ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2353/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, la data de 12 mai 2008, petiționarul B.I. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de numiții: - M.M. (notar public) sub aspectul infracțiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. și neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen.; - C.I. și P.C. sub aspectul infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.; - S.N. și S.I. sub aspectul infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen.; - Ș.M.

sub aspectul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1) și (2) C. pen. În cuprinsul plângerii formulate petiționarul a susținut că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2545 din 13 iulie 2006 de către notarul public M.M. a fost întocmit în fals, întrucât C.I. și P.C. i-au vândut numitei S.N. o suprafață de teren situată în punctul Z., teren care nu aparținea vânzătorilor, ci familiei B. și că fișa cadastrală ce a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare a fost întocmită în fals de numitul Ș.M. Prin ordonanța nr. 177/P/2007 din 13 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus, în temeiul art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., art. 38, art. 45 raportat la art. 42 C. proc. pen. și art. 25 C. proc. pen.: 1. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei M.M., notar public în municipiul Râmnicu Vâlcea cercetată sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 249 C. pen., întrucât faptele nu există; 2. Disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe C.I. și P.C. cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art. 292 C. pen. și art. 291 C. pen.; S.N. și S.I., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen. și Ș.M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) și (2) C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Împotriva ordonanței cu nr. 177/P/2007 din 13 noiembrie 2008 petiționarul B.I. a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o, ca neîntemeiată, prin ordonanța cu nr. 1019/II/2/2008 din 18 decembrie 2008. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., nemulțumit de soluția de neurmărire penală dată de parchet, petiționarul B.I. s-a adresat cu plângere Curții de Apel Pitești, competentă să judece cauza în primă instanță. Prin sentința penală nr. 25/ F din 5 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.I. împotriva ordonanței din 13 noiembrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 177/P/2007, privind pe notarul public M.M. A fost menținută ordonanța atacată. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a constatat că ordonanța contestată este legală și temeinică, din probele administrate în cauză rezultând existența unui impediment procesual, respectiv cel prevăzut la art. 10 lit. a) C. proc. pen., care are ca efect dirimant împiedicarea punerii în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, situație în care, în mod corect, procurorul de caz a făcut aplicarea prevederilor art. 249 C. proc.

pen., dispunând scoaterea de sub urmărire penală a notarului public M.M. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționarul B.I. care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea ordonanței parchetului și tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate. Examinând sentința penală recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul B.I. este nefondat pentru următoarele considerente: Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționarul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Înalta Curte constată că pentru a se putea pune în mișcare acțiunea penală este necesară îndeplinirea a două condiții. Prima condiție constă din existența acelor probe care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune.

Cea de a doua condiție constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b 1 ). Intervenția unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din probele administrate ulterior sesizării, poate determina ca în locul punerii în mișcare a acțiunii penale să funcționeze instituția scoaterii de sub urmărire penală. Înalta Curte constată că, în mod justificat s-a dispus în cauză scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei M.M., notar public, sub aspectul infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și neglijență în serviciu prevăzută de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen.

și art. 249 C. pen., întrucât din probele administrate a rezultat existența cauzei care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen. (inexistența faptei). Prealabil, însă, adoptării acestei soluții de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, cauza a mai fost derulată într-un ciclu procesual anterior, în care prin sentința penală nr. 120/ F din 16 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 745/46/2007, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 637 din 21 februarie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admisă plângerea formulată de petiționarul B.I.

împotriva ordonanței din 14 iunie 2007, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în același dosar cu nr. 177/P/2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.M., notar public, cercetată sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., desființându-se ordonanța atacată, cauza fiind trimisă procurorului, în vederea completării actelor premergătoare și începerii urmăririi penale. Prin aceeași sentință, Curtea de Apel Pitești a dispus audierea, ca făptuitor, a intimatei M.M., notar public și în calitate de martori a numiților Ș.M., lucrător în cadrul O.C.P.I. Râmnicu Vâlcea, a vânzătorilor și cumpărătorilor terenului în litigiu, respectiv a numiților C.I., P.C.

