ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3312/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 22 mai

2009, M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României,

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Administrației

și Internelor, în calitate de intervenient în interesul Guvernului României,

anularea O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire

a activității administrației publice, publicată în M. Of. nr. 264/22.04.2009;

anularea Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Muncii, Familiei

și Protecției Sociale; suspendarea executării Ordinului nr. 501 din 23 aprilie

2009 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 457 din 21 iunie 2005 al

Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a fost numit, începând

cu 22 iunie 2005, în funcția publică de conducere de inspector șef adjunct

sănătate și securitate în muncă, inspector de muncă clasa I, grad profesional

superior, treapta de salarizare 3 în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă

Suceava, iar prin Ordinul nr. 501 din 23 aprilie 2009 al aceRONași autorități

pârâte (comunicat la 27 aprilie 2009), în aplicarea art. 97 lit. c) și 99 (1)

lit. b) din Legea nr. 188/1999 s-a dispus încetarea raportului său de serviciu,

prin eliberarea din funcția publică de conducere, la expirarea termenului de

preaviz, respectiv la 25 mai 2009.

Reclamantul a criticat

măsura luată și actul normativ ce a justificat-o, O.U.G. nr. 37/2009, pentru încălcarea

normelor constituționale. cererea reclamantului având ca obiect anularea O.U.G.

nr. 37/2009 a fost însoțită de excepția de neconstituționalitate a acestei ordonanțe.

Pârâții, prin întâmpinările

formulate, au invocat următoarele excepții: inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate

a O.U.G. nr. 37/2009 ; lipsa de obiect a acțiunii reclamantului; inadmisibilitatea

acțiunii reclamantului pentru nerespectarea procedurii prealabile, imperativ cerută

de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 273

din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că legalitatea unei ordonanțe de urgență a Guvernului poate

fi verificată numai în cadrul controlului de constituționalitate - conform art.

9 alin. (1) din lege, iar nu în cadrul unei acțiuni având ca obiect anularea O.U.G.

promovată în fața instanței de contencios administrativ .

Cu privire la fondul cauzei,

Curtea a arătat că până la data la care ordinul contestat urma să-și producă efectele

juridice, aceeași autoritate, urmare a cererii reclamantului, a emis Ordinul

nr. 768 din 22 mai 2009, potrivit cu care „începând cu data de 22 mai 2009 se modifică

raportul de serviciu al reclamantului, prin mutarea sa definitivă pe funcția publică

de execuție de inspector clasa I grad profesional superior treapta de salarizare

11 compartimentul executare silită din cadrul Inspectoratului Teritorial de

Muncă Suceava".

Prin Decizia civilă

nr. 3089 din 11 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantul M.D. împotriva

sentinței nr. 273 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, și, în consecință, a casat sentința recurată

și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea acestei soluții,

instanța de recurs a apreciat că dezlegarea dată excepției lipsei de obiect este

greșită, întrucât succesiunea de acte administrative adoptate în speță nu are semnificația

pe care i-a dat-o curtea de apel, a lipsirii de efecte juridice a Ordinului nr.

501 din 23 aprilie 2009.

Instanța de control judiciar

a mai criticat sentința recurată pentru insuficienta examinare a acțiunii reclamantului,

arătând și că pe parcursul judecării cauzei, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie

2009, publicată în M. Of. nr. 758/6.11.2009, Curtea Constituțională a constatat

că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, fiind eliminat

din ordinea de drept, în condițiile art. 147 din Constituția României, însuși fundamentul

legal al actului administrativ contestat.

În rejudecare, prin sentința

civilă nr. 195 din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea reclamantului M.D.

la capătul de cerere privind anularea O.U.G. nr. 37/2009, a constatat cererea de

intervenție formulată de Ministerul Administrației și Internelor ca rămasă fără

obiect, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.D. în contradictoriu cu Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale și, în consecință, a anulat Ordinul nr. 501

din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și

a obligat acest pârât la plata, către reclamant, a sumei de 1.000 RON cu titlul

de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că Ordinul nr. 501/2009 a fost emis în temeiul

O.U.G. nr. 37/2009, act normativ declarat neconstituțional, condiții în care temeiul

legal al Ordinului nr. 501/2009 a fost desființat, fiind înlăturat din ordinea juridică.

Curtea a respins excepția

lipsei de obiect a acțiunii reclamantului, cu motivarea că emiterea Ordinului

nr. 768/2009 nu a lipsit de efecte Ordinul nr. 501/2009, în condițiile în care manifestarea

de voință în sensul mutării pe o funcție de execuție vacantă s-a făcut în perioada

de preaviz, în contextul desființării funcției publice de conducere ocupate anterior

de către reclamant.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, solicitând modificarea acesteia pentru motive încadrate în dispozițiile

art. 304 pct. 9 din C. proc. civ..

