ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2742/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2742/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față:

Dina analiza actelor și

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.D., a

chemat în judecată pârâții Guvernul României – prin Secretariatul General al Guvernului

și Satul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice București, pentru ca, prin hotărârea

ce se va pronunța să fie obligați pârâții, în solidar, la plata în favoarea reclamantului

a sumei de 120.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

emiterea unor ordonanțe ale Guvernului, neconstituționale.

La termenul din 27 ianuarie

2011 reclamantul și-a completat acțiunea inițială, solicitând introducerea în cauză,

în calitate de pârât a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale București.

Totodată a solicitat:

- anularea Ordinului

nr. 501/23.04.2009 al M.M.F.P.S. prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu

prin eliberarea din funcția publică de conducere, în conformitate cu art. 97

lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 la data expirării termenului

de preaviz;

- suspendarea executării

Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al M.M.F.P.S. și repunerea în funcția publică

de conducere de inspector șef adjunct sănătate și securitate în muncă, inspector

de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 1 în cadrul I.T.M.

Suceava și să i se achite o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și

reactualizate și cu celelalte drepturi de care a mai beneficiat între data eliberării

din funcția publică – 25 mai 2009 și până la reintegrarea efectivă în funcția publică

deținută anterior;

Prin sentința nr. 31 din

27 ianuarie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamant și a dispus suspendarea

executării Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 a M.M.F.P.S. până la soluționarea

irevocabilă a cauzei .

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs M.M.F.P.S. și A.N.F.P., dosarul fiind înaintat către Înalta Curte

de Casație și Justiție pentru soluționarea acestora.

Prin întâmpinarea formulată

Guvernul României a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea

ce privește acordarea de daune materiale, reprezentând c/val drepturilor salariale,

precizând că trebuie să existe o identitate între persoana pârâtului și cel obligat

în același raport juridic.

În subsidiar, a solicitat

ca, în cazul admiterii acțiunii, pentru opozabilitate și pentru punerea în executare

a sentinței să se introducă în cauză Inspecția Muncii și I.T.M. Suceava .

În ceea ce privește acordarea

daunelor morale, a apreciat că temeiul juridic al acordării unor despăgubiri materiale

sau morale este răspunderea civilă delictuală, în cazul în care sunt îndeplinite

în mod cumulativ condițiile angajării acestei răspunderi, or, aplicarea unui act

normativ la o situație de fapt nu echivalează cu săvârșirea unei fapte ilicite.

Prin întâmpinarea formulată

Ministerul Finanțelor Publice București a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin cererea formulată

pentru termenul din 15 septembrie 2011, reclamantul și-a precizat pretențiile deduse

judecății, în sensul că:

- a renunțat la judecata

capetelor de cerere privind:

- anularea Ordinului nr.

501 din 23 aprilie 2009 a M.M.F.P.S. (care a fost anulat definitiv și irevocabil

prin sentința nr. 195 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, menținută de

Î.C.C.J. prin decizia nr. 3312 din 8 iunie 2011);

- suspendarea executării

Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 a M.M.F.P.S. (sentința nr. 31 din 27

ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava fiind casată de Î.C.C.J. cu trimitere spre

rejudecare);

- obligarea pârâtului

M.M.F.P.S. la repunerea reclamantului în funcția publică de conducere deținută anterior

emiterii ordinului (prin Ordinul nr. 1942 din 3 august 2011 al M.M.F.P.S. s-a dispus

revenirea la situația anterioară emiterii ordinului nr. 501 al M.M.F.P.S.);

Soluția instanței de fond.

Prin sentința nr. 396

din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a contencios administrativ

și fiscal a luat act că reclamantul M.D. a renunțat la următoarele capete de cerere:

- anularea Ordinului nr.

501 din 23 aprilie 2009 al M.M.F.P.S.;

- suspendarea executării

Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al M.M.F.P.S.;

- obligarea pârâtului

M.M.F.P.S. de a-l repune în funcția publică deținută anterior;

A admis în parte cererea

astfel cum a fost precizată la termenul din data de 15 septembrie 2011, cerere formulată

de reclamantul M.D. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României – prin Secretariatul

General al Guvernului București , Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice

București, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și A.N.F.P. București.

A respins, ca nefondată,

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M.M.F.P.S.

A obligat M.M.F.P.S. la

plata sumei de 86.871 RON reprezentând c/val drepturilor salariale pe care reclamantul

le-ar fi realizat în perioada 25 mai 2009 – 3 august 2011.

A admis excepția lipsei

calității procesuale pasive invocate de Statul Român.

A respins cererea față

de acest pârât.

A respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de Guvernul României, ca nefondată.

A respins, ca nefondată,

cererea privind obligarea Guvernului României la plata daunelor materiale.

