ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2526/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 47/ F din 07 mai 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii C.N.V., E.L., C.N.l. și B.M.V.M. împotriva rezoluției din 22 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 229/P/2007, privind pe M.D.I., C.N. și C.C., menținându-se rezoluția atacată și fiind obligați petiționarii la câte 50 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut următoarele: 1. Prin rezoluția din 22 decembrie 2008, dată în dosarul nr. 229/P/2007, procurorul a dispus, în baza art. 249 C. proc.

pen., raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților M.D.I., notar public, cercetată sub aspectul infracțiunilor prevăzută de art. 246, 288, 289 și 293 C. pen., precum și a învinuiților C.N. și C.C., ambii cercetați pentru infracțiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 246, 288, 289 și 293 C. pen., deoarece faptele nu există. Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut următoarea situație de fapt: La data de 22 ianuarie 2007, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani plângerea penală formulată de C. N.V., E.L., C.l. și B.M.M. împotriva notarului public M.D.I. din, Drăgășani, pentru infracțiunile menționate mai sus, susținându-se, în esență, că semnătura de pe testamentul autentificat sub nr. 171 din 6 februarie 2002, urmare a încheierii întocmite de notarul public M.D.I.

nu aparține autorului C.G., testament prin care C.N., soție, a fost instituită legatar universal al lui C.G. În primul ciclu procesual, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin rezoluția din 4 iulie 2007, dată în dosarul nr. 229/P/2007, a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public M.D.l., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, 288, 289 și 293 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Această soluție a fost atacată de persoanele vătămate cu plângere la procurorul ierarhic superior, care a dispus respingerea, ca neîntemeiată, însă persoanele vătămate au atacat soluția dată în instanță, la Curtea de Apel Pitești, în condițiile art. 278 1 C. proc.

pen., aceasta dispunând, prin sentința penală nr. 43/ F din 24 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr. 11/46/2008, admiterea plângerii formulată de petiționari, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei acestui parchet, în vederea începerii urmăririi penale. Instanța a dispus completarea actelor premergătoare de către procuror, în sensul efectuării unei expertize criminalistice, prin care să se stabilească dacă semnătura la poziția „testator” de pe testamentul autentificat de notarul public M.D.I., sub nr. 171 din 6 februarie 2002, aparține numitului C.G. sau altor persoane, C.N. sau M.D.I., dispunând, totodată, și efectuarea altor probatorii necesare lămuririi cauzei. În cel de-al doilea ciclu procesual, procurorul a dispus, prin rezoluția din 16 septembrie 2008, începerea urmăririi penale împotriva notarului public M.D.I.

și a numiților C.N. și C.C., iar prin ordonanța din 13 octombrie 2008, s-a dispus efectuarea expertizei grafice a scrisului la I.N.E.C. – L.I.E.C. București, așa cum a dispus instanța prin trimiterea cauzei la procuror. Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 327 din 17 noiembrie 2008 s-a concluzionat că, în urma examinării actelor trimise, semnăturile testatorului de pe cele trei exemplare originale ale testamentului autentificat sub nr. 171 din 6 februarie 2002 la B.N.P. D.I.M. din Drăgășani, județul Vâlcea, au fost executate de titularul C.G. Având în vedere concluziile acestui raport de expertiză efectuat, declarațiile persoanelor cercetate M.D.I., C.N. și C.C., coroborate cu întreg ansamblu probator administrat în cauză, procurorul a concluzionat că învinuiții M.D.I., C.N.

și C.C. nu au comis faptele reclamate de persoanele vătămate și pentru care s-a început urmărirea penală, motiv pentru care, prin rezoluție din 22 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 229/P/2007, a dispus, în baza art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților M.D.I., notar public, cercetată sub aspectul infracțiunilor prevăzută de art. 246, 288, 289, 293 C. pen., precum și a învinuiților C.N. și C.C., ambii cercetați pentru infracțiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 246, 288, 289 și 293 C. pen., deoarece faptele nu există. Împotriva acestei rezoluții a fost formulată plângere, în condițiile art. 278 C. proc.

