ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2125/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul S.G.A. a chemat în judecată

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând instanței ca prin

hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 301 din 13

octombrie 2009 emisă de intimat prin Inspectoratul General de Stat.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că decizia a cărei anulare o solicită este lipsită de

temei juridic, deoarece indicarea per ansamblu a dispozițiilor O.U.G. nr.

105/2009, nu constituie motive de legalitate, ordonanța conținând prevederi

care aduc modificări Legii nr. 188/1999.

Prin întâmpinarea

formulată, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția

lipsei competenței materiale a Tribunalului Neamț, secția civilă, în

soluționarea cauzei dedusă judecății, excepția lipsei calității procesuale

pasive a acestei autorități, excepția netimbrării și excepția lipsei procedurii

prealabile.

La rândul său,

intimata Inspecția Muncii, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei

procedurii prealabile.

Curtea de Apel Bacău,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă

nr. 1 din 6 ianuarie 2011, a admis acțiunea formulată de reclamant, în sensul

anulării Deciziei nr. 301 din 13 octombrie 2009 și reintegrării acestuia

conform contractului de management din 25 mai 2009.

Totodată, a obligat

pârâții la plata drepturilor bănești cuvenite reclamantului, în baza

contractului de management, respectiv toate drepturile de care ar fi beneficiat

acesta pentru perioada de la data la care a încetat contractul de management și

până la data reintegrării, respingând cererea de obligare a pârâților la plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință a reținut următoarele:

Referitor la excepția

lipsei competenței materiale a Tribunalului Neamț, secția civilă, prin Sentința

nr. 804/C din 6 august 2010 această instanță a admis excepția lipsei

competenței sale materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea

Curții de Apel Bacău.

Înregistrată fiind pe

rolul acestei din urmă instanțe, cauza a fost timbrată iar la termenul de la 7

octombrie 2010 reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în

cauză și al Inspectoratului General de Stat al Inspecției Muncii.

La termenul din 6

ianuarie 2011, reclamantul a solicitat reintegrarea sa, conform contractului de

management și achitarea drepturilor bănești cuvenite conform contractului, de

la data încetării acestuia și până în prezent.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut că dispozițiile art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009, au fost

declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 și că

aceste dispoziții au putere numai pentru viitor, astfel că la data emiterii

Deciziei nr. 301 din 13 octombrie 2009, contestatorului îi erau aplicabile

aceste dispoziții.

Contractul de

management din 25 mai 2009, reține instanța de fond, a fost încheiat pe o

durată de 4 ani și nu există nicio cauză de încetare, motivul invocat la lit.

h), neputând fi circumstanțiat la împrejurările în care a fost emisă Decizia

nr. 301 din 13 octombrie 2009, cererea reclamantului de anulare a acestei

decizii fiind întemeiată.

Împotriva acestei

sentințe, considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs pârâții

Inspecția Muncii și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Recurenta Inspecția

Muncii a susținut, în esență, că întrucât prevederile O.U.G. nr. 37/2009

reproduse de către O.U.G. nr. 105/2009 și-au încetat efectele juridice

solicitarea reclamantului este rămasă fără obiect și nu poate fi pusă în

executare în baza unor prevederi neconstituționale.

Nu se poate

considera, susține recurenta, ca fiind legal și actual actul normativ în baza

căruia a fost emis Ordinul nr. 940/2009, de vreme ce ordonanțele sus-menționate

au fost abrogate.

La rândul său,

recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a susținut că

hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât nu a ținut

cont de următoarele aspecte:

1) Excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, întrucât Decizia nr. 301 din 13 octombrie 2009 este emisă de Inspecția

Muncii, organ de specialitate al administrației publice centrale cu

personalitate juridică, ce poate sta în instanță în nume propriu.

2) Instanța de fond

trebuia să constate că acțiunea reclamantului nu a fost timbrată, fapt ce ar fi

condus la anularea acesteia.

