ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3323/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată, următoarele: Prin plângerea penală formulată de petiționara V.C. s-a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatei D.G., avocat în cadrul Baroului de Avocați Prahova, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, susținând că aceasta folosește chitanțe false pentru a justifica onorariul de avocat, că nu înregistrează în contabilitate sumele încasate și că se sustrage de la plata impozitului cuvenit bugetului de stat. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin Rezoluția nr. 658/P/2008 din 23 martie 2009 a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) din C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale, întrucât faptele reclamate nu există. În urma actelor premergătoare efectuate s-a constatat că în toate situațiile reclamate avocatul a consemnat în registru de încasări și plăți al cabinetului de avocatură sumele încasate cu titlu de onorarii, iar referitor la contractul de asistență juridică din 10 iulie 2007 s-a stabilit ca suma de 500 RON să fie achitată la data încheierii, iar suma de 500 RON la finalizarea executării silite, aceste sume fiind evidențiate în documentele contabile. Împotriva acestei soluții petiționara a formulat plângere care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 441/II/2/2009 din 6 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu motivarea că faptele reclamate nu există și că astfel soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale este justificată.

În contra acestei rezoluții petiționara V.C. a formulat plângere, în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., care a fost respinsă ca nefondată prin Sentința penală nr. 95 din 3 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că faptele reclamate nu există, că actele premergătoare efectuate de procuror nu au confirmat existența unor indicii de săvârșire a infracțiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. și de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. S-a mai constatat că intimata și-a îndeplinit obligațiile legale de înregistrare în contabilitate a sumelor percepute drept onorariu.

În legătură cu contractul de asistență juridică din 10 iulie 2007 încheiat de avocat cu numita P.I. cu care petiționara se judeca în diferite dosare penale și civile s-a reținut că onorariul de 1.000 RON a fost în cote egale de câte 500 RON la încheierea contractului și respectiv la finalizarea executării silite, eliberându-se chitanțe pentru fiecare sumă. Aceste chitanțe au fost depuse la dosarele acestor cauze și au justificat cererile de acordare a cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal petiționara V.C. care a susținut că intimata s-a folosit de chitanțe false și că nu a înregistrat în contabilitate sumele încasate, că soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale este nelegală și netemeinică, impunându-se admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Recursul declarat nu este întemeiat. Din examinarea actelor premergătoare efectuate se constată că faptele reclamate de petiționară nu există în materialitatea lor și că soluția adoptată de procuror, de neîncepere a urmăririi penale, a fost corect menținută de prima instanță. Astfel, a rezultat că în situațiile reclamate de petiționară, intimata a consemnat în registru de încasări și plăți sumele încasate drept onorarii, respectând astfel obligațiile profesionale stabilite de Legea nr. 51/1995 cât și cele fiscale. Privitor la contractul de asistență juridică din 10 iulie 2007 încheiat de avocat cu numitul P.I. se constată că părțile au stabilit ca suma totală de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocațial să fie achitată în două tranșe, una la început în valoare de 500 RON și o alta la finalizarea executării silite.

Cu acest prilej s-au întocmit acte care atestă plata acestor sume, înregistrate în contabilitatea cabinetului de avocatură. Aceste chitanțe au fost avute în vedere la acordarea pentru justițiabilul P.I., cu care petiționara a fost în litigiu a cheltuielilor de judecată. Întrucât faptele penale reclamate de fals intelectual prevăzută de art. 289 și de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 nu există soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale a fost în mod corect menținută de prima instanță. În consecință, motivele de casare invocate nu pot fi primite. Față de cele ce preced, Curtea constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmează a dispune, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din C. proc.

pen., respingerea ca nefondat a recursului declarat de petiționara V.C., cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara V.C. împotriva Sentinței penale nr. 95 din 3 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 19 octombrie 2009.