ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1562/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul A.D. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și

Inspecția Muncii, anularea deciziei din 13 octombrie 2009, prin care s-a dispus

încetarea contractului de management din 26 mai 2009, potrivit prevederilor O.U.G.

nr. 105/2009, revenirea pe postul de director coordonator adjunct, achitarea

drepturilor bănești de care a fost lipsit, precum și rectificarea mențiunilor

din cartea de muncă, pe motiv că eliberarea din funcție s-a făcut în mod abuziv

și nelegal.

Pârâtul Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin întâmpinare, a invocat excepția

puterii de lucru judecat, excepția lipsei calității sale procesuale pasive în

partea referitoare la anularea deciziei din 2009, excepția lipsei procedurii

prealabile, precum și excepția netimbrării acțiunii, solicitând respingerea

acesteia.

Pârâta Inspecția

Muncii, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pe

motiv că plângerea prealabilă nu a fost formulată în termenul legal prevăzut de

Legea nr. 554/2004, neexistând motive temeinice care să justifice depășirea

termenului legal de 30 de zile, socotit de la data comunicării actului,

solicitând respingerea acțiunii, pe motiv că însuși actul de numire în funcție

s-a făcut cu încălcarea ordinii constituționale, raportat la practica Curții

Constituționale.

Urmare intrării în

vigoare a O.U.G. nr. 105/2009, Inspecția Muncii, organizată ca instituție

publică cu personalitate juridică, conform prevederilor H.G. nr. 1377/2009, a

emis decizia din 13 octombrie 2009, prin care a dispus, începând cu data de 14

octombrie 2009, încetarea contractului de management din 26 mai 2009, potrivit

prevederilor O.U.G. nr. 105/2009.

Prin sentința nr. 68/CA

din 15 martie 2010, Curtea de Apel Iași, admițând excepția neîndeplinirii procedurii

prealabile sesizării instanței de contencios administrativ, excepție ridicată de

pârâtă, a respins cererea formulată de reclamantul A.D. în contradictoriu cu pârâta

Inspecția Muncii și respectiv în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare.

După pronunțarea hotărârii

mai sus menționate, A.D. s-a adresat Inspectorului General de Stat, la data de 17

martie 2010, solicitând «anularea deciziei din 13 octombrie 2009», motivat de faptul

că, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat

ca fiind neconstituționale prevederile O.U.G. nr. 105/2009.

Întrucât nu s-a dat curs

acestei solicitări, reclamantul a promovat prezenta acțiune, în procedura prevăzută

de Legea nr. 554/2004.

În cea ce privește excepția

neîndeplinirii, în termenul de 30 de zile, socotit de la data comunicării actului

a cărui anulare se cere, a procedurii prealabilă sesizării instanței, astfel cum

este ea prevăzută de art. 7 Legea nr. 554/2004, Curtea apreciază că plângerea expediată

cu scrisoare recomandată, la data de 17 martie 2010, a fost formulată înlăuntrul

termenului limită stabilit de norma legală evocată, și urmează să respingă excepția

inadmisibilității acțiunii, excepție ridicată de pârâta Inspecția Muncii.

De asemenea a respins

excepția netimbrării acțiunii și excepția autorității de lucru judecat invocate

de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

A admis excepția neîndeplinirii

procedurii prealabile în ce privește pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale în partea referitoare la cererea de anulare a deciziei

din 2009 de achitare a tuturor drepturilor bănești decurgând din contractul de management

și de rectificare a mențiunilor din carnetul de muncă.

Totodată, a respins acțiunea

reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că reclamantul a acceptat, în mod explicit ca angajatorul

să poată dispune revocarea sa din funcție în orice situație în care această măsură

ar fi fost stabilită prin lege, că, în ce-l privește pe acesta, acest caz de încetare

a raportului contractual a devenit operant pe data intrării în vigoare a prevederilor

art. IV O.U.G. nr. 105/2009 și, că nu poate invoca, în propriul său interes, neconstituționalitatea

acestui act normativ, atâta timp cât însăși numirea sa în funcție este rezultatul

încălcării ordinii constituționale, act a cărui implicații trebuia și putea să le

sesizeze,

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul A.D..

