ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1843/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința nr. 112/F-CONT Curtea de Apel București, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Inspecția Muncii și a respins cererea Sindicatului Administrației Publice Forța Legii față de acesta; a admis în parte acțiunea formulată de Sindicatul Administrației Publice Forța Legii pentru reclamantul T.I. față de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale; a anulat Ordinul nr. 514/2009 emis de pârât; a dispus reintegrarea reclamantului T.I. în funcția deținută, cu plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca funcționar public; Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Reclamantul T.I.

a ocupat funcția publică de conducere de „inspector șef adjunct" în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea, funcție din care a fost eliberat prin Ordinul nr. 514/2009 ca urmare a desființării ei. Ordinul respectiv a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională a României, fapt ce anulează de drept efectele juridice ale actelor emise în baza ei. De asemenea Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1629/2009 a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009 prin care au fost prelungite efectele O.U.G. nr. 37/2009.

Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a depus întâmpinare solicitând în principal respingerea cererii ca inadmisibilă pentru neparcurgerea procedurii prealabile, respectiv pentru lipsa de obiect și în subsidiar ca neîntemeiată întrucât funcția publică de conducere din care a fost eliberat reclamantul a fost desființată la data de 25 mai 2009 în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. Pârâta Inspecția Muncii a depus întâmpinare invocând excepția lipsa calității sale procesuale pasive. La termenul din data de 12 mai 2010, instanța a respins și excepția lipsei procedurii prealabile, reținând aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 care exclud parcurgerea acestei proceduri în cazul acțiunilor în justiție bazate pe neconstituționalitatea declarată a unei ordonanțe.

Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Inspecția Muncii, Curtea a reținut în esență următoarele. Astfel, așa cum rezultă din preambulul Ordinului, numirea reclamantului în funcția publica de conducere de inspector șef adjunct s-a dispus de către Ministru, prin Ordinul nr. 887 din 20 noiembrie 2000, astfel că eliberarea din funcție s-a făcut ulterior de către aceeași persoana care a dispus și numirea, conform art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999/R. Ordinul contestat în cauză a fost emis exclusiv de către Ministerul Muncii, Familiei si Protecției Sociale, prin Ministru, astfel încât nelegalitatea lui va fi cercetată în contradictoriu cu emitentul, singurul competent să dispună eliberarea din funcție și singurul responsabil de încetarea (respectiv, ulterior, modificarea) raportului de serviciu al reclamantului.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că actul administrativ contestat, Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 514 din 23 aprilie 2009 a fost emis în executarea dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că este neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, reținându-se că ordonanța de urgență este neconstituțională întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu în care nu avea competență materială, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

In raport cu cele reținute de Curtea Constituțională, Curtea de apel a apreciat că este lipsit de fundament legal ordinul contestat, iar nulitatea actului administrativ presupune restabilirea cu caracter retroactiv a situației anterioare, urmând a fi admise pretențiile reclamantului referitoare la reintegrarea în funcția de conducere deținută anterior și obligarea pârâtului să plătească acestuia despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca funcționar public. 2 . Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 112/F-CONT din 26 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs au fost reiterate excepțiile invocate în fața instanței de fond, respectiv excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și excepția lipsei de obiect a acțiunii. Recurentul-pârât susține, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată de instanța de fond cu aplicarea greșită a legii, întrucât ordinul contestat a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. 111 alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009. Totodată, recurentul-pârât susține că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată de O.U.G. nr. 105/2009, că prin art. IV alin. (1) din ultima ordonanță de urgență s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta și că, potrivit prevederilor Legii nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.

3. Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare: Se arată în cuprinsul motivelor de recurs că hotărârea instanței de fond este nelegală deoarece prin solicitarea făcută de reclamantul T.I. anterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 514 din 23 aprilie 2009, de a fi mutat pe funcția de execuție, de inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta 2 de salarizare, s-a modificat raportul de serviciu, astfel încât acțiunea acestuia privind anularea Ordinului nr. 514/2009 a rămas fără obiect.

Această critică este vădit nefondată, în condițiile în care cererea de mutare pe funcție de execuție a fost determinată, pe de o parte, de emiterea Ordinului nr. 514/2009 și de iminența încetării raportului de muncă al reclamantului-intimat ca urmare a desființării funcției de conducere ocupate, iar pe de altă parte, de pierderea calității sale de funcționar public, cu consecințe ireversibile pentru acesta. Prin urmare, motivarea instanței referitoare la această excepție este legală și temeinică. S-a susținut că acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca inadmisibilă, deoarece reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Și această critică este nefondată, în condițiile în care instanța a reținut corect că acțiunea reclamantului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 care prevede că acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României. Instanța de fond a analizat acțiunea reclamantului din perspectiva acestui text de lege și a constatat că cererea a fost introdusă în termenul de decădere de un an, calculat de la data de 6 noiembrie 2009, data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1297 din 7 octombrie 2009, iar cererea a fost introdusă la instanță la data de 26 februarie 2010. Pe fondul recursului se rețin următoarele.

În cauză este necontestat faptul că Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 514 din 23 aprilie 2009 a fost emis în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora: „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(11) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare". De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (...)". Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/ 2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Față de aspectele arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a apreciat instanța de fond că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională. Sunt neîntemeiate susținerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost emis. Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la abrogarea O.U.G.

nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (1) a din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta ori susținerile referitoare la faptul că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor. Fată de aceste susțineri, Înalta Curte retine că desființarea funcției publice deținute de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale, este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.

Admiterea opiniei contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat. Totodată instanța cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. va obliga recurentul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant T.I. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 112/F-CONT din 26 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant T.I., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2011.