pen., la procurorul ierarhic superior, plângere cafea fost respinsă ca neîntemeiată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin rezoluția din 23 februarie 2009, dată în lucrarea cu nr. 57/ll/2/2009. Nemulțumite de această soluție, persoanele vătămate în cauză s-au adresat, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., cu plângere la instanță, la Curtea de Apel Pitești, în al doilea ciclu procesual, înregistrată la data de 16 februarie 2009, sub nr. 166/46/2009. În motivarea acestei plângeri, în esență, s-a susținut că soluția dispusă de procuror în cauză este nelegală și netemeinică, întrucât notarul public M.D.I., cu concursul numiților C. N. și C.C., a întocmit în fals testamentul autentificat sub nr. 171 din 6 februarie 2002, prin care s-a consemnat, în mod nereal, că numitul C.G.

ar fi semnat la poziția „testator” cu privire la averea sa, în favoarea soției sale, C.N., deși nu a fost prezent la notariat, avere ce a fost apoi înstrăinată de C.N., nepotului său C.C. Mai mult, deși această cauză a făcut înainte obiectul a unui alt ciclu procesual, în urma căruia, prin sentința penală nr. 43/ F din 24 aprilie 2008, Curtea de Apel Pitești a admis plângerea împotriva rezoluției din data de 4 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în același dosar, nr. 229/P/2007, prin care a desființat această rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, trimițând cauza la procuror, în vederea începerii urmăririi penale, totuși, procurorul, prin ordonanța dată ulterior, în prezentul ciclu procesual, nu a respectat dispozițiile instanței, necompletând corespunzător toate actele premergătoare efectuate de către procuror, în vederea justei soluționări a acestei cauze.

A mai arătat că raportul de expertiză criminalistică efectuat în această cauză, după trimiterea la procuror, prin care s-a concluzionat că semnăturile de pe testamentul original contestat aparțin titularului acestuia, C.G., nu poate fi luat în considerare, întrucât într-o altă expertiză extrajudiciară, anterior efectuării expertizei arătate, rezultă că această semnătură nu a fost executată de numitul C.G. Față de această situație, ca urmare a două opinii total diferite, s-a efectuat o nouă expertiză criminalistică extrajudiciară, care a concluzionat că, de asemenea, semnătura de pe testament nu aparține testatorului C.G.

Date fiind concluziile contrastante ale expertizei judiciare efectuate în cauză și a celor două rapoarte extrajudiciare, întrucât parchetul a respins cererea de participare la efectuarea expertizei a unuia dintre experții care au efectuat prima expertiză extrajudiciară, se impunea ca, pentru lămurirea exactă a situației, parchetul să facă toate demersurile pentru aflarea adevărului și nu să se rezume la concluziile unei singure expertize, concluzii contracarate de alte două expertize efectuate de doi experți diferiți, la intervale de timp diferite. Examinând plângerea și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele: În primul rând, în urma trimiterii cauzei la procuror, dispusă în primul ciclu procesual, procurorul, în completarea actelor premergătoare efectuate în cel de-al doilea ciclu procesual, a dispus efectuarea unei expertize grafice, așa cum de altfel a hotărât instanța, expertiză efectuată la I.N.E.C.

– L.I. E.C. București, care a avut ca obiect a stabili dacă semnăturile testatorului de pe exemplarele originale ale testamentului autentificat sub nr. 171 din 6 februarie 2002 la B.N.P. D.I.M. din Drăgășani, au fost executate de titularul C. G. sau au fost contrafăcute de către vreuna dintre persoanele bănuite, C.N., C.C., M.D.I., respectiv de alte persoane. Pe baza materialelor avute la dispoziție, expertul C.L. a concluzionat, prin raportul de expertiză criminalistică nr. 327 din 17 noiembrie 2008, că semnăturile testatorului de pe aceste exemplare originale ale testamentului autentificat sub nr. 171 din 6 februarie 2002, la B.N.P. D.I.M. din Drăgășani, au fost executate de titularul C.G.

