ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2001/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2001/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei. Soluția primei
instanțe
Prin Cererea
înregistrată pe rolul Curții de apel Cluj, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu, cu
pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii,
obligarea acestora la emiterea actul administrativ de numire a reclamantului în
funcția de inspector șef adjunct la Inspectoratul Teritorial Maramureș și
obligarea pârâtului din urmă la repunerea în această funcție, precum și
acordarea corespunzătoare a drepturilor salariale.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și
Protecției Sociale nr. 478 din 23 aprilie 2009, având ca temei de drept O.U.G.
nr. 37/2009, funcția publică de conducere de inspector șef adjunct a fost
desființată, raporturile de serviciu încetându-i la data de 25 mai 2009.
Printr-un ordin ulterior
al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, începând cu data de 25 mai
2009, a fost numit Director coordonator adjunct la Inspectoratul Teritorial Maramureș,
în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Începând cu data de 14
octombrie 2009, ca urmare a declarării neconstituționale a O.U.G. nr. 37/2010 și
a adoptării O.U.G. nr. 105/2009, reclamantul a arătat că a fost eliberat din funcția
de director coordonator adjunct, prin decizia din 13 octombrie 2009 a Inspecției
Muncii, reluându-și funcția publică de inspector de muncă.
Prin întâmpinarea formulată,pârâtul
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a invocat excepția lipsei procedurii
prealabile cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prevăzută imperativ
de art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată
și completată prin Legea nr. 262/2007.
Pârâta Inspecția Muncii
București, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Cluj,
secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 419/2010, a respins
excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
Totodată, a respins acțiunea
formulată de reclamantul C.M. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei
și Protecției Sociale București și Inspecția Muncii București.
Pentru a se pronunța astfel,
prima instanță a reținut, în esență, că în ceea ce privește excepția inadmisibilității
acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile cu pârâtul Ministerul Muncii Familiei
și Protecției Sociale, că aceasta este neîntemeiată, întrucât din actele dosarului
rezultă că reclamatul s-a adresat autorităților cu solicitarea de a fi reîncadrat
în funcția publică de conducere de inspector șef adjunct la data de 02 iulie 2010,
iar prin adresa din 11 august 2010 i-a fost comunicat răspunsul negativ, astfel
că a îndeplinit procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) a Legii nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei instanța
a reținut că reclamantul invocă jurisprudența Curții Constituționale în cazul constatării
neconstituționalității unor acte abrogate (în speță cele două ordonanțe de urgență
O.U.G. nr. 37/2009 și respectiv O.U.G. nr. 105/2009 menționate în raport cu funcțiile
de director executiv și director executiv adjunct a serviciilor publice deconcentrate)
potrivit cărora acestea își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute
de art. 147 alin. (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul
abrogării continuă să producă efectele.
Prin urmare, în opinia
reclamantului, începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să-și producă efectele
juridice Legea nr. 188/1999 cu conținutul său normativ de înainte de modificările
ce i-au fost aduse prin cele două ordonanțe de urgența.
A mai arătat prima instanță
că reclamantul a acceptat funcția de director coordonator al Inspectoratului Teritorial
de Muncă Maramureș, astfel că i-a profitat situația legislativă de la momentul numirii
în acea funcție și drept urmare nu poate invoca în propriul interes neconstituționalitatea
actului normativ în baza căruia a fost numit pe funcția respectivă.
Pe de altă parte, în condițiile
în care la momentul eliberării din funcția publică de inspector șef nu și-a manifestat
în nici un fel nemulțumirea și nu a contestat actul administrativ (Ordinul nr. 478
din 23 aprilie 2009) rezultă că implicit a acceptat ca fiind legală decizia autorității.
2.Motivele de recurs înfățișate
de recurentul-reclamant
Împotriva acestei sentințe,
în termen legal, a declarat recurs reclamantul C.M..
Prin motivele de recurs
dezvoltate recurentul, în esență, a arătat că apreciază sentința primei instanțe
ca fiind nelegală, pronunțată cu nesocotirea prevederilor Legii nr. 188/1999.
Recurentul a susținut
că nu poate pierde calitatea de inspector șef în baza unor acte normative neconstituționale,
și întrucât efectele acestora au încetat, rămân aplicabile dispozițiile Legii
nr. 188/1999, sub imperiul căreia și-a câștigat funcția.
În opinia recurentului,
începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să își producă efectele juridice
Legea nr. 188/1999, ca efect al pierderii legitimității constituționale a ordonanțelor
de urgență ce s-au succedat, O.U.G. nr. 37/2009 și respectiv O.U.G. nr. 105/2009,
astfel că se impune revenirea lui la postul de conducere deținut anterior Ordinului
nr. 478 din 23 aprilie 2009 emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, chiar dacă acesta
nu a fost atacat în instanță.
