ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1843/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1843/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 112/F-CONT Curtea de Apel București, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Inspecția Muncii

și a respins cererea Sindicatului Administrației Publice Forța Legii față de

acesta; a admis în parte acțiunea formulată de Sindicatul Administrației

Publice Forța Legii pentru reclamantul T.I. față de pârâtul Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale; a anulat Ordinul nr. 514/2009 emis de pârât; a

dispus reintegrarea reclamantului T.I. în funcția deținută, cu plata unei

despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu

celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca funcționar public;

Pentru a

pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul T.I.

a ocupat funcția publică de conducere de „inspector șef adjunct" în cadrul

Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea, funcție din care a fost eliberat

prin Ordinul nr. 514/2009 ca urmare a desființării ei.

Ordinul

respectiv a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată

neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de

Curtea Constituțională a României, fapt ce anulează de drept efectele juridice

ale actelor emise în baza ei.

De asemenea

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1629/2009 a declarat neconstituțională

și O.U.G. nr. 105/2009 prin care au fost prelungite efectele O.U.G. nr. 37/2009.

Pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a depus întâmpinare

solicitând în principal respingerea cererii ca inadmisibilă pentru

neparcurgerea procedurii prealabile, respectiv pentru lipsa de obiect și în

subsidiar ca neîntemeiată întrucât funcția publică de conducere din care a fost

eliberat reclamantul a fost desființată la data de 25 mai 2009 în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009.

Pârâta

Inspecția Muncii a depus întâmpinare invocând excepția lipsa calității sale

procesuale pasive.

La termenul din

data de 12 mai 2010, instanța a respins și excepția lipsei procedurii

prealabile, reținând aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (4) din

Legea nr. 554/2004 care exclud parcurgerea acestei proceduri în cazul

acțiunilor în justiție bazate pe neconstituționalitatea declarată a unei

ordonanțe.

Examinând

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Inspecția Muncii, Curtea

a reținut în esență următoarele.

Astfel, așa

cum rezultă din preambulul Ordinului, numirea reclamantului în funcția publica

de conducere de inspector șef adjunct s-a dispus de către Ministru, prin

Ordinul nr. 887 din 20 noiembrie 2000, astfel că eliberarea din funcție s-a

făcut ulterior de către aceeași persoana care a dispus și numirea, conform art.

99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999/R.

Ordinul

contestat în cauză a fost emis exclusiv de către Ministerul Muncii, Familiei si

Protecției Sociale, prin Ministru, astfel încât nelegalitatea lui va fi

cercetată în contradictoriu cu emitentul, singurul competent să dispună eliberarea

din funcție și singurul responsabil de încetarea (respectiv, ulterior,

modificarea) raportului de serviciu al reclamantului.

Pe fondul

cauzei, Curtea de apel a reținut că actul administrativ contestat, Ordinul

ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 514 din 23 aprilie 2009

a fost emis în executarea dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009.

Prin Decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că este

neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, reținându-se că

ordonanța de urgență este neconstituțională întrucât Guvernul a intervenit

într-un domeniu în care nu avea competență materială, fiind astfel încălcate

dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

In raport cu

cele reținute de Curtea Constituțională, Curtea de apel a apreciat că este

lipsit de fundament legal ordinul contestat, iar nulitatea actului

administrativ presupune restabilirea cu caracter retroactiv a situației

anterioare, urmând a fi admise pretențiile reclamantului referitoare la

reintegrarea în funcția de conducere deținută anterior și obligarea pârâtului

să plătească acestuia despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și

recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca funcționar

public.

2

.

Cererea de recurs

Împotriva

sentinței nr. 112/F-CONT din 26 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Prin motivele

de recurs au fost reiterate excepțiile invocate în fața instanței de fond,

respectiv excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile și excepția lipsei de obiect a acțiunii.

Recurentul-pârât

susține, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată de instanța de fond

cu aplicarea greșită a legii, întrucât ordinul contestat a fost emis în

executarea prevederilor imperative ale

art. 111

alin. (1)

și (11) din O.U.G. nr. 37/2009.

