ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2025/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2025/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul

F.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Președintele Casei Naționale de

Pensii Publice, Casa Națională de Pensii Publice, Guvernul României și

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, anularea Ordinului nr. 496

din 09 iulie 2010 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte

Drepturi de Asigurări Sociale; admiterea excepției de nelegalitate având ca

obiect următoarele acte administrative: Ordinul nr. 356/2009, Ordinul nr.

1170/2009, Ordinul nr. 934/2009, Ordinul nr. 1070/2009, nr. 1356/2009, nr.

1230/2009, nr. 1533/2010, nr. 21/2010, nr. 201/2010, nr. 320/2010; repunerea reclamantului

în funcția publică de conducere de director executiv și obligarea pârâților în

solidar la repararea prejudiciului suferit.

În cadrul aceluiași

dosar, la data de 30 noiembrie 2010, reclamantul a înregistrat și o cerere de

suspendare a executării Ordinelor nr. 1142 din 15 noiembrie 2010 și nr. 1148

din 19 noiembrie 2010 emise de către Președintele Casei Naționale de Pensii și

alte Drepturi de Asigurări Sociale, până la soluționarea cauzei pe fond.

În motivarea cererii

sale, reclamantul a arătat, în esență, că actele administrative a căror

suspendare o solicită, sunt netemeinice și nelegale, fiind emise de către pârât

ulterior momentului la care instanța a dispus suspendarea actelor

administrative anterioare și care îl vizau în mod direct. Astfel, a arătat că

prin Ordinul nr. 1141 din 15 noiembrie 2010 s-a dispus suspendarea executării

Ordinului Președintelui Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale nr. 496/2010 și acordarea drepturilor salariale cuvenite, anterioare

Ordinului președintelui Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale nr. 496/2010, iar prin Ordinul nr. 1142 din 15 noiembrie 2010 s-a

dispus încetarea prevederilor Ordinului nr. 1141 din 15 noiembrie 2010 privind

numirea acestuia în funcția de director coordonator al Casei Județene de Pensii

Bistrița-Năsăud, începând cu data de 15 noiembrie 2010, efectele hotărârii

judecătorești pronunțate fiind astfel înlăturate.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta Casa Națională de Pensii Publice a solicitat respingerea

cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

instanțe

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 26

ianuarie 2011, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul F.I. în

contradictoriu cu pârâții Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Casa

Națională de Pensii Publice, Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale și, în consecință, a dispus suspendarea executării

Ordinelor nr. 1142 din 15 noiembrie 2010 și nr. 1148 din 19 noiembrie 2010

emise de pârâtul Președintele Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale,

până la soluționarea cauzei pe fond.

În considerentele

încheierii, prima instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anume sesizarea

prealabilă a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic

superioare, existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei

pagube iminente.

Astfel, în ceea ce

privește cazul bine justificat, instanța de fond a reținut existența unor

împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

ordinelor atacate, având în vedere că pârâta prin Ordinul nr. 1142/2010 a

ignorat dispozițiile unei hotărâri judecătorești executorii prin care a fost

suspendată executarea Ordinului nr. 496 din 09 iulie 2010 de demitere a

reclamantului din funcție iar prin Ordinul nr. 1142 din 15 noiembrie 2010.

Referitor la

îndeplinirea condiției pagubei iminente, instanța de fond a constatat că prin

executarea actului administrativ atacat s-ar produce prejudicii reclamantului

determinate de privarea în mod nelegal de remunerația aferentă funcției sale,

dar și pârâtei care ar fi pusă în situația de a achita de două ori remunerația

aferentă funcției publice, atât ocupantului actul al funcției, cât eventual

reclamantului.

În fine, judecătorul

fondului a constatat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 14 alin.

(5) din Legea nr. 554/2004, scopul reglementării acestui text de lege fiind

acela de a împiedica autoritățile publice să sfideze hotărârile judecătorești,

dispozițiile executorii cuprinse în acestea, prin emiterea unor acte

administrative ce au ca finalitate tocmai perpetuarea efectelor actului administrativ

suspendat.

În acest sens, s-a

constatat că există o identitate de conținut între Ordinul nr. 496/2010 și

Ordinele nr. 1141/2010, respectiv nr. 1148/2010.

Astfel, prin Ordinul

nr. 496/2010 se dispune revocarea reclamantului din funcția deținută; prin

Ordinul nr. 1141/2010 pârâta a dispus suspendarea revocării ca urmare a

pronunțării Încheierii civile nr. 44/2010 a Curții de Apel Cluj; prin Ordinul

nr. 1142/2010 s-a dispus revocarea Ordinului nr. 1141/2010 iar prin Ordinul

1148/2010, atribuțiile aferente funcției ocupate de către reclamant sunt

încredințate unei alte persoane.

declarate în cauză

Împotriva Încheierii

din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale, actuala Casa Națională de Pensii Publice criticând-o pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

3.1 Astfel, prin

recursul formulat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale susține că instanța, cu

încălcarea art. 137 Cod de procedură civilă a omis să se pronunțe asupra

excepției lipsei calității procesual pasive invocată prin întâmpinare și a

procedat direct la soluționarea fondului cererii de suspendare. În acest sens,

arată recurentul că cele două ordine atacate în cauză sunt emise de pârâta Casa

Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.