și S.N., solicitând ca aceste declarații să fie completate, dacă este cazul, cu orice alt mijloc de probă în vederea justei soluționări a cauzei. După trimiterea cauzei la procuror, acesta, în urma completării actelor premergătoare dispuse de instanță, prin rezoluția din 18 septembrie 2008 a dispus începerea urmăririi penale față de notarul public M.M., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 289, 291 și 249 C. pen. Examinând actele și lucrările dosarului, vizând toate etapele derulării plângerii formulate de petiționarul B.I., Înalta Curte reține următoarele: La data de 13 iulie 2006 C.I. și P.C. i-au vândut numitei S.N. un teren în suprafață de 2499,88 m 2 situat în punctul „Z.” de pe raza comunei Costești, județul Vâlcea.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat sub nr. 2545 din 13 iulie 2007 de către notarul public M.M. din Râmnicu Vâlcea. Cu privire la acest teren, petiționarul B.I. a susținut că a fost donat de P.G. și P.M. autorii vânzătorilor mai sus menționați, lui B.I. (tatăl petiționarului) prin actul de donație din 1 ianuarie 1965, astfel că terenul aparține moștenitorilor legali ai numitului B.I., printre care se numără și petiționarul B.I.; că moștenitorii autorilor P.G. și P.M. și anume C.I. și P.C., fiică, respectiv, nepot, nu aveau nici un drept, ei nefiind proprietari și că numai cu concursul notarului public M.M., au perfectat un act nelegal în favoarea cumpărătorului S.N., lipsindu-l pe petiționar de drepturile sale.

Totodată, petiționarul a considerat că actul de vânzare-cumpărare încheiat și autentificat de către notarul public M.M. a fost întocmit în complicitate cu funcționarii de la Primăria Costești, care au eliberat, în favoarea vânzătorilor, adeverința prin care s-a atestat că, la rolul lor, se afla înscris terenul mai sus menționat, precum și a lucrătorului autorizat de la O.C.P.I. Vâlcea, Ș.M., care a întocmit fișa corpului de proprietate în punctul „Z.”, sat Costești, precum și schița de amplasament și delimitare a acestui corp de proprietate, privind suprafața de 2499,88 mp. Examinând întreg materialul probator administrat în cauză Înalta Curte constată că, actul de vânzare-cumpărare, prin care a fost înstrăinat terenul situat în punctul „Z.”, a fost întocmit de notarul public M.M.

cu respectarea dispozițiilor legale, având la bază certificatele de moștenitor nr. 1356/1977, 95/2005, 170/2005, certificatul de rol fiscal și adeverințele de rol nr. 2568/2006 și 2541/2006, eliberate de Primăria comunei Costești, planurile de amplasament delimitate pentru fiecare corp de proprietate, fișele corpurilor de proprietate, memoriile tehnice și extrasele de carte funciară nr. 18228, 18229, 18230 și 18231 din 11 iulie 2006, eliberate de O.C.P.I. Vâlcea – B.C.F. din care a rezultat că terenul este liber de orice sarcini. Totodată, actul esențial de care s-a prevalat B.I. și anume donația făcută de autorii vânzătorilor în anul 1965, cu privire la terenul în litigiu, în favoarea autorilor petiționarului, nu i-a fost adus la cunoștință notarului public M.M., așa cum, de altfel a declarat aceasta, și nu putea produce consecințe juridice, fiind un act sub semnătură privată și nu un act solemn, așa cum prevăd dispozițiile art. 813 C. civ.

Ca atare, actul de donație prezentat în cursul cercetărilor de petiționarul B.I. nu poate fi considerat un act translativ de proprietate asupra terenului, întrucât numai actul autentic poate avea un asemenea efect. Conform dispozițiilor art. 800 C. civ., „nimeni nu poate dispune de avutul său cu titlu gratuit, decât în formele prescrise de lege pentru donații între vii”, iar potrivit art. 813 C. civ., „toate donațiile se fac numai prin act autentic”. De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 100 din Legea nr. 36/1995, părțile nemulțumite de întocmirea unui act notarial, pot ataca actul la instanța competentă, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă. În aceste condiții, în mod corect procurorul a apreciat că, faptele reclamate de petiționarul B.I.

ca fiind comise de notarul public M.M. nu există, probele administrate în cauză stabilind, în mod neechivoc, că aceasta a acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă cu conotație penală. Pe de altă parte, întrucât soluția de disjungere a cauzei în vederea continuării cercetărilor față de celelalte persoane reclamate de petiționar nu este supusă controlului jurisdicțional prevăzut în art. 278 1 C. proc. pen., aspectele sesizate urmează a fi verificate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, unitate căreia, în mod corect, i-a fost declinată competența de soluționare a cauzei. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva sentinței penale nr. 25/ F din 5 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva sentinței penale nr. 25/ F din 5 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.