ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 647/2012

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 noiembrie 2010, reclamantul A.I. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Ordinului ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 417 din 23 aprilie 2009, cu consecința reintegrării în funcția avută, și obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 100.000 RON reprezentând prejudicii cauzate prin emiterea unor ordonanțe neconstituționale. Totodată, reclamantul a solicitat instanței să dispună suspendarea ordinului contestat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

La termenul de judecată din 17 decembrie 2010, reclamantul a arătat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 RON, micșorând câtimea obiectului cererii la despăgubiri reprezentând diferența dintre salariile indexate, majorate și recalculate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcția de inspector șef adjunct și cele încasate pe perioada cuprinsă de la emiterea actului contestat până la reintegrarea în funcție. În esență, reclamantul a susținut că ordinul contestat este nelegal, întrucât a fost emis în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009.

În susținerea capătului de cerere referitor la suspendarea executării actului contestat, reclamantul a arătat că sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența unui caz bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente. Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția netimbrării, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, excepția tardivității formulării acțiunii și excepția netimbrării. Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului contestat și că ordinul contestat este legal, întrucât prin art. III din O.U.G.

nr. 37/2009 a fost desființată funcția deținută de reclamant, iar petentului i-au fost puse la dispoziție funcțiile publice vacante, fiind mutat pe postul de inspector de muncă. În ședința publică din 17 decembrie 2010, Curtea de apel a respins: (i) excepția netimbrării, reținând că acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997; (ii) excepția lipsei procedurii prealabile, reținând că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004; (iii) excepția tardivității, reținând că acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu respectarea termenului de 1 an, calculat de la data de 6 noiembrie 2009, când a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009.

Prin Sentința civilă nr. 164 din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României - prin Secretariatul General al Guvernului și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu aceștia.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că actul contestat a fost emis de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, iar între reclamant și ceilalți doi pârâți nu există raporturi de serviciu în sensul dispozițiilor Legii nr. 188/1999; - a admis cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 417/2009 și a dispus suspendarea executării ordinului până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare, reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența unui caz bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente; - a admis acțiunea, așa cum a fost precizată, formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a anulat Ordinul nr. 417/2009 și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de inspector șef adjunct; - a obligat pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale la plata de despăgubiri reprezentând diferența dintre salariile indexate, majorate și recalculate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul în funcția de inspector șef adjunct și cele încasate pe perioada cuprinsă între emiterea actului și până la reintegrare.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că actul contestat este nelegal, întrucât a fost emis în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009, astfel că viciul de neconstituționalitate al ordonanței de urgență are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente. Împotriva Sentinței civile nr. 164 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Printr-o primă critică din recurs, recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod greșit a respins atât excepția lipsei procedurii prealabile, întrucât reclamantul nu a respectat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cât și excepția tardivității, întrucât reclamantul a introdus acțiunea cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 calculat de la data emiterii actului - 23 aprilie 2009 - precum și excepția netimbrării. Totodată, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond în mod greșit a dispus suspendarea executării ordinului contestat, deoarece nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât susține că atât Ordinului nr. 417 din 23 aprilie 2009 prin care reclamantul a fost eliberat din funcția de inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău, cât și Ordinul nr. 739 din 22 mai 2009, prin care reclamantul a fost mutat în funcția publică de execuție de inspector de muncă, sunt legale, întrucât petentul a optat pentru funcția de execuție prin cererea nr. 7475 din 15 mai 2009. Intimatul-reclamant A.I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susținând, în esență, că instanța de fond în mod corect a respins excepția lipsei procedurii prealabile, excepția tardivității acțiunii și excepția netimbrării, iar, pe fondul cauzei, în mod corect, a reținut nelegalitatea actului contestat în raport cu viciul de neconstituționalitate al O.U.G.

nr. 37/2009, care se răsfrânge asupra actelor subsecvente. Prin Decizia nr. 2182 din 13 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale împotriva Sentinței civile nr. 164 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a fost modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul A.I. ca tardivă. Înalta Curte a constatat că recursul este fondat sub aspectul criticii referitoare la greșita soluționare de către prima instanță a excepției tardivității invocate în fața instanței de fond de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, excepție a cărei temeinicie face de prisos analiza soluției instanței de fond, a criticilor și apărărilor din recurs referitoare la fondul litigiului dedus judecății.

Conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: „Art. 11 alin. (2) - Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz." Actul administrativ individual contestat în prezenta cauză este Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 417 din 23 aprilie 2009, prin care s-a prevăzut că, la data de 25 mai 2009, reclamantului A.I. îi încetează raportul de serviciu prin eliberarea din funcția publică de conducere de inspector șef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău.

