ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2025/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul F.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Casa Națională de Pensii Publice, Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, anularea Ordinului nr. 496 din 09 iulie 2010 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale; admiterea excepției de nelegalitate având ca obiect următoarele acte administrative: Ordinul nr. 356/2009, Ordinul nr. 1170/2009, Ordinul nr. 934/2009, Ordinul nr. 1070/2009, nr. 1356/2009, nr. 1230/2009, nr. 1533/2010, nr. 21/2010, nr. 201/2010, nr. 320/2010; repunerea reclamantului în funcția publică de conducere de director executiv și obligarea pârâților în solidar la repararea prejudiciului suferit.

În cadrul aceluiași dosar, la data de 30 noiembrie 2010, reclamantul a înregistrat și o cerere de suspendare a executării Ordinelor nr. 1142 din 15 noiembrie 2010 și nr. 1148 din 19 noiembrie 2010 emise de către Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, până la soluționarea cauzei pe fond. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat, în esență, că actele administrative a căror suspendare o solicită, sunt netemeinice și nelegale, fiind emise de către pârât ulterior momentului la care instanța a dispus suspendarea actelor administrative anterioare și care îl vizau în mod direct.

Astfel, a arătat că prin Ordinul nr. 1141 din 15 noiembrie 2010 s-a dispus suspendarea executării Ordinului Președintelui Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 496/2010 și acordarea drepturilor salariale cuvenite, anterioare Ordinului președintelui Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 496/2010, iar prin Ordinul nr. 1142 din 15 noiembrie 2010 s-a dispus încetarea prevederilor Ordinului nr. 1141 din 15 noiembrie 2010 privind numirea acestuia în funcția de director coordonator al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud, începând cu data de 15 noiembrie 2010, efectele hotărârii judecătorești pronunțate fiind astfel înlăturate. Prin întâmpinarea formulată, pârâta Casa Națională de Pensii Publice a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 26 ianuarie 2011, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul F.I. în contradictoriu cu pârâții Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Casa Națională de Pensii Publice, Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și, în consecință, a dispus suspendarea executării Ordinelor nr. 1142 din 15 noiembrie 2010 și nr. 1148 din 19 noiembrie 2010 emise de pârâtul Președintele Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale, până la soluționarea cauzei pe fond. În considerentele încheierii, prima instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anume sesizarea prealabilă a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Astfel, în ceea ce privește cazul bine justificat, instanța de fond a reținut existența unor împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității ordinelor atacate, având în vedere că pârâta prin Ordinul nr. 1142/2010 a ignorat dispozițiile unei hotărâri judecătorești executorii prin care a fost suspendată executarea Ordinului nr. 496 din 09 iulie 2010 de demitere a reclamantului din funcție iar prin Ordinul nr. 1142 din 15 noiembrie 2010. Referitor la îndeplinirea condiției pagubei iminente, instanța de fond a constatat că prin executarea actului administrativ atacat s-ar produce prejudicii reclamantului determinate de privarea în mod nelegal de remunerația aferentă funcției sale, dar și pârâtei care ar fi pusă în situația de a achita de două ori remunerația aferentă funcției publice, atât ocupantului actul al funcției, cât eventual reclamantului.

În fine, judecătorul fondului a constatat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, scopul reglementării acestui text de lege fiind acela de a împiedica autoritățile publice să sfideze hotărârile judecătorești, dispozițiile executorii cuprinse în acestea, prin emiterea unor acte administrative ce au ca finalitate tocmai perpetuarea efectelor actului administrativ suspendat. În acest sens, s-a constatat că există o identitate de conținut între Ordinul nr. 496/2010 și Ordinele nr. 1141/2010, respectiv nr. 1148/2010.