A admis cererea de obligare

a Guvernului României la plata daunelor morale (în parte) și a obligat Guvernul

României să plătească reclamantului suma de 20.000 RON, daune morale.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele considerente:

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor,

Curtea a reținut că dispozițiile Legii contenciosului administrativ nu-l consacră

ca subiect de drept distinct, art. 9 din Legea nr. 554/2004 conferind legitimare

procesuală pasivă Guvernului. Potrivit Constituției, răspunderea patrimonială a

statului poate fi antrenată doar pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare

art. 52 alin. (3) din Constituția României.

Curtea a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de M.M.F.P. S. cu privire la capătul

de cerere vizând obligarea la plata drepturilor salariale, întrucât acesta este

emitentul ordinului atacat (care constituie sorgintea prejudiciului material suferit

de reclamant).

A fost respinsă și excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de Guvernul României cu privire la capătul

de cerere de mai sus, întrucât reclamantul nu a solicitat obligarea la plata drepturilor

salariale în raport cu acest pârât.

Pe fond, Curtea a constatat

că, prin sentința nr. 195 din 6 octombrie 2010 – irevocabilă, Curtea de Apel Suceava

a dispus anularea Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Muncii,

Familiei și Protecției Sociale prin care se dispusese încetarea raportului de serviciu

al reclamantului.

Temeiul soluției pronunțate

l-a constituit faptul că la baza ordinului atacat a stat O.U.G. nr. 37/2009 declarată

neconstituțională prin Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale. Ca urmare

a acestei soluții, la data de 03 august 2011 s-a dispus reintegrarea reclamantului

în funcția de conducere deținută anterior emiterii Ordinului nr. 501/2009.

A mai reținut instanța

că art. 9 din Legea nr. 554/2004 republicat conferă – prin alin. (4) – posibilitatea

persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului, prin acte emise în temeiul lor,

de a cere despăgubiri în eventualitatea declarării neconstituționale a acestora.

De aceea, în considerarea

dispozițiilor evocate, coroborându-le cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, Curtea a constatat că reclamantul este îndreptățit la contravaloarea

salariilor majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat

între data eliberării din funcția publică de conducere (25 mai 2009) și până la

reintegrarea efectivă în funcția deținută anterior (03 august 2011).

În ceea ce privește obligarea

Statului Român și a Guvernului României la plata în favoarea reclamantului a sumei

de 86871 RON despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat prin emiterea O.U.G.

nr. 37/2009 declarată neconstituțională, Curtea a apreciat că demersul reclamantului

are ca drept scop obținerea unei duble dezdăunări reprezentând despăgubiri materiale,

ce urmează a se realiza prin obligarea succesivă a pârâților din prezenta cauză,

respectiv mai întâi de la emitentul ordinului atacat, apoi de la emitentul ordonanței

declarate neconstituționale considerat a avea raporturi de solidaritate cu statul,

apreciat inacceptabil de către Curte.

Referitor la cererea privind

obligarea Guvernului României la plata daunelor morale cauzate reclamantului prin

anularea O.U.G. nr. 37/2009, Curtea a considerat că este întemeiată în parte, consimțind

că această ordonanță, declarată neconstituțională, constituie faptul inițial producător

al prejudiciului moral suferit de reclamant și a apreciat că acesta este îndreptățit

la plata sumei de 20.000 RON, daune morale.

Recursurile declarate

în cauză.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs pârâții Guvernul României și Ministerul Muncii, familiei și Protecției

Sociale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Guvernul României și-a

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct, 3, 5, 9, și 304

1

din

C. proc. civ., apreciind că instanța de fond a aplicat greșit legea în cauza dedusă

judecății.

A precizat că primul motiv

de casare vizează faptul că sentința recurată, respectiv sentința civilă nr.

396 din 22 noiembrie 2011 a fost pronunțată de același judecător care a mai pronunțat

și sentința civilă nr. 31 din 27 ianuarie 2011, în același Dosar nr. 869/39/2010.

Al doilea motiv de casare

se referă la faptul că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea MMFPS la

plata sumei de 86.871 RON, reprezentând contravaloarea drepturilor salariale pe

care reclamantul le-ar fi realizat în perioada 25 mai 2009 – 03 august 2011, întrucât

această sumă rezultă dintr-o expertiză extrajudiciară depusă la dosar, astfel că

au fost încălcate prevederile art. 201 din C. proc. civ.

Prin recursul său, întemeiat

prin dispozițiile art. 304 pct. 3,5,9 și 304

1

din C. proc. civ., Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale a susținut că hotărârea instanței de fond

este netemeinică și nelegală.

A învederat că temeiul

juridic al acordării unor despăgubiri materiale sau morale este răspunderea civilă

delictuală, în cazul în care sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile angajării

acestei răspunderi. Or, în cauză, săvârșirea unei fapte ilicite cu vinovăție nu

poate fi reținută în sarcina recurentului-pârât, deoarece eliberarea intimatului

din funcția publică de conducere s-a realizat în temeiul unei dispoziții legale

la data la care a produs efecte, astfel că aplicarea unui act normativ la o situație

de fapt nu echivalează cu săvârșirea unei fapte ilicite.