La dosarul de fond (fila 9) reclamantul A.I. a depus adresa nr. 7475 din 15 mai 2009, înaintată Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin care a confirmat trecerea sa pe funcția de execuție de inspector de muncă superior treapta 1 - Control Securitate și Sănătate în Muncă începând cu data de 25 mai 2009, ca răspuns la adresa nr. 5896/MA din 14 mai 2009 a ministerului prin care, ca o consecință a emiterii Ordinului nr. 417/2009, i s-a adus la cunoștință posibilitatea de a opta pentru ocuparea uneia dintre funcțiile vacante din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău. Astfel fiind, adresa nr. 7475 din 15 mai 2009 face dovada faptului că reclamantul A.I. cunoștea la data de 15 mai 2009 faptul că a fost emis Ordinul nr. 417 din 23 aprilie 2009 prin care fusese eliberat din funcția publică de conducere.

Pe cale de consecință, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamantul avea dreptul de a introduce acțiune în anularea actului administrativ în termen de 1 an de la data la care a luat cunoștință de existența ordinului pe care îl consideră vătămător, respectiv până la data de 15 mai 2010. S-a constatat, însă, că reclamantul a introdus acțiunea în anularea actului administrativ la data de 5 noiembrie 2010, conform rezoluției de primire a cererii de chemare în judecată (fila 1 la dosarul de fond). Împotriva acestei decizii, la data de 20 aprilie 2011, A.I. a formulat contestație în anulare, solicitând anularea deciziei atacate și urmare a rejudecării recursului, să fie respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale împotriva Sentinței civile nr. 164 din 17 decembrie 2010. Contestatorul a susținut că, decizia instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul prevăzut de art. 318 C. proc.

civ., deoarece s-a constatat în mod eronat tardivitatea acțiunii, fără a se avea în vedere că temeiul juridic al acțiunii l-au constituit dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, partea I. Prin decizia atacată, contestatorul a arătat că instanța de recurs a analizat greșit respectarea termenului de formulare a acțiunii numai în raport cu prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, deși cererea sa a avut o altă cauză juridică, întemeindu-se pe dispozițiile art. 9 din aceeași lege, care reglementează distinct condițiile de sesizare a instanței, în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză.

Sub acest aspect, s-a arătat că, acțiunea pentru anularea Ordinului nr. 417 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în baza dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 a fost formulată în termenul legal de 1 an de la data publicării în M. Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009 a Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care Curtea Constituțională a constatat că este neconstituțională legea pentru aprobarea acestei ordonanțe de urgență.

De asemenea, contestatorul a arătat că în mod greșit instanța de recurs s-a pronunțat asupra excepției de tardivitate a acțiunii, deși prin recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, această excepție a fost invocată numai în ceea ce privește formularea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 417 din 23 aprilie 2009. Prin Decizia nr. 5597 din 23 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația în anulare formulată de A.I. împotriva Deciziei civile nr. 2182 din 13 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a anulat Decizia nr. 2182 din 13 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și a fixat termen pentru rejudecarea recursului declarat de Ministerul Muncii Familiei și Protecției la data de 8 februarie 2012, cu citarea părților.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare a reținut că potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Contestația în anulare specială formulată în cauză în baza acestor dispoziții legale se dovedește a fi întemeiată, în condițiile în care hotărârea irevocabilă atacată nu este rezultatul examinării cauzei sub toate aspectele, în sensul prevăzut de art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, fiind dată cu încadrarea greșită a motivelor de recurs și a temeiurilor juridice invocate în susținerea lor. Astfel, se reține că, din greșeală, instanța de recurs s-a pronunțat asupra unei excepții de procedură care nu a fost invocată prin cererea de recurs și a procedat la soluționarea acesteia în raport cu alte dispoziții legale, decât acelea care au constituit cauza juridică a acțiunii deduse judecății. Prin recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 164 din 17 decembrie 2010, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția tardivității formulării cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 417 din 23 aprilie 2009, solicitând să fie respinsă ca tardivă această cerere față de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de recurs a constatat din greșeală că, prin acest motiv de recurs, a fost sesizată să se pronunțe asupra acestei excepții de procedură, dar în privința termenului de formulare a acțiunii în anulare a Ordinului nr. 417 din 23 aprilie 2009, reținând de asemenea în mod eronat că excepția este întemeiată față de depășirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, deși cererea de chemare în judecată a fost formulată în baza dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, care reglementează în mod diferit condițiile de sesizare a instanței de contencios administrativ pentru situația în care se invocă un drept ori un interes legitim vătămat printr-o ordonanță sau dispoziții din ordonanțe, declarate neconstituționale prin decizia pronunțată de Curtea Constituțională ca urmare a unei excepții ridicată în altă cauză.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare: În cauză este necontestat faptul că Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 417 din 23 aprilie 2009 a fost emis în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora: „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(11) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 -Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare". De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a)) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (..) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (..)". Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Față de aspectele arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a apreciat instanța de fond că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională. Sunt neîntemeiate susținerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost emis. Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la abrogarea O.U.G.

nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (l) a din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta ori susținerile referitoare la faptul că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor. Fată de aceste susțineri, Înalta Curte retine că desființarea funcției publice deținute de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale, este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.

Admiterea opiniei contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva Sentinței nr. 164 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2012. Procesat de GGC - DG