3) Instanța de fond

nu a ținut seama de neîndeplinirea procedurii prealabile, fapt care ar fi

condus la respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă.

Pe fondul cauzei,

recurentul a susținut că în ceea ce privește repunerea reclamantului în funcția

anterioară, trebuie să se aibă în vedere dispozițiile art. IV alin. (1) din

O.U.G. nr. 105/2009 potrivit cărora funcțiile publice care confereau calitatea

de conducător al serviciilor publice deconcentrate sunt și rămân desființate.

Recursurile sunt

nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, instanța s-a pronunțat prin Sentința civilă nr. 134 din 4

noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, admițând această excepție. Având însă în

vedere că decizia contestată a fost emisă de Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, acesta a fost reținut în cauză.

Prin această sentință

instanța s-a pronunțat și asupra excepției neîndeplinirii procedurii

prealabile, reținând că adresându-se Ministerului Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, respectiv autorității ierarhic superioare celei emitente a

actului contestat, reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă reglementată

de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Cât privește excepția

netimbrării, urmează să se constate că la data de 4 noiembrie 2010 reclamantul

a depus taxa de timbru dispusă, iar reprezentantul Ministerului Muncii,

Familiei și Protecției Sociale a precizat că renunță la excepția netimbrării.

Pe fond, recursurile

sunt întemeiate și vor fi admise pentru considerentele ce vor fi expuse în cele

ce urmează:

Hotărârea recurată

este, însă, criticabilă sub aspectul reintegrării intimatului-reclamant în

funcția deținută anterior actului anulat și întinderii despăgubirilor bănești

acordate, prin prisma unor considerente ținând de neconstituționalitatea legii.

Ordinul de numire a

intimatului-reclamant în funcția de director coordonator al Inspectoratului

Teritorial de Muncă - Neamț și contractul de management al acestuia au fost

încheiate în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în temeiul

căreia a fost înființată funcția publică respectivă.

Or, O.U.G. nr.

37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale

nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care s-a arătat, în esență, că modalitatea

de reglementare a funcției publice, respectiv actul administrativ de numire,

reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema

statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a

contractului de management.

Așadar, în raport cu

decizia pronunțată de Curtea Constituțională referitor la aceste modificări legislative,

funcția de director coordonator adjunct se consideră a fi desființată, instanța

de fond în mod greșit apreciind că intimatul-reclamant mai poate fi reintegrat

într-o astfel de funcție, a cărei existență a fost afectată de

neconstituționalitatea actului normativ prin care a fost înființată.

Această concluzie

este susținută și de considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale

Curții Constituționale care, exercitând controlul de constituționalitate asupra

legii de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a

reținut că, începând cu data de 28 februarie 2010, funcția de director

coordonator adjunct nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la

conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor

aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un

efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două

ordonanțe de urgență, sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră

„diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ".

În ceea ce privește

aspectul despăgubirilor, sub forma drepturilor bănești, acordate reclamantului

de prima instanță, se va reține că, într-adevăr, revocarea din postul de

director coordonator a intimatului-reclamant din motive ce exclud culpa

acestuia a produs efecte vătămătoare asupra carierei sale, inducând o stare de

instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate

prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Având, însă, în

vedere circumstanțele faptice și normative prezentate mai sus, care nu permit

încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în

sensul reîncadrării în funcție și plății drepturilor salariale până la acel

moment, Înalta Curte apreciază că obligarea autorității emitente a ordinului

anulat la plata de despăgubiri, până la data pronunțării deciziei, reprezintă o

modalitate adecvată și echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat

intimatului-reclamant.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312

alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile și va

modifica sentința atacată, în sensul celor arătate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Inspecția

Muncii împotriva Sentinței civile nr. 1 din 6 ianuarie 2011 a Curții de Apel

Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind reintegrarea

în funcție.

Obligă pârâții să

plătească reclamantului drepturile bănești cuvenite, pentru perioada cuprinsă

între data încetării contractului de management din 25 mai 2009 și până la data

pronunțării sentinței instanței de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.