Recurentul a susținut,

în esență, că în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamantul, licențiat

în științe juridice, putea și era obligat să conștientizeze că actului încheiat

la 26 mai 2009 îi lipsește una din condițiile esențiale de validitate, respectiv

cauza licită, întrucât la data încheierii contractului de management nu se putea

pune în discuție neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009.

Recurentul mai susține

că, chiar dacă temeiul legal în baza căruia a fost emis Ordinul Ministrului Muncii,

Familiei și Protecției Sociale nr. 1291 din 26 mai 2009 de numire a sa în funcție

și ulterior decizia din 13 octombrie 2009 de demitere a sa, în speță O.U.G. nr.

37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale, se poate constata

că singurul act legal cu putere de lege rămâne contractul management, nerespectat

de Inspecția Muncii și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

În plus, se susține că

decizia din 13 octombrie 2009 emisă de Inspecția Muncii, este nulă absolut, deoarece

a fost emisă cu încălcarea vădită a legii deoarece nu este motivată în fapt și în

drept.

Recursul este nefondat.

În fapt, în baza O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice

și, ca urmare a organizării concursului de evaluare a cunoștințelor și aptitudinii

lor manageriale de către ordonatorul principal de credite , reclamantul A.D. a fost

desemnat director coordonator adjunct în domeniul securității și sănătății în muncă

al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui.

Prin intrarea în vigoare

a O.U.G. nr. 105/2009 la 6 octombrie 2009, a fost abrogată O.U.G. nr. 37/2009, suprimându-se

în acest fel baza legală de numire a conducătorilor structurilor deconcentrate cât

și actul normativ în baza căruia aceștia își exercitau atribuțiile de serviciu.

În considerentele

Deciziilor nr. 1257/2009 și nr. 1629/2009, Curtea Constituțională a arătat, în esență,

că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ”

de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema

statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului

de management.

În plus, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G.nr. 37/2009, au fost încălcate

prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere,

reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu

pentru care nu avea competență materială.

Potrivit

art. 9 alin. (1) și (5) Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate

avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste

ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după

caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la

realizarea unei operațiuni administrative.

Același text

de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea

unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza

acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul

că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare,

care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În speța de față, recurentul-reclamant

a solicitat instanței să dispună anularea deciziei Inspecției Muncii din 2009 privind

demiterea din funcția de conducere de director coordonator adjunct în domeniul securității

și sănătății în muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui, precum și acordarea

tuturor drepturilor salariale și perioada cuprinsă între momentul emiterii deciziei

și până la momentul reintegrării în funcția deținută anterior.

Din analiza actelor de

la dosarul cauzei rezultă că raporturile juridice dintre reclamant și Inspecția

Muncii sunt guvernate de contractul de management, contract care la art. 9 lit.

h) prevede printre alte cauze de încetare a contractului de management și „situații

prevăzute expres de lege”.

Așa fiind, în mod corect

instanța de fond a reținut că măsura eliberării din funcție ca urmare a încetării

contractului de management apare ca un caz special de încetare pe care părțile l-au

acceptat anticipat, fără obiecțiuni.

Pe de altă parte, Ordinul

prin care reclamantul a fost desemnat în funcție a fost emis în baza unui act normativ

abrogat (O.U.G. nr. 37/2009) de Guvernul României și declarat neconstituțional astfel

că acesta este lipsit de bază legală și nu se poate bucura de prezumția de legalitate

și opozabilitate față de beneficiarii serviciilor de Inspecție Teritorială a Muncii

Vaslui, în ipoteza în care aceasta ar fi condusă de reclamant.

De altfel, în prezent

aceste funcții de director coordonator și director coordonator adjunct nici nu mai

există în cadrul Instituțiilor Teritoriale ale Muncii , locul lor fiind luat de

inspectorii șefi și inspectorii șefi adjuncți în baza Legii nr. 188/1999, act normativ

care, însă, nu a stat la baza numirii în funcție a reclamantului, acesta neavând

statut de funcționar public anterior numirii în funcția de director coordonator

adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se

că există motive de casare, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.D. împotriva sentinței civile nr. 154/CA din 14 iunie 2010 a Curții de Apel

Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 16 martie 2011.