M.M.P.S. a mai criticat

sentința recurată și sub aspectul faptului că intimatul nu a făcut dovada că emiterea

actului administrativ de eliberare din funcția publică de inspector șef adjunct

sănătate și securitate în muncă, în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava,

i-a adus atingere valorilor care definesc personalitatea umană, integritatea fizică

și psihică, onoarea, prestigiul profesional și alte valori asimilate, întrucât

O.U.G. nr. 37/2009 a fost aplicată pentru toți funcționarii publici cu funcții de

conducere care își desfășurau activitatea în servicii publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale, astfel că această situație a fost de notorietate și astfel

cum am arătat mai sus, mult mediatizată.

Și în ceea ce privește

stabilirea cuantumului despăgubirilor, recurentul a apreciat că instanța trebuia

să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecințele negative suferite

de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura

în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația profesională și socială, fiind

nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor

criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere

a instanței bazată pe gradul de percepere al acesteia al universului psihic al fiecărei

persoane.

Considerentele Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând

actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile

legale aplicabile, constată că recursurile sunt fondate urmând a fi admise, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin sentința nr. 396

din 22 noiembrie 2011, atacată cu recurs în prezenta cauză, Curtea de Apel Suceava,

secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea reclamantului

M.D., astfel cum a fost precizată la termenul din data de 15 septembrie 2011 și

a obligat M.M.F.P.S. la plata sumei de 86.871 RON reprezentând c/val drepturilor

salariale pe care reclamantul le-ar fi realizat în perioada 25 mai 2009 – 3

august 2011.

A admis excepția lipsei

calității procesuale pasive invocate de Statul Român și a respins cererea față de

acest pârât.

A respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de Guvernul României, ca nefondată.

A respins, ca nefondată,

cererea privind obligarea Guvernului României la plata daunelor materiale.

A admis cererea de obligare

a Guvernului României la plata daunelor morale (în parte) și a obligat Guvernul

României să plătească reclamantului suma de 20.000 RON, daune morale.

A respins, ca nefondată,

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M.M.F.P.S.

Înalta Curte constată

că în mod corect prima instanță a considerat că reclamantul este îndreptățit la

despăgubiri materiale constând în contravaloarea drepturilor salariale pe care le-ar

fi realizat în perioada 25 mai 2009 – 3 august 2011 (data eliberării din funcția

publică de conducere și până la reintegrarea efectivă în funcția deținută anterior),

având în vedere faptul că prin sentința nr. 195 din 6 octombrie 2010 – irevocabilă,

s-a dispus anularea Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al M.M.P.S. și reintegrarea

reclamantului în funcția deținută și ținând cont de prevederile art. 9 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004, republicată coroborate cu prevederile art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Cu toate acestea, prima

instanță, în mod greșit a stabilit cuantumul acestor despăgubiri la suma de 86.871

RON, fără a avea suficiente probe în acest sens, cu includerea în mod eronat a stimulentelor

în perioada de referință, deși acordarea acestora de către angajator are un caracter

facultativ și aleatoriu și, evident cu încălcarea dispozițiilor art. 201 din C.

proc. civ.

Cât privește obligarea

Guvernului României la plata unor daune morale în cuantum de 20.000 RON, Înalta

Curte apreciază că și sub acest aspect hotărârea Curții de Apel Suceava este supusă

modificării.

Astfel, potrivit definiției

date în literatura juridică, dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care

definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului,

sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional

și alte valori similare.

Or, intimatul nu a făcut

dovada că emiterea actului administrativ de eliberare din funcția publică de inspector

șef adjunct sănătate și securitate în muncă, în cadrul Inspectoratului Teritorial

de Muncă Suceava, i-a adus atingere valorilor care definesc personalitatea umană,

integritatea fizică și psihică, onoarea, prestigiul profesional și alte valori asimilate,

întrucât O.U.G. nr. 37/2009 a fost aplicată pentru toți funcționarii publici cu

funcții de conducere care își desfășurau activitatea în servicii publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale, astfel că această situație a fost de notorietate

și mult mediatizată.

În concluzie, având în

vedere considerentele sus exprimate, în temeiul art. 312 alin. (2) și (3) din C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate urmând a fi admise

cu consecința modificării, în parte, a sentinței atacate în sensul eliminării cuantumului

despăgubirilor datorate, urmând ca acesta să fie stabilit în faza de executare precum

și a eliminării dispoziției de obligare a Guvernului României la plata daunelor

morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Guvernul

României și de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței

civile nr. 396 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă,

contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte sentința

recurată în sensul că obligă M.M.F.P.S. să plătească reclamantului M.D. diferențele

de drepturi salariale cuvenite pentru perioada 25 mai 2009 – 3 august 2011, actualizate

și indexate cu indicele de inflație.

Respinge capătul de cerere

privind obligarea Guvernului României la plata daunelor morale.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie

2012.