ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4243/2009

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 67 din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petiționarul N.V. împotriva rezoluțiilor nr. 132/P/2007 din 8 octombrie 2008 și nr. 105/II/2/2009 din 4 februarie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

A fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că petentul

N.V. a formulat plângere penală împotriva notarului public C.E. și a numitului L.N., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și respectiv art. 291 C. pen., deoarece C.E., în calitate de notar public a eliberat pentru A.O.M., certificatul de moștenitor, fără a avea competență materială în acest sens și având totodată un conținut nereal, iar L.N., ar fi uzat de acte false cu ocazia declarării decesului defunctei I.M. la Primăria Posești, județul Prahova.

Prin rezoluția nr. 132/P/2007 din 10 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în temeiul disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii C.E. și L.N., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și respectiv art. 291 C. pen.

Pentru a da această rezoluție, procurorul a reținut în esență că, din conținutul actelor premergătoare efectuate în cauză nu se confirmă faptele sesizate de persoana vătămată și că certificatul de moștenitor eliberat de notarul public E.C., atestă o împrejurare reală și anume că singura moștenitoare a defunctei I.M. este numita S.T.

Mai mult decât atât, din cercetările efectuate s-au stabilit că la data de 7 aprilie 1998 a fost înregistrată la Biroul Notarului Public C.E., succesiunea defunctei I.M., decedată la 5 martie 1974 și s-a eliberat în aceeași zi certificatul de moștenitor pe calitate pentru sora defunctei, pe nume S.T., decedată și aceasta la 3 aprilie 1990 în Franța.

S-a considerat că de pe urma defunctei S.T., a rămas un singur moștenitor respectiv, A.O.M., potrivit certificatului de moștenitor din 11 mai 1994, prezentat notarului public C.E., iar faptul că pe actul de deces al defunctei I.M. nu a fost indicat ultimul domiciliu, s-a considerat a fi o eroare materială a funcționarului de la starea civilă.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere N.V., care a fost respinsă de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 669/II/2/2007 din 25 iunie 2007, considerându-se că soluția procurorului este temeinică și legală și că oricum pentru infracțiunile pretins comise în legătură cu eliberarea certificatului de moștenitor pe calitate s-a împlinit și termenul de prescripție al răspunderii penale.

Cele două rezoluții au fost atacate în instanță de persoana vătămată N.V., conform procedurii prev. de art. 278

1

C. proc. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 1467/42/2007.

Prin sentința penală nr. 78 din 8 august 2007 pronunțată în această cauză, plângerea formulată de N.V. a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs N.V., iar: prin Decizia penală nr. 295 din 25 ianuarie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 1467/42/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de acesta, a casat sentința penală și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel Ploiești, cu motivarea că, deși legal citată persoana vătămată N.V. a fost în imposibilitatea de a se prezenta la judecată și de a înștiința instanța despre acea imposibilitate.

În această situație Curtea de Apel Ploiești a fost reinvestită cu judecarea cauzei, când persoana vătămată N.V. în fața instanței de judecată a susținut că soluțiile dispuse în Dosarul nr. 132/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, sunt nelegale, reiterând motivele invocate în plângerea inițială dar și în precizările ulterioare, în sensul că fapta notarului public, C.E., aceea de eliberare a certificatului de moștenitor pretins fals, a fost determinată de alte persoane în calitate de complici și că cercetările nu au fost complete deoarece nu au fost îndreptate și împotriva numiților C.C.E., B.T.S. (avocați în Baroul București ) și A.O.M., care au instigat la eliberarea înscrisului fals și au folosit acest înscris în fața instanțelor și a altor autorități.

Mai mult decât atât, persoana vătămată N.V. a susținut inclusiv cu prilejul audierii în prezenta cauză că actele care au stat la baza emiterii certificatului pe calitate sunt false și anume: procura în limba franceză din 18 februarie 1996 prin care A.O.M. o împuternicește pe C.C. și B.T.S., să-I reprezinte în succesiunea defunctei I.M., certificatul de naștere al lui O.E.A., certificatul de moștenitor din 16 mai 1994 eliberat de Notariatul de Stat Sector 2 București, care atestă că A.O.M. este moștenitorul defunctei S.T., decedată în Franța în anul 1990 și certificatul de deces din 29 ianuarie 1998 care atestă că I.M.,  ar fi decedat la 5 martie 1976 în corn. Posești,județul Prahova.

De asemenea, N.V. și-a exprimat dubii că S.T. și I.M. ar fi fost surori sau că A.O.M. (inexistent) ar fi fost moștenitorul defunctei S.T.

Prin sentința penală nr. 56 din 18 aprilie 2008, Curtea de Apel Ploiești, a apreciat că rezoluțiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, sunt corecte în sensul că făptuitoarea C.E. a eliberat certificatul de moștenitor pe baza actelor ce i-au fost puse la dispoziție de către mandatarul B.T.S., acte ce au prezentat o aparență de legalitate, neexistând nici un indiciu de vinovăție sau culpă a notarului în exercitarea atribuțiilor sale de autoritate publică.

Prin urmare, instanța a admis în parte plângerea formulată de N.V., a desființat în parte Rezoluțiile nr. 132/P/2007 și respectiv nr. 669/II/2/2007 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a dispus trimiterea cauzei la procuror pentru reluarea cercetărilor, față de celelalte persoane indicate de petent în plângerea din 5 aprilie 2007 și anume: C.C., B.T.S. și A.O.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 295 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. în legătură cu toate înscrisurile anterioare certificatului de moștenitor.

Reluând cercetările în această cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a audiat persoana vătămată N.V. care a înțeles că instanța s-a pronunțat în mod definitiv cu privire la pretinsa activitate infracțională săvârșită de notarul public C.E., dar a stăruit pentru cercetarea numiților C.C.E. și B.T.S., privind împrejurările în care au fost mandatați de către A.O.M. să se ocupe de clarificarea succesiunii acestuia și modul în care a intrat în posesia actelor folosite de aceștia în instanță pentru revendicarea proprietății imobilului din București, sector 1.

Cu această ocazie N.V. a solicitat "documentarea organelor de cercetare penală cu privire la împrejurările în care s-a emis certificatul de moștenitor din 11 mai 1994 și a actelor de identitate ale numitului A.O.M., așa cum se precizează în sentința penală nr. 1648 din 28 august 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, prin care s-a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale".

În același timp a fost audiată intimata C.E.C., avocat în cadrul Baroului București, care a arătat că l-a cunoscut personal pe A.O.M. și pe fiul acestuia O.M., pe care i-a reprezentat în procesul de revendicare a unui imobil.

Recunoaște mandatul clienților săi, precizând că nu s-a prezentat la notarul public C.E. din Vălenii de Munte, pe care nu o cunoaște și nici la Primăria Posești, deoarece solicitarea de a se elibera certificatul de moștenitor de către notarul public C.E., a fost făcută, prin cerere de către avocatul B.T.S., în calitate de mandatar, fără să o determine în vreun fel pe aceasta sau în urma unei înțelegeri. S-a depus la notarul public printre alte acte și certificatul de deces al defunctei I.M., înmânat de către C.C.G., concubina lui M.O., care s-a prezentat împreună cu tatăl său C.G., la Primăria Posești, pentru obținerea acelui act.

Relațiile obținute de la Primăria Posești, confirmă faptul că duplicat de pe certificatul de deces al defunctei I.M., a fost solicitat atât de numitul C.G. cât și de Primăria sector 1 București.

Din declarația avocatei C.E.C., rezultă că faptele pentru care este acuzată au făcut obiectul Dosarelor nr. 4252/P/2002 și nr. 638/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul București, dosare în care au fost cercetați pentru aceleași fapte și notarul C.E., A.O.M. și alții.

Prin rezoluția nr. 132/P/2007 din 8 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii C.E. - notar public, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., întrucât în urma efectuării actelor premergătoare a rezultat că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și, drept consecință acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare existând și autoritate de lucru judecat; C.E.C. - avocat în Baroul București și A.O.M., cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. întrucât în urma efectuării actelor premergătoare a rezultat că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și drept consecință acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare, existând și autoritate de lucru judecat; B.T.S., avocat în Baroul București, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 290 C. pen. art. 291 C. pen. și art. 25 C. pen., rap. la art. 289 C. pen., întrucât în urma efectuării actelor premergătoare a rezultat că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și drept consecință acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare; L.N., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291 C. pen., întrucât în urma efectuării actelor premergătoare a rezultat că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și, drept consecință, acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare, intervenind și decesul făptuitorului.

Pentru a da această rezoluție Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a reținut că, modul în care au fost eliberate înscrisurile anterioare certificatului de moștenitor, inclusiv acesta, a fost clarificat prin Ordonanța nr. 4252/P/2008 din 24 februarie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împotriva căreia persoana vătămată N.V. a formulat plângeri ce au fost respinse ca neîntemeiate prin Ordonanța nr. 1423NIII/1/2004 din 15 aprilie 2004, a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București, precum și prin sentința nr. 640 din 4 martie 2005 pronunțată de Judecătoria sector 1 București, în Dosarul nr. 9534/2004 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1809/R din 9 septembrie 2005 a Tribunalului București, secția a-II-a penală, în Dosarul nr. 2127/2005, cu mențiunea că, prin ordonanța sus menționată au fost lămurite și aspectele filiației.

De asemenea, prin Rezoluția nr. 638/P/2007 din 22 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin sentința penală nr. 185/2008 a Curții de Apel București, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.C.E., C.I., O.M., C.R., A.D., L.M.C. și C.E., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 281 alin. (1) C. pen., art. 26 rap. la art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., art. 291 C. pen. și art. 292 C. pen.

Cu privire la actele premergătoare efectuate în cauză, în ceea ce privește solicitarea persoanei vătămate N.V. de a se efectua cercetări față de C.E. - notar public, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., referitor la emiterea certificatului de moștenitor nr. 227/1998 la data de 7 aprilie 1998, precum și față de numiții C.C.E., B.T.S. și A.O.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 25 C. pen., rap. la art. 289 C. pen., înscrisuri ce au fost depuse în Dosarul civil nr. 10088/1996 al Judecătoriei Sectorului 1 București, cu ocazia judecării acțiunii în revendicare, acțiunea penală nu mai poate fi exercitată, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție de 5 ani, prev. de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., prescripția fiind o cauză care înlătură răspunderea penală a făptuitorilor, conform art. 121 C. pen., situație în care s-a apreciat că se impune neînceperea urmăririi penale față de persoanele cercetate, existând totodată și autoritate de lucru judecat.

În termen legal notarul C.E., a criticat soluția susținând că a mai fost cercetată pentru aceleași fapte, că prin Rezoluția nr. 132/P/2007 din 10 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză că, plângerea formulată împotriva acestei soluții a fost respinsă prin Rezoluția nr. 669/11/2/2005 din 25 iunie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și că soluția a fost menținută și de Curtea de Apel Ploiești, prin sentința penală nr. 56/2008.

Prin Rezoluția nr. 1643/II/2/2008 din 20 octombrie 2008, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a fost admisă plângerea formulată de către C.E., împotriva soluției adoptate în Dosarul 132/P/2007 la data de 8 octombrie 2008 și infirmarea soluției în sensul că, s-a constatat că pentru infracțiunile prev. de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat prin rezoluția din 10 mai 2007 iar această soluție anterioară de neîncepere a urmăririi penale a fost apreciată ca fiind legală, prin sentința penală nr. 56/2008 a Curții de Apel Ploiești, rămasă definitivă prin nerecurare.

