ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4374/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la 27 mai 2009, reclamantul C.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, anularea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, anularea Ordinului nr. 367 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin care reclamantul a fost eliberat din funcție, repunerea sa în funcția deținută, cu plata tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu până la data reintegrării efective.

A mai cerut reclamantul, în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, precum și suspendarea executării Ordinului Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 367 din 23 aprilie 2009. A arătat reclamantul că deține calitatea de funcționar public, de la data de 06 iunie 2006, fiind numit în funcția publică de director executiv adjunct al Casei de Pensii Bistrița-Năsăud. Actele a căror suspendare o solicită au fost emise cu nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la modul de adoptare și cu încălcarea drepturilor sale reglementate la nivel constituțional, reclamantul ridicând și excepția de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 37/2009. Prin întâmpinarea depusă la 12 iunie 2009, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de aspectul că Ordinul nr. 367 din 23 aprilie 2009 a fost emis de către Casa Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale, iar față de cererea reclamantului de anulare a O.U.G. nr. 37/2009 a ridicat excepția inadmisibilității cererii, având în vedere că actul normativ respectiv nu este act administrativ susceptibil de anulare sau suspendare pe calea contenciosului administrativ. Aceleași excepții au fost invocate și de către pârâtul Guvernul României prin întâmpinarea depusă la 19 iunie 2009. A mai susținut pârâtul Guvernul României că O.U.G.

nr. 37/2009 a fost adoptată în conformitate cu dispozițiile art. 115 alin. (4) din Constituție, scopul acestui act normativ fiind reducerea cheltuielilor bugetare. Situația extraordinară ce a determinat emiterea acestei ordonanțe a fost generată de necesitatea îmbunătățirii și completării cadrului normativ și instituțional existent privind eficientizarea activității administrației publice, pentru serviciile publice deconcentrate din cadrul ministerelor. Prin încheierea civilă nr. 16 din 23 aprilie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea de suspendare formulată de reclamant și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 367 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei pe fond.

Totodată, a admis excepția inadmisibilității formulată de pârâtul Guvernul României și a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării O.U.G. nr. 37/2009. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că cele două autorități pârâte au calitate procesuală pasivă în cauză, fiecare fiind emitentul unuia dintre cele două acte a căror suspendare se solicită, respectiv Guvernul României pentru O.U.G. nr. 37/2009, iar Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale pentru Ordinul nr. 367 din 23 aprilie 2009, coparticiparea procesuală fiind divizibilă și impunându-se pentru o mai bună administrare a justiției. În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării O.U.G.

nr. 37/2009, Curtea de Apel Cluj a constatat că aceasta este fondată prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 raportate la cele ale art. 115 alin. (4)-(8) din Constituția României. În acest sens a reținut prima instanță că ordonanțele Guvernului sunt acte normative cu putere de lege, emise în temeiul delegării legislative acordate de Parlamentul României, neexistând vreo dispoziție legală care să permită suspendarea executării acestora și nefiind acte cu caracter administrativ emise în executarea legii. Referitor la cererea de suspendare a Ordinului nr. 367 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

S-a constatat că încetarea intempestivă a raportului de serviciu, pentru motive neimputabile funcționarului public, numit anterior în funcția publică de conducere pentru un anumit interval de timp, determinat, încă de la începutul raportului de serviciu, creează o anumită aparență de nelegalitate în privința actului contestat. Prin această împrejurare, a concluzionat instanța, s-a creat în mod cert și o pagubă iminentă funcționarului public în cauză, de natură patrimonială, constând în diminuarea indemnizației ca urmare a schimbării unilaterale a poziției ierarhice, dintr-o funcție de conducere într-una de execuție, dar și de natură nepatrimonială.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale care a arătat că Ordinul nr. 367 din 23 aprilie 2009 a fost emis de Casa Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale astfel că în mod greșit s-a considerat că acest minister este emitentul actului dedus judecății. Prin decizia nr. 5770 din 15 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale și s-a casat încheierea civilă nr. 16 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, cu mențiunea de a se stabili cadrul procesual adecvat și a se cita emitentul actului administrativ a cărei suspendare s-a solicitat.

