ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 992/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea introductivă reclamantul P.G. în

contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a solicitat

anularea Ordinului nr. 504 din 23 aprilie 2009 emis de pârât și repunerea în

drepturile deținute înainte de aplicarea O.U.G. nr. 37/2009.

de Apel

Prin Sentința nr.

4071 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel București, pronunțată după casarea cu

trimitere dispusă prin Decizia nr. 1711 din 23 martie 2011 de Înalta Curte de

Casație și Justiție a fost admisă acțiunea reclamantului P.G. formulată în

contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în sensul

că a fost anulat ordinul atacat și a fost dispusă repunerea reclamantului în

toate drepturile deținute anterior O.U.G. nr. 37/2009 și a ordinului contestat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că prin Ordinul nr. 504 din 23 aprilie

2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale reclamantul P.G.

a fost eliberat din funcția publică de conducere de inspector șef adjunct din

cadrul ITM Teleorman, în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009,

acordându-i-se și un preaviz în acest sens.

Instanța a reținut că

prin Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale s-a constatat că Legea

pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, motiv pentru care

și actul administrativ emis în temeiul unui act normativ neconstituțional este

viciat.

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că reclamantul a fost vătămat de actul emis atât sub

aspectul carierei, cât și din punct de vedere pecuniar.

de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

Prin motivele de

recurs formulate recurentul a criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond

ca nelegală și netemeinică, susținând că nu au fost apreciate în mod corect

nici circumstanțele și nici situația de fapt și de drept, fiind pronunțată în

cauză o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

Recurentul a precizat

că temeiul legal pe care se sprijină hotărârea instanței nu poate fi acceptat,

întrucât raportarea la art. 9 alin. (4) și (5) C. proc. civ. pe considerentul

reținut de instanță, respectiv că acțiunea a fost introdusă ulterior declarării

neconstituționalității actului normativ în discuție este în contradicție cu

data la care a fost publicată în M.O. Decizia nr. 1257/2009, respectiv la data

de 6 noiembrie 2009, în condițiile în care rezultă din actele dosarului că

acțiunea a fost introdusă anterior acestei date.

Pentru aceste motive,

recurentul a susținut excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute

de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul a criticat

formularea din dispozitivul instanței de fond întrucât este mult prea generală,

susținând că este necesară o formulare clară, lipsită de echivoc pentru a putea

fi pusă în executare această hotărâre.

Recurentul a susținut

că prin ordinul atacat au fost respectate dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, act

normativ legal la data emiterii ordinului atacat.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte a

reținut că în cauză ordinul atacat, obiect al acțiunii judiciare, a fost emis

în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice,

potrivit cărora:

„(1) Funcțiile

publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim

contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la

prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum

și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(11) Începând cu data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și

personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele

prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile

legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a

raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și

completările ulterioare”.

Înalta Curte a

reținut că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din

Constituție, s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este

neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este

lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu

încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora

„Ordonanțele de urgență(…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale

statului (…)”.

Or, a argumentat

Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, Înalta

Curte reține că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr.

105/2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată

neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. II,

art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași

reglementări și aceleași soluții legislative, ca și cele ce au constituit

obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea

Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

Față de aspectele

arătate, Înalta Curte a reținut că instanța de fond a apreciat corect că actul

administrativ atacat este nelegal, întrucât a fost emis în temeiul unei

Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că

este neconstituțională.

În același sens,

Înalta Curte are în vedere și considerentele Curții Constituționale din

cuprinsul Deciziei nr. 414/2010 referitoare la neconstituționalitatea

modificărilor aduse Legii nr. 188/1999, atunci când, în analiza efectelor

Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, se

afirmă că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are

drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora

(contractele de management, actele administrative data în aplicarea celor două

ordonanțe de urgență)”.

Înalta Curte reține

că admiterea opiniei contrare a recurentului ar echivala cu lipsirea de orice

finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate,

reglementată prin Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte a

reținut că sunt neîntemeiate și criticile privind lipsa procedurii prealabile,

iar acest motiv de recurs nu poate fi primit de Înalta Curte văzând dezlegarea

dată acestei excepții, cu putere de lucru judecat, prin Decizia nr. 1711 din 23

martie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza de față.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt invocate motive de modificare sau casare a

sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține

hotărârea instanței de fond și, pe cale de consecință, va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva

Sentinței nr. 4071 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția

contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM