ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 339/2009

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 157 din 9 octombrie 2008, Curtea de Apel

București, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul C.N. împotriva rezoluțiilor nr. 629/P/2007

din 7 mai 2007 și nr. 979/II/2/2008 din 10 iunie 2008 ale Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe intimatele D.M. și S.E. Rezoluțiile

au fost menținute.

Prin Rezoluția din 7 mai 2008, pronunțată în dosarul nr. 629/P/2007,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi

penale față de D.M., avocat, pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 lit.

e) C. proc. pen., existând o cauză care înlătură caracterul penal al faptei,

respectiv eroarea de fapt.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față

de S.E. pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., apreciindu-se că faptei îi lipsește un element constitutiv al

infracțiunii (latura subiectivă, intenția).

Această soluție de neînceperea a urmăririi penale a fost confirmată de

Procurorul general al aceluiași parchet prin respingerea plângerii formulate de

petent, prin Rezoluția nr. 979/II/2/2008 din 10 iunie 2008.

Procurorii au reținut că intimatele D.M., avocat și S.E., fiica justițiabilei

apărate de acest avocat nu au acționat (prima) în cunoștință de cauză,

necunoscând împrejurarea că înscrisurile sub semnătură privată prezentate de S.E.

nu au semnătura mamei acesteia (eroare de fapt), iar S.E. nu a intenționat să

falsifice semnătura mamei sale, înscrisurile reprezentând voința acesteia (a

mamei sale).

Împotriva acestei soluții de neîncepere a urmăririi penale,

petiționarul a formulat plângere în baza art. 278

1

C. proc. pen.,

susținând, în esență, că intimatele au săvârșit infracțiunile de fals și

respectiv uz de fals.

Curtea de Apel Ploiești, prin sentința menționată, a respins, ca

nefondată, plângerea petentului C.N., menținând rezoluțiile atacate.

Examinând recursul declarat de petent, în raport cu actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru motivele ce urmează:

Potrivit art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în

condițiile legii.

Petentul C.N. a solicitat partajarea donațiilor primite de S.M. de la

autorii comuni, proces definitiv și irevocabil soluționat în favoarea pârâtei S.M.,

mama intimatei S.E., apărată în proces de avocata D.M. Prin plângerea sa

penală, C.N. a susținut, fără a dovedi că S.E. a săvârșit cu intenție

infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (prin depunerea unor

cereri de amânare și de executare silită), iar avocata, știind că ar fi

falsificate, le-a folosit în proces.

Așa cum corect au reținut procurorii care au soluționat plângerea

penală a petentului, precum și instanța de fond care a respins plângerea

formulată de petent în baza art. 278 C. proc. pen., petentul nu a dovedit că S.E.

ar fi acționat în numele mamei sale fără a avea acordul acesteia și nici că

avocata D.M. ar fi cunoscut că justițiabila S.M. nu ar fi semnat cererile și nu

ar fi fost de acord cu conținutul lor. Pentru începerea urmăririi penale

trebuie să existe indicii puternice și probe privind existența tuturor

elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate și nu trebuie să existe

cauze care să înlăture caracterul penal al faptei. Or, în speță, există cu

privire la intimata D.M. o cauză care înlătură caracterul penal al faptei de uz

de fals, faptă de săvârșirea căreia a fost acuzată avocata D.M., respectiv

eroarea de fapt prevăzută de art. 51 C. pen. Astfel, aceasta nu a avut

cunoștință de împrejurarea că S.M. nu a semnat personal cererile, ea

înmânându-i-le fiicei acesteia S.E. care i le aducea semnate. S.E.,

împuternicită de mama sa pentru a-i angaja un avocat, nu a executat un fals cu

intenție, ea executând doar voința mamei sale, aflată în imposibilitate de a se

deplasa și a-și susține singură apărarea.

Declanșarea unor plângeri penale împotriva rudelor părților adverse ori

a apărătorilor acestora, pentru măsurile dispuse sau nu într-un proces, nu

poate determina trimiterea lor în judecată penală, în absența unor probe din

care să rezulte săvârșirea unor fapte penale.

În consecință, reținând că sentința atacată prin care s-au menținut

rezoluțiile parchetului privind soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva

intimatelor este conformă legii, Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petent.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar C.N. împotriva

Sentinței penale nr. 157 din 9 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2009.