3.2 Printr-un set de

critici întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., recurenta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale susține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

din Legea contenciosului administrativ, așa încât suspendarea executării

Ordinelor Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale nr.

1142 din 15 noiembrie 2010 și nr. 1148 din 19 noiembrie 2010 s-a dispus în mod

eronat și într-o totală contradicție cu dispozițiile legale în vigoare.

Astfel, susține

recurenta că atâta timp cât în preambulul ordinelor suspendate se menționează

expres temeiul juridic, respectiv Legea nr. 19/2000, Legea nr. 188/1999, Legea

nr. 140/2010, respectiv H.G. nr. 13/2004, nu poate fi reținută existența unor

motive care să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității

actului administrativ contestat și nici faptul că prin executarea actului

administrativ reclamantul ar fi supus unei vătămări iminente și ireparabile,

cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Consideră recurenta

că în mod greșit a apreciat instanța de fond că lipsirea reclamantului de

drepturile salariale ar constitui o vătămare ireparabilă ce poate fi înlăturată

exclusiv prin suspendarea executării ordinelor atacate, în condițiile în care o

astfel de lipsire este o consecință legală a încetării contractului de

management iar în cazul anulării ordinelor instanța poate dispune plata

drepturilor salariale retroactiv.

instanței de recurs

Analizând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurenți, precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este temeinică și

legală, doar în raport de pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de

Asigurări Sociale, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

4.1 În primul rând

Înalta Curte văzând și dispozițiile art. 13 din Legea contenciosului

administrativ constată că recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale nu are calitate procesual pasivă în raport de capătul de cerere privind

suspendarea executării Ordinelor nr. 1142 din 15 noiembrie 2010 și nr. 1148 din

19 noiembrie 2010 emise de Președintele Casei Naționale de Pensii și Asigurări

Sociale, așa încât în mod greșit instanța de fond a pronunțat Încheierea din 26

ianuarie 2011, ce face obiectul prezentului recurs, în contradictoriu cu

recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

În raport cu cele

expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va admite

recursul declarat de recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale și va modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii privind

suspendarea executării față de acest recurent.

4.2 Totodată, Înalta

Curte analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal

aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurenta

Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale, circumscrise motivelor de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, referitoare

la respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr.

544/2004, Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reafirmă că

este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care

se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor

particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura

legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea

efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului

atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine

justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și

t) din aceeași lege.

Analizând hotărârea

atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele

administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de

legalitate de care se bucură cele două acte administrative și fac verosimilă

iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus

evaluării.

Astfel, Înalta Curte

constată că în mod justificat instanța de fond a reținut că din motivarea

cererii de chemare în judecată, din modul în care s-au derulat raporturile

juridice între părți prin emiterea a 12 ordine cu privire la funcția de

conducere ocupată de reclamant, din modul în care pârâta a înțeles să se

raporteze la o hotărâre judecătorească irevocabilă, referitoare la suspendarea

ordinului prin care reclamantul a fost demis la 9 iulie 2010, din funcția de

conducere ocupată rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de

legalitate a celor două acte administrative contestate, și o paguba iminentă

constând atât în prejudiciu suferit de reclamant prin privarea în mod nelegal

de remunerația aferentă funcției sale dar și de pârâtă care în cazul anulării

celor două ordine va fi nevoită să achite drepturile salariale aferente unei

singure funcții de conducere către două persoane. Prin urmare, vor fi

înlăturate toate criticile formulate de recurentă pe acest aspect.

De asemenea, sunt

lipsite de temei susținerile recurentei referitoare la lipsa unei analize din

partea instanței de fond în condițiile în care din simpla lecturare a

considerentelor hotărârii rezultă fără echivoc că instanța de fond a făcut o

corectă evaluare a situației de fapt pe baza probelor administrate în cauză

ceea ce justifică pe deplin hotărârea pronunțată în cauză.

Înalta Curte,

reamintind că principiul legalității actelor administrative presupune nu numai

ca autoritățile administrative să își întemeieze toate deciziile lor pe lege

dar și ca respectarea legii să fie în mod efectiv asigurată va înlătura și

criticile referitoare la neîndeplinirea condiției cazului bine justificat în

raport cu indicarea temeiului legal în preambulul celor două ordine contestate.

În acest sens, Înalta

Curte subliniază că simpla enumerare a unor acte normative ca și temei al

măsurilor dispuse prin cele două ordine contestate creează doar o aparență de

legalitate care însă poate fi înlăturată de instanța de fond în urma analizei

situației de fapt și de drept evidențiată în cauză.

În consecință, Înalta

Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind

îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

544/2004 pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de reclamant.

Toate considerentele

expuse, converg către concluzia că soluția de suspendare pronunțată de instanța

de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul declarat de Casa

Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale va fi respins ca

nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, împotriva

Încheierii din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

hotărârea, în sensul că respinge cererea privind suspendarea executării

formulate de reclamantul F.I., față de acest pârât, pentru lipsa calității

procesual pasive.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârii.

Respinge recursul

declarat de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale

împotriva aceleiași hotărâri, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 aprilie 2011.