ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2654/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.G. a chemat în judecată Guvernul României și Casa Națională de Pensii și alte Asigurări Sociale pentru a se dispune anularea O.U.G. nr. 105/2009 și a Ordinului Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 926 din 13 octombrie 2009. În motivarea acțiunii, a arătat că în perioada mai 2006-mai 2009 a îndeplinit funcția de director executiv adjunct în cadrul Casei Județene de Pensii Argeș, iar după această dată, pe aceea de director coordonator adjunct. La data de 24 octombrie 2009 s-a emis Ordinul nr. 926 din 13 octombrie 2009, prin care s-a dispus încetarea contractului său de management începând cu 14 octombrie 2009, iar din preambulul acestui act administrativ rezultă că temeiul emiteri acestuia este reprezentat de O.U.G.

nr. 105/2009, act normativ ce încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime recunoscute cetățenilor prin Constituție și Primul Protocol adițional la Convenție. S-a mai susținut că, Ordinul contestat este nelegal și pentru că nesocotește dispozițiile Legii nr. 188/1999, fiind emis în perioada în care reclamantul s-a aflat în concediu medical și în temeiul unui act normativ ce preia dispozițiile unei alte ordonanțe ce a fost, însă, declarată neconstituțională. Prin întâmpinare, Guvernul României a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale, iar cealaltă pârâtă, excepția de netimbrare, a inadmisibilității acțiunii și a prematurității acesteia.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 183/F-CONT din 9 septembrie 2010, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Ordinului nr. 926 din 13 octombrie 2009 emis de Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale și respingerea cererii de anulare a O.U.G. nr. 105/2009 și a acțiunii împotriva Guvernului României. Totodată, a respins cererea de intervenție formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: - Excepția de inadmisibilitate a cererii prin care se solicită anularea O.U.G. nr. 105/2009 este întemeiată, întrucât pentru ordonanțele guvernului art. 9 din Legea nr. 554/2004 prevede o procedură specială de cenzură prin examinarea lor de către Curtea Constituțională.

- Excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale, în raport de cererea de anulare a O.U.G. nr. 105/2009, este inutil a mai fi analizată față de concluzia privind inadmisibilitatea unei astfel de cereri. - Excepția netimbrării s-a reținut a fi neîntemeiată pe considerentul că raportul de serviciu al reclamantului este asimilabil unui raport de muncă. - Excepția prematurității acțiunii nu a fost reținută de către instanța de fond, întrucât în cauză s-a invocat și excepția de neconstituționalitate iar potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 în situația în care o astfel de excepție este admisă acțiunea în anularea actului administrativ „poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă”.

Referitor la capătul de acțiune privind anularea Ordinului nr. 926 din 13 octombrie 2009, emis de Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale, s-a reținut că atâta timp cât ordinul a cărei anulare se solicită nu se bazează decât pe dispozițiile unei ordonanțe de guvern declarate neconstituționale, într-o cauză anterioară, urmează a se admite acțiunea și, în consecință, a se anula actul administrativ contestat. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale. Recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit instanța a admis pretențiile intimatului-reclamant S.G., față de Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale, deoarece aceasta din urmă a emis Ordinul nr. 926 din 13 octombrie 2009, respectând prevederile O.U.G.

nr. 37/2009, care a constituit temeiul legal pentru încheierea contractului de management între reclamant și Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale. S-a mai susținut că, reclamantul nu a respectat niciunul din termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ, întrucât deși a demarat procedura prealabilă prin depunerea plângerii la Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale, nu a primit răspuns sau refuz din partea Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) și, nu a așteptat împlinirea termenului legal, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b), motiv pentru care acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă. Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că constatarea neconstituționalității O.U.G.

nr. 105/2009, în temeiul căruia a fost emis ordinul contestat produce efecte numai pentru viitor astfel că, nu pot fi reținute argumentele potrivit cărora anularea ordinului și repunerea în funcție ar fi consecința directă a constatării neconstituționalității O.U.G. nr. 105/2009. Prin Ordinul nr. 1162 din 25 mai 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, intimatul-reclamant a fost numit în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției Economice Evidență Contribuabili în cadrul Casei Județeane de Pensii Argeș în baza art. III alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin Ordinul contestat în cauză, nr. 926 din 13 octombrie 2009 având ca emitent, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, s-a dispus ca, începând cu data de 14 octombrie 2009, în baza O.U.G. nr. 105/2009 să înceteze contractul de management încheiat între părți. Temeiul juridic al celui de al doilea act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl constituie O.U.G. nr. 105/2009, Legea nr. 53/2003 - C. muncii, art. 12 Statutul Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de Pensii. Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. 1 pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G.

nr. 105/2009, arătând, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv actul administrativ de numire, reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. De asemenea, funcția publică ocupată de intimatul-reclamant a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009, care a fost, și ea, declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Or, lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept consecință încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a directorului coordonator adjunct este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată.

De altfel prin Decizia nr. 414/2010, Curtea Constituțională a reținut că, începând cu 28 februarie 2010 continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale care i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin art. 1 pct. 1-5 și 26, art. III, art. V, art. VIII, și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009. Așadar, în raport cu deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitor la aceste modificări legislative, funcția de director coordonator adjunct se consideră a fi desființată.

Drept urmare, cum situația de neconstituționalitate ivită ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, Înalta Curte constată că atât ordinul de numire în funcție a intimatului-reclamant, cât și cel prin care s-a dispus încetarea acestui act și a contractului de management încheiat între părți, în baza O.U.G. nr. 37/2009, nu-și mai pot menține valabilitatea, fiind emise/încheiate în temeiul unor acte normative declarate neconstituționale. Într-adevăr, este cert că neconstituționalitatea actului normativ în temeiul căruia recurentul-pârât a emis ordinul de eliberare din funcție a intimatului-reclamant, adică O.U.G.

nr. 105/2009, a afectat legalitatea ordinului respectiv, însă acest lucru nu poate justifica soluția instanței de fond, în condițiile în care ordinul de numire nu mai producea, nici el, efecte juridice, ulterior constatării neconstituționalității actului normativ în executarea căruia a fost emis, respectiv O.U.G. nr. 37/2009. Pentru considerentele arătate, recursul urmează a fi admis, modificându-se sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată. Referitor la cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației și Internelor urmează a se avea în vedere prevederile art. 49 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. potrivit cărora „oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane, intervenția este în interesul uneia dintre părți care sprijină numai apărarea acesteia.

În cauză, intervenientul Ministerul Administrației și Internelor inițiator al O.U.G. nr. 105/2009 a cărui anulare se solicită, are interes în susținerea punctului de vedere al Guvernului care este emitentul acestui act normativ. Cum însă O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată neconstituțională ca o consecință a respingerii acțiunii reclamantului, cererea de intervenție a Ministerul Administrației și Internelor va fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței civile nr. 183/F-CONT din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea recurată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul S.G. ca neîntemeiată. Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Administrației și Internelor în interesul Guvernului României. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.