Această soluție i s-a comunicat notarului public C.E. și persoanei vătămate N.V. la data de 20 octombrie 2008, iar din procesul verbal aflat la fila 39 reiese că Rezoluția nr. 1643/11/2/2008 s-a afișat la domiciliul numitului N.V., la data de 22 octombrie 2008.

La data de 29 octombrie 2008 N.V. a formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 132/P/2007 care s-a înregistrat la Curtea de Apel Ploiești cu nr. 1133/42/2008.

Prin sentința penală nr. 1 din 9 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1133/42/2008, Curtea de Apel Ploiești, în temeiul dispoz. art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen. a scos de pe rol plângerea formulată de către N.V. împotriva Rezoluției nr. 132/P/2007 din 8 octombrie 2008 și a trimis cauza Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru soluționare conform dispoz. art. 275-278 C. proc. pen.

Persoana vătămată N.V. a criticat prin această plângere formulată în termen legal - Rezoluția nr. 132/P/2007 din 8 octombrie 2008, susținând că este nelegală pentru că procurorul care a dispus soluția "nu a efectuat cercetări complete și că a interpretat-greșit unele aspecte principale".

Prin Rezoluția nr. 105/11/2/2009 din 4 februarie 2009 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, plângerea formulată de persoana vătămată N.V., împotriva Rezoluției nr. 132/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești din 8 octombrie 20907 a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, situație în care, există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale și deci nu se mai pot efectua cercetări.

Împotriva celor două rezoluții a formulat plângere în conformitate cu dispoz. art. 278

1

C. proc. pen., persoana vătămată N.V., criticându-Ie ca fiind netemeinice și nelegale și a solicitat în esență ca, în conformitate cu dispoz. art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., desființarea acestora și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Curtea de Apel, examinând rezoluțiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în raport de actele și lucrările dosarului dar și de dispozițiile legale incidente în materie, a constatat că intimații din prezenta cauză au fost cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen., fapte pentru care legea penală prevede pedepse cu închisoarea de până la 5 ani.

Potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an dar care nu depășește 5 ani.

Conform art. 121 alin. (1) C. proc. pen., prescripția înlătură răspunderea penală. În raport de cele arătate mai sus, Curtea de Apel a apreciat că, în mod corect prin rezoluțiile mai sus menționate Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a constatat că pentru infracțiunile pretins comise de către A.O.M., C.E.C. și B.T.S., infracțiuni prev. de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen., în legătură cu eliberarea certificatului de moștenitor și cu înscrisurile anterioare acestuia (procura în limba franceză din 18 februarie 1996, prin care A.O.M. o împutemicește pe C.C., să îl reprezinte în succesiunea defunctei I.M., certificatul de naștere al lui O.E.A., certificatul de moștenitor din 11 mai 1996 emis de Notariatul de Stat Sector 2 și certificatul de deces din 29 ianuarie 1998), s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, situație în care există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale și deci nu se mai pot efectua cercetări.

Cât privește pe intimata C.E., Curtea a apreciat că există autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul N.V., solicitând în esență casarea acesteia, desființarea celor două rezoluții și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitori,cu indicarea extinderii cercetărilor sub aspectul infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

În ce privește problema prescripției răspunderii penale,s-a susținut că aceasta nu este incidentă în cauză,întrucât certificatul de moștenitor emis de către intimata notar public C.E. este folosit în cadrul unor procese civile(acțiuni în revendicare) aflate încă pe rolul instanțelor.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

La data de 10 octombrie 2006 petentul N.V. a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte o plângere penală împotriva notarului public C.E. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu,în legătură cu eliberarea certificatului de moștenitor din 7 aprilie 1998.

Ulterior, la data de 5 aprilie 2007,petentul și-a completat plângerea,solicitând cercetarea penală și a altor persoane(A.O.M., B.T.S. și C.C.) care ar fi folosit acest atât acest act fals,cât și altele în dosarul ce a avut ca obiect revendicarea imobilului situat în București, sector 1.

