ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3931/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3931/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 51 din 5 februarie 2010, Curtea de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis,

în parte, acțiunea formulată de reclamantul M.M.N. și a dispus anularea

Ordinului nr. 442 din 23 aprilie 2009 emis de ministrul muncii, familiei și

protecției sociale, prin care reclamantul a fost eliberat din funcția de

conducere

de inspector șef adjunct la

Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, precum și

reintegrarea acestuia

în funcția avută anterior; de asemenea, instanța de judecată a obligat pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale să plătească reclamantului

drepturile salariale corespunzătoare perioadei dintre data încetării raportului

de serviciu și data reintegrării efective. Prin aceeași sentință, instanța de

fond a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Guvernul României, lipsei procedurii prealabile, inadmisibilității cererii de

anulare a O.U.G. nr. 37/2009, precum și cererea de sesizare a Curții Constituționale

cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a acestui act normativ și

cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației și Internelor.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a

reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii

prealabile administrative și că Guvernul României are calitate procesuală

pasivă în cauză, în raport cu unul dintre capetele de cererea formulate prin

acțiune, prin care se solicită anularea O.U.G. nr. 37/2009, al cărei autor

este.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a

reținut, în esență, că Ordinul nr. 442 din 23 aprilie 2009 emis de ministrul

muncii, familiei și protecției sociale este nelegal, ca o consecință a faptului

că a fost emis în baza prevederilor art. 111 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009,

care au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie

2009 a Curții Constituționale, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică

și nelegală, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., au declarat recurs pârâții.

În motivarea căii de atac formulate, recurentul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a formulat critici de

nelegalitate a hotărârii recurate, care pot fi sintetizate după cum urmează:

Acțiunea dedusă judecății este lipsită de obiect,

deoarece intimatul-reclamant însuși a solicitat mutarea definitivă în funcția

publică de execuție vacantă în care a fost numit prin Ordinul nr. 784 din 22

mai 2009.

Conform art. 111 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009,

funcțiile publice de natura celei deținute de intimatul-reclamant au fost

eliminate din categoria funcțiilor publice, reglementate de Legea nr. 188/1999,

ceea ce face reintegrarea imposibilă.

In plus, arată recurentul, prin Ordinul contestat au

fost executate dispozițiile imperative prevăzute de O.U.G. nr. 37/2009.

De asemenea, recurentul reiterează excepția lipsei

procedurii prealabile și solicită să se constate că acțiunea nu a fost

timbrată, ceea ce trebuie să conducă la anularea acesteia.

În motivarea recursului său, Guvernul României arată,

în esență, că față de împrejurarea că nu este emitentul actului a cărui anulare

a fost dispusă prin hotărârea atacată, în mod greșit instanța de fond a respins

excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și

lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta

în continuare.

Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei

procedurii prealabile, invocată și în fața primei instanțe, se constată că

aceasta în mod corect a respins-o ca neîntemeiată, de vreme ce la dosarul de

fond al cauzei (f.70 și urm.) se află plângerile prealabile adresate de

intimatul-reclamant autorităților recurente.

De asemenea, nu este întemeiată susținerea potrivit

căreia acțiunea ar fi trebuit timbrată, întrucât aceasta face parte din

categoria celor care sunt scutite de taxe judiciare de timbru, prevăzute de

art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997.

Referitor la critici le aduse cu privire la soluția

pronunțată pe fondul cauzei, se vor reține următoarele:

Prin Ordinul nr. 442 din 23 aprilie 2009 emis de

ministrul muncii, familiei și protecției sociale, intimatul-reclamant a fost

eliberat din funcția publică de conducere de inspector șef adjunct la

Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj și trecut pe o funcție publică de

execuție.

Temeiul juridic al actului administrativ susmenționat

este, așa cum rezultă în mod explicit din chiar preambulul său, art. III alin.

(1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice locale, dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, precum și cele ale H.G. nr. 11/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției

Sociale.

Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea

soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune

prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de

neconstituționalitate și efectele acesteia.

Astfel, controlul de constituționalitate exercitat pe

calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și

conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile

Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și

libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din

regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele

juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă,

în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui

termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de

drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție,

deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României;

de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai

pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind

admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu

consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul

normativ.

Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții

Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de

control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de

finalitate.

Cu privire la acest aspect, poate fi amintită și

decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele

judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale

relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă

legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146

lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat

controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009

și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ

al legii.

Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța

constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009

iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității

afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege.

De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie

2009, instanța

constituțională a declarat

neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

In considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea

Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției

publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcții

juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al

directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

In plus, instanța constituțională a precizat că, prin

adoptarea

O.U.G. nr. 37/2009, au fost

încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul

juridic al

funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât

Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004,

modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim

prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța

de contencios

administrativ, acțiune care

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru

prejudiciile

cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza

acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la

emiterea unui act administrativ sau la realizarea

unei operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează, în alin. (4),

situația acțiunilor

formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională

ordonanța prin

admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții

legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a

prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de

neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la

data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic

aceleași prevederi declarate neconstituționale.

In speța de față, intimatul-reclamant a solicitat

anularea actului

administrativ de eliberare

din funcția de conducere, temeiul juridic al cererii sale

fiind Legea

nr. 554/2004.

După cum s-a arătat anterior,

măsurile contestate au avut la bază aplicarea

prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată

neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Ca atare, în temeiul art. 9

alin. (4) din Legea contenciosului administrativ,

efectele acestei decizii a instanței constituționale

se extind și asupra celorlalte

cauze având

ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009.

Pe de altă parte, Înalta Curte

reține că eliberarea intimatului-reclamant din

funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele

reglementate de

Legea nr. 188/1999,

reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident

securitatea

raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială,

protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare,

precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a

căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din

Constituția României.

Înalta Curte reține, de asemenea, că atât O.U.G. nr.

37/2009 cât și legea de aprobare a acestei ordonanțe au fost declarate

neconstituționale, prin decizia nr. 1257/2009; aceasta, deoarece analiza de

neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși

ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat

ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispozițiile

ordonanței.

Pe cale de consecință, actele și măsurile adoptate în

baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al

ordonanței și, drept urmare, în mod corect au fost anulate de instanța de fond.

In ceea ce privește recursul formulat de pârâtul

Guvernul României, care vizează exclusiv soluția referitoare la excepția lipsei

calității sale procesuale pasive, se constată, de asemenea, că în mod corect

aceasta a fost respinsă de instanța de fond, întrucât, deși Guvernul nu este

emitentul actului a cărui anulare a fost dispusă prin hotărârea atacată, acesta

are, totuși, calitate procesuală pasivă, raportat la cererea de chemare în

judecată considerată în ansamblul său, al cărei obiect complex conține și

capătul de cerere referitor la anularea O.U.G. nr. 37/2009, al cărei autor este

recurentul.

Pentru considerentele arătate, recursurile vor fi

respinse, ca nefondate, menținându-se sentința atacată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Guvernul României împotriva sentinței

nr. 51 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie

2010.