Astfel, prin Ordinul nr. 496/2010 se dispune revocarea reclamantului din funcția deținută; prin Ordinul nr. 1141/2010 pârâta a dispus suspendarea revocării ca urmare a pronunțării Încheierii civile nr. 44/2010 a Curții de Apel Cluj; prin Ordinul nr. 1142/2010 s-a dispus revocarea Ordinului nr. 1141/2010 iar prin Ordinul 1148/2010, atribuțiile aferente funcției ocupate de către reclamant sunt încredințate unei alte persoane. 3. Recursurile declarate în cauză Împotriva Încheierii din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, actuala Casa Națională de Pensii Publice criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. 3.1 Astfel, prin recursul formulat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale susține că instanța, cu încălcarea art. 137 Cod de procedură civilă a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocată prin întâmpinare și a procedat direct la soluționarea fondului cererii de suspendare. În acest sens, arată recurentul că cele două ordine atacate în cauză sunt emise de pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale. 3.2 Printr-un set de critici întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., recurenta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale susține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, așa încât suspendarea executării Ordinelor Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 1142 din 15 noiembrie 2010 și nr. 1148 din 19 noiembrie 2010 s-a dispus în mod eronat și într-o totală contradicție cu dispozițiile legale în vigoare. Astfel, susține recurenta că atâta timp cât în preambulul ordinelor suspendate se menționează expres temeiul juridic, respectiv Legea nr. 19/2000, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 140/2010, respectiv H.G. nr. 13/2004, nu poate fi reținută existența unor motive care să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ contestat și nici faptul că prin executarea actului administrativ reclamantul ar fi supus unei vătămări iminente și ireparabile, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Consideră recurenta că în mod greșit a apreciat instanța de fond că lipsirea reclamantului de drepturile salariale ar constitui o vătămare ireparabilă ce poate fi înlăturată exclusiv prin suspendarea executării ordinelor atacate, în condițiile în care o astfel de lipsire este o consecință legală a încetării contractului de management iar în cazul anulării ordinelor instanța poate dispune plata drepturilor salariale retroactiv. 4. Hotărârea instanței de recurs Analizând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenți, precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este temeinică și legală, doar în raport de pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

4.1 În primul rând Înalta Curte văzând și dispozițiile art. 13 din Legea contenciosului administrativ constată că recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu are calitate procesual pasivă în raport de capătul de cerere privind suspendarea executării Ordinelor nr. 1142 din 15 noiembrie 2010 și nr. 1148 din 19 noiembrie 2010 emise de Președintele Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale, așa încât în mod greșit instanța de fond a pronunțat Încheierea din 26 ianuarie 2011, ce face obiectul prezentului recurs, în contradictoriu cu recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. În raport cu cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și va modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii privind suspendarea executării față de acest recurent.

4.2 Totodată, Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurenta Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, referitoare la respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reafirmă că este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură cele două acte administrative și fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod justificat instanța de fond a reținut că din motivarea cererii de chemare în judecată, din modul în care s-au derulat raporturile juridice între părți prin emiterea a 12 ordine cu privire la funcția de conducere ocupată de reclamant, din modul în care pârâta a înțeles să se raporteze la o hotărâre judecătorească irevocabilă, referitoare la suspendarea ordinului prin care reclamantul a fost demis la 9 iulie 2010, din funcția de conducere ocupată rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a celor două acte administrative contestate, și o paguba iminentă constând atât în prejudiciu suferit de reclamant prin privarea în mod nelegal de remunerația aferentă funcției sale dar și de pârâtă care în cazul anulării celor două ordine va fi nevoită să achite drepturile salariale aferente unei singure funcții de conducere către două persoane.

Prin urmare, vor fi înlăturate toate criticile formulate de recurentă pe acest aspect. De asemenea, sunt lipsite de temei susținerile recurentei referitoare la lipsa unei analize din partea instanței de fond în condițiile în care din simpla lecturare a considerentelor hotărârii rezultă fără echivoc că instanța de fond a făcut o corectă evaluare a situației de fapt pe baza probelor administrate în cauză ceea ce justifică pe deplin hotărârea pronunțată în cauză. Înalta Curte, reamintind că principiul legalității actelor administrative presupune nu numai ca autoritățile administrative să își întemeieze toate deciziile lor pe lege dar și ca respectarea legii să fie în mod efectiv asigurată va înlătura și criticile referitoare la neîndeplinirea condiției cazului bine justificat în raport cu indicarea temeiului legal în preambulul celor două ordine contestate.

În acest sens, Înalta Curte subliniază că simpla enumerare a unor acte normative ca și temei al măsurilor dispuse prin cele două ordine contestate creează doar o aparență de legalitate care însă poate fi înlăturată de instanța de fond în urma analizei situației de fapt și de drept evidențiată în cauză. În consecință, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de reclamant. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția de suspendare pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul declarat de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, împotriva Încheierii din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte hotărârea, în sensul că respinge cererea privind suspendarea executării formulate de reclamantul F.I., față de acest pârât, pentru lipsa calității procesual pasive. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii. Respinge recursul declarat de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva aceleiași hotărâri, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.