Având în vedere calitatea persoanei indicate în plângerea inițială (notar public), s-a declinat competența de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, unde cauza a fost înregistrată la data de 25 aprilie 2007.

Prin Rezoluția nr. 132/P/2007 din 8 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii indicați în plângere pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, 289, 290, 291 C. pen.,ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Această soluție a fost atacată de către petent în condițiile art. 278

1

C. proc. pen.,făcând obiectul prezentei cauze.

În privința intimatei C.E., Înalta Curte constată că la data de 10 mai 2007 față de aceasta s-a mai dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale în același dosar și pentru aceleași infracțiuni,soluție care a rămas definitivă prin respingerea plângerilor atât de către procurorul general, cât și de către instanță (prin sentința penală nr. 567/2008 a Curții de Apel Ploiești,definitivă prin nerecurare).

De altfel, din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că petentul a mai formulat și alte plângeri penale împotriva acelorași persoane(dar și a altora),reclamând în esență aceleași aspecte,respectiv falsificarea unor acte și folosirea acestora în procesul civil având ca obiect revendicarea imobilului din sector 1 București. Aceste plângeri au fost analizate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care prin Ordonanța nr. 4252/P/2002 din 24 februarie 2004, respectiv Rezoluția nr. 638/P/2007 din 22 iulie 2008 au dispus neînceperea urmăririi penale,scoaterea de sub urmărire penală sau disjungerea cercetărilor.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că potrivit art. 121 C. pen.,prescripția înlătură răspunderea penală,iar termenele de prescripție prevăzute de lege se întrerup doar prin îndeplinirea oricărui act care trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal.

În speță, Curtea constată că toate infracțiunile pentru care au fost efectuate cercetări în cauză sunt sancționate cu închisoare care nu depășește 5 ani, astfel încât termenele de prescripție a răspunderii penale sunt de 5 ani, conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Pe de altă parte, potrivit art. 122 alin. (2) C. proc. pen.,termenele de prescripție se socotesc de la data săvârșirii infracțiunii,adică de la data emiterii certificatului de moștenitor (în cazul intimatei C.), respectiv de la data folosirii acestuia (în cazul celorlalți intimați).

În ce privește situația folosirii actului presupus a fi fost întocmit în fals,contrar celor susținute de petent cu ocazia recursului, Curtea constată că aceasta se circumscrie soluționării dosarului civil având ca obiect revendicarea imobilului în litigiu. Or, din actele dosarului rezultă că acesta s-a finalizat prin sentința civilă nr. 2945 din 12 martie 1997 a Judecătoriei sectorului 1,rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2164 din 13 octombrie 1999 a Curții de Apel București, secția a-IV-a civilă.

În raport de aceste date, în mod corect s-a reținut atât de către procuror, cât și de către instanța de fond că în cauză operează prescripția răspunderii penale, ca și caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale și,prin aceasta,a începerii urmăririi penale.

Susținerile petentului, în sensul că actele false ar fi folosite și în prezent,cu ocazia altor litigii aflate pe rolul instanțelor, nu pot fi analizate în prezentul dosar, căci cenzurarea soluției date în cauză se face prin raportare la cele reclamate de către petent în plângerea penală pe care a adresat-o organelor de cercetare penală și care nu cuprinde decât referiri la procesul de revendicare a imobilului din sector 1, ce a făcut obiectul dosarului sus-amintit al Judecătoriei sectorului 1 București.

În măsura în care mai există și în prezent alte litigii în care se folosesc aceleași acte presupus a fi fost întocmite în fals, este dreptul petentului de a sesiza din nou organele judiciare, care vor dispune în consecință.

În același sens urmează a fi privită și cealaltă solicitare cuprinsă în motivele de recurs, privitoare la extinderea cercetărilor sub aspectul infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

În consecință, recursul declarat de către petent este nefondat și va fi respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul petiționar N.V. împotriva sentinței penale nr. 67 din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2009.