ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4009/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4009/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) cererea de chemare

în judecată

Prin acțiunea

înregistrată la Curtea de Apel Brașov reclamanta F.R. a chemat în judecată

pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii,

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze Ordinul nr. 427 din 23

aprilie 2009 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, acordarea

diferenței de drepturi salariale pentru perioada 25 mai 2009 până la ocuparea

funcției (constând în diferență indemnizație de conducere și diferență

stimulente), obligarea pârâtului 1 să emită actul administrativ de numire a

reclamantei în funcția de inspector șef adjunct - relații de muncă la

Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov și obligarea pârâtului 2 la repunerea

în funcție a reclamantei, cu acordarea corespunzătoare a drepturilor salariale.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale

nr. 427 din 23 aprilie 2009, având ca temei O.U.G. nr. 37/2009, funcția publică

de conducere de inspector-șef adjunct a fost desființată, raporturile de serviciu

încetând la data de 25 mai 2009.

Potrivit art. 97 lit.

c) și art. 99 alin. (1) lit. b) Legea nr. 188/1999, raporturile de serviciu au încetat

la data expirării termenului de preaviz, respectiv la data de 25 mai 2009, dată

după care a fost eliberată din funcția publică de conducere și i-a fost oferită

o funcție publică în cadrul instituției.

O.U.G. nr. 37/2009 și

O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale

nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în M.O. nr. 758/06.11.2009.

Funcția publică de conducere

a fost obținută de reclamantă în urma concursului organizat pentru ocuparea acestui

post, iar prin Ordinul nr. 369 din 31 mai 2000, reclamanta a fost numită în funcția

publică de inspector șef adjunct - relații de muncă, definitivată în 14

septembrie 2000, iar prin Ordinul nr. 811 din 2000 a fost atestată în această funcție

pe care a ocupat-o până la apariția O.U.G. nr. 37/2009, care a desființat și a înlocuit

funcția cu una contractuală, denumită director coordonator adjunct.

S-a făcut referire la

dispozițiile art. III O.U.G. nr. 37/2009 și la considerentele Deciziei Curții Constituționale

nr. 1257/2009, arătându-se că, întrucât O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională,

se impune reîncadrarea reclamantei în funcția deținută anterior întrucât măsura

destituirii sale a rămas fără suport constituțional.

b) întâmpinările formulate

în cauză

Pârâta Inspecția Muncii

a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A invocat și excepția

lipsei calității sale procesuale pasive arătând că obiectul principal dedus judecății

îl constituie anularea unui ordin emis de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, fără a exista vreo culpă a Inspecției Muncii raportat la emiterea acestui

act.

Pe fondul cauzei, s-a

arătat că reclamantei i-a fost oferit un alt post pe care l-a și acceptat și că

aceasta nu a înțeles, cu privire la Ordinul nr. 427 din 23 aprilie 2009, să facă

vreo contestație nici la instituția emitentă și nici în instanță, acceptând implicit

situația.

Cererea reclamantei de

a fi repusă în situația anterioară nu este reglementată ca modalitate de ocupare

a unei funcții publice de conducere.

Pârâtul Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

A invocat excepția lipsei

procedurii prealabile și excepția tardivității introducerii acțiunii, întrucât acțiunea

a fost introdusă cu depășirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) Legea

nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei s-a arătat

că ordinul contestat a fost emis în baza dispozițiilor imperative ale art. III

alin. (1) O.U.G. nr. 37/2009 care la acea dată erau constituționale și că reclamantei

i-a fost respectat dreptul la preaviz și i-a fost oferită o altă funcție publică.

c) sentința și considerentele

primei instanțe

Prin sentința nr. 207/F

din 22 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, a fost respinsă excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei Inspecția Muncii. A fost admisă în parte acțiunea reclamantei

F.R. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

și Inspecția Muncii și în consecință, s-a dispus anularea Ordinului nr. 427 din

23 aprilie 2009 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și repunerea

reclamantei în funcția publică de conducere de inspector șef adjunct al Inspectoratului

Teritorial de Muncă Brașov. Au fost obligați pârâții la acordarea către reclamantă

a diferenței dintre drepturile salariale pe care reclamanta le-ar fi obținut în

funcția publică de conducere de inspector șef adjunct în cadrul Inspectoratului

Teritorial de Munci Brașov și drepturile salariale obținute de reclamantă în perioada

cuprinsă între 25 mai 2009 și până la repunerea în funcție.

Au fost respinse restul

pretențiilor.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că pârâta Inspecția Muncii are calitate procesuală

pasivă, întrucât potrivit Legii nr. 108/1999 are în subordine inspectoratele teritoriale

de muncă, având și atribuția de a acorda drepturile salariale solicitate de reclamantă.