Recurentul a susținut

că instanța de fond a soluționat eronat excepția lipsei de obiect a acțiunii reclamantului,

în condițiile în care raportul de serviciu al acestuia a fost modificat prin Ordinul

nr. 768 din 22 mai 2009, iar, pe de altă parte, Ordinul nr. 501 din 23 aprilie 2009

a fost emis în temeiul unor prevederi imperative, în vigoare la momentul adoptării

acestuia.

Examinând actele și înscrisurile

dosarului prin prisma susținerilor părților și a dispozițiilor legale incidente,

Înalta Curte constată că prezentul recurs este nefondat, pentru considerentele ce

urmează.

Recurentul-reclamant

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ

Ordinul nr. 501 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, prin care s-a dispus desființarea funcției publice de inspector șef adjunct

al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, conform prevederilor art. III

alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice și încetarea raportului de serviciu al inspectorului șef

adjunct, la data expirării termenului de preaviz (25 mai 2009), în temeiul art.

97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999.

Considerentele instanței

de fond privind nelegalitatea ordinului contestat sunt fundamentate.

Art. 9

alin. (4) din Legea nr. 554/2004 reglementează situația acțiunilor formulate de

o persoană vătămată într-un drept al său prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe,

în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea excepției

de neconstituționalitate a acesteia într-o altă cauză.

Înalta Curte

constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate

a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției,

și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În litigiul

care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamantul-intimat a solicitat

anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004,

invocându-se și neconstituționalitatea ordonanței care a stat la baza adoptării

actului administrativ.

Prin Decizia nr. 1257

din 7.10.2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform

art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 este neconstituțională, pronunțându-se și asupra constituționalității

ordonanței în cauză, lovită de un viciu de neconstituționalitate pentur faptul că

a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție,

potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale

ale statului(…)”.

Înalta Curte

reține că, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, efectele acestei decizii se

extind și asupra cauzelor având ca obiect anularea actelor administrative emise

în baza O.U.G. nr. 37/2009.

Deciziile

Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale,

a eliminării acesteia din sistemul normativ, normă astfel devenită inexistentă,

decizia Curții Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu efecte erga omnes,

iar textul neconstituțional își pierde eficiența.

Ca urmare

a acestei decizii, actul administrativ emis în baza textului normativ declarat neconstituțional

devine lipsit de orice fundament legal.

Înalta Curte

reține că desființarea postului deținut de intimat în urma aplicării dispozițiilor

O.U.G. nr. 37/2009 este lipsită de efecte juridice din moment ce ordonanța a fost

declarată neconstituțională, astfel că se revine la forma și structura reglementată

de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură

să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale.

În aceste

condiții, eliberarea intimatului dintr-o funcție publică în alte situații decât

cele reglementate în Legea nr. 188/1999, așa cum este cazul în speță, reprezintă

un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție,

care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și alte tratate internaționale

la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit

art. 11 și 20 din Constituția României.

Acceptarea argumentului

potrivit căruia ordinul contestat își păstrează validitatea pentru că ordonanța

de urgență era în vigoare la data emiterii sale ar lipsi de finalitate controlul

de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin

eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă

a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate

neconstituționale.

Referitor la al doilea

argument ar recurentului, Înalta Curte constată că intimatului - reclamant i s-a

acordat, prin ordinul contestat, în temeiul art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999,

un termen de preaviz de 30 de zile calendaristice, timp în care a beneficiat de

prevederile art. 99 alin. (5), (6) și (7) din aceeași lege.

Uzând de aceste prevederi

legale, în perioada de preaviz, prin cererea din 14 mai 2009, intimatul-reclamant

a solicitat mutarea pe o funcție publică de execuție vacantă și, ca urmare a opțiunii

exprimate, prin Ordinul nr. 768 din 22 mai 2009 s-a dispus modificarea corespunzătoare

a raportului de serviciu, începând cu data de 22 mai 2009, conform art. 87

alin. (2) lit. d) și art. 91 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999.

Așa cum a constatat și

instanța de control judiciar în cadrul primului ciclu procesual, manifestarea de

voință a intimatului în sensul mutării pe o funcție de execuție vacantă s-a făcut

în perioada de preaviz, în contextul desființării funcției publice de conducere

ocupate anterior

ca urmare a adoptării ordinului a cărui anulare se cere și ca efect, deci, al acestuia,

astfel încât argumentul lipsei de obiect este neîntemeiat.

Pentru considerentele

expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de către Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 195 din 6 octombrie

2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 iunie

2011.