ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4993/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4291 din 17 iunie

2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul G.D.R. în

contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări

Sociale (C.N.P.A.S.) având ca obiect suspendarea executării Ordinului

Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

nr. 702 din 16 august 2010 până la pronunțarea instanței de fond; prin aceeași

sentință au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile invocate prin întâmpinare

de către pârâtă, privind lipsa de interes și inadmisibilitatea acțiunii.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut următoarele:

Interesul

reclamantului în formularea cererii de suspendare rezultă în mod evident din

împrejurarea că deși reclamantul nu mai este angajat al pârâtei de la 1

ianuarie 2011 în cazul admiterii cererii raporturile de serviciu se reiau și

este îndreptățit la drepturile salariale restante.

Neîndeplinirea

condițiilor cerute de lege pentru suspendarea executării unui act administrativ

nu vizează admisibilitatea cererii în discuție, ci examinarea fondului

acesteia, astfel că excepția inadmisibilității cererii a fost respinsă.

În ce privește fondul

cererii de suspendare a executării s-a reținut că prin Ordinul ne. 702 din 16

august 2010 s-a dispus încetarea aplicării Ordinului nr. 1092 din 14 decembrie

2009, reclamantul fiind repus în funcția de director al Direcției Contencios și

Executare Silită și că începând cu data de 16 august 2010 s-a constatat

desființarea funcției de director al Direcției menționate astfel că reclamantul

a fost încadrat în funcția publică de execuție de consilier clasa I, gradul

profesional superior, treaptă de salarizare I în cadrul Direcției Generale de

Accidente de Muncă și Boli Profesionale.

Argumentele invocate

de reclamant au fost înlăturate, observându-se că este nerelevantă în cauză

motivarea că nu s-a ținut cont de sentința nr. 1954/2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a

dispus suspendarea executării Ordinului nr. 799 din 15 iulie 2009 al

Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

întrucât acest act nu mai produce efecte de la data finalizării cercetării

administrative în Dosarul nr. 239 din 1 aprilie 2009; în urma finalizării

cercetării administrative, conducătorul Casei Naționale de Pensii și Alte

Drepturi de Asigurări Sociale, prin Ordinul nr. 799 din 15 iulie 2009 a dispus

retrogradarea reclamantului din funcția publică în conformitate cu art. 77

alin. (3) lit. d) din Legea nr. 188/1999.

Totodată nu s-a putut

reține că nu a fost pusă în executare sentința civilă nr. 1954 din 28 aprilie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

în condițiile în care activitatea comisiei de disciplină numită prin Ordinul

nr. 799/2009 încetase prin finalizarea cercetării administrative care a avut

drept consecință emiterea Ordinului nr. 1492 din 14 decembrie 2009.

Mai mult, s-a arătat că

funcțiile publice din cadrul Direcției Generale Accidente de Muncă și Boli Profesionale

nu constituie funcții publice specifice în înțelesul art. 5 din Legea nr. 188/1999

și nu au un regim distinct în raport de celelalte funcții publice din cadrul Casei

Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, iar în acest context

nu s-a constatat existența niciunui impediment legal cu privire la numirea reclamantului

în funcția publică de execuție menționată în Ordinul nr. 702/2010.

În termen legal, împotriva

sus-amintitei sentințe a declarat recurs reclamantul Gheroghe Dănuț radu.

Cererea de recurs a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 din C. proc.

civ., iar în motivarea ei s-au arătat, în esență, că instanța a ignorat dispozițiile

Legii nr. 188/1999, ale Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 330/2009 și nesocotind

dispozițiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ. a legitimat prin soluția pronunțată

abuzul de drept și excesul de putere comise de Președintele Casei Naționale de

Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Prin întâmpinare, Casa

Națională de Pensii Publice – C.N.P.P. (C.N.P.A.S. devenită C.N.P.P. prin art. 4

din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice) a precizat că

nu este incident niciunul din motivele de nelegalitate invocate de recurent pentru

desființarea soluției pronunțate de Curtea de Apel București, subliniind că sentința

este legală și temeinică și că Ordinul nr. 702 din 16 august 2010 este emis cu respectarea

dispozițiilor legale și ca efect al reorganizării instituției.

Examinând cauza prin prisma

criticilor extrem de succint formulate în cererea de recurs, a obiectului cererii

de chemare în judecată și a prevederilor legale care reglementează cazurile și condițiile

în care se poate dispune suspendarea executării actului administrativ, art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și din perspectiva dispozițiilor art. 304

1

din C. proc. civ. Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Așa cum se poate lesne

observa nu sunt arătate în concret criticile aduse sentinței pronunțate de Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fiind indicate

doar prevederile legale pe care recurentul le apreciază a fi aplicabile și imputându-se

primei instanțe că nu a manifestat rol activ în dezlegarea pricinii cu care a fost

învestită.

Concluzia instanței de

fond, în sensul că cererea de suspendare este neîntemeiată, este corectă însă considerentele

pentru care sentința va fi menținută ca legală vor fi substituite cu următoarea

motivare:

Se observă că obiectul

cererii de suspendare a executării îl constituie Ordinul nr. 702 din 16 august 2010

al Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări

Sociale, act administrativ individual.

În condițiile în care

actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate și este supus regulii executării

imediate și din oficiu, cel care solicită suspendarea executării unui act administrativ

este obligat să aducă probe care să ofere instanței suficiente indicii aparente

de răsturnare a prezumției de legalitate.

Întreruperea temporară

a efectelor unui act administrativ este o măsură de excepție care poate opera numai

dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv cazul bine justificat

și prevenirea unei pagube iminente, cele două sintagme fiind definite prin art.

2 alin. (1) lit. t) și lit. ș) din actul normativ menționat.

În speță, recurentul-reclamant

nu justifică solicitarea sa, nu indică factorii care ar putea contura cazul bine

justificat și nici paguba iminentă ce i-ar putea fi produsă prin executarea Ordinului

pendinte.

Din actele dosarului nu

se desprind împrejurările de fapt și de drept care ar crea o îndoială serioasă asupra

legalității actului a cărui suspendare s-a cerut și nu sunt aduse dovezi în privința

unui esențial prejudiciu ce s-ar cauza recurentului-reclamant prin executarea Ordinului

nr. 702/2010.

Așa cum se arată și în

motivarea acțiunii înregistrate la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, și în cererea de recurs, recurentul-reclamant aduce în

discuție aspecte care vizează de fapt legalitatea actului administrativ, apreciind

că au fost încălcate prevederile Legii nr. 188/1999 și cele ale Legii nr. 330/2009

cu ocazia emiterii Ordinului nr. 702/2010 de către Președintele Casei Naționale

de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și că nesocotirea acestor norme

legale nu a fost sancționată de prima instanță.

Ca argument suplimentar,

Înalta Curte amintește de Recomandarea nr. R (89) 8 a Comitetului de Miniștri al

Consiliului Europei către statele membre privind protecția provizorie în materie

de contencios administrativ prin care se stabilește ca principiu că: măsurile de

protecție provizorie pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ

este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate și sub

condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv.

În contextul legal amintit

este evident că cererea de suspendare a executării Ordinului Președintelui Casei

Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 702/2010 nu poate

fi primită, iar nelegalitatea acestui act administrativ poate face obiectul unei

verificări judiciare însă în alt cadru procesual.

Văzând și dispozițiile

art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.D.R. împotriva

sentinței civile nr. 4241 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 octombrie

2011.