ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5597/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2182 din 13 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 164 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a fost modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul A.I. ca tardivă. Împotriva acestei decizii, la data de 20 aprilie 2011, A.I.

a formulat contestație în anulare, solicitând anularea deciziei atacate și urmare a rejudecării recursului, să fie respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 164 din 17 decembrie 2010. Contestatorul a susținut că, decizia instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul prevăzut de art. 318 din C. proc. civ., deoarece s-a constatat în mod eronat tardivitatea acțiunii, fără a se avea în vedere că temeiul juridic al acțiunii l-au constituit dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

al României, partea I. Prin decizia atacată, contestatorul a arătat că instanța de recurs a analizat greșit respectarea termenului de formulare a acțiunii numai în raport cu prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, deși cererea sa a avut o altă cauză juridică, întemeindu-se pe dispozițiile art. 9 din aceeași lege, care reglementează distinct condițiile de sesizare a instanței, în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză. Sub acest aspect, s-a arătat că, acțiunea pentru anularea Ordinului nr. 417/2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în baza dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 a fost formulată în termenul legal de 1 an de la data publicării în M. Of.

nr. 758/6.11.2009 a Deciziei nr. 1257/2009, prin care Curtea Constituțională a constatat că este neconstituțională legea pentru aprobarea acestei ordonanțe de urgență. De asemenea, contestatorul a arătat că în mod greșit instanța de recurs s-a pronunțat asupra excepției de tardivitate a acțiunii, deși prin recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, această excepție a fost invocată numai în ceea ce privește formularea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 417/2009. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că este întemeiată prezenta contestație în anulare pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 318 din C. proc.

civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Contestația în anulare specială formulată în cauză în baza acestor dispoziții legale se dovedește a fi întemeiată, în condițiile în care hotărârea irevocabilă atacată nu este rezultatul examinării cauzei sub toate aspectele, în sensul prevăzut de art. 304 și art. 304 1 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, fiind dată cu încadrarea greșită a motivelor de recurs și a temeiurilor juridice invocate în susținerea lor.

Astfel, se reține că, din greșeală, instanța de recurs s-a pronunțat asupra unei excepții de procedură care nu a fost invocată prin cererea de recurs și a procedat la soluționarea acesteia în raport cu alte dispoziții legale, decât acelea care au constituit cauza juridică a acțiunii deduse judecății. Prin recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 164 din 17 decembrie 2010, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția tardivității formulării cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 417/2009, solicitând să fie respinsă ca tardivă această cerere față de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de recurs a constatat din greșeală că, prin acest motiv de recurs, a fost sesizată să se pronunțe asupra acestei excepții de procedură, dar în privința termenului de formulare a acțiunii în anulare a Ordinului nr. 417/2009, reținând de asemenea în mod eronat că excepția este întemeiată față de depășirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, deși cererea de chemare în judecată a fost formulată în baza dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, care reglementează în mod diferit condițiile de sesizare a instanței de contencios administrativ pentru situația în care se invocă un drept ori un interes legitim vătămat printr-o ordonanță sau dispoziții din ordonanțe, declarate neconstituționale prin decizia pronunțată de Curtea Constituțională ca urmare a unei excepții ridicată în altă cauză.

Pentru considerentele care au fost expuse, Înalta Curte va admite prezenta contestație în anulare, va anula decizia nr. 2182 din 13 aprilie 2011 și va dispune rejudecarea recursului declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 164 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la termenul din 8 februarie 2012, pentru care vor fi citate părțile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de A.I. împotriva deciziei civile nr. 2182 din 13 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Anulează decizia nr. 2182 din 13 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și fixează termen pentru rejudecarea recursului declarat de Ministerul Muncii Familiei și Protecției la data de 8 februarie 2012, cu citarea părților. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2011.