ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2001/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanțe

Prin Cererea

înregistrată pe rolul Curții de apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu, cu

pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii,

obligarea acestora la emiterea actul administrativ de numire a reclamantului în

funcția de inspector șef adjunct la Inspectoratul Teritorial Maramureș și

obligarea pârâtului din urmă la repunerea în această funcție, precum și

acordarea corespunzătoare a drepturilor salariale.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și

Protecției Sociale nr. 478 din 23 aprilie 2009, având ca temei de drept O.U.G.

nr. 37/2009, funcția publică de conducere de inspector șef adjunct a fost

desființată, raporturile de serviciu încetându-i la data de 25 mai 2009.

Printr-un ordin ulterior

al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, începând cu data de 25 mai

2009, a fost numit Director coordonator adjunct la Inspectoratul Teritorial Maramureș,

în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Începând cu data de 14

octombrie 2009, ca urmare a declarării neconstituționale a O.U.G. nr. 37/2010 și

a adoptării O.U.G. nr. 105/2009, reclamantul a arătat că a fost eliberat din funcția

de director coordonator adjunct, prin decizia din 13 octombrie 2009 a Inspecției

Muncii, reluându-și funcția publică de inspector de muncă.

Prin întâmpinarea formulată,pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a invocat excepția lipsei procedurii

prealabile cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prevăzută imperativ

de art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată

și completată prin Legea nr. 262/2007.

Pârâta Inspecția Muncii

București, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Cluj,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 419/2010, a respins

excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

Totodată, a respins acțiunea

formulată de reclamantul C.M. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale București și Inspecția Muncii București.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că în ceea ce privește excepția inadmisibilității

acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile cu pârâtul Ministerul Muncii Familiei

și Protecției Sociale, că aceasta este neîntemeiată, întrucât din actele dosarului

rezultă că reclamatul s-a adresat autorităților cu solicitarea de a fi reîncadrat

în funcția publică de conducere de inspector șef adjunct la data de 02 iulie 2010,

iar prin adresa din 11 august 2010 i-a fost comunicat răspunsul negativ, astfel

că a îndeplinit procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) a Legii nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei instanța

a reținut că reclamantul invocă jurisprudența Curții Constituționale în cazul constatării

neconstituționalității unor acte abrogate (în speță cele două ordonanțe de urgență

O.U.G. nr. 37/2009 și respectiv O.U.G. nr. 105/2009 menționate în raport cu funcțiile

de director executiv și director executiv adjunct a serviciilor publice deconcentrate)

potrivit cărora acestea își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute

de art. 147 alin. (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul

abrogării continuă să producă efectele.

Prin urmare, în opinia

reclamantului, începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să-și producă efectele

juridice Legea nr. 188/1999 cu conținutul său normativ de înainte de modificările

ce i-au fost aduse prin cele două ordonanțe de urgența.

A mai arătat prima instanță

că reclamantul a acceptat funcția de director coordonator al Inspectoratului Teritorial

de Muncă Maramureș, astfel că i-a profitat situația legislativă de la momentul numirii

în acea funcție și drept urmare nu poate invoca în propriul interes neconstituționalitatea

actului normativ în baza căruia a fost numit pe funcția respectivă.

Pe de altă parte, în condițiile

în care la momentul eliberării din funcția publică de inspector șef nu și-a manifestat

în nici un fel nemulțumirea și nu a contestat actul administrativ (Ordinul nr. 478

din 23 aprilie 2009) rezultă că implicit a acceptat ca fiind legală decizia autorității.

2.Motivele de recurs înfățișate

de recurentul-reclamant

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs reclamantul C.M..

Prin motivele de recurs

dezvoltate recurentul, în esență, a arătat că apreciază sentința primei instanțe

ca fiind nelegală, pronunțată cu nesocotirea prevederilor Legii nr. 188/1999.

Recurentul a susținut

că nu poate pierde calitatea de inspector șef în baza unor acte normative neconstituționale,

și întrucât efectele acestora au încetat, rămân aplicabile dispozițiile Legii

nr. 188/1999, sub imperiul căreia și-a câștigat funcția.

În opinia recurentului,

începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să își producă efectele juridice

Legea nr. 188/1999, ca efect al pierderii legitimității constituționale a ordonanțelor

de urgență ce s-au succedat, O.U.G. nr. 37/2009 și respectiv O.U.G. nr. 105/2009,

astfel că se impune revenirea lui la postul de conducere deținut anterior Ordinului

nr. 478 din 23 aprilie 2009 emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, chiar dacă acesta

nu a fost atacat în instanță.