Pe fondul cererii, Curtea

de Apel Brașov a apreciat că Ordinul nr. 427 din 23 aprilie 2009 a fost emis în

aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, fiind nelegal.

S-a arătat că prin Decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituționalitatea

O.U.G. nr. 37/2009, așa cum, a fost aprobată prin lege de către Parlament.

S-a apreciat că actul

este nelegal atât timp cât O.U.G. nr. 37/2009 a fost desființată în cadrul controlului

de constituționalitate.

S-a reținut că prin desființarea

unei funcții de conducere de director executiv și crearea unei alte funcții de conducere

de director coordonator, atribuțiile specifice fiind identice, au fost încălcate

prevederile art. 100 alin. (5) Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului

public, astfel încât Ordinul nr. 369 din 23 aprilie 2009 este nelegal.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția

Muncii.

a) Recursul declarat de

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

În motivarea recursului

Ministerul Muncii a susținut că ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis

în vederea executării unei norme cu putere de lege, respectiv O.U.G. nr. 37/2009,

astfel că a fost legal adoptat.

S-a precizat că reclamanta

nu a avut relații de serviciu cu Ministerul Muncii, astfel că autoritatea nu va

putea dispune reintegrarea reclamantei într-o structură cu personalitate juridică

aflată în subordinea Inspecției Muncii.

S-a mai criticat sentința

prin aceea că nu s-a comunicat și încheierea de amânare a pronunțării.

b) recursul declarat de

Inspecția Muncii

Inspecția Muncii a criticat

sentința susținând că s-a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale

pasive a acesteia și că nu are competența de a calcula drepturile salariale pretinse

de reclamantă.

S-a mai precizat că în

perioada mai 2009-iunie 2010 funcția de inspector-șef adjunct al Inspectoratului

Teritorial de Muncă Brașov s-a desființat, ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009.

A susținut recurenta că,

potrivit art. 106 alin. (1) Legea nr. 188/1999 funcționarul public poate cere ca

autoritatea sau instituția emitentă a actului administrativ să îi plătească despăgubire

egală cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de

care ar fi beneficiat funcționarul public și în consecință, instanța putea acorda

numai despăgubiri.

S-a arătat că greșit a

fost obligată la plata stimulentelor, deoarece nu a prestat munca în funcția de

conducere.

c) întâmpinarea formulată

în cauză

Prin întâmpinare s-a solicitat

respingerea recursurilor, sentința fiind legală și temeinică, în concordanță cu

Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale.

Intimata a apreciat că

Inspecția Muncii are calitate procesuală pasivă, fiind un organ de specialitate

în subordinea Ministerului Muncii, cu atribuții în ceea ce privește încadrarea,

promovarea, eliberarea din funcție a personalului din cadrul Inspecției Muncii,

fiind ordonator secundar de credite în ceea ce privește sumele alocate acesteia,

inclusiv plata personalului.

d) analiza motivelor de

recurs

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs, acțiunea reclamantei și legislația aplicabilă, reține următoarele:

Situația de fapt

Prin Ordinul nr. 369 din

31 mai 2000 reclamanta a fost numită ca inspector-șef adjunct în cadrul Inspectoratului

Teritorial de Muncă Brașov.

Ulterior, prin Ordonanța

nr. 427 din 23 aprilie 2009, în baza O.U.G. nr. 37/2009, reclamanta a fost eliberată

din funcția de inspector șef adjunct.

Legislația aplicabilă

Constituția României -

art. 146 alin. (1) Curtea Constituțională are următoarele atribuții - lit. a)

se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de

promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții

celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului

Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori,

precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției;

Art.146, alin. (1)

lit. d) -

hotărăște asupra excepțiilor de neconstitu-ționalitate privind legile

și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial;

excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului;

Constituția României:

art. 73, categorii de legi,

alin. (1)

Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi

ordinare.

alin. (3)

Prin lege organică se reglementează:

lit. j) -

statutul funcționarilor publici

Legea nr. 47/1992,

art. 15 - Curtea Constituțională se

pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, la

sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere,

a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a

unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.

art. 29 alin. (3) -

Nu pot face

obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale

.

Legea nr.

554/2004 - art. 9 alin. (1) „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un

interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune

la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate,

în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității

ordonanței sau a dispoziției din ordonanță”.

Alin.(4) -

„În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea

unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța

de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un

an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.”.

Alin.(5) -

„Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri

pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative

emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la

emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative”.

