ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2352/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 4605 din 18 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamantele B.G., C.I., ș.a., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul

României, prin care solicitau suspendarea executării H.G. nr. 737/2010. Prin

aceeași sentință a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale și s-a luat act de renunțarea la

judecata acțiunii formulate de reclamanta I.D.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținând, în esență,

următoarele:

În reținerea cazului bine justificat nu este suficientă

invocarea nelegalității unui act administrativ ci este necesar să se dovedească

existența unor aspecte de

vădită nelegalitate sau de caracter abuziv a

actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Or, se arată

în considerentele sentinței atacate, în cauza dedusă judecății, din examinarea

aparenței de legalitate a prevederilor H.G. nr. 737/2010 a căror executare se

solicită a fi suspendată, atât din perspectiva indiciilor de

nelegalitate invocate, ce vizează încălcarea

principiilor constituționale privitoare

la independența justiției,

separația puterilor în stat și drepturile câștigate, cât și prin raportare la

apărările formulate de pârât și intervenient, instanța nu reține existența unor

indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumția de

legalitate a hotărârii Guvernului contestate, având în vedere că aceasta s-a

emis pe baza și în executarea Legii nr. 119/2010, iar poziția Curții

Constituționale, exprimată prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, a fost în

sensul că prevederile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor sunt constituționale, cu excepția dispozițiilor art. 1 lit. c), prin

care se elimină „pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor și

judecătorilor, respectiv magistraților asistenți ai Curții Constituționale.

În ce privește

condiția prevenirii unei pagube iminente, în sensul de „prejudiciu material

viitor și previzibil", prima instanță reține că este îndeplinită în cauză,

întrucât măsura reducerii drepturilor de pensie efectiv încasate de reclamante,

urmare a aprobării metodologiei de recalculare a pensiilor de serviciu, este o

măsură de natură să afecteze drepturile și interesele lor legitime și care ar

justifica suspendarea executării hotărârii de Guvern contestate.

Cum condiția

privind existența unui caz bine justificat nu este, însă,

întrunită în cauză, prima instanță a constatat că

măsura suspendării executării nu

poate fi dispusă, întrucât aceasta

impune îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au formulat recurs

reclamantele B.G., C.I., ș.a., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

In motivarea

recursului, sunt reiterate, în esență, argumentele invocate în

fața primei instanțe, recurentele susținând că

sunt îndeplinite cerințele impuse de

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul

este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Obiectul

acțiunii formulate de reclamante îl constituie suspendarea

executării H.G. nr. 73 7/2010 privind metodologia

de recalculare a categoriilor de

pensii de serviciu prevăzute la art. 1

lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor, temeiul de drept invocat fiind dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare a

aplicării metodologiei aprobate de Guvernul României prin actul administrativ

normativ a cărui suspendare se solicită, recurentelor-reclamante, care se

încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) referitoare la „pensiile de serviciu

ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al

parchetelor de pe lângă acestea", li s-au diminuat substanțial drepturile

de pensie stabilite anterior intrării în vigoare a cadrului normativ menționat.

Examinând

aspectele invocate de autoarele cererii de suspendare, prima instanță a ajuns

la concluzia că nu s-a dovedit îndeplinirea condiției „cazului bine

justificat", prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Într-adevăr,

pentru a se putea dispune măsura suspendării executării unui act administrativ,

măsură excepțională în contextul în care acesta beneficiază de prezumția de

legalitate, trebuie dovedită, într-o situație concretă, îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții „cazul bine justificat'' și „paguba iminentă",

prevăzute de dispozițiile legale sus menționate.

In speță, Înalta

Curte constată că recurentele-reclamante au dovedit numai îndeplinirea celei

de-a doua condiții, întrucât, într-adevăr, ca efect al recalculării pensiilor,

drepturile stabilite sunt cu aproximativ 70% mai mici decât cele anterioare,

așa cum corect a reținut și prima instanță.

Această

situație nu este, însă, de natură a conduce la o altă soluție decât cea

recurată, întrucât, cum s-a arătat deja, Înalta Curte, la fel ca și prima

instanță, nu a constatat elemente de nelegalitate evidentă a actului

administrativ normativ contestat, care să poată conduce la aprecierea că este

îndeplinită condiția referitoare la „cazul bine justificat".

Într-adevăr, H.G. nr. 737/2010, publicată în M.Of.

nr. 528 din 29 iulie 2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din

Constituție și al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea

unor măsuri în domeniul pensiilor, pe baza unei ample note de fundamentare (f.

128-131 dosar fond), având avizul favorabil al Consiliului Legislativ (f. 132

dosar fond), așa încât nu pot fi identificate elemente de nelegalitate aparentă

în operațiunea elaborării și adoptării sale.

De asemenea,

verificând sumar concordanta actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în

baza și în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de

recurente, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplinește numai o

funcție tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să

permită aplicarea actului normativ cu forță juridică superioară, în acord cu

dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr.

24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.

În realitate,

prevederile legale care le nemulțumesc pe recurente au fost preluate în

cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3

alin. (1), conform căruia „Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit

prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se

recalculează prin determinarea punctajului mediu

anual și a cuantumului fiecărei

pensii, utilizând algoritmul de calcul

prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare"

și art. 7 alin. (1), potrivit căruia „Procedura de stabilire, plată,

suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate

potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu

modificările și completările ulterioare".

Or, prin

Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională, analizând Legea

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, din

perspectiva prevederilor și principiilor

constituționale și comunitare, a statuat că

dispozițiile acesteia sunt

constituționale.

Pentru

motivele arătate, Înalta Curte reține că nu există argumente care să

conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 ar fi

depășit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, recursul urmând a fi

respins, ca nefondat, iar sentința atacată

menținută, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de reclamantele B.G., C.I., I.M., S.M., P.C., B.G., B.E., I.A.,

C.C., P.A., R.S., R.N.M., T.E. și B.G. împotriva sentinței nr. 4605 din 18

noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie

2011.