De menționat că în vederea analizei criminalistice a semnăturilor testatorului au fost depuse multiple acte, cu scrisul sau semnăturile autorului și a persoanelor vizate în contrafacerea semnăturii, așa cum de altfel au solicitat și petenții (a se vedea scriptele de comparație de care face vorbire raportul de expertiză). Mai mult, aceste concluzii ale expertizei efectuate în prezentul ciclu procesual se coroborează și cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. 100.671 din 30 martie 2007, efectuat de S.C. al I.P.J. Vâlcea, în primul ciclu procesual, prin care se concluzionează, de asemenea, că semnătura de la poziția „testator” de pe testamentul întocmit la B.N.P. M.D.I., la data de 6 februarie 2002, a fost executată de C.G.

Aceste probe științifice se coroborează și cu aspectele relatate de persoana cercetată M.I.D., în declarația dată de aceasta, confirmată, de altfel și de celelalte persoane audiate bănuite de contrafacerea semnăturii, C.N. și C.C., prin care se arată că autorul C.G., având o sănătate precară, întrucât era bolnav, fiind internat în diverse unități spitalicești, a fost prezent la notarul public și a semnat în prezența acestuia testamentului cu nr. 171 din 6 februarie 2002, în favoarea soției sale C.N., care a fost instituită ca legatar universal, la acea dată întocmindu-se în fața aceluiași notar un alt testament nr. 172 din 6 februarie 2002, prin care C.N. a desemnat, la rându-i, ca legatar universal, pe C.G., ambii hotărând să facă în favoarea celuilalt testament pe averea ce o deținea.

S-a mai reținut că, în cauză, au fost depuse concluzii în primul ciclu procesul și de expertul A.S., care a întocmit un aviz de specialitate cu referire la concluziile raportului de constatare tehnico-științifică întocmit de S.C. din cadrul I.P.J. Vâlcea, prin care se arată că semnătura de pe testamentul autentificat de notar nu a fost executată de C.G., precum și de expertul N.G., considerat ca expert parte cu referire la expertiza efectuată în cel de-al doilea ciclu procesual, care, de asemenea, a concluzionat că semnătura de pe exemplarul testamentului contestat nu a fost realizată de către C.G., însă aceste concluzii nu pot fi luate în calcul și apreciate ca atare, pentru că au fost depuse de părți în afara cadrului judiciar legal, părțile hotărând ele însele, în mod arbitrar și subiectiv, fără respectarea procedurii prevăzute de lege, conform art. 116 și urm. C. proc.

pen., ce conferă numai organelor judiciare dreptul de a dispune participarea unor experți recomandați și de părți, organul judiciar având o atare abilitate legală, fie la cererea părților, fie din oficiu. De altfel, instanța de fond a înlăturat susținerile petenților în sensul că în mod nelegal parchetul nu a luat în considerare cererea de participare la efectuarea expertizei și a expertului solicitat de părți, A.S., întrucât, pe de o parte, acest aviz de specialitate a fost înaintat la I.N.E.C. – L.I.E.C. București, în vederea efectuării expertizei, iar, pe de altă parte, procurorul a dispus în condiții procedurale, prin rezoluția din 21 noiembrie 2008, respingerea solicitării efectuată! În acest sens cu privire la participarea expertului criminalist A.S., motivând că astfel de cereri nu obligă organul de urmărire penală să numească întotdeauna astfel de experți, textul folosit în art. 1 alin. (2) din O.G.

nr. 75/2000, în formula „pot participa” scoțând în evidență caracterul facultativ pentru organul de urmărire penală cu privire la o atare participare. În acest sens, instanța de fond a apreciat că „dreptul” de a cere un expert, așa cum rezultă și din prevederile art. 118 alin. (3) C. proc. pen., aparține părții, dar numirea ca expert este o facultate a organului judiciar, așa cum a apreciat și parchetul, prin referire la textul legal menționat al O.G. nr. 75/2000, și nicidecum nu corespunde vreunei obligații ce s-ar impune, corelativ acestui drept, în sensul că, oricând și în orice condiții, organul judiciar, la cererea părții, are obligația să numească și un expert recomandat de acea parte.