Înalta Curte a arătat că emitentul actului administrativ vătămător pentru reclamantul-intimat și a cărui suspendare de executare a și fost solicitată în cauză nu este autoritatea recurentă, chemată în judecată și în contradictoriu cu care a și fost pronunțată Încheierea atacată, respectiv Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ci o altă autoritate care însă nu a figurat și nici nu a fost citată în cauză, mai cu seamă că prima instanță, în chiar considerentele încheierii atacate a menționat că emitentul ordinului nr. 35/2009 ar fi Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 191 din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a respins cererea în contradictoriu cu acest pârât, a admis în parte cererea de suspendare formulată de către reclamant și a dispus suspendarea Ordinului nr. 367 din 23 aprilie 2009 emis de Casa Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei pe fond. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a arătat că prin sentința 34 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 975/33/2009 s-a admis acțiunea formulată de reclamantul C.T.

și s-a dispus anularea ordinului a cărei suspendare se cere pe motivul că ordonanța în baza căreia a fost emis acest ordin, a fost declarată neconstituțională. Declararea ca neconstituțională a actului normativ în baza căruia s-a emis ordinul, este de natură să creeze o îndoială și asupra actului administrativ ce a pus în aplicare prevederile acestei ordonanțe și prin care a avut loc o încetare intempestivă a raportului de serviciu al reclamantului. Așa fiind, condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite respectiv atât cazul bine justificat constând în îndoiala asupra egalității actului administrativ, cât și paguba iminentă constând în încetarea funcției publice cu înlăturarea retribuției primite, astfel că cererea de suspendare este justificată.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se critică soluția instanței de fond deoarece nu ar fi îndeplinite condițiile pentru a se dispune suspendarea Ordinului nr. 357 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale, iar natura măsurii dispuse prin actul atacat nu constituie, prin ea însăși, un caz bine justificat, motivele de nelegalitate ale ordinului presupun cercetarea în profunzime a fondului. În ceea ce privește paguba iminentă, instanța trebuie să aibă în vedere faptul că suspendarea executării este o măsură de excepție care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziția a căror îndeplinire i-ar aduce intimatului-reclamant un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat, iar O.U.G.

nr. 37/2009, care a constituit temeiul legal pentru desființarea funcției publice, nu poate fi calificată drept prejudiciu material și nici pierderea drepturilor de natură salarială aferente acestei funcții. S-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate. Intimatul-reclamant a depus la dosar precizări și a arătat că prin decizia civilă nr. 4017 din 01 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat recursul împotriva sentinței civile nr. 34/2010 a Curții de Apel Cluj, iar prin Ordinul nr. 500 din 09 iulie 2010 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale, începând cu 12 iulie 2010, acesta a fost reîncadrat în funcția publică de director executiv adjunct – Direcția Stabiliri și Plăți Prestații, ordin care a fost depus la dosar.

4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Obiectul cererii aflate pe rolul instanței de fond l-a constituit suspendarea Ordinului nr. 367 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale prin care reclamantul C.T. a fost eliberat din funcția publică de director adjunct al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anularea ordinului.

În fața instanței de recurs s-au prezentat dovezi din care rezultă că cererea ce a avut ca obiect anularea Ordinului nr. 367 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale a fost soluționată prin sentința civilă nr. 34/2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4017 din 01 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Având în vedere că în prezenta cauză se solicită suspendarea executării unui ordin până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare și cum această acțiune a fost soluționată irevocabil, recurenta nu mai are intere în soluționarea prezentului recurs.

Interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a acțiunii civile, fiind tocmai folosul practic pe care-l urmărește cel care promovează acțiunea. Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii și ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în legătură cu exercitarea căilor de atac. În măsura în care promovarea unei căi de atac nu mai prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes. Cum în speță, așa cum am arătat, nu mai există un interes pentru că acțiunea în anulare a fost soluționată irevocabil, recursul declarat va fi respins ca lipsit de interes. Fiind soluționat prin constatarea lipsei de interes nu vor mai fi analizate motivele de recurs invocate.

În baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței civile nr. 191 din 29 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2010.