Referitor

la motivul de recurs privind legalitatea emiterii Ordinului nr. 427/2009

În vederea

soluționării prezentului recurs, Înalta Curte va efectua în continuare atât analiza

legislației specifice cu aplicabilitate în cauză, cât și expunerea considerațiilor

teoretice privind excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Constituția

fixează cadrul juridic al controlului constituționalității legilor și ordonanțelor

de guvern, reglementarea în detaliu aducând-o legea organică privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale a României, Legea nr. 47/1992.

După criteriul

momentului în care se exercită controlul, legea fundamentală instituie un control

prealabil intrării în vigoare a legii, denumit controlul a priori și controlul posterior

intrării în vigoare a legii, dar în acest caz și a ordonanțelor de guvern.

Controlul

de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate reprezintă

un control concret în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților

cetățenești, fiind un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor

guvernamentale cu dispozițiile Constituției.

Ca regulă

generală, în cazul declarării neconstituționalității unor legi sau ordonanțe, dispozițiile

din lege sau alte acte normative cu aceeași forță juridică își încetează aplicabilitatea

la împlinirea unui termen de 45 zile de la publicarea deciziei Curții, dacă în acest

termen prevederile declarate neconstituționale nu sunt puse în acord cu dispozițiile

Curții.

Deciziile

Curții Constituționale sunt obligatorii și produc efecte de la data publicării,

acesta constituind un mod specific de ieșire din vigoare, mai precis de încetare

a efectelor juridice a dispozițiilor unei legi sau ordonanțe.

În ceea ce

privește admiterea unei excepții de neconstituționalitate ridicate de o parte într-un

litigiu efectele sunt diferite, dispozițiile neconstituționale își încetează aplicabilitatea

din momentul adoptării deciziei Curții Constituționale, concluzie care rezultă din

procedura reglementată în art. 29 Legea nr. 47/1992.

Astfel, potrivit

procedurii reglementate în Legea nr. 47/1992, forma în vigoare la data soluționării

excepției, instanța sesizată, dacă apreciază că excepția are legătură cu soluționarea

cauzei suspendă judecata și trimite dosarul la Curtea Constituțională.

Deciziile

Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale,

a eliminării acesteia din sistemul normativ, care astfel a devenit inexistentă,

decizia Curții Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu efecte erga omnes,

iar textul neconstituțional își pierde eficiența.

În situația

în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată,

ar însemna că întreaga procedură ar fi lipsită de finalitate, ceea ce nu poate constitui

scopul unei reglementări.

Dimpotrivă,

orice acțiune de legiferare are caracter pozitiv, astfel că numai în sensul precizat

mai sus pot fi interpretate dispozițiile constituționale și cele din Legea nr. 47/1992,

lege organică, ce stabilește în concret atribuțiile și competențele Curții Constituționale.

Alături de

argumentele expuse mai sus, Înalta Curte reține ca având aplicabilitate în cauză,

Decizia nr. 186/1999 a Curții Constituționale, în care s-a subliniat că în considerarea

efectelor obligatorii și erga omnes ale deciziilor Curții Constituționale, instanțele

judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale

relevante, în sensul de a înlătura dispozițiile neconstituționale, dacă legiuitorul

nu a procedat la modificarea sau abrogarea acelor prevederi

În cazul O.U.G.

nr. 37/2009 s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din

această ordonanță, într-un dosar al Curții de Apel Pitești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 3 iunie 2009 fiind sesizată

Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

Ulterior,

la 26 iunie 2009 Camera deputaților a transmis Curții Constituționale sesizarea

referitoare la neconstituționalitatea Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Plenul Curții

Constituționale în temeiul art. 146 lit. a) Constituție și art. 15 și următoarele

din Legea nr. 47/1992 a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii

de aprobare a ordonanței și totodată asupra ordonanței respective, care constituie

conținutul normativ al legii.

Prin decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009 s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a

O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei viciul neconstituționalității

afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege, respectiv O.U.G.nr. 37/2009.

Prin Decizia

nr. 1629 din 3 decembrie 2009 în cadrul căreia s-a soluționat excepția de neconstituționalitate

a O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 s-a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009.

La pronunțarea

acestei ultime decizii s-a avut în vedere că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie

2009 în cadrul controlului a priori s-a declarat neconstituțională legea de aprobare

a O.U.G. nr. 37/2009, controlul de constituționalitate raportându-se indisolubil

la actul normativ supus aprobării prin lege. În considerentele deciziei au fost

explicate motivele de neconstituționalitate a reglementărilor cuprinse în O.U.G.

nr. 37/2009, conchizând Curtea Constituțională că modalitatea de reglementare a

funcției publice, „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice

deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator

și a naturii juridice a contractului de management.

S-a precizat

că potrivit deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, au fost încălcate, la adoptarea

O.U.G. nr. 37/2009, prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției

publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, care este lege organică,

Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Întrucât excepția

ridicată privind neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 era deja soluționată

prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională prin Decizia

nr. 1629/2009 a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009, pentru că aceasta

conține aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele care au

constituit obiectul criticii de neconstituționalitate formulate de autorul excepției.

