ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1562/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul A.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii, anularea deciziei din 13 octombrie 2009, prin care s-a dispus încetarea contractului de management din 26 mai 2009, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 105/2009, revenirea pe postul de director coordonator adjunct, achitarea drepturilor bănești de care a fost lipsit, precum și rectificarea mențiunilor din cartea de muncă, pe motiv că eliberarea din funcție s-a făcut în mod abuziv și nelegal. Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin întâmpinare, a invocat excepția puterii de lucru judecat, excepția lipsei calității sale procesuale pasive în partea referitoare la anularea deciziei din 2009, excepția lipsei procedurii prealabile, precum și excepția netimbrării acțiunii, solicitând respingerea acesteia.

Pârâta Inspecția Muncii, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pe motiv că plângerea prealabilă nu a fost formulată în termenul legal prevăzut de Legea nr. 554/2004, neexistând motive temeinice care să justifice depășirea termenului legal de 30 de zile, socotit de la data comunicării actului, solicitând respingerea acțiunii, pe motiv că însuși actul de numire în funcție s-a făcut cu încălcarea ordinii constituționale, raportat la practica Curții Constituționale. Urmare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 105/2009, Inspecția Muncii, organizată ca instituție publică cu personalitate juridică, conform prevederilor H.G. nr. 1377/2009, a emis decizia din 13 octombrie 2009, prin care a dispus, începând cu data de 14 octombrie 2009, încetarea contractului de management din 26 mai 2009, potrivit prevederilor O.U.G.

nr. 105/2009. Prin sentința nr. 68/CA din 15 martie 2010, Curtea de Apel Iași, admițând excepția neîndeplinirii procedurii prealabile sesizării instanței de contencios administrativ, excepție ridicată de pârâtă, a respins cererea formulată de reclamantul A.D. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii și respectiv în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare. După pronunțarea hotărârii mai sus menționate, A.D. s-a adresat Inspectorului General de Stat, la data de 17 martie 2010, solicitând «anularea deciziei din 13 octombrie 2009», motivat de faptul că, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituționale prevederile O.U.G.

nr. 105/2009. Întrucât nu s-a dat curs acestei solicitări, reclamantul a promovat prezenta acțiune, în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004. În cea ce privește excepția neîndeplinirii, în termenul de 30 de zile, socotit de la data comunicării actului a cărui anulare se cere, a procedurii prealabilă sesizării instanței, astfel cum este ea prevăzută de art. 7 Legea nr. 554/2004, Curtea apreciază că plângerea expediată cu scrisoare recomandată, la data de 17 martie 2010, a fost formulată înlăuntrul termenului limită stabilit de norma legală evocată, și urmează să respingă excepția inadmisibilității acțiunii, excepție ridicată de pârâta Inspecția Muncii. De asemenea a respins excepția netimbrării acțiunii și excepția autorității de lucru judecat invocate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

A admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile în ce privește pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în partea referitoare la cererea de anulare a deciziei din 2009 de achitare a tuturor drepturilor bănești decurgând din contractul de management și de rectificare a mențiunilor din carnetul de muncă. Totodată, a respins acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul a acceptat, în mod explicit ca angajatorul să poată dispune revocarea sa din funcție în orice situație în care această măsură ar fi fost stabilită prin lege, că, în ce-l privește pe acesta, acest caz de încetare a raportului contractual a devenit operant pe data intrării în vigoare a prevederilor art. IV O.U.G.

nr. 105/2009 și, că nu poate invoca, în propriul său interes, neconstituționalitatea acestui act normativ, atâta timp cât însăși numirea sa în funcție este rezultatul încălcării ordinii constituționale, act a cărui implicații trebuia și putea să le sesizeze, Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul A.D.. Recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamantul, licențiat în științe juridice, putea și era obligat să conștientizeze că actului încheiat la 26 mai 2009 îi lipsește una din condițiile esențiale de validitate, respectiv cauza licită, întrucât la data încheierii contractului de management nu se putea pune în discuție neconstituționalitatea O.U.G.

nr. 37/2009. Recurentul mai susține că, chiar dacă temeiul legal în baza căruia a fost emis Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1291 din 26 mai 2009 de numire a sa în funcție și ulterior decizia din 13 octombrie 2009 de demitere a sa, în speță O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale, se poate constata că singurul act legal cu putere de lege rămâne contractul management, nerespectat de Inspecția Muncii și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. În plus, se susține că decizia din 13 octombrie 2009 emisă de Inspecția Muncii, este nulă absolut, deoarece a fost emisă cu încălcarea vădită a legii deoarece nu este motivată în fapt și în drept.

Recursul este nefondat. În fapt, în baza O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice și, ca urmare a organizării concursului de evaluare a cunoștințelor și aptitudinii lor manageriale de către ordonatorul principal de credite , reclamantul A.D. a fost desemnat director coordonator adjunct în domeniul securității și sănătății în muncă al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui. Prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 105/2009 la 6 octombrie 2009, a fost abrogată O.U.G. nr. 37/2009, suprimându-se în acest fel baza legală de numire a conducătorilor structurilor deconcentrate cât și actul normativ în baza căruia aceștia își exercitau atribuțiile de serviciu.

În considerentele Deciziilor nr. 1257/2009 și nr. 1629/2009, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G.nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, recurentul-reclamant a solicitat instanței să dispună anularea deciziei Inspecției Muncii din 2009 privind demiterea din funcția de conducere de director coordonator adjunct în domeniul securității și sănătății în muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui, precum și acordarea tuturor drepturilor salariale și perioada cuprinsă între momentul emiterii deciziei și până la momentul reintegrării în funcția deținută anterior.

Din analiza actelor de la dosarul cauzei rezultă că raporturile juridice dintre reclamant și Inspecția Muncii sunt guvernate de contractul de management, contract care la art. 9 lit. h) prevede printre alte cauze de încetare a contractului de management și „situații prevăzute expres de lege”. Așa fiind, în mod corect instanța de fond a reținut că măsura eliberării din funcție ca urmare a încetării contractului de management apare ca un caz special de încetare pe care părțile l-au acceptat anticipat, fără obiecțiuni. Pe de altă parte, Ordinul prin care reclamantul a fost desemnat în funcție a fost emis în baza unui act normativ abrogat (O.U.G. nr. 37/2009) de Guvernul României și declarat neconstituțional astfel că acesta este lipsit de bază legală și nu se poate bucura de prezumția de legalitate și opozabilitate față de beneficiarii serviciilor de Inspecție Teritorială a Muncii Vaslui, în ipoteza în care aceasta ar fi condusă de reclamant.

De altfel, în prezent aceste funcții de director coordonator și director coordonator adjunct nici nu mai există în cadrul Instituțiilor Teritoriale ale Muncii , locul lor fiind luat de inspectorii șefi și inspectorii șefi adjuncți în baza Legii nr. 188/1999, act normativ care, însă, nu a stat la baza numirii în funcție a reclamantului, acesta neavând statut de funcționar public anterior numirii în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui. Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se că există motive de casare, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinței civile nr. 154/CA din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 martie 2011.