost

împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentința a fost comunicată

recurentei-pârâte la data de 31 mai 2010, iar cererea de recurs a fost

înregistrată la instanța de fond la data de 8 iunie 2010, cu depășirea

termenului de 5 zile de la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (4)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În aceste condiții, Înalta Curte va

aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în

termenul defipt de lege.

Văzând dispozițiile art. 14 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportate la art. 101

și art. 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare

pentru recurs, precum și modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat

faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispozițiilor

imperative ale legii.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va constata tardiv recursul formulat de C.N.P.A.S.

Respinge recursul formulat de

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 122

din 17 mai 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Casa

Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva aceleași

sentințe ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 ianuarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-12-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5779/2010
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.S. a chemat în judecată pe p
ÎCCJ 2011-10-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4993/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4291 din 17 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată ce
ÎCCJ 2011-02-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 661/2011
erea prealabilă. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii pentru că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 4067 din 20 noiembrie 2009 a Cu
ÎCCJ 2011-01-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 509/2011
nu a constituit o alegere liberă, de natură a lăsa fără obiect acțiunea în anularea ordinului, justificând în continuare interesul de a obține anularea acestuia. 2. Apărările formulate în cauză de către pârâți Prin întâmpinarea formulată, p
ÎCCJ 2010-11-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5141/2010
motivarea hotărârii, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anume sesizarea prealabilă a autorității publice care a emis actul sau a autorităț
Sursă