Față de aceste aspecte, instanța de fond a apreciat, pe de o parte, că astfel de expertize efectuate în afara cadrului procesual nu pot fi luate în considerare, pentru considerentele arătate, iar, pe de altă parte, a considerat că sunt relevante concluziile ce se desprind din raportul vizând expertiza efectuată în cauză în cel de-al doilea ciclu procesual, cât și din raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în primul ciclu procesual, concluzii științifice ce se coroborează cu declarațiile persoanelor cercetate, cu întreg ansamblu probator administrat în această cauză, astfel că soluția pronunțată de parchet de scoatere de sub urmărire penală a învinuiților, pentru că faptele nu există, este o soluție legală și temeinică.

B. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs petenții C.N.V., E.N.L., C.N.l. și B.M.V.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală și plângerea adresată instanței în baza art. 278 1 C. proc. pen. și solicitând admiterea pe fond a plângerii și trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale și suplimentarea probatoriului prin efectuarea unei noi expertize criminalistice pe baza exemplarelor originale ale testamentului. Examinând recursurile declarate de petenți sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate. Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor de urmărire penală efectuate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că activitățile desfășurate de intimați nu întrunesc elemente constitutive ale infracțiunilor reclamate prin plângerea penală.

Critica petenților potrivit căreia expertiza efectuată de I.N.E.C. nu s-ar fi desfășurat pe baza exemplarelor originale ale testamentului, nu este întemeiată, din ordonanța dată la 13 octombrie 2008 reieșind că s-a pus la dispoziția expertului 3 exemplare ale testamentului, două furnizate de notar și unul de către C.C., primele două fiind restituite la mapa actului, după efectuarea lucrării. Pe de altă parte, instanța de fond a motivat pe larg de ce nu pot fi luate în considerare concluziile celor două expertize extrajudiciare depuse de petenți, precum și de ce a reținut ca obiective concluziile raportului de expertiză efectuat de către I.N.E.C., dispus la indicația instanței de fond în primul ciclu procesual, respectiv pentru că acestea se coroborează cu declarația persoanelor audiate în cauză și cu constatările raportului tehnico-științific efectuat de specialistul unității de poliție.

Înalta Curte constată că aceste aprecieri sunt corecte iar o nouă expertiză criminalistică asupra semnăturii testatorului nu este necesară, nefiind întrunite cerințele art. 125 C. proc. pen., întrucât nu există îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză efectuat de I.N.E.C. cu respectarea dispozițiilor legale.

În altă ordine de idei, nu este justificată nici critica vizând omisiunea notarului public de a solicita un act medical care să ateste că testatorul avea discernământ la momentul semnării actului, întrucât potrivit legii privind activitatea notarială, notarul public procedează la autentificare numai dacă un medic specialist atestă în scris că partea poate să-și exprime în mod valabil consimțământul în momentul încheierii actului doar atunci când are îndoieli cu privire la deplinătatea facultăților mintale ale vreuneia dintre părți; or, în speță, potrivit declarațiilor persoanelor audiate, testatorul, deși avea o stare precară a sănătății, fiind internat în mai multe spitale, nu prezenta nici un simptom al lipsei discernământului, astfel că notarul public nu era obligat să solicite un astfel de act.

Sub un ultim aspect, se impune precizarea că, deși prin hotărârea instanței de fond din primul ciclu procesual s-a indicat procurorului să procedeze fie la începerea, fie la neînceperea urmăririi penale, în funcție de completarea actelor premergătoare, acesta a dispus începerea urmăririi penale încălcând dispozițiile art. 121 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 123 alin. (1) C. pen., întrucât de la data comiterii presupuselor fapte, 6 februarie 2002, și până la începerea urmăririi penale, 16 septembrie 2008, a trecut mai mult de 5 ani, ce reprezintă termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile reclamate. Cum ne aflăm însă în calea de atac a petenților, acest aspect procedural a fost evidențiat doar formal, recursurile fiind examinate pe fondul cauzei, conform considerentelor de mai sus.

Ca atare, pentru toate aceste motive, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurenții la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenții C.N.V., E.N.L., C.N.l. și B.M.V.M. împotriva sentinței penale nr. 47/ F din 07 mai 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții petenți la plata sumei de câte 100 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 01 iulie 2009.