Totodată,

recurentul-pârât susține că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată de O.U.G. nr. 105/2009,

că prin art. IV alin. (1) din ultima ordonanță de urgență s-a prevăzut că sunt

și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberată

reclamanta și că, potrivit prevederilor Legii nr. 47/1992, deciziile Curții

Constituționale au putere numai pentru viitor.

3.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând

cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. și

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru considerentele arătate în continuare:

Se arată în

cuprinsul motivelor de recurs că hotărârea instanței de fond este nelegală deoarece

prin solicitarea făcută de reclamantul T.I. anterior intrării în vigoare a

Ordinului nr. 514 din 23 aprilie 2009, de a fi mutat pe funcția de execuție, de

inspector de muncă clasa

I,

grad profesional superior,

treapta 2 de salarizare, s-a modificat raportul de serviciu, astfel încât

acțiunea acestuia privind anularea Ordinului nr. 514/2009 a rămas fără obiect.

Această

critică este vădit nefondată, în condițiile în care cererea de mutare pe

funcție de execuție a fost determinată, pe de o parte, de emiterea Ordinului

nr. 514/2009 și de iminența încetării raportului de muncă al

reclamantului-intimat ca urmare a desființării funcției de conducere ocupate,

iar pe de altă parte, de pierderea calității sale de funcționar public, cu

consecințe ireversibile pentru acesta.

Prin urmare,

motivarea instanței referitoare la această excepție este legală și temeinică.

S-a susținut

că acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca inadmisibilă, deoarece

reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

Și această

critică este nefondată, în condițiile în care instanța a reținut corect că

acțiunea reclamantului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea

nr. 554/2004 care prevede că acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios

administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an,

calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul

Oficial al României.

Instanța de

fond a analizat acțiunea reclamantului din perspectiva acestui text de lege și

a constatat că cererea a fost introdusă în termenul de decădere de un an,

calculat de la data de 6 noiembrie 2009, data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1297 din 7 octombrie 2009, iar cererea a fost introdusă la

instanță la data de 26 februarie 2010.

Pe fondul

recursului se rețin următoarele.

În cauză este

necontestat faptul că Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției

sociale nr. 514 din 23 aprilie 2009 a fost emis în temeiul dispozițiilor art. III

alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice, potrivit cărora:

„(1) Funcțiile

publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim

contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la

prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum

și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(11) începând

cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor

publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi

dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător

dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv

a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările

ulterioare".

De asemenea,

este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională,

ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a

constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională,

ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de

neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor

art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de

urgență(...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului

(...)".

Or, a

argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/ 2009 au fost eliminate

din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director

executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este

necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009

publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin

Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința

dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și

anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași

soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în

privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat

prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus,

Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G.

nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție,

potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Față de

aspectele arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a apreciat

instanța de fond că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în

temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a

statuat că este neconstituțională.

Sunt

neîntemeiate susținerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea

ordinului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea

prevederilor imperative ale art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009,

întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de

constituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost

emis.

Pentru

argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susținerile din recurs

referitoare la abrogarea O.U.G. nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin

art. IV alin. (1) a din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân

desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta ori

susținerile referitoare la faptul că deciziile Curții Constituționale au putere

numai pentru viitor.

Fată de aceste

susțineri, Înalta Curte retine că desființarea funcției publice deținute de

reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment

ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel

la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege

organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea

funcției publice, ca element al securității sociale, este cert stabilit că au

fost încălcate în cauză.

Admiterea

opiniei contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a

procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin

Legea nr. 47/1992.

În consecință,

în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

Totodată

instanța cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. va obliga

recurentul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către

intimatul-reclamant T.I.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

împotriva sentinței nr. 112/F-CONT din 26 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurentul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant

T.I., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 martie 2011.