În cuprinsul cererii de
recurs recurentul a invocat și excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 478 din
23 aprilie 2009, menționat și în cuprinsul acțiunii principale, prin care funcția
publică de conducere de șef adjunct a fost nelegal desființată, fiind întemeiată
pe prevederile O.U.G. nr. 37/2009.
Recurentul a arătat că
nelegalitatea ordinului de încetare a numirii sale în funcția de inspector șef adjunct
este susținută de faptul că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții
Constituționale a fost declarată neconstituțională Legea pentru aprobarea O.U.G.
nr. 37/2009.
Apărările intimaților
Intimații-pârâți Ministerul
Muncii, Familiei și Protecției Sociale ca și Inspecția Muncii au formulat fiecare
întâmpinare la motivele de recurs ale recurentului-reclamant solicitând respingerea
acestora ca nefondate.
Sub aspectul excepției
de nelegalitate invocată în fața instanței de recurs, intimații au susținut că aceasta
nu poate fi primită câtă vreme Ordinul nr. 478 din 23 aprilie 2009, formează implicit
și obiectul acțiunii în contencios, de față.
Soluția și considerentele
instanței de recurs
Recursul nu este fondat.
Analizând sentința recurată
în raport cu criticile formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de prevederile legale incidente
și de apărările intimaților-pârâți, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză
nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage fie modificarea, fie casarea hotărârii
primei instanțe, pentru considerentele în continuare expuse.
Examinând cu prioritate
excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 478 din 23 aprilie 2009 invocată de recurentul-reclamant
prin motivele de recurs, Înalta Curte, raportat la prevederile art. 4 din Legea
nr. 554/2004, republicată, reține că aceasta nu poate fi primită, în condițiile
în care obiectul acțiunii îl reprezintă, chiar și dacă numai în manieră indirectă,
verificarea legalității aceluiași act administrativ.
Nu este admisibilă, astfel
cum a stabilit Înalta Curte în jurisprudența sa, examinarea legalității unui act
în cadrul aceleiași acțiuni, deopotrivă pe cale principală dar și incidentală, în
speță, pe calea excepției de nelegalitate.
Nici motivele de recurs
vizând modalitatea de soluționare a cauzei de către instanța de fond nu pot fi primite.
Judecătorul fondului în
mod judicios a decis că cererea reclamantului de a fi repus în situația anterioară
adoptării O.U.G. nr. 37/2009 și a Ordinului nr. 105/2009, dar și a Ordinului
nr. 478 din 23 aprilie 2009, emis de intimatul Ministerul Muncii, Familiei și
Protecției Sociale, nu este reglementată ca modalitate de ocupare a unei funcții
de conducere de Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici.
Reclamantul-recurent nu
a înțeles să atace distinct și nici să solicite anularea vreunuia dintre ordinele
ce au fost emise în perioada în care cele două ordonanțe declarate neconstituționale,
au fost în vigoare și nici ulterior incluzând Ordinul nr. 478 din 23 aprilie 2009
prin care funcția publică de conducere de inspector șef adjunct pe care a deținut-o
până la 25 mai 2009, a fost desființată.
Pe de altă parte, Înalta
Curte reține în acord și cu cele stabilite de prima instanță, că prezintă relevanță,
din perspectiva aprecierii asupra interesului dar și a temeiniciei cererii de față,
că recurentul, la momentul eliberării sale din funcția de inspector șef nu și-a
manifestat, în niciun fel, nemulțumirea și nu a contestat în procedurii Legii
nr. 554/2004, republicată, actul administrativ menționat, respectiv Ordinul nr.
478 din data de 23 aprilie 2009, acceptând așadar, cel puțin implicit, decizia autorității.
Mai mult, ulterior emiterii
acestui Ordin, nr. 478/2009, întemeiat pe prevederile O.G. nr. 37/2009, recurentul-reclamant,
în baza unui alt ordin, din data de 25 mai 2009, emis de intimatul Ministerul
Muncii, Familiei și Protecției Sociale a fost numit Director coordonator adjunct
la Inspectoratul Teritorial Maramureș, în temeiul aceleiași O.G. nr. 37/2009, act
normativ care, în contextul respectiv i-a fost favorabil.
Față de argumentele înfățișate,
reținând că acțiunea de față a reclamantului în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată,
în condițiile în care, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, nu
a fost practic atacat și nici expres indicat actul administrativ vătămător, simpla
referire la efectele deciziilor Curții Constituționale cu privire la acte administrative
ce nu au fost contestate și care și-au produs efectele nefiind de natură a legitima
obiectul acțiunii de față, astfel cum a fost ea formulată, Înalta Curte, în temeiul
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant
C.M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul C.M.
împotriva sentinței nr. 419 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,
de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 aprilie
2011.