În raport

de considerentele celor două decizii se reține că în cazul excepției de neconstituționalitate

a O.U.G. nr. 37/2009 s-a apreciat existența motivului de inadmisibilitate reglementat

de art. 29 alin. (3) Legea nr. 47/1992, întrucât deja actul a fost declarat neconstituțional

printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, declarând neconstituțional

și actul normativ nou care a înlocuit O.U.G.nr. 37/2009.

În fața unui

astfel de comportament constituțional rezultă că efectele deciziei pronunțate în

controlul a priori se extind în mod evident și asupra soluțiilor adoptate în cazul

excepției de neconstituționalitate, întrucât legea a fost declarată neconstituțională

înainte de promulgare și ca urmare nu a avut o existență juridică proprie.

Atât dispozitivul

cât și considerentele deciziei pronunțate de Curtea Constituțională demonstrează

că O.U.G. nr. 37/2009 a fost neconstituțională și că excepția formulată era întemeiată.

În cazul actelor

administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică, potrivit

art. 73 alin. (1) lit. k) Constituția României, s-a creat un cadru juridic special.

Astfel, potrivit

art. 9 alin. (1) și (5) Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept al său

ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe, poate introduce

acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanțe, anularea

actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei

autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni

administrative.

Același text

de lege reglementează în alin. (4) situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată,

în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții

într-o altă cauză.

Din interpretarea

logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul

a prevăzut că în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței

într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției și în cauze

similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În litigiul

care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamanta-intimată a solicitat

anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004,

invocându-se și neconstituțio-nalitatea ordonanței care a stat la baza adoptării

actului administrativ.

Prin Decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională

a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și implicit

această ordonanță, precum și O.U.G. nr. 105/2009.

În consecință

în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004 efectele acestei decizii se extind și asupra

celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza O.U.G.

nr. 37/2009.

Eliberarea

reclamantei dintr-o funcție publică în alte situații decât cele reglementate în

Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident

securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate

socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare,

precum și alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire

este obligată să o asigure potrivit art. 11 și 20 din Constituția României.

Desființarea

postului deținut de reclamant prin O.U.G. nr. 37/2009, este lipsită de efecte juridice

din moment ce ordonanța a fost declarată neconstituțională, astfel că se revine

la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică

și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice,

ca element al securității sociale.

În ceea ce privește imposibilitatea

reintegrării reclamantei de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, ca urmare a faptului că între reclamantă și această autoritate nu au existat

raporturi de serviciu, Înalta Curte constată că ordinul de eliberare din funcție

a fost emis de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, iar în art. 5 al

ordinului s-a dispus că aducerea la îndeplinire a acestuia se va face de Inspecția

Muncii și Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov.

Ca urmare, actul vătămător

a fost emis de acest recurent, urmând ca și repunerea în drepturile anterioare să

revină, conform principiului simetriei actelor juridice, aceluiași recurent.

În ceea ce privește necomunicarea

încheierii de amânare a pronunțării

Potrivit dovezii de primire

aflată la dosar fond, sentința civilă nr. 207/2010 a Curții de Apel Brașov, a fost

comunicată către Ministerul Muncii, iar eventuala necomunicare a încheierii de amânare

a pronunțării nu atrage nulitatea hotărâri.

Inspecția Muncii are calitate

procesuală pasivă în cauză, fiind organizată, potrivit Legii nr. 108/1999 și H.G.

nr. 767/1999, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

În baza H.G. nr. 11/2009

Inspecția Muncii este condusă de un inspector general de stat, care are între atribuții

și pe aceea de a încadra personalul din cadrul inspectoratelor muncii.

În raport de considerentele

enunțate, excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspecției Muncii a fost

legal soluționată.

Prin sentința criticată

instanța de fond a obligat pârâții să-i plătească reclamantei diferența de drepturi

salariale pe perioada 25 mai 2009 și până la repunerea în funcție.

Potrivit art. 106

alin. (1) alin. (1) Legea nr. 188/1999, despăgubirile care se acordă funcționarului

public în cazul anulării actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului

de serviciu sunt egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte

drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public, prin aceasta înțelegându-se

orice drepturi.

Examinând dispozitivul

sentinței și textul de lege aplicabil, se constată că instanța de fond a pronunțat

o soluție legală.

e) Soluția instanței de

recurs

Având în vedere considerentele

acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile se vor respinge, sentința

primei instanțe fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii împotriva sentinței nr. 207/F

din 22 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie

2011.