ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 93/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 iulie 2008 reclamantul A.I.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministrul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, solicitând obligarea acestuia la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând de la data expirării termenului prevăzut de lege, respectiv 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, până la emiterea Normelor Metodologice în care să se prevadă că beneficiari ai art. 78 alin. (8) din Legea nr. 19/2000 sunt și persoanele pensionate pentru limită de vârstă în temeiul art. 47 alin. (2) al Legii, conform Sentinței nr. 14 din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești definitivă și irevocabilă, obligarea la plata sumei de 1.000.00 euro daune morale și 500.000 euro despăgubiri materiale.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că prin sentința menționată, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 2562 din 19 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus emiterea Normelor Metodologice în care să se prevadă că beneficiari ai art. 79 alin. (8) din Legea nr. 19/2000 sunt și persoanele pensionate pentru limită de vârstă în temeiul art. 47 alin. (2)și având în vedere că au trecut mai mult de 30 zile, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pârâtul se face vinovat de nerespectarea prevederilor legale. Mai susține reclamantul că pârâtul a mai săvârșit un abuz, prin neaplicarea dispozițiilor Hotărârii nr. 218 din 1 august 2007 a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care a hotărât că faptele prezentate au ca efect un tratament diferențiat.

Prin Sentința civilă nr. 112 C. civ. din 24 octombrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ, a respins excepția rămânerii fără obiect invocată de pârât și a admis în parte acțiunea reclamantului, aplicând ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse o amendă de 4.600 lei pentru neexecutarea în termen de 30 de zile a sentinței. A fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată. Instanța a reținut că întârzierea în executarea hotărârii judecătorești definitive și irevocabile a fost de 46 zile și potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 a obligat pârâtul la 4.600 lei amendă judiciară. În ceea ce privește cererea de obligare la plata daunelor morale și materiale, instanța de fond a apreciat că între neexecutarea în termenul de 30 zile a sentinței și prejudiciul invocat de reclamant nu există legătură de cauzalitate.

În plus, cu toate că executarea sentinței a avut loc la 4 septembrie 2008, arată în continuare instanța, reclamantul nu a fost prejudiciat, întrucât Casa Județeană de Pensii Dâmbovița a emis anterior împlinirii termenului de execuție de 30 zile, decizia de pensionare. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul A.I.A., cât și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse. Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse în recursul său susține că instanța a aplicat Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse o amendă fără să observe că reclamantul nu a indicat prin acțiunea sa numele conducătorului autorității publice. Prin Decizia nr. 3323 din 16 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul A.I.A.

ca nefondat, iar recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale ca tardiv. A reținut instanța de recurs, în ceea ce privește recursul reclamantului că dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, prevăd că, în lipsa unei mențiuni din cuprinsul hotărârii executarea acesteia se face în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar în cazul în speță hotărârea a devenit irevocabilă la data de 19 iunie 2008, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2562, aceasta putea fi executată până la 20 iulie 2008. Cum Ordinul nr. 574 a fost emis la 4 septembrie 2008, a constatat Înalta Curte că rezultă o întârziere în executarea sentinței de 46 de zile, cum corect a reținut instanța de fond.

În ceea ce privește cererea de obligare la plata sumei de 100.000 euro daune morale și 500.000 euro daune materiale, s-a reținut că, în mod corect, a fost respinsă de instanța de fond. Cu privire la recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, anterior examinării motivelor de recurs s-a constatat că acesta a fost tardiv declarat. A reținut instanța de recurs că, din actele dosarului rezultă că sentința civilă nr. 112 C. civ. din 24 octombrie 2008 atacată cu recurs i-a fost comunicată ministerului la data de 20 noiembrie 2008 (fila 101 dosar fond) iar recursul a fost înregistrat la 25 februarie 2009, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, arătând că, în mod greșit a fost respins recursul ca tardiv declarat.

Prin Decizia nr. 4351 din 15 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis contestația în anulare formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a anulat în parte decizia atacată în ceea ce privește respingerea, ca tardiv a recursului formulat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a fixat termen la 14 ianuarie 2010 pentru rejudecarea recursului ministerului. A reținut Înalta Curte că potrivit înscrisurile existente la dosarul cauzei, recursul ministerului a fost declarat la data de 25 noiembrie 2008 și a fost transmis prin poșta militară a Curții de Apel Ploiești, astfel că acesta a fost formulat în termen, chiar înainte de împlinirea termenului de declarare a recursului, respectiv 27 noiembrie 2009, sentința fiindu-i comunicată la data de 21 noiembrie 2008. În recursul formulat, ministerul pârât a indicat ca temei dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. și a susținut că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru faptul că nici în acțiunea reclamantului și nici în sentința recurată nu s-a indicat numele ministrului căruia i s-a aplicat amenda. Recursul este nefondat. Într-adevăr, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care termenul prevăzut la alin. (1) nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi d întârziere.

Cum, în cauză, nu a existat o persoană anume care să fi fost obligată la emiterea Normelor metodologice respective, în mod legal instanța de fond a aplicat amenda prevăzută la art. 24 alin. (2) conducătorului Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, din moment ce autoritatea publică nu a indicat instanței de fond și nu a cerut introducerea în cauză a titularului portofoliului în perioada în litigiu. Astfel fiind, recursul va fi respins ca nefondat, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, împotriva sentinței civile nr. 112 CC din 24 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010.