ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3312/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 mai 2009, M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Administrației și Internelor, în calitate de intervenient în interesul Guvernului României, anularea O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în M. Of. nr. 264/22.04.2009; anularea Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale; suspendarea executării Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 457 din 21 iunie 2005 al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a fost numit, începând cu 22 iunie 2005, în funcția publică de conducere de inspector șef adjunct sănătate și securitate în muncă, inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 3 în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, iar prin Ordinul nr. 501 din 23 aprilie 2009 al aceRONași autorități pârâte (comunicat la 27 aprilie 2009), în aplicarea art. 97 lit. c) și 99 (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 s-a dispus încetarea raportului său de serviciu, prin eliberarea din funcția publică de conducere, la expirarea termenului de preaviz, respectiv la 25 mai 2009. Reclamantul a criticat măsura luată și actul normativ ce a justificat-o, O.U.G.

nr. 37/2009, pentru încălcarea normelor constituționale. cererea reclamantului având ca obiect anularea O.U.G. nr. 37/2009 a fost însoțită de excepția de neconstituționalitate a acestei ordonanțe. Pârâții, prin întâmpinările formulate, au invocat următoarele excepții: inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 ; lipsa de obiect a acțiunii reclamantului; inadmisibilitatea acțiunii reclamantului pentru nerespectarea procedurii prealabile, imperativ cerută de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin sentința nr. 273 din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că legalitatea unei ordonanțe de urgență a Guvernului poate fi verificată numai în cadrul controlului de constituționalitate - conform art. 9 alin. (1) din lege, iar nu în cadrul unei acțiuni având ca obiect anularea O.U.G.

promovată în fața instanței de contencios administrativ . Cu privire la fondul cauzei, Curtea a arătat că până la data la care ordinul contestat urma să-și producă efectele juridice, aceeași autoritate, urmare a cererii reclamantului, a emis Ordinul nr. 768 din 22 mai 2009, potrivit cu care „începând cu data de 22 mai 2009 se modifică raportul de serviciu al reclamantului, prin mutarea sa definitivă pe funcția publică de execuție de inspector clasa I grad profesional superior treapta de salarizare 11 compartimentul executare silită din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava". Prin Decizia civilă nr. 3089 din 11 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantul M.D.

împotriva sentinței nr. 273 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, și, în consecință, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În motivarea acestei soluții, instanța de recurs a apreciat că dezlegarea dată excepției lipsei de obiect este greșită, întrucât succesiunea de acte administrative adoptate în speță nu are semnificația pe care i-a dat-o curtea de apel, a lipsirii de efecte juridice a Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009. Instanța de control judiciar a mai criticat sentința recurată pentru insuficienta examinare a acțiunii reclamantului, arătând și că pe parcursul judecării cauzei, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, publicată în M. Of.

nr. 758/6.11.2009, Curtea Constituțională a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, fiind eliminat din ordinea de drept, în condițiile art. 147 din Constituția României, însuși fundamentul legal al actului administrativ contestat. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 195 din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea reclamantului M.D. la capătul de cerere privind anularea O.U.G. nr. 37/2009, a constatat cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației și Internelor ca rămasă fără obiect, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.D. în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și, în consecință, a anulat Ordinul nr. 501 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a obligat acest pârât la plata, către reclamant, a sumei de 1.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că Ordinul nr. 501/2009 a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, act normativ declarat neconstituțional, condiții în care temeiul legal al Ordinului nr. 501/2009 a fost desființat, fiind înlăturat din ordinea juridică. Curtea a respins excepția lipsei de obiect a acțiunii reclamantului, cu motivarea că emiterea Ordinului nr. 768/2009 nu a lipsit de efecte Ordinul nr. 501/2009, în condițiile în care manifestarea de voință în sensul mutării pe o funcție de execuție vacantă s-a făcut în perioada de preaviz, în contextul desființării funcției publice de conducere ocupate anterior de către reclamant. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând modificarea acesteia pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ.. Recurentul a susținut că instanța de fond a soluționat eronat excepția lipsei de obiect a acțiunii reclamantului, în condițiile în care raportul de serviciu al acestuia a fost modificat prin Ordinul nr. 768 din 22 mai 2009, iar, pe de altă parte, Ordinul nr. 501 din 23 aprilie 2009 a fost emis în temeiul unor prevederi imperative, în vigoare la momentul adoptării acestuia. Examinând actele și înscrisurile dosarului prin prisma susținerilor părților și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că prezentul recurs este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Ordinul nr. 501 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin care s-a dispus desființarea funcției publice de inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, conform prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice și încetarea raportului de serviciu al inspectorului șef adjunct, la data expirării termenului de preaviz (25 mai 2009), în temeiul art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999. Considerentele instanței de fond privind nelegalitatea ordinului contestat sunt fundamentate. Art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 reglementează situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată într-un drept al său prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea excepției de neconstituționalitate a acesteia într-o altă cauză. Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamantul-intimat a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se și neconstituționalitatea ordonanței care a stat la baza adoptării actului administrativ. Prin Decizia nr. 1257 din 7.10.2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, pronunțându-se și asupra constituționalității ordonanței în cauză, lovită de un viciu de neconstituționalitate pentur faptul că a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului(…)”.

Înalta Curte reține că, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, efectele acestei decizii se extind și asupra cauzelor având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009. Deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, normă astfel devenită inexistentă, decizia Curții Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituțional își pierde eficiența. Ca urmare a acestei decizii, actul administrativ emis în baza textului normativ declarat neconstituțional devine lipsit de orice fundament legal.

Înalta Curte reține că desființarea postului deținut de intimat în urma aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 este lipsită de efecte juridice din moment ce ordonanța a fost declarată neconstituțională, astfel că se revine la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale. În aceste condiții, eliberarea intimatului dintr-o funcție publică în alte situații decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999, așa cum este cazul în speță, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 și 20 din Constituția României.

Acceptarea argumentului potrivit căruia ordinul contestat își păstrează validitatea pentru că ordonanța de urgență era în vigoare la data emiterii sale ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale. Referitor la al doilea argument ar recurentului, Înalta Curte constată că intimatului - reclamant i s-a acordat, prin ordinul contestat, în temeiul art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, un termen de preaviz de 30 de zile calendaristice, timp în care a beneficiat de prevederile art. 99 alin. (5), (6) și (7) din aceeași lege.

Uzând de aceste prevederi legale, în perioada de preaviz, prin cererea din 14 mai 2009, intimatul-reclamant a solicitat mutarea pe o funcție publică de execuție vacantă și, ca urmare a opțiunii exprimate, prin Ordinul nr. 768 din 22 mai 2009 s-a dispus modificarea corespunzătoare a raportului de serviciu, începând cu data de 22 mai 2009, conform art. 87 alin. (2) lit. d) și art. 91 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999. Așa cum a constatat și instanța de control judiciar în cadrul primului ciclu procesual, manifestarea de voință a intimatului în sensul mutării pe o funcție de execuție vacantă s-a făcut în perioada de preaviz, în contextul desființării funcției publice de conducere ocupate anterior ca urmare a adoptării ordinului a cărui anulare se cere și ca efect, deci, al acestuia, astfel încât argumentul lipsei de obiect este neîntemeiat.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 195 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 iunie 2011.