În cuprinsul cererii de

recurs recurentul a invocat și excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 478 din

23 aprilie 2009, menționat și în cuprinsul acțiunii principale, prin care funcția

publică de conducere de șef adjunct a fost nelegal desființată, fiind întemeiată

pe prevederile O.U.G. nr. 37/2009.

Recurentul a arătat că

nelegalitatea ordinului de încetare a numirii sale în funcția de inspector șef adjunct

este susținută de faptul că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții

Constituționale a fost declarată neconstituțională Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009.

Intimații-pârâți Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale ca și Inspecția Muncii au formulat fiecare

întâmpinare la motivele de recurs ale recurentului-reclamant solicitând respingerea

acestora ca nefondate.

Sub aspectul excepției

de nelegalitate invocată în fața instanței de recurs, intimații au susținut că aceasta

nu poate fi primită câtă vreme Ordinul nr. 478 din 23 aprilie 2009, formează implicit

și obiectul acțiunii în contencios, de față.

instanței de recurs

Recursul nu este fondat.

Analizând sentința recurată

în raport cu criticile formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de prevederile legale incidente

și de apărările intimaților-pârâți, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză

nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage fie modificarea, fie casarea hotărârii

primei instanțe, pentru considerentele în continuare expuse.

Examinând cu prioritate

excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 478 din 23 aprilie 2009 invocată de recurentul-reclamant

prin motivele de recurs, Înalta Curte, raportat la prevederile art. 4 din Legea

nr. 554/2004, republicată, reține că aceasta nu poate fi primită, în condițiile

în care obiectul acțiunii îl reprezintă, chiar și dacă numai în manieră indirectă,

verificarea legalității aceluiași act administrativ.

Nu este admisibilă, astfel

cum a stabilit Înalta Curte în jurisprudența sa, examinarea legalității unui act

în cadrul aceleiași acțiuni, deopotrivă pe cale principală dar și incidentală, în

speță, pe calea excepției de nelegalitate.

Nici motivele de recurs

vizând modalitatea de soluționare a cauzei de către instanța de fond nu pot fi primite.

Judecătorul fondului în

mod judicios a decis că cererea reclamantului de a fi repus în situația anterioară

adoptării O.U.G. nr. 37/2009 și a Ordinului nr. 105/2009, dar și a Ordinului

nr. 478 din 23 aprilie 2009, emis de intimatul Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, nu este reglementată ca modalitate de ocupare a unei funcții

de conducere de Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici.

Reclamantul-recurent nu

a înțeles să atace distinct și nici să solicite anularea vreunuia dintre ordinele

ce au fost emise în perioada în care cele două ordonanțe declarate neconstituționale,

au fost în vigoare și nici ulterior incluzând Ordinul nr. 478 din 23 aprilie 2009

prin care funcția publică de conducere de inspector șef adjunct pe care a deținut-o

până la 25 mai 2009, a fost desființată.

Pe de altă parte, Înalta

Curte reține în acord și cu cele stabilite de prima instanță, că prezintă relevanță,

din perspectiva aprecierii asupra interesului dar și a temeiniciei cererii de față,

că recurentul, la momentul eliberării sale din funcția de inspector șef nu și-a

manifestat, în niciun fel, nemulțumirea și nu a contestat în procedurii Legii

nr. 554/2004, republicată, actul administrativ menționat, respectiv Ordinul nr.

478 din data de 23 aprilie 2009, acceptând așadar, cel puțin implicit, decizia autorității.

Mai mult, ulterior emiterii

acestui Ordin, nr. 478/2009, întemeiat pe prevederile O.G. nr. 37/2009, recurentul-reclamant,

în baza unui alt ordin, din data de 25 mai 2009, emis de intimatul Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale a fost numit Director coordonator adjunct

la Inspectoratul Teritorial Maramureș, în temeiul aceleiași O.G. nr. 37/2009, act

normativ care, în contextul respectiv i-a fost favorabil.

Față de argumentele înfățișate,

reținând că acțiunea de față a reclamantului în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată,

în condițiile în care, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, nu

a fost practic atacat și nici expres indicat actul administrativ vătămător, simpla

referire la efectele deciziilor Curții Constituționale cu privire la acte administrative

ce nu au fost contestate și care și-au produs efectele nefiind de natură a legitima

obiectul acțiunii de față, astfel cum a fost ea formulată, Înalta Curte, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant

C.M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul C.M.

împotriva sentinței nr. 419 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 aprilie

2011.