ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4000/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4000/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

reclamantul M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a

Funcționarilor Publici și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

suspendarea desfășurării concursului organizat de Agenție pentru ocuparea

funcției publice vacante de inspector șef adjunct sănătate și securitate în

muncă din cadrul I.T.M. Suceava pentru data de 20 decembrie 2010, proba scrisă

și 22 decembrie 2010 interviul, până la soluționarea cauzei având ca obiect

obligarea pârâtului Ministerul Muncii să-l repună în funcția publică de

conducere de inspector șef adjunct sănătate și securitate în muncă, inspector

de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 1 în cadrul

I.T.M. Suceava.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a deținut funcția de inspector șef adjunct sănătate și

securitate în muncă până la emiterea Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 a

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și că deși acesta a fost

anulat prin Sentința nr. 195 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava,

pârâta a procedat la organizarea unui concurs pentru ocuparea postului deținut

de el anterior, apreciindu-l ca fiind vacant, invocând dispozițiile art. 581

din C. proc. civ.

Pârâtul Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin întâmpinare, a solicitat

respingerea cererii ca nefondată, susținând că în cauză nu sunt întrunite

condițiile art. 581 C. proc. civ., iar reclamantul nu face dovada existenței

unui drept care s-ar păgubi prin întârziere.

instanțe

Prin Sentința nr. 289

din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamant, a suspendat

desfășurarea concursului organizat de Agenția Națională a Funcționarilor

Publici pentru ocuparea funcției publice vacante de inspector șef adjunct

sănătate și securitate din cadrul I.T.M. Suceava pentru data de 20 decembrie

2010, respectiv 22 decembrie 2010 până la soluționare irevocabilă a Sentinței

nr. 195 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul 457 din

21 iunie 2005, emis de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei,

reclamantul a fost numit - începând cu 22 iunie 2005 - în funcția publică de

conducere de inspector șef adjunct sănătate și securitate în muncă, inspector

de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 3 în cadrul

I.T.M. Suceava.

Prin Ordinul nr.

501/23.04.2009 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale s-a

dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului, prin eliberarea din

funcția publică de conducere, în conformitate cu art. 97 lit. c) și 99 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, cu raportare la dispozițiile art. III din

O.U.G. nr. 37/2009.

Totodată, a reținut

că prin Sentința nr. 195 din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel Suceava a anulat

acest ordin și chiar dacă această hotărâre nu este irevocabilă, ea creează

dubii asupra legalității actului administrativ în litigiu, având în vedere și

faptul că O.U.G. nr. 37/2009 ce a stat la baza emiterii respectivului ordin a

fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a

Curții Constituționale.

Așadar, prima

instanță a apreciat că în cauză este îndeplinită condiția urgenței, întrucât

concursul pentru ocuparea funcției deținute anterior emiterii Ordinului nr.

501/2009 de către reclamant va avea loc la data de 20 decembrie 2010, dar și

condiția vremelniciei este întrunită, având în vedere că măsura va dura până la

soluționarea irevocabilă a Sentinței nr. 195 din 6 octombrie 2010 a Curții de

Apel Suceava.

Concluzionând,

judecătorul fondului a reținut că, fără a prejudeca fondul cauzei, reclamantul

a demonstrat îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 581 din C.

proc. civ.

declarate în cauză

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâții Agenția Națională a Funcționarilor Publici și

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

3.1. Recursul

declarat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici

Recurenta Agenția

Națională a Funcționarilor Publici și-a încadrat în drept motivele formulate,

indicând dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 din C. proc. civ.

Sintetizând criticile

formulate, Înalta Curte reține că hotărârea atacată este combătută sub

următoarele aspecte:

Prima critică vizează

nesocotirea prevederilor art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ., potrivit

cărora „în procesele urgente, primul termen de judecată va fi stabilit astfel

încât, de la data primirii citației, pârâtul să aibă la dispoziție cel puțin 5

zile pentru a-și pregăti apărarea”, fiind îndeplinite cerințele art. 105 alin.

(2) C. proc. civ., pentru aplicarea sancțiunii nulității actelor de procedură.

Un alt motiv de

recurs se referă la inadmisibilitatea cererii pe calea ordonanței președințiale

în raport de obiectul acțiunii și prevederile art. 581 C. proc. civ., prima

instanță interpretând greșit actul dedus judecății.

Astfel, arată că în

cauză se solicită suspendarea executării actului administrativ de organizare a

unui concurs, or această măsură de suspendare a executării unui act

administrativ se dispune în temeiul dispozițiilor speciale prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004 și nu pe calea ordonanței președințiale conform art. 581

C. proc. civ.

Pe fond, recurenta

dezvoltă ideea potrivit căreia în speță nu sunt îndeplinite condițiile legale

pentru acordarea suspendării, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal

și dată cu aplicarea greșită a legii.

3.2. Recursul

declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

Recurentul Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale și-a încadrat recursul formulat în

dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-pârât a susținut că hotărârea atacată este dată cu aplicarea

greșită a legii. În speță, prima instanță trebuia să constate că nu sunt

întrunite condițiile imperative ale ordonanței președințiale prevăzute de art.

581 C. proc. civ., pentru a se putea ordona măsuri în consecință.

Astfel, a arătat că

Sentința nr. 195 din 06 octombrie 2010 invocată de către intimatul-reclamant nu

este irevocabilă și deci nu constituie titlu executoriu pentru a se putea pune

în executare, iar conform art. 20 alin. (2) C. proc. civ. recursul suspendă

executarea și se judecă de urgență.

intimatului-reclamant

Prin întâmpinare,

intimatul-reclamant a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate și

menținerea hotărârii atacate, prima instanță reținând corect îndeplinirea

condițiilor art. 581 C. proc. civ. Cu privire la motivul de recurs formulat de

pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici și întemeiat pe prevederile

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a arătat că nu poate fi primit, întrucât, în

cauză, în mod corect s-a acordat termen scurt, având în vedere că pricina se

judecă de urgență, iar pârâta a fost legal citată, nefiind astfel vătămată în

drepturile sale procesuale.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, constată că recursurile sunt fondate, pentru

considerentele expuse în continuare.

fapt și de drept relevante

Cu referire expresă

la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Motivul de

recurs referitor la încălcarea normelor de procedură cuprinse în art. 114

1

alin. (3) din C. proc. civ.

Din actele de

procedură efectuate în dosarul de fond rezultă că acțiunea a fost înregistrată

la data de 8 decembrie 2010, primul termen a fost fixat pentru data de 13

decembrie 2010, iar citația și copia cererii de chemare în judecată au fost

transmise pârâtei Agenția Națională a Funcționarilor Publici, la data de 9

decembrie 2010. În cauză a fost amânată pronunțarea sentinței pentru data de 15

decembrie 2010.

Într-adevăr, aceste

date nu se înscriu în prevederile art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ.,

potrivit cărora, în procesele urgente, primul termen de judecată va fi stabilit

astfel încât, de la data primirii citației, pârâtul să aibă la dispoziție cel

puțin 5 zile pentru a-și pregăti apărarea.

În materia

contenciosului administrativ, normele de drept comun cuprinse în C. proc. civ.

devin însă aplicabile numai în măsura în care nu sunt incompatibile cu

specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte,

și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă

parte.

În temeiul art. 28

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ,

compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se stabilește de

instanță, cu prilejul soluționării cauzei.

Dreptul de apreciere

conferit judecătorului contenciosului administrativ prin prevederea legală

menționată asigură mecanismului contenciosului administrativ flexibilitatea

necesară soluționării, în condițiile legii și sub toate aspectele, a tuturor

situațiilor ce intră sub incidența Legii nr. 554/2004, ținând seama de

particularitățile fiecărui caz, normele procesual-civile urmând a fi

interpretate prin prisma unor criterii de rezonabilitate, care să asigure

respectarea dreptului la un proces echitabil cu tot ce presupune acesta.

Or, în speță,

obiectul cererii deduse judecății a constituit motiv rezonabil care a

justificat soluționarea cauzei în termenul fixat de instanța de fond,

înlăturând incidența prevederilor art. 114 alin. (3) C. proc. civ. și, în

consecință, a art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În plus, prima instanță a dispus

amânarea pronunțării, dând astfel posibilitatea părților să depună la dosar

concluzii scrise.

1.2. Motivul de

recurs privind inadmisibilitatea cererii formulate pe calea ordonanței

președințiale

Înalta Curte constată

că intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o

cerere având ca obiect suspendarea desfășurării concursului organizat de

Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pentru ocuparea funcției publice

vacante de inspector șef adjunct sănătate și securitate în muncă din cadrul

I.T.M. Suceava pentru data de 20 decembrie 2010, proba scrisă și 22 decembrie

2010 interviul, până la soluționarea cauzei pe fond, întemeiată pe prevederile

art. 581 C. proc. civ.

Se reține că în

materia contenciosului administrativ există dispoziții speciale prevăzute de

art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului

administrativ atacat, astfel că în speță nu sunt aplicabile prevederile art.

581 C. proc. civ., ce constituie temeiul de drept al cererii.

În acest sens este și

practica constantă a Înaltei Curți, potrivit căreia, în materia contenciosului administrativ,

este inadmisibilă cererea de ordonanță președințială ce vizează exclusiv

cererile de suspendare a executării actului administrativ, justificat de

existența unei reglementări cu caracter derogatoriu în această materie (art. 14

și 15 din Legea nr. 554/2004) ceea ce obligă la urmarea procedurii reglementate

prin acest act normativ și nu a celei de drept comun, prevăzută în C. proc.

civ.

Prin urmare,

analizând cererea sub aspectul admisibilității sale, Înalta Curte constată că

dispozițiile art. 14 coroborate cu cele ale art. 15 din Legea nr. 554/2004 ce

reglementează procedura de suspendare a executării actului administrativ au un

caracter special față de prevederile art. 581 C. proc. civ., acestea înlăturând

de la aplicare prevederile de drept comun în materia ordonanței președințiale.

Așa fiind, întrucât

dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,

permit instanței de judecată să stabilească compatibilitatea aplicării normelor

de procedură civilă cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile

publice și persoanele vătămate, cu prilejul soluționării fiecărei cauze, Înalta

Curte constată că prima instanță a admis în mod greșit o cerere de ordonanță

președințială în materia reglementată de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

În raport de faptul

că acest motiv de recurs este întemeiat, nu se mai impune analizarea celorlalte

critici formulate.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursurile formulate și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii

cererii ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

formulate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale împotriva Sentinței nr. 289 din 15 decembrie

2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge cererea formulată de reclamantul M.D., ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 septembrie 2011.